Interviu cu basul Teodor Busnea

„Aparițiile pe scenă, în fața publicului, sunt cele care ne întregesc ca artiști”

* dialog cu basul Teodor Busnea, solist al Operei Naționale Române din Iași

– Ne apropiem de finalul lui 2021, un al doilea an al pandemiei am putea spune. Cum s-a văzut din perspectiva dvs, ca artist?

– Asemenea sportivilor, artiștii au nevoie de un antrenament riguros și de exercițiu constant pentru a-și perfecționa actul liric. Fiind la început de carieră, consider că a fost o perioadă pierdută din punct de vedere artistic pentru că aș fi putut să mă dezvolt mai mult. Studiul individual ajută în pregătire, însă aparițiile pe scenă, în fața publicului, sunt cele care ne întregesc.

– Cât ați cântat în această perioadă dificilă? Cum este să cânți cu o mască pe care costumul de spectacol nu o include, dar o impune norma sanitară?

– Din păcate, la fel ca restul colegilor, am cântat mult mai puțin în această perioadă, dar după o pauză de câteva luni m-am bucurat că am putut relua repetițiile pentru spectacolele care s-au derulat în mediul virtual. Transmisiile online ne-au ajutat să rămânem conectați, însă publicul din sală îți oferă o energie aparte, care poate fi descrisă cu greu în cuvinte

– Cum a fost prima reîntâlnire cu publicul după o pauză destul de lungă? În ce piesă ați cântat?

– Prima reîntâlnire cu publicul în sală a fost în spectacolul „La Boheme”, unde am avut bucuria să întruchipez personajul filosofului Colline. Pe cât de specială și emoționantă a fost reîntâlnirea, pe atât de atipică deoarece mișcările și contactul dintre personaje a fost limitat, iar dirijorul și orchestra au fost poziționați în spatele nostru și nu în fața noastră, așa cum se întâmplă de obicei. A fost o noutate la care a trebuit să ne adaptăm astfel încât publicul să nu simță nicio diferență.

V-aș invita la o scurtă călătorie în trecut. Ce v-a atras la muzică?

– Încă de când eram mic, muzica a cântat mereu în casa noastră, în special cea de operă, tatăl meu fiind un împătimit ascultător al acestui gen muzical. Am crescut în acorduri muzicale, avându-l ca exemplu pe fratele meu mai mare. El a început studiul viorii de la vârsta de 5 ani, mentor fiindu-i bunicul meu, la rându-i violonist și profesor de muzică. Arta cântului am descoperit-o la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț, sub îndrumarea distinsei doamne profesoare Elena Botez, care mi-a pus bazele acestei minunate forme de artă și la care mă întorc mereu cu drag.

–  Cum a început legătura cu Opera din Iași? Ce vă leagă de sfânta scândură a teatrului?

– Am început colaborarea cu Opera din Iași în urma unei audiții în cor pentru spectacolul „Aida”, în perioada în care eram student în anul IV la Conservatorul din Iași. După această audiție, următorii șapte ani i-am petrecut în cadrul corului, timp în care am avut și roluri solistice. Rolul în care am debutat și care mi-a deschis oportunitățile a fost Sparafucile, din opera „Rigoletto”.

– Un detaliu pentru public – ce este un bas și ce compoziții i se aranjează pe voce?

– Prin definiție, basul este extremitatea joasă a vocii bărbătești. În muzica de operă, basul de obicei întruchipează personajul tatălui, al preotului, al omului înțelept sau al personajului negativ, spre deosebire de tenor, care îmbrățișează cel mai adesea tipologia tânărului îndrăgostit. Îmi place să cânt roluri de linie, cantabile. În această zonă a cântului mă simt cel mai bine din punct de vedere vocal.

– Cum a fost acest an? Ce spectacole vi s-au așezat la inimă?

– A fost un an în care am avut parte, la încheierea stagiunii trecute, de un debut important pentru mine și anume Don Basilio din opera „Bărbierul din Sevilla”. Am avut onoarea să cânt sub bagheta maestrului David Crescenzi, care mi-a dat sfaturi deosebit de prețioase pentru interpretarea rolului. A fost un spectacol ce mi s-a așezat la inimă și pe care abia aștept să-l oferim din nou publicului.

– Ce rol vi se potrivește mănușă și de ce? Cu cine l-ați făcut cel mai bine?

– Mi-e greu să spun ce rol mi se potrivește perfect pentru că încă sunt în perioada de aprofundare. Aș putea spune că sunt roluri în care mă simt mai bine, unul dintre ele fiind Sparafucile din opera „Rigoletto”, pe care l-am interpretat de cele mai multe ori, în diferite regii și distribuții.

– Opera Iași – 65 de ani de aniversare. Ați cântat într-un spectacol superb, „Tosca, reprezentație cu care a fost deschisă prima stagiune a instituției și care se reia an de an, în semn de prețuire. A urmat „Traviata”, tot un spectacol aniversar. Ce a contat cel mai mult pentru dvs în acele momente?

–  Mă simt deosebit de onorat că am făcut parte din distribuția spectacolelor aniversare ale Operei, cu atât mai mult că am avut șansa să cânt pe aceeași scenă cu nume sonore precum Elena Moșuc, Celia Costea, Lucian Petrean sau Alin Stoica. În ciuda faptului că restricțiile nu au permis accesul în sală la capacitate maximă, energia pe care am simțit-o din partea publicului ne-a făcut să uităm de acest gol. Cred că am simțit cu toții că au fost seri de sărbătoare și evenimente importante în istoria Operei din Iași.

– Ce planuri aveți? La ce roluri visați, pe ce scene?

– Îl las pe bunul Dumnezeu să facă planuri pentru mine. Mi-aș dori ca în viitor să pot interpreta roluri precum Filip al II-lea din opera „Don Carlo”, Attila din opera cu același nume, Mefisto din opera „Faust” sau Zaccaria din opera „Nabucco”. Deocamdată sunt prea tânăr pentru unele dintre ele, dar îmi doresc să fiu sănătos, să pot munci pentru a mă dezvolta suficient astfel ca într-o bună zi să pot interpreta astfel de roluri la cel mai înalt nivel și de ce nu, pe cele mai mari scene.

A consemnat Maura ANGHEL