„În profesia de coregraf nu poți minți, nu poți face play-back. Publicul te vede și te simte”
Dansul este cea mai sinceră cale prin care ne exprimăm trăirile și sentimentele. Forfota cabinelor dinaintea oricărui spectacol e dată nu doar de ultimele pregătiri, ci și de sufletele pregătite să ofere publicului tot ceea ce au mai frumos. E asemănător dansului Shivei, pentru că noi artiștii, ne contopim cu absolutul. Când te apropii, simți energia vibrantă și vie. Căldura și emoția gestică a brațelor aduse în dreptul inimii e doar o rugăciune pentru universul care ne inspiră. Primele acorduri ale orchestrei aduc o liniște densă care îți coboară în suflet să liniștească bătăile inimii ce parcă îți sparg pieptul. Când balerinii pășesc pe scenă „le simți sufletele, le poți prinde în palme”, pare a spune lectorul universitar Cristina Todi, noul coordonator al Compartimentului de Balet din cadrul Operei Naționale Române Iași.
– Sunteți dedicată total dansului. Cum este să trăiești viața pe poante?
– Este un clișeu să vă mărturisesc acum că dansul este la îndemâna oricui, chiar și a celor cu diverse probleme locomotorii. E mișcarea Universului și magia vieții. Toți ne mișcăm și suntem mișcați la rândul nostru… Dacă însă este scris cu majuscule pe harta vieții, DANSUL îți curge prin vene, te absoarbe, te arde și te renaște. Devine o necesitate vitală în care nu poți să-i oferi doar jumătăți de măsură. Sunt dedicată total artei coregrafice și ard pentru această profesie. Aici e locul meu, aici mi-e sufletul, la Operă. În profesia de coregraf sau balerin nu poți minți, nu poți face play-back. Publicul te vede și te simte. Dacă unii cântăreți își pot înregistra vocile, iar plasticienii mai pot schimba câte o tușă, la noi totul ține de clipă, de acel transfer energetic care se întâmplă „acum”. Trăim intens clipa care îți umple sufletul! Orele de muncă asiduă se evaporă, iar vibrația sinceră a împlinirii îți dă aripi pentru un nou drum. Câteodată mă simt ca o torță care arde, se consumă și totodată se reîncarcă tot prin ardere. Simt deseori circuitul complex al acestei rețele energetice eterogene.
– Ați preluat Compartimentul de Balet al Operei cu gânduri mari. Ce proiecte pregătiți pentru public?
– Am preluat Compartimentul de Balet al ONRI din luna mai. Mi-am propus foarte multe lucruri pentru următorii ani. Am o perspectivă de lungă durată și sunt convinsă că vom reuși să aducem baletul Operei ieșene pe piedestalul binemeritat. Nu este doar un vis, ci un deziderat pe care sunt convinsă că îl vom atinge.
Avem numeroase proiecte, gândim și visăm cu ochii larg deschiși la ceea ce urmează să oferim publicului. Un pas major pentru recuperarea identității naționale este promovarea baletelor românești. Aici aduc în prim plan spectacolele lui Mihai Jora (creatorul liedului şi al muzicii de balet româneşti, primul director muzical al radioului public – n.r.) sau ale lui Paul Constantinescu.
Ne dorim să încântăm publicul cu o trilogie din creația lui Mihail Fokine și bineînțeles că trebuie să îmbogățim repertoriul Operei Naționale Ieșene cu baletele de mare anvergură. De peste 30 de ani avem spectacolele „Giselle”, „Don Quijote”, „Spărgătorul de nuci”, însă multe altele s-au pierdut în negura vremurilor. Ne-am propus să aducem pe scena Operei ieșene baletul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, care nu s-a mai dansat aici și îl vizăm ca o premieră, sperăm, a acestei stagiuni. Bineînțeles că repertoriul de dans contemporan nu va fi neglijat și ne dorim să îl aducem în atenția publicului. Sunt convinsă că vom surprinde plăcut spectatorii care vor putea aplauda balerinii nu doar pentru talentul interpretativ, ci și pentru viziunea lor din zona creației coregrafice.
– Ar fi o noutate!
– Nu este o noutate! În anii 1997-2000, orașul nostru găzduia primul Festival Internațional al Dansului Contemporan din țară! Sunt convinsă că vom reuși. Cu siguranță ni se vor alătura oameni care vor susține arta ieșeană. Pentru atragerea publicului tânăr, am vizat o nouă premieră, spectacolul „Zâna păpușilor”, de Joseph Bayer, într-o colaborare inedită dintre Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, balerini ai Operei Naționale din Iași și actori de la Ateneul Național Iași. Este o producție de anvergură cu care ne dorim să bucurăm publicul, dar și să arătăm că instituțiile de cultură pot fi un filon al valorilor, că putem colabora și putem fi un întreg. Să nu uităm că baletul propriu-zis se învață la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, iar noi (Opera Națională Română Iași) deja valorificăm pepiniera de acolo. Cei mai buni elevi își împlinesc visele și dansează pe scena unei instituții naționale de cultură, iar noi suntem fericiți că fac parte din corpul de balet. Ne bazăm pe tineri, avem nevoie de ei. Este o pepinieră foarte importantă pentru că ei reprezintă viitorul. Avem și studenți colaboratori permanenți ai Corpului de Balet, unii dintre ei au chiar roluri solistice. Sunt mulți tineri care vor să ne fie alături. În luna iunie a avut loc o audiție la care au trimis CV-uri și înregistrări peste 240 de candidați, din foarte multe țări. Au fost selectați colaboratori din România, dar și de peste hotare cum ar fi Argentina, Italia, Portugalia, Franța, Japonia etc. Ei vor sta la Iași pe toată perioada stagiunii. Sunt oameni dedicați, care își doresc să facă parte din această companie.
– Vorbiți cu drag despre scenă și mă întreb de când dansați?
– Dansul este însăși viața mea, este sufletul meu, pasiunea, mea. Debutul pe scena Operei Naționale din Iași a fost în anul 1989, după finalizarea primei facultăți. Sunt ieșeancă, iar formarea mea artistică s-a petrecut la Cluj. Marea aventură a început la vârsta de 10 ani, când am fost admisă la Liceul de Coregrafie din Cluj Napoca. Din păcate, Iașului îi lipsea pe atunci, dar s-a reînființat în anul 1989 grație Doamnei director de atunci a Colegiului de Artă ieșean, profesor Viorica Uncheșel, și a răposatului balerin, pedagog și om de excepție, Vasile Răuț. M-am apropiat de catedră cu timiditate și am ales să sprijin copiii din perspectiva de cadru didactic la Colegiul Național „Octav Băncilă”, dar și studenții de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. Mărturisesc că mereu am pus profesia pe primul plan, uneori chiar înaintea familiei. Copilul meu, acum violonist la Filarmonică, a crescut în Operă, în mediul artistic, a preluat de la mine dragul de artă. Și putea fi altfel? Avem un colectiv superb, cu oameni pasionați, care ard pentru și prin artă, trăire pe care puțină lume o înțelege. Noi, artiștii, suntem oameni care facem această profesie cu sufletul. Dincolo de scenă, avem o viață echilibrată, foarte disciplinată, altfel nu am avea resursele necesare să construim poeme în ziua următoare.
– În cei 30 de ani de carieră câți balerini au ieșit din sala dvs de repetiție?
– (zâmbește cald) Foarte mulți! Din mâinile mele au ieșit artiști care au făcut cu demnitate această profesie, care dansează peste tot în lume. Mă bucur că am reușit să le insuflu pasiunea pentru artă. Sunt colegă cu unii dintre ei, fapt care mă onorează. Ce poate fi mai frumos? Discipolul care îți/își urmează visul! Când vezi copiii pe care i-ai crescut de când erau de-o șchioapă deveniți adulții de astăzi, artiști și oameni împliniți… Ce poate fi mai minunat decât să descoperi talentul și să-i oferi strălucirea? Cred cu toată convingerea că fiecare copil este talentat. Important este ca părintele și dascălul să poată scoate la suprafață acel diamant care așteaptă să fie șlefuit. Copiii și tinerii de astăzi ne provoacă, sunt într-o continuă efervescență și noi, ca dascăli, avem parte de provocări constante cărora trebuie să le facem față. Și dacă tot vorbim despre provocări, un alt proiect de suflet pe care îmi doresc să-l materializez este înființarea unei Școli de balet a Operei. E un proiect care mă preocupă și pe care îmi doresc să-l aducem în prim-plan pentru copiii Iașului.
– Care ar fi motivația acestui plan ambițios?
– Filonul principal este legat de un sentiment desuet pentru unii. Iubesc enorm Iașul și țara asta. Am fost în multe părți ale lumii, iar tentațiile și ofertele nu mi-au lipsit. În Japonia, de pildă, am fost invitată să deschid o școală de balet după planurile mele, după indicațiile mele. La fel și în Italia, am avut multe oportunități, le am în continuare, dar sunt legată de sufletul Iașului. Ei bine, aici vreau să-mi vibreze sufletul, să-mi pun pasiunea și priceperea la renașterea culturii. Prin proiectele care se vor dezvolta ne adresăm tuturor. Copiilor – prin parteneriatul celor patru instituții, tinerilor – prin abordarea temelor contemporane nouă și oamenilor de cultură – prin valorile neegalate ale artei coregrafice. Dorim să atragem publicul tânăr prin noile producții pentru a-i apropia de artă și pentru a deschide orizonturile. Din păcate, mulți tineri nu au pășit pragul unei instituții de cultură.
– Cum ar ajuta un copil o Școală de Balet? Mă gândesc nu doar la cei care vor să aibă o carieră, ci și la cei pentru care dansul ar fi doar un hobby.
– Arta coregrafică contribuie la formarea unui întreg bine definit. Ne ajută pe toți, nu doar pe copii. Auzim constant despre terapie prin dans ori alte forme de terapii. Să dezbatem atuurile oferite de educația artistică este un subiect extrem de vast. Mă voi limita doar să reamintesc faptul că prin dans, un copil se dezvoltă invariabil într-un mod pozitiv. Va avea o atitudine frumoasă, eleganță în mișcări. Ulterior, dacă excelează în această zonă, va avea posibilitatea să lucreze într-un ansamblu coregrafic, într-o companie de balet/dans. În cursul formării sale își va însuși valori autentice, va înțelege cu adevărat ce înseamnă spiritul de echipă, dar va dobândi și cunoștințe muzicale. Am cunoscut părinți care mi-au spus că preferințele muzicale li s-au schimbat după ce copilul lor a urmat cursuri de balet. „Am început să ascultăm Chopin, l-am descoperit pe Mozart, apoi pe Mahler”, mi-au spus. Am văzut metamorfoza asupra părinților, asupra bunicilor. Și dacă la ei sunt astfel de schimbări, vă dați seama ce transformare este într-un copil? I se deschid noi orizonturi și oportunități minunate. Noi ne agățăm de cuvinte cum ar fi frumos, armonie, eleganță, dar ce facem concret, cum le construim?
– Interesantă întrebare și mi-ar plăcea să aflu părerea dvs.
– Uneori le folosim într-un mod clișeistic, dar hai să facem ceva concret pentru copiii noștri, hai să construim un mâine mai frumos. Ei bine, o Școală de Balet ar putea fi un început, iar un copil care o alege nu trebuie să urmeze neapărat o carieră artistică. Am elevi care au absolvit Coregrafia și au intrat din primul an la Medicină și sunt atât de mândră! Ce poate fi mai frumos decât să vedem cum creștem tineri sănătoși din toate punctele de vedere? Oamenii au nevoie de artă și cred în educația artistică. Îmi doresc să pot materializa un alt vis al meu – să introduc educația artistică și în curricula școlară, dacă tot am vorbit despre ceea ce facem concret pentru un viitor mai frumos.
– Coregraf, cadru didactic, mentor… Care a fost rolul ce mai important din viața dvs?
– Fiecare rol din viața mea are o importanță deosebită și nu pot face o ierarhie. Fiecare personaj căruia îi dai viață îți rămâne în suflet, nu poți să-l scoți și nu vrei să faci acest lucru. Cel mai solicitant rol, recunosc, este cel de părinte, dar vă mărturisesc că exact cu aceleași întrebări, căutări și cu aceeași dorință de a oferi totul discipolilor mei am trăit și rolul de pedagog. Cu aceeași dorință și pasiune sunt acum alături de colegii mei balerini de la Opera Națională din Iași, unde dorim să realizăm spectacole minunate. Aș vrea să finalizez întrevederea noastră cu un îndemn pentru spectatori: Veniți cât mai des la spectacole!!! Vă așteptăm cu toată dragostea!!!
A consemnat Maura ANGHEL