Author Archives: Cojocariu Iuliana

„Un Ballo in Maschera”, un baleiaj între oniric și realitate

„Ador arta! Când sunt singur cu notele mele muzicale, inima îmi tresare şi ochii îmi lăcrimează şi emoţiile şi bucuriile pe care le trăiesc sunt prea mult de îndurat”, spunea celebrul Giuseppe Verdi, anticipând poate reacția publicului la operele sale, întâmpinate mereu cu o largă reverență. Emoții și bucurii imense și intense au trăit și ieșenii care au ales să petreacă seara de sâmbătă la Operă, în compania artiștilor care au adus din nou pe scenă celebrul „Un Ballo in Maschera”.

Opera în trei acte, compusă de Verdi pe un libret de Antonio Somma, a avut premiera absolută la Teatro Apollo din Roma, în 1859. Inspirată dintr-un eveniment nefericit, asasinarea regelui Gustav al III-lea al Suediei (1792), reprezentația nu are o acuratețe istorică din cauza cenzurii impuse lui Verdi și motivată de sensibilitatea subiectului. Opera se bazează pe o piesă a dramaturgului francez Eugene Scribe, care a păstrat în scrierea sa câteva nume istorice implicate, conspirația și asasinarea de la balul mascat, restul fiind ficțiune. Acțiunea se desfășoară la Boston, nu în Europa, la începutul anilor 1700, în timpul Americii colonial britanice.

În centrul distribuției a fost celebra soprană Cellia Costea, de a cărei măiestrie ieșenii s-au bucurat la fel de mult ca și la premiera spectacolului din iunie 2022. Alături de „regina acestei distribuții, în toate sensurile prezenței ei în rol”, după cum a apreciat publicul, s-au aflat doi invitați – tenorul Adorjan Pataki (Opera Maghiară din Cluj), în rolul lui Gustavo, și baritonul George Proca (Opera Națională Timișoara), care s-a bucurat de un real succes în rolul lui Renato. Spectacolul a oferit și un moment de debut, susținut de mezzosoprana Marinela Nicola-Pahoncea în rolul Ulricăi, „o voce superbă care își găsește locul binemeritat”. Îndrăgita soprana Manuela Barna-Ipate a revenit în rolul lui Oscar, în care a debutat la spectacolul din 2022, traversând arii dificile, a căror interpretare îi dovedește încă o dată măiestria artistică. Intrați perfect în rolurile lui Samuel, Silvano și Tom, bașii Ștefan Linu, Octavian Ionescu și Teodor Busnea au fost primiți cu aplauze repetate, la fel și tenorul Ovidiu Manolache (Giudice/Servitorul Ameliei).

Completat de balet, corul și orchestra aflată sub bagheta maestrului David Crescenzi, spectacolul a fost unul intens și dinamic, o demonstrație de forță artistică amprentată de către regizorul Cristi Avram, a cărui viziune a fost întâmpinată cu o largă reverență încă de la premiera din vara anului trecut. „Am încercat să pun în lumină poezia libretului și a partiturii muzicale, să aduc câteva dintre aspectele esențiale ale vieții lui Gustav al III-lea pe care le-am reinterpretat. Spectacolul nu e unul biografic; de altfel, multe dintre momentele din viața monarhului Suediei ce apar în libret sunt anacronice. Mi-am dorit, totodată, să vorbesc despre destin și despre curajul de a te juca, de a primi provocările cu brațele deschise, despre a mărturisi cu sinceritate ce se află înlăuntrul fiecăruia. Un Ballo in Maschera oferă posibilitatea de a baleia între oniric și realitate, toate sub cupola generoasă a spectacolului. Se întâlnesc pe scenă atât personaje vii, reale, cât și fantasme, frici personificate, emoții antropomorfizate. Mi-am dorit o montare vie în care să pătrunzi activ, pe care să o decriptezi, care să te surprindă din orice unghi ai privi”, mărturisea regizorul la premiera spectacolului care conturează o situație posibilă în rândul oricăruia dintre noi.

Muzica ne poate schimba și poate schimba lumea în care trăim. De numele creației verdiene se leagă și o serie de premiere în SUA, „Un Ballo in Maschera” fiind primul spectacol de operă vizionat de către președintele Abraham Lincoln. Întâmplător sau nu, a jucat și un rol istoria drepturilor civile. În 1955, Metropolitan Opera a încredințat rolul ghicitoarei Ulrica lui Marian Anderson (contralto), care a devenit primul artist negru cu un un rol important într-o montare a companiei.

Maura ANGHEL

„Aida” a cucerit din nou Iașul

Timp de trei seri, Opera Națională Română din Iași Aida a triumfat din nou prin vocile artiștilor care au readus „Aida” pe scenă, în distribuții de excepție. Revenită pentru rolul lui Amneris, celebra mezzosoprană Ramona Zaharia a strălucit alături de tenorul georgian Irakli Kakhidze (Radames), o voce excepțională, de o forță incredibilă. În prima distribuție au mai fost invitați soprana italiancă Alessandra Di Giorgio (Aida), baritonul Ionuț Pascu (Amonasro, Opera din București) și basul Iurie Maimescu (Ramfis, Teatrul de Operă din Chișinău), artiști impecabili, care știu să onoreze nu doar cântul și rolul de pe scenă, dar și pe ei înșiși și publicul care a retrăit povestea egipteană. Reverențele s-au îndreptat și către soprana Manuela Barna-Ipate, aflată la debut în rolul Marii Preotese, către basul Ivan Dikusar (Regele Egiptului) și către Olivian Andrișoae (Mesagerul). A doua distribuție i-a reunit pe soprana Simiona Titieanu (Aida) și tenorul Cosmin Marcovici, revenit pe scenă în rolul lui Radames după șapte ani, Sidonia Nica (Amneris, invitată), basul Andrei Yvan (Ramfis), baritonul Ionuț Pascu (Amonasro) și basul Teodor Busnea (Regele Egiptului), Manuela Barna-Ipate (Marea Preoteasă) și Olivian Andrișoase (Mesagerul).

Sub bagheta dirijorului David Crescenzi, artiștii au regalat publicul cu încă „o capodoperă de interpretare integratoare, ținând sub baghetă o orchestră care a sunat fantastic. Un spectacol de mare clasă, cu desfășurare scenică impunătoare”, după cum au apreciat ieșenii care au fredonat celebrul Marș triumfal, în bucuria artiștilor care încă o dată și-au împlinit misiunea, cea de a ridica sufletele prin cântul lor divin. „Un adevărat tur de forță. Mulțumesc, Maestre Davide Crescenzi pentru ajutor, încredere și susținere! Mulțumesc cu reverență, public minunat! A fost o nebunie, o nebunie frumoasă!”, a mărturisit soprana Simona Titieanu. Baletul și vocile incredibile din Corul Operei, dirijat de maestrul Manuel Giugula, au completat tușele unui tablou memorabil care s-a așezat în galeria impresionană a Operei ieșene.

Operă în patru acte compusă de Giuseppe Verdi, bazată pe un libret  scris de Antonio Ghislanzoni, „Aida” a fost compusă pentru inaugurarea primului teatru muzical din Cairo, numit Opera Khedivial. Este nu numai una din cele mai importante lucrări ale lui Verdi, ci și o culme a genului de operă. Premiera a avut loc la Teatrul de Operă din Cairo pe 24 decembrie 1871, urmată, la un an distanță, de cea europeană, la Scala din Milano.

Maura ANGHEL

„Rigoletto”, un spectacol plin de daruri artistice

„Mulțumim din suflet pentru prestația din această seară. Excepțional spectacol, ați realizat cel mai frumos rol la Opera din Iași”, a fost unul dintre mesajele pe care baritonul Lucian Petrean le-a postat pe contul său din social media la finalul unui nou „Rigoletto” încheiat cu aplauze bine meritate. „Hrană pentru suflet! Motivație și determinare!”, a fost replica îndrăgitului artist, unul dintre cei mai buni baritoni din România.

Lucian Petrean, titular la Opera Națională București, este cel mai bun bariton din România pentru rolul bufonului Ducelui de Matua, așa după cum a spus dirijorul David Crescenzi. Bistrițean școlit în ale muzicii la Cluj, strămutat la București, este un oaspete drag al Iașului. A debutat cu „Rigoletto” în 2010, în cadrul Festivalului „Viva Vox” la Opera Naţională din Cluj Napoca. „Atunci când mi s-a propus m-am temut un pic pentru că este un rol greu, cu care alții își încheie cariera, iar eu eram la început. Rolul lui Rigoletto este un vis pentru orice bariton. Spun acest lucru pentru că, dincolo de dificultăţile tehnice, personajul are și daruri interpretative mari – este și bufonul Ducelui de Mantova, dar și tatăl îndurerat de pierderea fiicei răpite, Gilda, o copilă de 17 ani, pe care o vede ucisă chiar sub ochii săi”, mărturisea maestrul într-un interviu.

Revenit la Iași cu același drag, baritonul a oferit un spectacol de echipă, în care toți s-au străduit să-l înconjoare cu talent, să-i dăruiască foarte multă autenticitate în crearea personajelor. O distribuție omogenă în care, vocal, toți artiștii au fost în mare formă, după cum a apreciat și publicul.

Rolul Ducelui di Mantova a fost  interpretat de tenorul invitat Paul Lungu, sosit de la Constanța. Pe scenă au evoluat superb basul Teodor Busnea (Sparafucile), mezzosoprana Florentina-Irina Onică (Maddalena), soprana Brîndușa Moțoc (Giovanna), basul Daniel Mateianu (Monterone), basul Victor Zaharia (Marullo), tenorul Ovidiu Manolache (Borsa), baritonul George Cojocariu (Ceprano), soprana Angelica Solomon (Contesa Ceprano), tenorul Florin Roman (Uşierul) și tenorul Gabriel Doru (Pajul), magia serii fiind completată de către corul, baletul și orchestra Operei din Iași, sub bagheta dirijorală a maestrului Vladimir Lungu.

O piesă cenzurată, transformată într-o operă de mare succes

„Rigoletto” este o operă în trei acte de Giuseppe Verdi. Libretul italian a fost semnat de Francesco Maria Piave pe baza piesei „Regele petrece”, scrisă, în 1832, de Victor Hugo. În ciuda problemelor inițiale serioase cu cenzorii austrieci care aveau control asupra teatrelor din nordul Italiei la acea vreme, opera a avut o premieră triumfală la La Fenice din Veneția, pe 11 martie 1851.

Inițial, textul lui Victor Hugo s-a presupus a fi despre regele Francisc, însă a fost perceput ca o critică a regelui de atunci al Franței, Louis-Philippe, pe care scriitorul nu prea îl îndrăgea. Ca urmare, piesa a fost retrasă de cenzori după doar o singură reprezentație, apoi transformată de Verdi într-o operă.

Drama bufonului Triboulet – care se petrecea pe fondul imoralității și desfrâului regelui François I – este transferată de Verdi de la curtea franceză într-un mic ducat italian – Mantua. Astfel, regele devine duce. Parcursul dramatic îl prezintă pe contele de Monterone, a cărui soție îl înșelase căzând pradă farmecelor ducelui de Mantua și devenind subiect de mare distracție Blestemul aruncat de conte asupra bufonului Rigoletto se finalizează tragic. Bufonul aflat în siguranță, la adăpostul bunăvoinței și sprijinului stăpânului său, își permisese o atitudine zeflemitoare față de cei înșelați. Ironia și roata vieții vor face ca acesta să plănuiască uciderea ducelui, pentru a spăla onoarea fiicei sale. Faptul că Gilda este conștientă de caracterul urât al celui pe care îl iubește nu o împiedică să îi rămână devotată, sacrificându-se, în final, pentru a-i salva viața. Povestea se încheie în momentul în care Rigoletto descoperă că trupul inert, pentru care plătise asasinul, nu este al rivalului său, ci al Gildei.

Despre operă, Victor Hugo a afirmat că este chiar mai bună decât propria piesă.

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu basul Marius Boloș

„Îmi place să fiu personajul negativ pentru că mă scoate din zona de confort.”

* dialog cu  basul Marius Boloș, de la Opera Națională Română din București

„Nu trebuie să fii neapărat titan ca să impresionezi. Eu cred că fiecare dintre noi e dator să transmită cât poate de mult în timpul unui spectacol fie că stă o oră pe scenă sau are de cântat câteva fraze”, spune basul Marius Boloș, de la Opera Națională Română din București, pe care publicul ieșean l-a aplaudat în opera „Bărbierul din Sevilla”, unde a interpretat rolul lui Don Basilio.

– Din nou la Iași. Cum ați regăsit orașul, opera, artiștii?

– Vă mulțumesc pentru posibilitatea realizării acestui interviu.
Iașul îmi place foarte mult. E un oraș frumos, cu oameni calzi și primitori,  cu parcuri frumoase și locuri încărcare de istorie și energie frumoasă. Publicul este de fiecare dată călduros, dar și exigent. Este obișnuit cu spectacole de bună calitate, are așteptări de la artiști, dar la finalul unei reprezentații știe să răsplătească cu aplauze, cu vârf și îndesat, artiștii de pe scenă. Colegii mei de la Opera Națională Română Iași sunt foarte preocupați de meseria lor, adevărați profesioniști. Îmi face plăcere să colaborăm de fiecare dată când se ivește ocazia.

– Cum a început colaborarea cu teatrul liric din Iași? În ce spectacol ați debutat și cu ce rol? Cum s-a scris apoi această poveste frumoasă?

– La Iași vin cu plăcere de fiecare dată, prezențele mele aici sunt destul de numeroase. Cam de 15 ani vin în fiecare stagiune atât la Operă, cât și la Filarmonică. Primul spectacol pe care l-am făcut la Iași a fost „Samson și Dalila” de C. Saint-Saens, în care am interpretat rolul Bătrânului evreu. De conducerea muzicală s-a ocupat maestrul Cristian Oroșanu.
După această experiență, am revenit de multe ori la Iași. Am avut onoarea de a cânta în spectacolul „Don Giovanni” de W.A. Mozart, spectacol cu care Opera ieșeană a revenit în superba clădire în care își desfășoară activitatea.

– Sunteți un artist cu o carieră foarte frumoasă. Care sunt momentele cele mai frumoase? Dar cele mai grele? 
– După un spectacol reușit, sunt foarte fericit și recunoscător. Nu există un moment mai frumos decât atunci când plec acasă cu mulțumirea că am făcut tot ce ținea de mine ca să iasă un spectacol bun. De obicei, momentele cele mai grele sunt cele în care pregătesc debutul într-un rol, cu toată „bucătăria” și finisajele necesare, dar merită tot efortul.

–  Care este rolul care credeți că vă definește? De ce? Ce împrumutați din roluri și ce dați din personalitatea dvs?
– Nu știu dacă este vreun rol care mă definește. Bineînțeles că am câteva roluri favorite. Îmi place să fiu personajul negativ din poveste pentru că mă scoate din zona de confort și sunt, în general, roluri de compoziție. Dacă ar fi să fac un top 3 al rolurilor preferate, aș spune că îmi place mult Marele Inchizitor din opera „Don Carlos” a lui G.Verdi, Mefisto din opera „Faust” a lui Ch. Gounod și Hagen din „Götterdämmerung” a lui R. Wagner. Cred că fiecare artist împrumută sau imprimă câte ceva personajelor pe care le interpretează.

– Am vorbit despre personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol? Este o întrebare pe care o adresez deseori și la care primesc, evident, răspunsuri diferite, foarte bune de inserat într-un manual de „Cum să fii personajul perfect”.
– De obicei mă documentez cât pot de bine în legătură cu persoanele pe care trebuie să le interpretez, ca să văd și contextul istoric și literar în care au apărut. Apoi foarte important este textul muzical, dar, la fel de important este și textul literar pe care îl declam fără suport muzical până consider că am găsit toate valențele și intențiile personajului. Nu știu dacă iese personajul perfect, dar încerc să îl aduc cât mai aproape de perfecțiune.

– Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales Opera? Ce v-a atras la muzică? Ce v-a oferit? Ce i-ați dăruit?
– Cred că opera m-a ales pe mine. A fost un joc al întâmplărilor.
Eram student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea. Cântam într-un cor care avea mai mulți membri de la Conservator. Într-o zi, un coleg mi-a propus să îmi facă cunoștință cu profesorul lui de canto pentru a deprinde mai bine arta cântului. L-am ascultat și după ce l-am cunoscut pe primul meu profesor de canto, domnul Marian Boboia, acesta mi-a propus să dau admitere la Conservator. M-am pregătit cu dumnealui și în acel an am devenit student al Facultăţii de Muzică din Oradea.
Încă din timpul Facultății am colaborat cu Opera Română din Cluj-Napoca, lucru pentru care îi sunt recunoscător maestrului Alexandru Fărcaș, director al Operei clujene la acea vreme și profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. După absolvirea facultăţii am venit la București pentru a-l cunoaște pe maestrul Pompeiu Hărășteanu, un om deosebit și o voce de bas unică.  El m-a susținut pentru a da o audiție la Opera Națională din București pe care am luat-o cu succes. Mi-a rămas  model și mentor până la plecare dumnealui în Corul Îngerilor.

– Care a fost primul rol din cariera dvs?
– Am debutat pe scena operei clujene cu rolul Il Commendatore din Opera „Don Giovanni” de W.A Mozart, iar la București cu rolul Monterone din opera „Rigoletto” de G. Verdi.

– Vorbiți cu mare pasiune despre muzică și mă întreb care au fost rolurile din care poate nu ați fi vrut să mai ieșiți de pe scenă?
– Da! Mefisto e un rol drag mie. 

– La ce rol visați? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol?
– Îmi doresc să fac roluri din repertoriul wagnerian. În acest sens, am acum în studiu Wotan din „Walkiria”. La început l-am luat ca pe o provocare la care m-a supus profesorul meu de canto, Adrian Băianu, și care, spre surprinderea mea, îmi vine foarte bine.

– Sunteți și teolog, și artist liric, la fel ca mulți cântăreți de operă.
– Sunt două domenii foarte apropiate, care ar trebui să se slujească unul pe celălalt. Dacă pentru teatrul liric zona de teologie este o pepinieră foarte productivă, mi-aș dori tare mult să văd în facultățile de teologie că se studiază mai mult canto și oratorie. Preoții au o viață grea cântând în tot felul de condiții vitrege (aer liber, frig etc), iar orele de canto i-ar ajuta mult să înțeleagă cum funcționează instrumentul lor și cum să aibă grijă de el.

– Ați cântat pe multe scene și lângă mulți titani. Ce momente și lângă ce oameni ați simțit că muzica este calea dvs de destin?
– Nu trebuie să fii neapărat titan ca să impresionezi. Ca exemplu, vă spun că am cântat alături de colegii mei în multe spectacole „Aida” și am fost impresionat de colegul care făcea rolul Solului. Nu e o condiție să fii mare ca să impresionezi. Eu cred că fiecare dintre noi e dator să transmită cât poate de mult în timpul unui spectacol fie că stă o oră pe scenă sau are de cântat câteva fraze.

– Cum este omul Marius Boloș? Ce face atunci când nu cântă? Ce alte pasiuni are?
– Îmi place mult să gătesc, să stau în grădină și când am timp, să merg la pescuit. În rest, am programul unui om obișnuit cu cât mai multă mișcare, timp petrecut cu familia și cu cei dragi și bineînțeles, studiu.

A consemnat Maura ANGHEL