„Fiecare operă poate fi o lecție de viață”
Ori de câte mergem la un spectacol de operă, atenția și sufletul ne sunt îndreptate către artiști, către instrumentiști, către dirijor, suntem fascinați de decoruri, de costume, ne bucurăm de atmosfera de basm în care intrăm. Puțini se gândesc la cei din culise, din spatele scenei, dar fără de care spectacolul s-ar putea împotmoli. Am ridicat un colț al cortinei și am invitat-o în lumina rampei pe Antonia Cucerenco, sufleor la Opera Națională Română Iași.
– Când și cum a început colaborarea dumneavoastră cu Opera?
– După nouă ani de vioară, patru de violă și șase de muzicologie am devenit sufleor. Escapada mea în lumea spectacolului a început accidental. Era octombrie 2018. Inițial, nu știam ce presupune această meserie pe care, între timp, am început să o îndrăgesc. Proiectul la care am fost chemată să colaborez era dedicat Centenarului Marii Uniri – opera „Ecaterina Teodoroiu” de Emil Lerescu, o lucrare contemporană și destul de dificilă din mai multe puncte de vedere.
– Sunteți sufleor. Ce presupune, mai exact, o astfel de meserie?
– Sufleorul este persoana care ajută solistul, mai exact anticipă textul literar ce urmează a fi interpretat. Deseori, în procesul de învățare, unora le mai scapă detalii din text, dar suntem acolo pentru a corecta și ajuta. Personal, consider că sufleorii au o responsabilitate foarte mare deoarece suntem cei care conducem repetițiile de regie în lipsa dirijorului principal. Totodată, trebuie să știm predilecțiile dirijorilor față de unele tempo-uri, astfel încât să ajutăm soliștii în demersul artistic.
– Cuvintele salvatoare vin din culise prin șușoteli, printr-o tehnică numită „soaptă împinsă”. Cum funcționează o astfel de tehnică?
– Inițial nu am înțeles cum trebuie să „suflu”, dar între timp am înțeles că această tehnică este asemănătoare cu cea din cântat, adică sunetul să vină din diafragmă și nu din gât. Totodată, este foarte important să șoptești foarte clar și să evidențiezi mai ales consoanele.
– Vă invit la un exercițiu de imaginație – ce se întâmplă dacă un sufleor uită partitura ori se încurcă?
– Sufleorul are mereu partitura și cel mai important este că trebuie să fie concentrat la ce se întâmplă pe scenă. Acest lucru a fost destul de dificil la început, dar ulterior, după ce am învățat muzical și regizoral, totul a devenit mult mai ușor. În principiu, nu putem uita o partitură deoarece cu cât mai mult o lucrăm, cu atât mai mult o cunoaștem. De exemplu, când pregătim o premieră, toată lumea este în proces de învățare, iar după o lună de muncă nu ai cum să nu știi partitura. De asemenea, noi cunoaștem secțiunile mai dificile pentru un interpret și atunci suntem atenți doar la el.
– Care au fost cele mai grele spectacole în care ați oferit ajutor?
– Cel mai greu spectacol mi s-a părut „Ecaterina Teodoroiu” deoarece este o lucrare contemporană. Partitura orchestrală este cu predilecție încredințată suflătorilor de alamă, astfel încât șoptitul nostru s-a transformat în strigăt disperat. De asemenea, dificile sunt spectacolele cu mult recitativ, de exemplu „Nunta lui Figaro”, deoarece solistul poate, rapid și inconștient, să sară peste câteva replici și noi trebuie să găsim replica următoare imediat pentru ca spectacolul să meargă mai departe.
– Sunteți o soprană care promite mult, ați fost premiată la diferite concursuri. Cum ați ales muzica?
– Consider că muzica m-a ales pe mine, neavând în familie oameni care au urmat această cale. Primii nouă ani de școală i-am petrecut la Liceul „Onisifor Ghibu” din Chișinău. Mergând în clasa întâi, trebuia să aleg un profil artistic. Inițial, am făcut dansuri, însă după primul contact cu vioara am decis că vreau să cânt la acest instrument. Ulterior, am mers la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”, acolo mi-am schimbat specializarea, urmând patru ani de violă. În paralel, am fost membră a Corului de copii „Cantemus”, care mi-a oferit nu doar primele turnee ci și întâlnirea cu muzica contemporană și șansa de a fi solistă. Ulterior, am urmat studiile la Conservatorul din Iași, inițial la specializarea violă, de unde m-am transferat la Muzicologie. Această schimbare mi-a oferit o deschidere spre unele discipline interesante, am avut ocazia să fiu îndrumată și susținută de prof. univ. dr. Laura Otilia Vasiliu. Concomitent cu studiile de licență am început colaborarea cu grupul coral „Aletheia”, iar după o perioadă scurtă de timp am decis să mergem la un concurs internațional în Belarus, unde am câștigat Marele premiul. Acesta a fost un impuls pentru dezvoltarea noastră ca și grup, iar mai târziu am călătorit în Polonia, Rusia, Italia. Ultimul concurs important la care am participat a fost „Singing World” – ediția XV din Sankt Petersburg, unde am avut ocazia să câștig Premiul special al Juriului pentru cea mai bună solistă al concursului.
– Ca soprană, ce roluri vă plac cel mai mult?
– Cel mai mult iubesc creația lui Verdi, consider că operele sale sunt unele dintre cele mai frumoase. Iubesc „Traviata”, „Rigoletto” și „Aida”, le-aș asculta mereu. Și „Lucia di Lammermoor” a lui Donizetti îmi place, este genială. Din partiturile dedicate bel canto-ului îmi place rolul Luciei di Lammermoor din opera cu același nume, o consider una dintre cele mai solicitante din punct de vedere tehnico-interpretativ. Fiind studentă la o specializare teoretică, am urmat opțional cursurile de canto clasic, iar cu sprijinul lectorului universitar doctor Marta Otilia Burduloi, am avut ocazia să particip la numeroase recitaluri. Din păcate, nu am avut ocazia să interpretez un rol însă din punct de vedere interpretativ sunt mult mai atrasă de sfera vocal-simfonică.
– Ce înseamnă opera pentru dumneavoastră? Opera ca gen muzical și opera ca instituție?
– Pentru mine, opera înseamnă locul care îmi aduce bucurie. În primul rând, sunt foarte recunoscătoare pentru faptul că am reușit să-mi încep activitatea în domeniul pe care l-am studiat. În timpul studiilor am învățat despre operă, însă nu aveam răbdare să o ascult. Acum, percepând în detaliu acțiunea, caracterul personajelor, diferitele maniere de expunere a muzicii, am început să o îndrăgesc. Consider că fiecare operă are menirea sa, are un scop, o idee pe care o asimilăm și o luăm drept lecție de viață.
A consemnat Maura ANGHEL
Antonia Cucerenco a studiat la Colegiului de Muzică „Ștefan Neaga” de la Chișinău (2010-2014), apoi a absolvit studiile universitare din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, la specializarea Muzicologie. Între anii 2009-2014 a fost membră al corului de copii „Cantemus”, iar din 2015 până în prezent este membră și solistă al corului „Aletheia”. A fost colaborar al corului „Gavriil Musicescu” și grupului coral „Vox Art’Is”, dar și invitat în cadrul „Le Choeur de Chambre de Luxembourg”. Cel mai important premiu l-a câștigat în august 2019 în cadrul Concursului „Singing World” – Premiul special al Juriului pentru cea mai bună solistă al concursului.