Author Archives: Cojocariu Iuliana

Interviu cu tenorul Ștefan von Korch

„Muzica este un dar dintr-o altă dimensiune.”

* spune tenorul Ștefan von Korch, invitat în spectacolul „Văduva Veselă 2.0” de către Opera Națională Română din Iași

– Din nou la Iași, unde publicul v-a aplaudat în spectacolul „Văduva Veselă 2.0”. Cum a fost revenirea în noua experiență lirică?

– Într-adevăr, am revenit pentru câteva zile la Iași cu mare entuziasm pentru două spectacole oficiale, care s-au transformat în trei reprezentații fiindcă și a doua repetiție generală a avut un public numeros, ceea ce ne-a bucurat și mai mult. Este o recunoaștere a faptului că noua montare a producție a maestrului Andrei Șerban este foarte apreciată, dat fiind faptul că de fiecare dată sala este plină. Publicul ieșean este unul deosebit de cald și avizat poate și pentru că actuala conducere, și mă refer la domnii Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, sunt preocupați în a promova și a face cunoscut tot ceea ce ține de construcția și calitatea unor spectacole, cum este și „Văduva veselă 2.0”. Cel mai mult mă bucură faptul că pot lucra la astfel de producții alături de colegii și prietenii din ansamblul Operei ieșene. Toți sunt oameni deosebiți, cu care am o relație foarte apropiată. Este o plăcere să mă reîntâlnesc cu ei și cu publicul.

– Bucuria a fost împărtășită, iar publicul v-a apreciat mult în rolul lui Camille de Jolidon. Ce ați împrumutat și ce i-ați dat dvs personajului?

– Acest personaj Camille de Rossillon, care în noua montare a maestrului Andrei Șerban preia numele de Camille de Jolidon, este unul în jurul căruia se învârte o mare parte a acțiunii. De ce? Pentru că ambasadorul Zetta îl crede avid după averea văduvei Glavary, ceea ce este complet eronat, el fiind doar îndrăgostit de soția lui, cu care are o aventură, ea (Valencienne) fiind motivul pentru care Camille apare în preajma ei. Toate acestea se întâmplă fiindcă Valencienne vrea să își păstreze statutul de femeie măritată. Eu primesc averea văduvei și astfel putem cocheta mai departe împreună. Andrei Șerban are geniul de a ajuta ca fiecare interpret să devină chiar personajul din poveste, vede ceea ce noi uneori nu putem zări. Maestrul vede posibilitățile unui artist, știe ce să ceară de la fiecare, ne îndrumă în așa fel încât la final te simți ca și cum ai fi acel personaj. E o adevărată provocare și onoare să fiu inclus și în a doua montare a „Văduvei Vesele” fiindcă știu că de fiecare dată când îl întâlnesc pe Maestru mă voi raporta altfel la tot ceea ce voi face și în alte roluri.

 – Nu sunteți pentru prima oară la Iași, anul trecut v-am aplaudat în „Don Pasquale”.

– „Don Pasquale”, da… O operă frumoasă și plină de acțiune pe care am interpretat-o cu emoție și entuziasm mai ales că, în momentul, în care am fost invitat, eram la 600 de kilometri de Iași, iar rolul era necântat de ceva vreme. Eram la țară, la părinții mei, mergeam spre pădure când am aflat că a doua zi, la ora 12, este repetiția generală la „Don Pasquale”, iar în următoarea zi era spectacolul! În timp ce mergeam spre pădure, repetam în minte rolul sau ceea ce credeam că mai știu din rol! Am acceptat provocarea, am călătorit toata noaptea, am ajuns cu 15 minute înainte de repetiția generală și am cântat, fiindcă toata lumea avea nevoie să mă audă – colegi, orchestra, dirijorul… Am avut niște colegi extraordinari, cu Andrei Yvan în rolul lui Don Pasquale, un fost coleg de facultate cu care, de mult timp, ne făceam planuri să cântăm împreună. Eu tot spuneam că nu prea cunosc opere unde să fie nevoie de doi baritoni pe scenă, dar iată că el a trecut la bass și eu la tenor, așa că visul nostru a devenit realitate.

– Cum a început colaborarea cu Opera din Iași și ce v-a atras la prima invitație?

– Colaborarea cu Iași a început în anul 2016, când am făcut parte din distribuția spectacolului „Văduva veselă”, prima montare cu Andrei Șerban. Atunci am lucrat aproape două luni zilnic, era o variantă mai lungă, mai antrenantă și mai copleșitoare, dar mereu într-un mod pozitiv. De atunci, Opera Iași îmi acordă încredere și mulțumesc mult pentru invitație. Este o onoare pentru mine să fiu pe scândura Operei ieșene. Am cunoscut oameni extraordinari începând de la colegii de scenă, apoi cei de la administrație, costume, recuzită, orchestră, cor.

– Am vorbit de personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol?

– Atunci când lucrez la un rol îl abordez prin prisma tipologiei vocale. Analizez modul în care și alți interpreți l-au abordat, ascult părțile importante. Dacă decid că este cel puțin aproape de factura mea vocală, încep prin a-l memora, apoi îl studiez singur, dar și cu profesorul meu de canto. Sunt roluri pe care ți le poți însuși rapid din punct de vedere vocal și scenic, iar altele care sunt mai dificile, psihologic vorbind și la fel, vocal. Pentru un rol nou sau unul foarte greu, pot să spun că m-am pregătit și 8 luni, studiind zilnic. Eu prefer rolurile foarte înalte, însă România nu avem neapărat un repertoriu adecvat pentru vocalitatea mea. Ca urmare, am abordat și roluri care nu sunt neapărat pentru vocea mea, dar cui nu-i plac provocările?!

– Există personajul perfect?

– Personajul perfect nu știu dacă există, dar dorința de a face un personaj este foarte importantă. Pentru a fi asemenea unui personaj este nevoie de timp și autocunoaștere. Cred că unui artist îi este destul de dificil să se identifice cu un anume rol, mai ales dacă nu a trecut prin niște situații similare. Degeaba vorbești despre dragoste când tu nu ai trăit-o sau ești într-un rol de erou iar tu ești timid… Uneori este o luptă cu propria persoană, dar o luptă frumoasă.

– Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales opera? Ce v-a atras la muzică?

– Sincer să vă spun, nu cred că eu am ales opera, ci mai degrabă invers. Când aveam 3 ani am cântat la acordeon, iar la 4 ani la pian. Sunt norocos că părinții mi-au putut oferi aceste instrumente care m-au făcut să mă dezvolt în această direcție. Pentru mine, muzica este o necesitate. Chiar dacă nu sunt pe scenă, fie că muncesc la câmp, repar ceva, conduc mașina, eu ascult muzică, fredonez. Muzica este gândul care nu îmi dă pace. Am început cu muzica populară slovacă. Din partea mamei, eu sunt slovac și neamț de la tată. Mereu am făcut parte din ansamblul folcloric al zonei mele, am cântat în festivaluri din țară sau din Slovacia, unde se adunau toate naționalitățile, deci scena a făcut mereu parte din viața mea. Tot ceea ce fac eu acum îi datorez tatălui meu care m-a încurajat în direcția muzicii. Ei, acum cam începe să-și schimbe părerea, dar sunt norocos că pot decide singur ce îmi doresc. Am început să studiez muzica în clasa a IX-a, la Liceul de Artă Oradea. În primul semestru am cântat muzică populară, iar doamna mea profesoară de atunci mi-a zis: „Dragule, din semestrul viitor vei cânta muzică populară, dar nu românească, ci italiană”. Așa a intrat opera în viața mea.

– Încerc să îmi imaginez continuarea poveștii…

– După un an când am aflat că este vorba despre operă, am plâns în hohote că eu așa ceva nu doresc, dar cu toate astea am continuat. Cred că sunt un pic masochist la acest capitol. Am trecut prin toate vocile masculine – am fost doi ani contratenor, apoi trei ani bariton, a urmat un an de repertoriu de bas-bariton și acum sunt tenor. Ceea ce pot spune cu siguranță este că i-am oferit operei toată dragostea și dedicația mea. Primul meu rol din călătoria mea scurtă în partitura de tenor a fost „Flautul fermecat”, o operă pe care și acum o îndrăgesc. Cel mai greu, dar și frumos rol pentru mine, a fost I Puritani, de Vincenzo Bellini. Muzica este pur și simplu un dar dintr-o altă dimensiune.

– Ce vă definește ca artist? Care sunt valorile dvs?

– Personal, cred că încă am un drum de parcurs pentru a mă considera un artist.. Încerc să fiu și să îmi dau silința de a fi cât mai veridic pe scenă, mă dedic cu adevărat, dar a fi artist cred că înseamnă „o persoană care își dedică toată viața artei sale” fără ca el să creada că a terminat. Îmi doresc să șlefuiesc această titulatură de artist.

– Ați colaborat nu doar cu opere celebre, ci si cu filamonici. În care gen de muzică vă regăsiți cel mai mult?

– În ceea ce privește repertoriul vocal-simfonic, pot să spun că sunt destul de implica în a-l dezvolta. Învăț lucrări noi, pentru mine este ca și cum aș fi pe scena operei, este asemănător și necesită tot la fel de multă dedicație ca și opera. Sunt lucrări de o dificultate serioasă, chiar dacă nu necesită mișcare scenică. Nu am o anume preferință, ambele genuri mă încântă la fel de mult.

 – Sunteți un tenor foarte apreciat. Care sunt scenele unde v-ați simțit cel mai bine și alături de care artiști?

– În scurta mea călătorie am avut foarte mulți colegi cu care am dezvoltat adevărate prietenii, artiști desăvârșiți. Am colaborat cu aproape toate operele din țară. Încă nu am cântat la Timișoara, dar sunt sigur că voi ajunge și acolo, urmează să vedem unde ne mai poartă opera. Nefiind parte al unui ansamblu stabil, nu pot spune că mă simt ca acasă pe vreo scenă. Iubesc Iașul, Bucureștiul, Clujul, toate scenele pe care am pășit m-au făcut să fiu ce sunt astăzi. Sunt recunoscător tuturor celor care mi-au acordat toate aceste șanse. Visul meu este să fiu printre cei mai buni, să îmi depășesc limitele, să cânt pe cât mai multe scene, să rămân dedicat misiunii pe care o am în aceasă viață.

A consemnat Maura ANGHEL

Noemi Onucu aduce primele premii câștigate de un artist ieșean la Concursul Internațional de Canto „Giulio Neri”

A debutat pe scena Operei Naționale Române Iași, la Gala de deschidere a stagiunii 2022-2023. La doar 16 ani, Noemi Onucu, elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”din Iași, promitea mult, iar acum a confirmat că vocea ei va răsuna pe marile scene ale lumii, așa cum a fost la una dintre cele mai mari competiții – Concorso Internazionale di Canto Lirico „Giulio Neri” (Siena, Italia), unde a câștigat Premiul I și Premiul „Gaetano Donizetti”, în aplauzele unui public rafinat și cu multe aprecieri din partea celebrului bariton Leo Nucci, președintele juriului. „Muzica mă conectează cu Creatorul ei. Iubesc să cred că este un dar divin pentru noi, oamenii, și cu acest gând în minte pornesc de câte ori cânt.  Am o profundă recunoștință pentru toți care îmi sunt alături. Când știu că Tatăl Ceresc este lângă mine, nu am nicio teamă că lucrurile nu vor merge așa cum trebuie. Toate sunt rânduite să existe la vremea lor, iar drumul meu este sigur. Va trebui să merg hotărâtă spre țintă, bucurându-mă de frumoasele taine ale muzicii”, spunea Noemi anul trecut, când a debutat pe scena Operei din Iași.

Acum, tânăra soprană, elevă la Colegiul Națională de Artă „Octav Băncilă”, a făcut încă o dată dovada harului ei, dar și a credinței că orice vis poate fi împlinit. „Minuni, minuni, minuni!! De la vremea de afara, la ultimul sunet din vocea mea, n-au fost decat binecuvântări revărsate…

A fost o aventură cu Dumnezeu, cu mama, cu muzica. 

La fiecare pas primeam încă o confirmare că va fi bine!

Mulțumesc, Diana Munteanu (profesoara de canto – nr.r) pentru tot.  Toate încurajările, toate îndrumările, corectările și lacrimile de bucurie!

Multumesc familiei, care aștepta cu sufletul la gură și s-a bucurat împreună cu noi, de la distanță. Sunt recunoscătoare pentru atâta susținere, pentru România mea dragă, pentru oamenii minunați pe care am avut onoarea să-i cunosc până acum”, a fost mesajul sopranei Noemi Onucu.

Concorso Internazionale di Canto Lirico „Giulio Neri” este o competiție foarte importantă pentru viitorii artiști, fiind prezidat de legendarul bariton Leo Nucci. Bucuria a fost egal împărtășită și de profesoara ei de canto, îndrăgita Diana Neacșu, pentru care premiile câștigate la Siena sunt o dovadă că Universul i-a dat misiunea perfectă, de a modela vocile de aur ale tinerilor. „Sunt copleșită și fericită totodată. De obicei, la acest concurs foarte important nu prea participă elevi, ci artiști deja formați. Noemi a adus colegiului nostru primele premii acordate sub patronajul celebrului Leo Nucci”, a spus prof. Diana Neacșu. Și îndrăgitul profesor are propria scenă – sala de clasă unde se nasc și se reflectă visele, iar publicul meu îi sunt toți care i-au motivat alegerea de a le râmâne primul ghid spre desăvârșirea lor profesională.

Reverențe tuturor!

Maura ANGHEL

După 40 de ani, Premiera „Il Trovatore”, un succes anticipat

Fonoteca Muzicală Radio și-a redeschis porțile în fața prezentului, colecția fiind îmbogățită cu o nouă producție a operei „Il Trovatore”, de GiuseppeVerdi, a cărei premieră a avut loc la Iași. Timp de două seri, Opera Națională Română din Capitala Moldovei a strălucit din nou grație artiștilor lirici care au oferit două reprezentații de excepție ale celebrei lucrări verdiene. Cu două distribuții ce au reunit artiști de talie internațională, „Il Trovatore” a fost și primul spectacol de operă de la Iași transmis de Radio România Muzical, care a început emisia și din Capitala Moldovei. „Ne bucurăm că Iașul a intrat pe harta emisiunilor culturale și că vom avea o colaborare foarte bună. Artiștii din Iași vor putea fi auziți nu doar în toată România, ci și în Europa, grație afilierii la Uniunea Europeană de Radio”, a spus Cristina Comandașu, directorul general al postului.

Noua montare a celebrei operei verdiene a venit la o distanță de 40 de ani de la ultima premieră, din 1961. Regia, costumele și luminile au purtat semnătura maestrului de Matteo Mazzoni (Italia), decorul a fost creat de Giacomo Calliari, iar de video design s-a ocupat Luca Attilii. „Maestrul Mazzoni revine la Iași la o distanță de 11 ani, când a montat Bărbierul din Sevilla, în care am avut bucuria să cânt. Suntem onorați că ne-a acceptat invitația.  S-a muncit foarte mult nu doar pe partea lirică, ci în toate segmentele. Ne-am dorit să păstrăm autenticitatea inclusiv la costume, am avut un referent istoric care ne-a îndrumat. Cele două distribuții au reunit nume celebre ale scenei internaționale, dar am oferit o șansă și tinerilor foarte talentați”, a precizat Andrei Fermeșanu, managerul interimar al ONRI. Alături de stafful Radio România Muzical, noua producție a adus la Iași invitați de seamă, care s-au bucurat de prestația impecabilă a artiștilor. „Fie ca acest început, atât de dorit, să aibă cele mai frumoase continuări pentru genul spectacolului liric și interpreții români de operă”, a adăugat și muzicologul Luminița Arvunescu, realizator de emisiuni la Radio România Muzical.

Cu acțiunea stabilită în Spania secolului al XV-lea și împărțită în patru acte, opera dezvăluie povestea a patru personaje: Leonora, Manrico, Contele de Luna și Azucena. Trubadurul este rezultatul apropierii lui Giuseppe Verdi de scrierile lui Antonio Garcia Gutiérrez, scriitor spaniol contemporan cu el, care a scris drama El trovador, jucată pe un libret de Salvadore Cammarano. „Povestea are loc în timpurile iluminării artei, ale lui Da Vinci, Botticelli, cu 50 de ani mai devreme de descoperirea Americii. Am păstrat linia tradițională, pe care am pus-o în evidență cu tehnica modernă, cu lumini și aranjamente scenice de excepție”, a spus regizorul Matteo Mazzoni.

Firul narativ al compoziției se concentrează pe zbuciumul iubirii specifice triunghiului amoros, pigmentat cu dueluri, neîmpliniri și răzbunări. În contrast cu starea încrâncenată a eroilor, atmosfera din opera „Trubadurul” e pastelată de viață liberă și aventuroasă a țiganilor, a cărei chintesență se regăsește în renumitul moment muzical „Coro degli zingari”. În prima seară, din distribuție au făcut parte Alexandru Constantin (Contele de Luna), Florin Guzgă (Manrico), Cellia Costea (Leonora), mezzosoprana Carmen Topciu (Azucena), Ivan Dikusar (Ferrando), soprana Diana Ionescu (Ines), Ovidiu Manolache (Ruiz), Ștefan Linu (un bătrân țigan) și Alivian Andrișoae (Un mesager). În a doua seară, publicul a fost în compania lui Adrian Mărcan (Contele de Luna), Daniel Magdal (Manrico), Ana Maria Spataris (Leonora), Alina Dragnea (Azucena), Teodor Busnea (Ferrando), Angelica Solomon (Ines), Adrian Ionescu (Ruiz). De remarcat prezența sopranei Cellia Costea, sosită de la Opera din Atena, a mezzosopranei Carmen Topciu (care a urcat pe marile scene ale lumii din Sydney, Frankfurt etc), a tenorului Daniel Magdal (directorul adjunct al Operei din București), a baritonului Adrian Mărcan și a consacratului dirijor David Crescenzzi care, alături de ceilalți invitați și artiștii lirici apreciați ai ONRI, au oferit două seri de excepție în care sugestiile goticului italian și Renașterii s-au îmbinat perfect cu avangardismul tehnicii digitale. 

Maura ANGHEL

Interviu cu baritonul Dmytro Melnyk

„Interpretând un rol mult visat, trăiești o experiență de viață profundă și transformatoare”

* dialog cu baritonul Dmytro Melnyk, de la Opera Națională din Iași, pe care publicul l-a aplaudat în rolul lui Kromski, din opereta „Văduva veselă 2.0”, cu care a debutat ca solist pe scena lirică

– Debut în „Văduva Veselă 2.0”, în regia maestrului Andrei Șerban. Ai cântat în toate cele patru reprezentații din acest an. Cum a fost momentul și ce a însemnat pentru tine?

– La prima repetiție pentru „Văduva veselă 2.0”, la care îl așteptam pe maestrul Andrei Șerban, am aflat că am fost recomandat pentru rolul lui Kromski. Apoi, după o mică audiție cu maestrul regizor, am primit rolul, domnia sa fiind convins că tiparul corespundea viziunii. Am acceptat cu drag această provocare – urma să debutez pe scena operei ca solist cu un rol! Încă trăiesc bucuria și căldura acelei experiențe minunate pe care am avut-o datorită regiei realiste și bine gândite, colectivului de mare calitate și, nu în ultimul rând, conducerii operei care a depus un efort destul de mare pentru a ne oferi acest dar fascinant – opereta „Văduva veselă 2.0”.

– Ce v-a atras la Kromski, personajul pe care îl interpretați?

– Primul contact cu personajul și integrarea în rol am avut-o în timpul repetițiilor de regie. A fost o acomodare rapidă chiar de la primele replici. Rolul e ușor de deslușit și pe înțeles din punct de vedere actoricesc datorită simplității cerințelor personajului. După părerea mea, în adaptarea și viziunea maestrului Andrei Șerban, Kromski este întruchiparea unui bărbat care, deși este însurat și chiar gelos pe soția sa, nu ratează ocazia să câștige favoarea Hannei, ba chiar să o seducă pentru a pune mâna pe averea ei. Am fost atras pe parcurs de acest rol. Kromski este un personaj minor în această adaptare, dar este important pentru subiectul operei. El, Danilo și ceilalți pețitori se luptă pentru inima Hannei, iar rivalitatea lor contribuie la tensiunea dramatică de pe scenă.

– Cum a început colaborarea cu Opera din Iași?

– Simplu. Am colaborat în corul Operei pentru câteva prestații din „Aida”. Când eram în anul doi de studii la Universitatea Națională „George Enescu”, am câștigat Grand Prize la concursul „Elite Musicians International Competition 2021”, secția Canto. Am primit un mesaj de la maestrul Andrei Fermeșanu, pe atunci director artistic al operei, ca să mă prezint la o audiție privind un post de colaborator ca artist liric în cor. A fost un mesaj pe care nu-l voi uita niciodată! Îi mulțumesc pentru încrederea și oportunitatea oferite.

– Ai și studii teologice, dar și muzicale. Care au fost primele și cine a câștigat?

– Cu muzica m-am întâlnit de la o vârstă fragedă. Aveam 6 ani când am început să cânt într-un cor de copii bisericesc, apoi într-un cor bărbătesc. Pe parcurs, muzica s-a transformat doar într-un vis neîndeplinit, probabil din cauza lipsei unei Opere în Cernăuți, de unde vin eu. Odată cu absolvirea școlii, în 2010, mi-am continuat studiile la Universitatea Națională „Iurii Fedkovich” din Cernăuți, la Facultatea de Drept, la care am obținut licența în 2015. În paralel am urmat și cursurile la Institutul Teologic „Trei Ierarhi”, din Cernăuți, la care am finalizat masteratul în 2016. Am înțeles că totuși muzica ocupă un loc important în viața mea și în 2015 am început studiile la Colegiul de Arte „Isidor Vorobkevich” din Cernăuți, la secția Canto, în clasa renumitei și îndrăgitei profesoare S.Y. Maksymenko, care mi-a făcut cunoștință cu lumea fascinantă a operei.

– Ai lăsat Cernăuțiul pentru Iași. Ce te-a atras aici?

– Povestea este mai veche. Pe când eram în anul III la  Colegiul de Arte din Cernăuți, am trecut probabil prin cea mai mare încercare a vieții mele de până atunci. Mă luptam deja de un an cu o boală pe care mai târziu am învins-o. A venit o altă nereușită la examenul de admitere la Conservatorul „L. Cherubini” din Florența, care m-a afectat. Eram disperat și căutam și alte conservatoare sau universități unde să-mi continuu studiile. Și cum nimic nu este întâmplător, am primit un apel de la vechiul prieten Ivan Dikusar, care era deja stabilit în Iași, și mi-a recomandat Conservatorul. Atunci am vizitat pentru primă oară Iașul, Opera și Conservatorul de care m-am îndrăgostit. M-au fascinat, în primul rând, limba, cultura, tradiția care erau atât de familiare și pe care nu le aveam la Cernăuți.  Eu sunt român născut în stat străin… Așa a început revenirea acasă, cum o numesc eu. La doi ani mi-am adus familia și ne-am stabilit împreună aici, Acasă.

– Ești la început de carieră, de drum artistic. Ce așteptări ai de la tine?

– „Muncește mai mult, studiază”, asta-i tot ce-mi doresc și-mi repet în continuu. În rest, sunt convins că le pot obține pe toate dacă îmi voi face misiunea așa cum trebuie, mai ales într-un așa loc plin de cultură cum e Iașul, cu un public cald care apreciază munca bine făcută, cu o conducere și un colectiv precum cel al Operei care te încurajează și te susțin întru totul.

– La ce rol visezi? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol? Care sunt piesele preferate? Dar compozitorii?

– Personal, visez la majoritatea rolurilor pentru bariton din operele noastre, eu fiind la început de drum. Totuși, cel mai mult mi-aș dori să fac rolul lui Rigoletto din opera cu același nume și al lui Scarpia din „Tosca”. Mi se par cele mai ample pentru tipul meu de voce și au un dramatism verist mistuitor. După părerea mea, fiecare interpret de canto clasic are un anumit punct forte sau mai multe, care îl pot ajuta să-și interpreteze rolul visat. Își poate încununa cariera printr-un personaj pe care îl poate interpreta cel mai bine, cu toate abilitățile sale vocale și artistice. Dar, mai presus decât interpretarea, este acea experiență de viață profundă și transformatoare pe care o trăim interpretând rolul de vis, așa după cum spunea marele dirijor Leonard Bernstein: „Muzica de operă este arta care îți permite să trăiești și să simți prin intermediul muzicii”.

– Care este lucrarea preferată?

– Piesa mea preferată este aria „Vesti la giubba …” din opera „Pagliacci” de Ruggero Leoncavallo. A fost prima arie pe care am auzit-o și puntea mea către visul de a fi cântăreț de operă. Încă de atunci, compozitorii preferați sunt cei din epoca veristă precum R. Leoncavallo, P. Mascagni, G. Puccini, dar și din epoca romantismului G. Verdi, R. Wagner, G. Bizet, G. Donizetti, M. Lîsenko și alții.

– Ce faci atunci când nu cânți? Ce alte pasiuni ai?

–  E cam greu de găsit un alt timp decât cel alocat studiului. Mă împartîntrerepetițiile corului Operei sau orele alocate studiului unui nou rol, în momentul de față fiind Germont, din opera „Traviata”. Când nu mă aflu în niciuna din aceste ipostaze, sunt la orele de canto sau la Clasa de operă de la Conservator sau la repetiții în Corul Marii Uniri. Acasă mă dedic familiei și misiunii de părinte – am o familie minunată și o fetiță în Clasa Pregătitoare. Studiul îmi ocupă un timp important, mai ales că în acest an voi susține licența la Universitatea Națională „George Enescu” din Iași. Îmi doresc să călătoresc mai mult, avem o țară minunată – România.

A consemnat Maura ANGHEL

„Văduva veselă 2.0”, „un perfect spectacol de Broadway”

După succesul reputat în februarie cu noua montare a „Văduvei vesele”, a lui Franz Lehar, artiștii lirici ai Operei Naționale Române din Iași au ridicat din nou publicul în picioare în cele două seri din martie când au oferit tot atâtea reprezentații memorabile. „Am încercat să facem ceva bun, cu o muzică frumoasă, cu un entertainment de calitate”, a spus regizorul Andrei Șerban despre noua producție, aflată la o distanță de șapte ani de la montarea cu același nume, a patra din cariera domniei sale.

Celebra operetă scrisă de Franz Lehar la începutul secolului XX este o spumoasă poveste de dragoste ce se bucură de un succes fantastic în toate teatrele din lume. De această dată, regizorul Andrei Șerban a propus o viziune nouă atât în ceea ce privește textul vorbit, cât și în relația dintre personaje. „Fiecare versiune a Văduvei vesele montate de mine este complet diferită. Niciuna nu are legătură nici ca decor sau costume cu celelalte. De fiecare dată când lucrez încerc să fac ceva nou. Rolul artistului adevărat este să caute, să fie mereu neliniștit. Din acest motiv am încercat, cu acest grup de cântăreți care au fost dornici să plece într-o aventură cu noi, să facem ceva bun, cu o muzică frumoasă, cu un entertainment de calitate”, a punctat Andrei Șerban.

Lucrul cu un cântăreț nu este deloc simplu, iar relația dintre un regizor și un artist liric este foarte importantă, așa cum au demonstrat pe scenă protagoniștii spectacolelor care au bucurat foarte mult publicul. „A patra reprezentație a ediției revizitate a spectacolului Văduva veselă a fost, ca să reiau impresia mea și a unor prieteni cu care am împărtășit fulgurant aceeași convingere (și cedare sentimentală), un perfect spectacol de Broadway! O risipă magnifică de energie, vocile superbe ale tuturor protagoniștilor, ale corului, un intricat show de cabaret à la parisienne, cu balerine grisette și balerini actori, au făcut senzația serii, prin intensitatea și perfecțiunea jocului lor”, a fost mesajul transmis de către prof. univ. dr. Lăcrămioara Petrescu, unul dintre ieșenii pentru care Opera este un adevărat templu.

Artiștii au fost provocați să foreze în cele mai adânci unghere ale sufletului după stare, după emoție pe care le-au transmis într-un mod sublim. „A fost o seară specială alături de colegii mei talentați, în producția Maestrului Andrei Șerban! Vă felicit și vă mulțumesc tuturor pentru susținere!”, a spus soprana Angelica Solomon, a cărei reverență făcută publicului i-o dedicăm, la fel ca și celorlalți artiști care au urcat pe scenă. În prima seară, aplauzele au fost împărțite între Ana Cernicova (invitată, Hanna Glavary), Cosmin Marcovici (Danilo Danilovici, debut), Lucian Dolhăscu (invitat, Ambasadorul Zetta), Diana Ionescu (Valencienne), Ștefan von Korch (invitat, Camille de Jolidon), Ștefan Linu (Cascada), Alexandru Savin (St. Brioche), Dmytro Melnyk (Kromski), Tatiana Purcaru (Doamna Kromski), Cristina Gireadă, Tudor Florența, Iulia Zamfirache (Pontevedrini), Ovidiu Manolache, Robert Buzilă (Agenții). A doua seară, publicul s-a bucurat de vocile  Nicoletei Maier (Hanna Glavary), ale lui Andrei Lazăr, Andrei Yvan  (Ambasadorul Zetta), Angelicăi Solomon (Valencienne), Ștefan von Korch (Camille de Jolidon), Ștefan Linu (Cascada), Alexandru Savin (St. Brioche), Dmytro Melnyk (Kromski), Tatiana Purcaru (Doamna Kromski), Cristina Gireadă, Tudor Florența, Iulia Zamfirache (Pontevedrini), Ovidiu Manolache, Robert Buzilă (Agenții).

Ca de obicei, la finalul unor reprezentații sublime, „cuvintele sunt de prisos, dar muzica a continuat să vorbească”.

Maura Anghel

Interviu cu baritonul Mihai Damian

„Pe scenă nu există un moment mai frumos decât altul, fiecare clipă are farmecul ei”

* dialog cu baritonul Mihai Damian, de la Filarmonica Transilvania, aplaudat de către publicul ieșean în rolul lui Figaro din spectacolul „Il barbiere di Siviglia”.

Spectacolul „Il barbiere di Siviglia”, oferit de Opera Națională Română Iași la finalul lunii februarie, va ocupa un loc special în inima baritonului Mihai Damian, de la FIlarmonica Transilvania, invitat în rolul lui Figaro și apaludat îndelung de public. „Spectacolul mi-a adus trei debuturi: prima mea vizită în orașul Iași, primii pași pe scena Operei Naționale Române din Iași și prima interpretare a rolului titular din această minunată lucrare. Cu ajutorul colegilor de scenă, pe care cândva îi admiram din public, am reușit să creăm un moment apreciat enorm de către spectatori, simțind acest lucru după fiecare număr muzical, și implicit, la finalul spectacolului”, ne-a spus baritonul la finalul reprezenției. Am stat de vorbă cu Mihai Damian despre operă, despre scenă și despre ceea ce îi hrănește pasiunea pentru muzică.

– Pentru prima oară la Iași. Cum ați găsit orașul, opera, artiștii? Cum a fost publicul la primul dvs spectacol în inima Moldovei?

– M-am simțit extraordinar la Iași. Am rămas foarte impresionat de Palatul Culturii și de muzeele pe care le reunește. Opera din Iași m-a făcut să mă simt ca acasă încă din primele clipe, iar artiștii sunt extraordinari atât ca oameni, cât și ca interpreți. Publicul a fost entuziast și primitor, lucru care nu poate decât să încurajeze un tânăr la început de drum, așa cum sunt și eu.

– Cum a început colaborarea cu teatrul liric din Iași? Ce v-ați dori să cântați la o viitoare revenire?

– Consider că începutul colaborării mele cu Opera Națională Română din Iași se datorează rezultatelor obținute în ultima perioadă pe scenele instituțiilor de cultură din țară, dar și datorită maestrului David Crescenzi și domnului manager Andrei Fermeșanu, care au avut încredere în mine, acordându-mi șansa de a debuta pe noua scenă. Mi-ar plăcea mult să mă întorc la Iași, indiferent de spectacolul care mi s-ar propune. Abia aștept să mă întorc la Iași și sper ca acesta să fie începutul unei frumoase prietenii!

– Mihai Damian, un dirijor devenit bariton. Cum a fost acest parcurs? Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales Opera? Ce v-a atras la muzică? Ce v-a oferit? Ce i-ați dăruit?

– Parcursul meu muzical este unul tumultuos aș putea spune. Am studiat pianul de la vârsta de 7 ani până la finalizarea liceului, după care am fost admis la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la specializarea Dirijat, însă mereu am fost atras de cântatul vocal. Încă din clasa a VIII-a activam în diferite coruri, lucru pe care l-am continuat până la finalul studiilor dirijorale. A urmat angajarea în cadrul Filarmonicii de Stat „Transilvania” ca bariton în cor, unde activez și acum. Aș spune că dragostea pentru operă a venit după cea pentru voce și studiul cântului. Tot acest parcurs a contribuit și va contribui la evoluția mea ca artist.

– Care a fost primul dar al muzicii, primul rol din cariera dvs?

– Primul meu rol a fost cel al Contelui Almaviva din opera „Le Nozze di Figaro” de W. A. Mozart la Opera Națională Română din Timișoara. Debutul absolut a fost în faimoasa „Carmina Burana” de Carl Orff, alături de Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare.

– Ce vă definește ca artist? Care sunt valorile dvs?

– Consider că seriozitatea, ambiția și punctualitatea sunt lucruri care mă definesc ca artist. Modestia este, de asemenea, foarte importantă, însă nu dusă la extrem, deoarece nu trebuie să ne subestimăm capacitățile.

– O carieră începută frumos. La ce rol visați? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol?

–  Nu cred că am un anume rol la care visez, ci mai degrabă sunt extrem de nerăbdător să abordez repertoriul verdian. Sunt totuși conștient că pentru unele roluri mai trebuie să treacă câțiva ani pentru ca vocea să se maturizeze deplin și pentru a acumula experiență de scenă.

– Care sunt momentele cele mai frumoase de pe scena? Dar cele mai grele?

– Părerea mea este că pe scenă nu există un moment mai frumos decât altul, fiecare clipă are farmecul ei. Pentru mine cele mai grele momente sunt pauzele, deoarece există riscul ca energia și concentrarea să se piardă, astfel actul artistic având de suferit.

– Care este rolul care credeți că vă definește? Ce împrumutați din roluri și ce le oferiți din personalitatea dvs?

– Din rolurile abordate până acum, cel mai confortabil m-am simțit în cel al Contelui Almaviva din „Le Nozze di Figaro”. Cred că personajele care au autoritate mă ajută să fiu oarecum stăpân pe situație, oferindu-mi mie ca artist mai multă încredere în propria persoană. Fiind o persoană empatică și sinceră, eu încerc să ofer câte puțin din asta și personajelor pe care le interpretez, fie ele negative sau pozitive.

– Cum este omul Mihai Damian? Ce face atunci cand nu cânte? Ce alte pasiuni are?

– Aș zice că Mihai Damian este un tânăr entuziast și serios care dorește să creeze și să transmită emoție atât pe scenă, cât și în afara ei. Îmi place mult să gătesc și consider că este tot un procedeu foarte bun de creație, nu degeaba numindu-se „artă culinară”.

A consemnat Maura ANGHEL

Final cu mii de aplauze, în compania „Bărbierului din Sevilla”

Peste 200 de ani au trecut de când Gioachino Rossini ne-a făcut cunoștință cu Figaro și cu personajele operei „Bărbierul din Sevilla”, una dintre cele mai îndrăgite creații ale teatrului liric. Scrisă în doar trei săptămâni, opera a avut premiera mondială pe 20 martie 1816 (pe atunci cu titlul „Almaviva, ossia L’inutile precauzione”), la Teatro Argentina din Roma. Libretul lui Cesare Sterbini, după o piesă de Pierre Beaumarchais, a preluat subiectul unei farse populare (Finta Pazza), care a devenit imediat o capodoperă a comediei franceze. Reprezentația s-a bucurat de un real succes și l-a transformat pe Figaro, bărbierul spaniol plin de umor care creionează cu tușe romantice povestea de dragoste dintre neliniștitul Conte Almaviva și frumoasa Rosina, într-un personaj care continuă să deschidă afișele teatrelor de operă din întreaga lume.

Spectacolul de aseară, regizat de către Matteo Mazzoni (Italia), care s-a ocupat inclusiv de costume, decor și lumini, a fost unul modern, pe care Opera îl va putea exporta cu succes în întreaga Europă. „De la epoca lui Rossini vom ajunge la ceea ce se întâmplă în casele oamenilor în prezent. Cu această traversare în timp, vom reuși să transmitem ceea ce a dorit Rossini să exprime prin muzica sa”, a explicat regizorul Matteo Mazzoni la prima montare.

Distribuția a fost una de excepție, artiștii lirici ieșeni și invitații lor oferind „bucurie și încântare publicului” sub bagheta maestrului David Crescenzi. Un vis devenit realitate într-o duminică în care farmecul serii a fost dublat de interpretarea ireproșabilă a mezzosopranei Maria Miron Sîrbu (Rosina), sopranei Angelica Solomon (Berta), tenorului Andrei Fermeșanu (impecabil în rolul Contelui Almaviva pentru care este deja celebru și în care a debutat, în urmă cu mulți ani, tot sub bagheta dirijorului David Crescenzi), basului Andrei Yvan (Don Bartolo), acompaniați de Orchestra, Corul și Baletul de la Opera Națională Română Iași. În rolul lui Figaro, publicul l-a cunoscut pe baritonul Mihai Damian, sosit ca invitat de la Filarmonica de Stat Transilvania, aflat în rol de debut. „Seara trecută am avut imensa bucurie de a debuta în rolul lui Figaro din opera Il barbiere di Siviglia. A fost pentru prima dată când am urcat pe scena Operei Naționale Române din Iași. O distribuție de excepție, un dirijor formidabil și un public entuziast! Mulțumesc Opera Națională Română Iași pentru invitație și pentru oportunitate! A fost de vis!”, a spus, plin de entuziasm, Mihai Damian. Aceeași bucurie a împărtășit și basul Marius Boloș (Opera Națională Română din București), îndelung aplaudat în rolul lui Don Basilio. „26 februarie 2023 a fost o zi minunată. În primul rând, datorită reîntâlnirii cu publicul ieșean pe care nu l-am mai văzut de câțiva ani din cauza vremurilor tumultuoase pe care le trăim. Ca de fiecare dată, primirea a fost una plină de căldură și energie pozitivă, aplauze și numeroase mesaje de felicitare după spectacolul Il Barbiere di Siviglia. Apoi reîntâlnirea cu colegii dragi, foarte talentați, o orchestră care ne-a acompaniat și a sunat exemplar, sub conducerea Maestrului David Crescenzi. Un succes pentru care mulțumesc și sunt recunoscător lui Andrei Fermeșanu”, a adăugat Marius Boloș.

De succesul îndrăgitului spectacol, afirmat încă o dată la finalul unui februarie care a fost plin de împliniri pentru ONRI, prin montarea unei noi versiuni a „Văduvei vesele”, prin „Traviata” și cele două balete, „Lacul Lebedelor” și „Zâna păpușilor”, s-au bucurat foarte mult nu doar iubitorii de muzică, ci și cântăreții, care au făcut o largă reverență nu doar celor care le apreciază glasurile, ci și artiștilor cu care au împărțit scena. „A fost o adevărată bucurie și o energie deosebită ce vor rezona mult în sufletul meu. Mulțumim mult onorat și mult stimat public, că ați fost foarte receptivi și ne-ați transmis o energie deosebită din care ne-am reîncărcat reciproc cu vibrații pozitive”, a fost mesajul basului Andrei Yvan. Senzațională în rolul Bertei, soprana Angelica Solomon a fost încântată de „cast-ul foarte tânăr, iar faptul că la pupitru l-am avut pe Maestrul Crescenzi, mi-a dat un motiv în plus de încredere și bună dispoziție! Emoțiile mele au fost la intensitate maximă pentru că de șapte ani nu am mai interpretat acest rol”.

Imediat ce cortina a coborât, încheind nu doar încă o seară sublimă petrecută la Opera din Iași, ci și o lună plină de succes, artiștii și-au aruncat privirile către luna lui Mărțișor, care va aduce mari surprize atent pregătite. Vivat Opera!

Maura Anghel

„La Traviata”, o poveste despre dragoste și măiestrie lirică

„Fie ca timpul acestei nopţi să strălucească de plăceri”, a fost una dintre dorințele artiștilor Operei Naționale Române din Iași, lansate în cele două reprezentații de excepție ale „Traviatei” care i-au convins pe ieșeni că miracolele oferite de muzică există. Pentru artiști au fost zile de grație absolută, în care și-au dovedit încă o dată măiestria, forța emoțională, știința execuției. Sopranele Cristina Grigoraș și Manuela Barna-Ipate au fost magnifice în rolul Violettei Valery, publicul fiind impresionat de un „dar neprețuit și un eveniment ce nu putea trece neconsemnat în imagini și aplauze nesfârșite”.

Sub bagheta dirijorului David Crescenzi, celebra operă verdiană și-a derulat povestea plină de emoție, spusă de vocile tenorilor  Riccardo della Sciucca (invitat) și Florin Guzgă (aplaudați în rolul lui Alfredo Germont) și a baritonului Alexandru Constantin (Giorgio Germont), cărora le-au oferit replici Florentina-Irina Onică (Flora Bervoix), Victor Zaharia (Baronul Douphol), Teodor Busnea (Dr. Grenvil), Marinela Nicola-Pahoncea și Brândușa Moțoc (Annina), Olivian Andrișoae (Gastone), Daniel Mateianu (Marchizul d’Obigny), Florin Roman (Giuseppe), Octavian Ionescu (Grădinarul), Cezar Octavian Ionescu (Bucătarul) și Viviana Olaru (Fiica lui Giorgio Germont). Balerinii au adus pe scenă emoțiile vibrante ale Violettei, artiștii reușind, prin mișcările lor, să ajute publicul să le trăiască intens. Corul dirijat de Manuel Giugula a dat forță destinului tragic al Violettei, rol despre care îndrăgita soprană Cristina Grigoraș a mărturisit că i-a fost mai mult decât un dar. „Sunt FERICITĂ după triumful cu rolul Violetta Valery, unul cu multe provocări… Nu pot face o listă pentru mulțumiri, ar fi prea lungă, dar vă mulțumesc TUTUROR! Vă știți fiecare în parte: artiștii de pe scenă și din fosă, garderoba, tehnicul, maestrului David Crescenzi pentru încrederea acordată și încurajări, au însemnat enorm pentru mine. Reacția publicului…??? Oh, Doamne! Mulțumim pentru asemenea răsplată!!!”, a scris Cristina Grigoraș la finalul primei seri magice în care destinul Traviatei a impresionat din nou inclusiv prin colecția de rochii și costume create de Doina Levintza și lucrate cu minuțiozitate pentru fiecare artist, adevărate opere de artă

Un eșec transformat într-un răsunător succes

Libretul operei lui Giuseppe Verdi, „La Traviata”, a fost inspirat din celebra „Damă cu camelii” a lui Alexandre Dumas-fiul, care a oferit publicului povestea lui Rose Alphonsine Plessis. Născută în satul Nonant, nu departe de orașul Bayeux, ea a fugit de acasă la vârsta de 13 ani. A ajuns la Paris, unde sărăcia a împins-o către prostituție. La 18 ani era una dintre cele mai cunoscute curtezane („traviata”, în limba italiană). Așa l-a cunoscut și pe Alexandre Dumas-fiul, care s-a îndrăgostit de ea și cu care a avut o poveste de iubire în care Giuseppe Verdi a văzut o operă despre care a fost convins că va ajunge la sufletul publicului. Premiera a avut loc la Veneţia (Teatrul La Fenice) pe 6 martie 1853, însă a fost un eșec, după cum însuși Verdia nota: „E vina mea sau a soliștilor? Timpul va decide”.  Într-adevăr, timpul și răgazul oferit au decis. Verdi a revizuit opera, care a avut mare succes un an mai târziu, la Teatrul San Benedetto din Veneţia. De atunci, povestea continuă să impresioneze publicul, iar rolul Violettei Valery să fie unul dintre cele mai râvnite din cariera oricărei soprane.

Maura ANGHEL