Final cu mii de aplauze, în compania „Bărbierului din Sevilla”

Peste 200 de ani au trecut de când Gioachino Rossini ne-a făcut cunoștință cu Figaro și cu personajele operei „Bărbierul din Sevilla”, una dintre cele mai îndrăgite creații ale teatrului liric. Scrisă în doar trei săptămâni, opera a avut premiera mondială pe 20 martie 1816 (pe atunci cu titlul „Almaviva, ossia L’inutile precauzione”), la Teatro Argentina din Roma. Libretul lui Cesare Sterbini, după o piesă de Pierre Beaumarchais, a preluat subiectul unei farse populare (Finta Pazza), care a devenit imediat o capodoperă a comediei franceze. Reprezentația s-a bucurat de un real succes și l-a transformat pe Figaro, bărbierul spaniol plin de umor care creionează cu tușe romantice povestea de dragoste dintre neliniștitul Conte Almaviva și frumoasa Rosina, într-un personaj care continuă să deschidă afișele teatrelor de operă din întreaga lume.

Spectacolul de aseară, regizat de către Matteo Mazzoni (Italia), care s-a ocupat inclusiv de costume, decor și lumini, a fost unul modern, pe care Opera îl va putea exporta cu succes în întreaga Europă. „De la epoca lui Rossini vom ajunge la ceea ce se întâmplă în casele oamenilor în prezent. Cu această traversare în timp, vom reuși să transmitem ceea ce a dorit Rossini să exprime prin muzica sa”, a explicat regizorul Matteo Mazzoni la prima montare.

Distribuția a fost una de excepție, artiștii lirici ieșeni și invitații lor oferind „bucurie și încântare publicului” sub bagheta maestrului David Crescenzi. Un vis devenit realitate într-o duminică în care farmecul serii a fost dublat de interpretarea ireproșabilă a mezzosopranei Maria Miron Sîrbu (Rosina), sopranei Angelica Solomon (Berta), tenorului Andrei Fermeșanu (impecabil în rolul Contelui Almaviva pentru care este deja celebru și în care a debutat, în urmă cu mulți ani, tot sub bagheta dirijorului David Crescenzi), basului Andrei Yvan (Don Bartolo), acompaniați de Orchestra, Corul și Baletul de la Opera Națională Română Iași. În rolul lui Figaro, publicul l-a cunoscut pe baritonul Mihai Damian, sosit ca invitat de la Filarmonica de Stat Transilvania, aflat în rol de debut. „Seara trecută am avut imensa bucurie de a debuta în rolul lui Figaro din opera Il barbiere di Siviglia. A fost pentru prima dată când am urcat pe scena Operei Naționale Române din Iași. O distribuție de excepție, un dirijor formidabil și un public entuziast! Mulțumesc Opera Națională Română Iași pentru invitație și pentru oportunitate! A fost de vis!”, a spus, plin de entuziasm, Mihai Damian. Aceeași bucurie a împărtășit și basul Marius Boloș (Opera Națională Română din București), îndelung aplaudat în rolul lui Don Basilio. „26 februarie 2023 a fost o zi minunată. În primul rând, datorită reîntâlnirii cu publicul ieșean pe care nu l-am mai văzut de câțiva ani din cauza vremurilor tumultuoase pe care le trăim. Ca de fiecare dată, primirea a fost una plină de căldură și energie pozitivă, aplauze și numeroase mesaje de felicitare după spectacolul Il Barbiere di Siviglia. Apoi reîntâlnirea cu colegii dragi, foarte talentați, o orchestră care ne-a acompaniat și a sunat exemplar, sub conducerea Maestrului David Crescenzi. Un succes pentru care mulțumesc și sunt recunoscător lui Andrei Fermeșanu”, a adăugat Marius Boloș.

De succesul îndrăgitului spectacol, afirmat încă o dată la finalul unui februarie care a fost plin de împliniri pentru ONRI, prin montarea unei noi versiuni a „Văduvei vesele”, prin „Traviata” și cele două balete, „Lacul Lebedelor” și „Zâna păpușilor”, s-au bucurat foarte mult nu doar iubitorii de muzică, ci și cântăreții, care au făcut o largă reverență nu doar celor care le apreciază glasurile, ci și artiștilor cu care au împărțit scena. „A fost o adevărată bucurie și o energie deosebită ce vor rezona mult în sufletul meu. Mulțumim mult onorat și mult stimat public, că ați fost foarte receptivi și ne-ați transmis o energie deosebită din care ne-am reîncărcat reciproc cu vibrații pozitive”, a fost mesajul basului Andrei Yvan. Senzațională în rolul Bertei, soprana Angelica Solomon a fost încântată de „cast-ul foarte tânăr, iar faptul că la pupitru l-am avut pe Maestrul Crescenzi, mi-a dat un motiv în plus de încredere și bună dispoziție! Emoțiile mele au fost la intensitate maximă pentru că de șapte ani nu am mai interpretat acest rol”.

Imediat ce cortina a coborât, încheind nu doar încă o seară sublimă petrecută la Opera din Iași, ci și o lună plină de succes, artiștii și-au aruncat privirile către luna lui Mărțișor, care va aduce mari surprize atent pregătite. Vivat Opera!

Maura Anghel