Category Archives: Uncategorized

„Liliacul”, darul de început de an al Operei din Iași

Cu ce alt spectacol ar fi putut începe noul an Opera Națională Română din Iași decât cu „Liliacul”? Opereta în trei acte, semnată de Johann Strauss-fiul, cu un libret de Karl Haffner și Richard Genee, după vodevilul „Le Reveillon”, scris de Henri Meilhac și Ludovic Halevy, a fost un dar deosebit oferit publicului și răsplătit cu aplauze pe măsură în două seri în care sala Operei a fost neîncăpătoare! Spectacolul, o idee nouă de fusion între teatru și operă, a fost un dar oferit deopotrivă artiștilor cât și publicului, urmând de altfel o tradiție după șarmanta coordonare muzicală realizată de însuși compozitorul J. Strauss a premierei absolute din 5 aprilie 1874. Opereta „Liliacul” a continuat să emane umor și o inegalabilă bucurie de viață la fiecare apariție pe scenă. „Farmecul  compozitorului  vienez  a  generat aprecieri  și  din  partea contemporanilor săi  precum  Johanes Brahms,  despre care  se  spune  că  nu  a ratat  nicio  reprezentație  a  operetei, Gustav Mahler  aducând, de  asemenea, distincție  și  complimente  valsurilor  lui Strauss, referindu-se  la  unicitatea și inventivitatea  lor  încântătoare”, se arăta în multe critici ale vremii.

Un plan de răzbunare în „vesela pușcărie

Povestea este stabilită în ultima zi a anului și în noaptea de Revelion. Totul pleacă de la o răzbunare emoțională, o farsă pusă la cale de Falke prietenului său Eisenstein. Primul vrea să se răzbune pentru o poveste mai veche când, după un bal mascat, Eisenstein l-a lăsat beat într-o grădină publică, îmbrăcat într-un costum de liliac. Povestea este cunoscută și are ca personaje un  bogat cuplu burghez cu probleme în căsnicie, o servitoare a soției și sora ei pretențioasă, un temnicer sfătos, alți prieteni dornici de chefuri gratuite. Cu toții pornesc într-o aventură scurtă începută în salonul de dans și încheiată la „vesela pușcărie”, cu diferite opriri în stații în care surpriza ține loc de orice meniu fastuos. Farsa lui Falke nu decurge conform planului, nefiind decât începutul unei întregi serii de confuzii și neînțelegeri, cu urmări ilare.

Povestea de la Iași a fost acordată inclusiv spațiului, personajele fiind plimbate chiar și prin Piața Unirii, unde unde începe mica răzbunare a lui Falke. Căci viața e plină de surprize, nu-i așa?

Un șir de întâmplări care mai de care mai hazoase ne-au oferit, la final de săptămână, artiștii lirici ai ONRI, alături de invitații lor. Un moment aparte a fost apariția lui Pavel Bartoș (în rolul lui Frosch, paznicul închisorii), care a completat un tablou umoristic foarte apreciat de public, dovadă fiind aplauzele prelungite și mesajele ulterioare, ceea ce arată că Iașul este deschis la tot ceea ce poate fi nou în cultură. Mulțumesc, Iași, m-ai făcut tare fericit la început de an! Abia aștept să ne revedem! Interpretându-l pe Frosch, în opereta Liliacul, am trăit o senzație de tare bine. V-am pupat!”, a fost mesajul lui Pavel Bartoș după cele două seri de spectacol. Două reprezentații cu două distribuții ce au reunit numele foarte apreciate ale scenei lirice. În prima seară au fost aplaudați Diana Bucur (Rosalinda), Bogdan Zahariea (invitat, Gabriel von Eisestein), Soranna Nastasiu (Prințul Orlovski), Cristina Grigoraș (Adela), Andrei Yvan (Dr. Falke), Petru Burcă (invitat, Frank), Liviu Iftene (invitat, Alfred), Angelica Solomon (Ida), George Cojocariu (Dr. Blind), Victor Zaharia (Ivan). În a doua seară, de ovații s-au bucurat Cristina Simionescu Fântână (Rosalinda), Lăcrămioara-Maria Hrubaru-Roată (Adela), Angelica Solomon (Ida), Soranna Nastasiu (Prințul Orlovski), Cosmin Marcovici (Gabriel von Eisenstein), Andrei Yvan (Dr Falke), Petru Burcă (invitat, Frank), Ovidiu Manolache (Alfred), Victor Zaharia (Ivan) și George Cojocaru (Dr. Blind). Ambii dirijori, Bogdan Chiroșcă și Manuel Giugula, au motivat instrumentiștii și membrii Corului, care au fost în formă maximă în fiecare spectacol, la fel și trupa de balet, care au oferit momentele delicioase cu celebrii „șoricei”. Cele două seri au adus momente de bucurie nu doar pentru public, ci și pentru artiști care s-au distrat teribil și cu greu și-au liniștit inimile care au bătut pe ritmurile celebrelor valsuri ale lui Strauss. Primul spectacol a pășit cu dreptul în 2023! Energia pozitivă creată de artiștii casei sau invitați a fost molipsitoare!, a spus tenorul Andrei Fermeșanu, managerul interimar al ONRI. Cele două seri au adus momente de bucurie nu doar pentru public, ci și pentru artiști care s-au distrat teribil și cu greu și-au liniștit inimile care au bătut pe ritmurile celebrelor valsuri ale lui Strauss.

Maura ANGHEL

Opera, un tărâm magic. Povestea unui an cu mii de bucurii

Imediat ce luminile rampei se sting, spectatorii lasă în urmă sala Operei, ai cărei artiști îi zâmbesc fericiți din culise. Au adus încă o dată bucurie în jur, au dăruit fericire și au petrecut încă o seară cu Rost. Căci a dărui este marea bucurie și sensul fiecărui artist, pentru care aplauzele publicului sunt cel mai mare dar.

2022 a fost un an rodnic și plin de bucurii pentru Opera Națională Română din Iași. Artiștii au oferit spectacole de înaltă clasă, impecabile, au creat o lume feerică pe scenă, au adus în fața iubitorilor muzicii adevărate capodopere. 2022 a fost un an cu multe împliniri nu doar sub aspect artistic, ci și financiar și administrativ. Publicul s-a bucurat de cinci premiere – trei spectacole de operă („Bal Mascat”, „Turandot” și „Pescuitorii de Perle”) și două de balet („Triptic” și „Romeo și Julieta”) care, alături de celelalte spectacole, au adus în sală peste 70.000 de spectatori. „Ne bucurăm de un public cald, serios, numeros care este alături de artiști. Ei bine, cu ajutorul acestui public au crescut și încasările obținute din vânzarea biletelor. Din acest punct de vedere, Opera Iași, ca instituție de spectacole, ocupă primul loc în Moldova și al treilea la nivel național, după Opera și Teatrul Național din București”, a spus tenorul Andrei Fermeșanu, managerul interimar al ONRI. Această poziționare este cu atât mai importantă cu cât ONRI nu are un sediu propriu, ci împarte clădirea cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.

Pentru unii dintre artiști, 2022 a fost și an aniversar, așa cum ne-a mărturisit soprana Diana Bucur: „Am împlinit 30 de ani de când am cântat pentru prima oară pe scena Operei. Acum, când mă uit la anul ce stă să se încheie, a fost unul bun. Am punctat trei roluri importante pentru evoluția mea vocală – Mimi din Boema, Leila din Pescuitorii de perle și Amelia din Bal mascat. Pentru anul care vine îmi doresc să avem cât mai multe spectacole”

În opinia multor artiști, 2022 a fost un an plin de schimbări ce au propulsat Opera Națională Română din Iași la un alt nivel artistic. „A fost un an plin de premiere și spectacole deosebite, iar dorințele noastre, ale artiștilor și ale publicului larg, s-au împlinit. Dupa atâtea restricții, sala Operei a devenit din nou plină cu spectatorii noștri dragi și iubitorii de muzică. Am debutat cu rolul titular mult așteptat, Don Pasquale, din opera lui G. Donizetti cu același nume. Îmi doresc foarte mult ca anul 2023 să fie plin de realizări frumoase, într-o creștere continuă pe plan profesional, dar și personal, atât pentru colegii mei deosebiți de la Opera Națională, cât și pentru lumea întreagă, realizări însoțite de armonie, pace și iubire”, a fost mesajul basului Andrei Yvan.

Debuturi și binecuvântări

Anul 2022 a adus multe debuturi pentru artiști, în dreptul sopranei Manuela Barna-Ipate fiind trecute două – rolul Oscar din opera „Un ballo in maschera” de G. Verdi și cel al Luciei din opera „Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti. „Am fost înconjurată de o echipă minunată cu oameni profesioniști, am fost binecuvântată pentru că datorită lor am putut să mă dezvolt pe scena operei și să am parte de tot suportul necesar în special în pregătirea debuturilor, acolo unde emoțiile sunt trăite la o intensitate mult mai mare față de reluarea unui rol. Nu pot să nu reamintesc ce mare încântare, dar și ce mare responsabilitate a fost să performez pe aceeași scenă cu renumiții soliști de talie internațională precum Ștefan Pop, Bogdan Baciu și Cellia Costea. După toate aceste experiențe pe care le consider speciale și memorabile, am reușit să debutez în rolul Luciei, în regia complexă a marelui regizor Andrei Șerban. A fost cel mai dificil rol principal atât din punct de vedere tehnic-vocal, cât și scenic, iar asta mi-a adus cea mai mare satisfacție, reușind să-l duc până la bun sfârșit, ca mai apoi să primesc aprecieri din partea publicului”, am aflat de la îndrăgita soprană. Opera interpretată pe scenă cu toate elementele decorative este o experiență unică, palpitantă, cea mai directă din punct de vedere emoțional dintre toate genurile muzicale. Combinația dintre narațiunea dramatică, scenă și muzică, dar în special ambitusul și vulnerabilitatea vocii umane fac din operă forma de artă care se apropie cel mai mult de exprimarea emoției pure. „Opera Națională Română Iași reprezintă a două casă pentru mine, e locul în care am crescut și m-am dezvoltat ca artist încă din anii de facultate. Am avut onoarea să colaborez cu maeștri dirijori, corepetitori, regizori valoroși care au contribuit decisiv la modelarea și formarea mea. Sunt profund recunoscătoare întregii echipe”, a fost mesajul Manuelei Barna-Ipate. 

Un an special a fost și pentru Noemi Onucu, elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, care a avut șansa unui debut pe scena Operei. „M-am gândit mult la anul ce stă să se încheie și nu văd decât infinite binecuvântări. Mă uit cu admirație la toate persoanele pe care le-am cunoscut, mi s-a oferit inegalabila șansă să cresc alături de mari maeștri. Sunt mai mult decât recunoscătoare pentru oportunitățile de care am avut parte. Ce s-a întâmplat în acest an nu a fost decât un început minunat a ceea ce va fi cariera mea ca artist. Îmi vor rămâne în inimă și în minte cel mai adânc săpate emoțiile primei mele apariții pe scena Operei, la gala de deschidere a stagiunii. Apoi, spectacolul Magia Crăciunului mi-a îndeplinit vise din copilărie. De mică mi-am dorit să devin prințesă pe o scenă. Nu-mi doresc decât să cresc în cunoștințe, în maturitate și inteligență muzicală. Am încredere în tot ceea ce mi se va oferi din partea Operei ca să-mi îndeplinesc această dorință. Opera a devenit pentru mine un mijloc de comunicare cu oamenii prin muzică. Am învățat aici că vocea e un bonus, dar seriozitatea cu care tratezi publicul este la fel de importantă. Opera rămâne pentru mine un loc de mister, unde am mereu de descoperit și de învățat… Un loc magic!”, a completat Noemi.

Copiii, alături de maeștrii Operei

 Bucurii au adus publicului și micii artiști din cadrul Corului de copii, dirijat de Raluca Zaharia. „Mi-a plăcut că au fost foarte multe spectacole la care am fost aplaudați îndelung, că mi-am făcut mulți prieteni în cor și că am fost alături de marii artiști ai Operei”, am aflat de la Gabriela Rotaru. Natalia Bondar, o altă fetiță din cor, s-a bucurat că „a trăit o experiență unică și că a evoluat”.  Pentru Horia Vladimir Șandru, cel mai emoționant moment a fost debutul în rolul Kurt din „Sunetul Muzicii”. „Bucuria a fost dublată de redistribuirea în cel de-al doilea spectacol și, bineînțeles, de aplauzele îndelungate ale publicului. Totul culminează cu interacțiunea pe care o avem cu marile voci ale scenei lirice ieșene. Este o experiență extraordinară care va conta enorm pentru noi. Pentru toate aceste clipe unice, și pentru multe altele, vă mulțumim”, a completat micul artist. Aprecierile publicului l-au impresionat și pe Iustin Jerghiuță, care ne-a mărturisit că trăiește cu intensitate toate momentele petrecute pe scena Operei, dar cel mai mândru și emoționat a fost de rolul său din spectacolul „Sunetul Muzicii”, Friedrich von Trapp. „Aplauzele și uralele de la sfârșitul spectacolului au fost cea mai grozavă răsplată a noastră!”, a recunoscut Iustin. Pentru mulți copii, spectacolul „Sunetul muzicii” a fost extraordinar, au fost fericiți că au putut fi parte din noua producție. „Am sărit în sus de bucurie când am fost aleasă să joc pentru prima oară în Sunetul muzicii, în rolul Brigitta, alături de artiștii Operei. A doua oară a fost o mare surpriză pentru că nu mă așteptam deloc. Eram uimită de cât de repede se vindeau biletele. Emoțiile dinaintea spectacolului și munca răsplătită de aplauzele din sală m-au făcut să mă rog să joc și în al treilea spectacol, ceea ce s-a întâmplat”, am aflat de la Daria Maria Nechifor.

Pentru dirijorul Corului de copii, Raluca Zaharia, 2022 a fost un an rodnic, plin de recitaluri, apariții publice, spectacole. „Deseori tumultuos prin alergătura de la o repetiție la alta sau de la un eveniment la altul, dar toate îndeplinite cu punctualitatea și promptitudinea cu care i-am obișnuit pe cei cu care colaborez. Anul 2022 a readus căldura din partea publicului cu care eram obișnuiți atât eu, cât și copiii din cor. Anii de pandemie au adus distanță chiar și între noi artiștii, dar cred că prin această privire obiectivă ne-am făcut cu toții ordine în priorități și cred cu tărie că fiecare din noi decide să îmbrățișeze, în fața oricăror alegeri, onestitatea, constanţa, sinceritatea, spontaneitatea. Iar eu claaar beneficiez de toate acestea datorită valurilor de copii cu care interacționez din anul 2011 până în prezent”, a recunoscut Raluca Zaharia. Pentru anul 2023, îndrăgitul dirijor își dorește lucruri simple, care îi hrănesc sufletul. „Vreau să rămân la fel de inocentă, să nu-mi neglijez familia și prietenii, să mențin legătura cu cei care mă inspiră, căci nu reușesc să îi sun sau să îi vizitez pe cei cărora le sunt profund recunoscătoare, dar cărora le trimit mereu gândurile mele pozitive. Am învățat să nu-mi mai fac planuri, căci ceea ce ne dorim nu e neapărat ceea ce avem nevoie. Evoluăm datorită experiențelor pe care le trăim.  Au trecut 27 de ani de când am pășit prima dată pe scândura Operei. Sala Mare are ceva magic, ceva care te cheamă, te îmbie. Undeva în subconștientul meu am simțit atracția. Mi se părea de neatins, de nepătruns din cauza lumii modeste din care provin, dar visul ireal mi s-a împlinit în anul 2011. Opera reprezintă pentru mine felul zilnic de a fi. Iubesc scena, iubesc muzica, iubesc genul operistic, iubesc vocea umană, iubesc împletirile sonore, iubesc sincretismul operei, cu tot personalul uman care necesită dragoste, înțelegere, răbdare. Le sunt profund recunoscătoare persoanelor cu care interacționez zilnic”, a zâmbit Raluca Zaharia, la fel ca și copiii pe care îi coordonează. „Am fost primită cu brațele deschise într-un loc de care nu vreau să mă despart vreodată. Corul a devenit a doua mea familie”, a spus Teodora Maria Ducan. „Am fost tratați ca niște adevărați artiști. Mi-a plăcut că am reușit să interacționăm cu toti artiștii și, mai ales modul, în care publicul ne-a primit.A fost o experiența minunată”, a fost mesajul primit de la Beatrice Maria Florea. „Îmi place la Operă pentru că e multă muzică, sunt mulți oameni prietenoși, îmi place magia scenei și cum intră artiștii în rolul personajelor”, ne-a spus Eva Zaharia. „Spectacolele mele preferate au fost galele de Crăciun, unde ne-au fost alături cei mai mari artiști ai Operei, și Sunetul Muzicii, unde am avut ocazia sa debutez în rolul lui Gretl Von Trapp”,  a fost mesajul Nataliei Maria Pohodnicaru. „Împreună cu ceilalți colegi am exersat zi de zi, am învățat multe lucruri noi, străduindu-ne să devenim mai buni. Am primit cu toții ropote de aplauze și vor rămâne pentru totdeauna în inima mea! Efortul pe care l-am depus a fost mare, dar în același timp a meritat și l-aș mai repeta de mii de ori!!!! Răsfoiesc deseori caietul-program cu Sunetul Muzicii și nu-mi vine să cred că eu sunt în acele fotografii surprinse din timpul spectacolului!”, a zâmbit și Maria Sofia Țuțu. „Sincer, mi-a plăcut cum au fost gândite spectacolele,astfel încât să fie și copii în ele. Abia aștept să mai particip la asemenea spectacole”, a fost dorința lui Iustin Enachi. „Am reușit să îmi împlinesc un vis de a juca în spectacolul Sunetul Muzicii. Mi-au plăcut toate reprezentațiile în care am putut să ne bucurăm de public, de aplauze, de muzică”, a adăugat și Casandra Maria Voion.

2022 a fost un an bun și pentru iubitorii de muzică și balet, artiștii ONRI oferind spectacole de înaltă clasă, cu invitați de renume mondial. Magia unui spectacol este dată de calitatea distribuțiilor, a invitaților și de harul dirijorului.

Pe scenă au urcat tenorul Ștefan Pop (sosit la Iași pentru trei spectacole – două de „Rigoletto” și unul cu „Bal Mascat”), sopranele Elena Moșuc și Celia Costea, mezzosoprana Ramona Zaharia, baritonul Bogdan Baciu, baritonul Lucian Petrean, artiști care au cântat în marile teatre ale lumii și care vor reveni în capitala culturală a Moldovei. Multe dintre spectacole l-au avut la pupitru pe dirijorul David Crescenzi, „un maestru cu mână sigură, care respectă artiștii și oferă și un factor de stabilitate”, după cum a apreciat tenorul Andrei Fermeșanu.

Managerul interimar al ONRI are planuri mari și frumoase și pentru anul 2023. „În februarie vom readuce pe scenă spectacolul Văduva veselă, în regia maestrului Andrei Șerban. Va fi o nouă montare, cu un text refăcut, cu un alt raport între personaje. Pentru  finalul lunii martie, mai exact zilele de 25 și 26, pregătim o premieră cu Trubadurul. Momentul va coincide cu lansarea la Iași a Radio România Muzical, iar premiera Operei noastre va fi și prima transmisiune”, a anunțat, în premieră, Andrei Fermeșanu. Stagiunea se va încheia cu o a treia premieră, mai exact „Cenușăreasa”, de Rossini, un compozitor cunoscut în România mai mult pentru „Bărbierul din Sevilla”. Nu este deloc ușoară o astfel de premieră deoarece presupune prezența unor voci cu o agilitate deosebită, un fel de atletism vocal, dar orice efort merită, iar aplauzele publicului sunt o garanție a spectacolelor magice oferite de ONRI.

A consemnat Maura ANGHEL

Miracolul de la Operă, trăit de o fetiță de opt ani

„Dragă Moș Crăciun, sunt o fetiță de opt ani, acea fetiță care anul trecut te ruga să îi aduci tăticul de Crăciun. Între timp am crescut mai mare și am înțeles că fiecare om trăiește fericirea în mod diferit și nu tot ceea ce ne dorim poate fi și bun pentru noi”. Așa începe scrisoarea trimisă de Carina Mirabela Lucescu lui Moș Crăciun. Micuța a lăsat plicul în cutia poștală special amplasată în fața Operei Naționale Române din Iași, care a lansat, la fel ca și anul trecut, un concurs de misive dedicat copiilor. 

Aproape 100 de prichindei, dornici să primească daruri din Laponia aduse de sania trasă de Rudolf au trimis scrisori, una mai frumoasă ca alta. La final, câștigător a fost mesajul Carinei, o copilă frumoasă și isteată, sensibilă și fragilă, dar cu un suflet mare cât Universul. Pe foile desprinse dintr-un caiet, micuța i-a încredințat Moșului povestea și dorințele pe care le avea nu neapărat pentru ea, cât pentru mama ei. „Încă de când aveam patru ani am crescut fără tată, iar mama era adesea foarte tristă. Din cauza supărărilor, ea s-a îmbolnăvit, devenind o persoană cu dizabilități. Recuperarea a fost foarte lentă deoarece mamei i-a fost foarte greu să accepte că, dintr-un om sănătos, ajunsese să depindă de ajutorul rudelor și prietenilor. Mie îmi făcea plăcere să îi aduc la pat diverse lucruri și să o învelesc”, a scris Carina.

Povestea descrisă de fetiță a început în urmă cu doi ani, chiar în sala Operei, la spectacolul „Spărgătorul de nuci”. „Eram la primul spectacol de balet pe care Carina îi viziona. Ne-am dorit mult să vedem această superbă poveste adusă pe scenă de către artiștii ieșeni. Din păcate, nu am putut sta până la final. Mi s-a făcut rău și am fost nevoită să plecăm. Atunci a început coșmarul meu”, a povestit Cristina Trișcă, mama fetiței. Problemele au fost generate de o discuție deloc blândă în care „am simțit pentru prima oară forța cuvintelor care rănesc, care taie. La scurt timp au început durerile articulare care m-au țintuit la pat. Timp de patru zile, ambulanța m-a plimbat printre spitalele din Iași, niciun medic nu-mi dădea de capăt. Analizele erau bune, toate investigațiile la fel, dar eu avea dureri crunte. Am avut noroc, la un moment dat, de un medic care și-a dat seama că s-a declanșat o boală autoimună, lupus eritematos sistemic”, a continuat povestea Cristina Trișcă. Micuța Carina a fost martoră la toată această suferință pe care a încercat să o aline așa cum a știut ea mai bine, dar cât poate face un copil? Cu tratament adecvat, starea mamei a început să se îmbunătățească. „Înconjurată de iubire, mama s-a făcut mai bine și a devenit din nou plină de viață. Facem multe activități împreună. Chiar zilele trecute mama a început să mă învețe să cânt la pian și îmi place foarte mult, Tare mult mi-aș dori, Moșule, să-i fac mamei o surpriză și să merg cu ea și cu bunica la spectacolul de balet Spărgătorul de Nuci. Ar fi cel mai frumos cadou pentru mine. Te rog să-mi aduci în dar măcar un bilet de intrare”, a scris Carina în mesajul care, prin grija artiștilor de la Opera, a ajuns acolo unde trebuia. Scrisoarea copilei a fost declarată câștigătoarea concursului lansat de către teatrul liric. Moșul, impresionat până la lacrimi, a lăsat o invitație la spectacolul „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, care va avea loc pe 18 ianuarie 2023. Carina va putea să se bucure pe deplin de frumusețea acestei povești, așa cum și noi ne bucurăm să vedem ce suflet frumos are. „Tu, Moșule, ce mai faci? Pe tine are cine să te ajute când ești bolnav”, l-a întrebat Carina, care l-a așteptat cu lapte și plăcintă cu iaurt. Micuța este elevă în clasa a doua la Școala Gimanzială „Ion Simionescu”, are rezultate excepționale la învățătură, este pasionată de șah și de drumeții, iar când va fi mare își dorește să devină biolog. 

Maura ANGHEL 

Interviu cu baritonul Jean-Kristof Bouton

„Iașul mi-a dat șansa de a cânta în fața unui public generos și iubitor, ceea ce este de neprețuit pentru noi, artiștii”

* dialog cu baritonul Jean-Kristof Bouton, aflat din nou la Iași, în spectacolul „Boema”, de G. Puccini

Iașul boem îl are din nou ca oaspete pe îndrăgitul bariton Jean-Kristof Bouton, care a urcat din nou pe scena Operei Naționale Române în spectacolul „Boema”, de G. Puccini, în rolul lui Marcello. De altfel, debutul în acest rol a avut loc tot la Iași, în perioada în care baritonul a slujit ONRI. Am stat de vorbă cu Jean-Kristof Bouton despre arta lui și despre muzică, despre destin și despre mările nesfârșite pe care și-ar fi dorit să navigheze.    

– Se împlinesc 10 ani de când ați fost adoptat de către Iași. Cum au fost acești ani? Ce v-a adus experiența românească dvs ca artist?

– Înainte de a veni în Iași, România mi-a adus un profesor extraordinar, doamna Eleonora Enăchescu, care mi-a dat o tehnică solidă, sfaturi pe care le voi ține minte toată viața. M-a învățat ce înseamnă să fii artist, dar și disciplina pe care trebuie să o avem ca să rămânem artiști într-o lume atât de competitivă. Iașul mi-a adus mai mult decât aș putea să spun. Mi-a adus debutul meu profesional ca artist, un repertoriu bogat de roluri care au marcat tot restul carierei mele. Mi-a dat șansa de a cânta ani de zile în fața unui public întotdeauna generos și iubitor, ceea ce este de neprețuit pentru noi, artiștii. Mi-a adus colegi dintre care mulți, de-a lungul timpului, mi-au devenit prieteni, iar asta este de neprețuit. Și nu în ultimul rând, mi-a adus soția mea iubită, cu care m-am întâlnit tot pe această scenă. Și mult mai mult.

– Care au fost cele mai frumoase momente?

– Momentele frumoase sunt multe și adeseori aceleași. Când râdem cu colegii în culise de lucruri care pot fi înțelese doar de artiști sau de micile greșeli făcute pe scenă, știute doar de noi. Sunt momente mici, dar de la care pornesc hohote de râs greu de oprit. Alte momente frumoase au fost (și vor fi în continuare) bineînțeles, aplauzele bogate după fiecare spectacol. Pot să spun cu sinceritate că Iașul are cel mai generos public în fața căruia am cântat!

– Cum au fost ultimii ani după plecarea, în 2019, de la Iași?

– Ca pentru toți artiștii freelanceri, primii doi ani au fost grei din cauza pandemiei. De când lucrurile au revenit la normal, mulțumesc lui Dumnezeu, cariera mea și-a întins aripile și și-a luat zborul. Am avut spectacole în mai multe teatre din Franța, Anglia, Spania… Am interpretat roluri care m-au făcut să îmi depășesc limitele ca artist. Spre exemplu, Charlie din „Three Decembers” (Jake Heggie) și Scarpia din „Tosca”, în particular, m-au făcut să mă redescopăr ca artist.

– Aveți o carieră internațională foarte mare. Unde v-a plăcut cel mai mult să cântați și în ce rol?

– Este foarte greu de răspuns pentru că îmi place să cânt indiferent de invitație. Fiecare teatru are ceva deosebit, fie clădirea, fie opera, fie colectivul! Însă, în 2021 am avut oportunitatea să cânt în „Carmen” la Teatro de la Maestranza, în Sevilla. A fost o experiență cu totul specială să interpretez rolul lui Escamillo în orașul unde se petrece acțiunea acestei faimoase piese, la nici o sută de metri de Arena din Sevilla. Bineînțeles, este o mare fericire întotdeauna să revin pe scena unde totul a început pentru mine, la Iași!

– Ați revenit în spectacolul „Boema, în rolul lui Marcello, al cărui debut a fost la Opera din Iași. Cum a fost atunci? Cum este acum Marcello? Ce a câștigat rolul de-a lungul anilor?

– Da, am debutat în acest rol la Iași! Atunci a fost extraordinar și acum tot așa este! Marcello este un om darnic, un om care nu a lăsat dificultățile vieții să-i afecteze vocația sa de artist, de prieten, de om bun. Cred că noi artiștii avem multe în comun cu personajele din „Boema”. În acest spectacol nu vedem decât o parte a vieții lor de artiști tineri, iar opera are un final destul de trist. Îmi place să îmi imaginez că, mai târziu în viață, Marcello reușește ca pictor și are multe expoziții, iar agentul și iubita să este Musetta! Rodolfo a scris deja trei cărții de poezie, Coline are multe conferințe filozofice, iar Schaunard vizitează lumea întreagă! Merită și ei un final frumos!

– La ce rol visați și în ce teatru? Ce vă doriți cel mai mult de la arta dvs?

– Rolul la care am visat ani de zile era Scarpia din opera „Tosca” și am avut plăcerea și onoarea să debutez într-un turneu în Anglia și Franța, vara trecută. Găsesc detalii pe care le iubesc la fiecare rol pe care îl interpretez. Rolul mult visat este, întotdeauna, cel pe care îl pregătesc! Bineînțeles că mi-ar place să cânt la Metropolitan Opera sau la Scala din Milano, dar mă consider deja foarte norocos în parcursul meu. Ceea ce îmi doresc de la arta mea este simplu: să se bucure publicul la fel de mult pe cât mă bucur eu să cânt!

– Dacă într-o zi destinul vi s-ar schimba, ce ați alege să deveniți? Dacă ați putea fi oricine, cine ați dori să fiți?

– Dacă destinul s-ar schimba sau aș avea o altă viață, aș fi marinar. Marea, vasele, întotdeauna au fost o pasiune de-a mea de cînd pot să-mi amintesc. Însă, dacă aș putea să fiu oricine în lume, tot eu aș alege să fiu!

– Ce vă definește că artist? Care sunt valorile dvs?

– Ceea ce fac este artă și-mi dedic viața pentru asta. Valorile mele sunt iubire, sinceritate și bucurie. Trebuie să iubim sincer, să fim sinceri cu ceilalți din jur, dar și cu noi înșine, chiar când este mai greu. Mai și cred că fericirea este, în mare parte, o decizie. Cred că viața se mănâncă mereu cu poftă, nu cu jumătăți de măsură. Când vine vorba de muncă, întotdeauna trebuie să ne străduim să fim la cel mai înalt nivel posibil, fie că suntem la MET din New York sau într-o școală, în fața a zece copii.

– Ce faceți atunci când nu cântați? Ce pasiuni aveți?

–  Sunt artist, deci sunt un om pasionat de tot ceea ce ating. Sunt pasionat de citit, în special istorie și poezie, pe care o și scriu. Fac sport, camping, hiking. Marea și vasele mă pasionează, într-un alt destin probabil aș fi fost marinar…

A consemnat Maura ANGHEL

Oamenii Operei, Oamenii Solidarității

„De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”, spunea Emil Cioran, iar evenimentul găzduit de Opera Națională Română Iași a fost o dovadă că atunci când artiștii cântă, sufletele se îmbrățișează, iar visele devin realitate. Dedicați complet artei lor, artiștii ONRI au fost alături de copii, de această dată ca răspuns la invitația Fundației „Star of Hope” România de a da viață Galei „Schimbă un destin”. Seara a fost dedicată  copiilor cu dizabilități aflați în grija acestui ONG, dar și copiilor ucraineni pentru care Moldova a devenit a doua casă.

Când primele tancuri rusești au mușcat din pământul Ucrainei și primele persoane au fugit din fața focului, oamenii cu suflet mare de la Star of Hope s-au aflat în punctele vamale de la Siret, Sculeni, Albița și la Dorohoi, unde au amenajat spații de cazare pentru mame și copii, în special. „Războiul a arătat încă o dată puterea ONG-urilor din Iași, care s-au unit și au oferit sprijinit nemijlocit”, a spus Aurora Vatamaniuc, președintele fundației, afirmațiile fiind întărite inclusiv de primarul Mihai Chirica, președintele CJ, Costel Alexe, și de prefectul Bogdan Cojocariu, prezenți în sală, alături de reprezentanți ai ONG-urilor partenere – UNICEF, Fundația SERA, CARE Franța, FONPC, FONSS.

O nouă viață

În cele nouă luni de război, peste 35.000 de refugiați, în special mame şi copii, au primit sprijin atât în punctele de frontieră Sculeni, Siret, Albița, Tabăra pentru Refugiați Huși, cât şi în Centrul Star of Hope Iași, Dorohoi dar şi în Centrul pentru Refugiaţi Moara (Suceava). Dacă în vămi, mamele şi copiii primesc alimente, apă, mâncare, kit-uri de igienă sau consiliere, în Centrele Star of Hope pentru Refugiaţi mamele şi copiii ucraineni beneficiază de adăpost, mâncare, asistență medicală, consiliere, activităţi de petrecere creativă a timpului liber dar şi şedinţe de terapie gratuită copiilor cu dizabilități din Ucraina. Totodată, pentru unele dintre mamele refugiate care au decis să se stabilească temporar în România, acest proiect a însemnat și regăsirea unui anumit sentiment de stabilitate și siguranță financiară, în fiecare din cele cinci puncte de lucru existând cel puțin un angajat refugiat încadrat cu carte de muncă. „Este o fundaţie care s-a implicat de fiecare dată în problemele critice ale oraşului, şi nu numai ale Iaşului. A reuşit să contribuie la o mare parte dintre sarcinile pe care autoritățile nu au reuşit să le rezolve. E foarte important de subliniat că este o extensie a Star of Hope International şi a arătat foarte clar solidaritatea statului suedez faţă de problemele copiilor din România, în special a copiilor cu dizabilităţi. De această dată vorbim de o problemă în plus, cea a copiilor refugiaţilor din Ucraina care au ajuns pe teritoriul Iașului. Este o sarcină în plus pe care cei de la fundaţii trebuie să le rezolve”, a spus primarul Mihai Chirica. Foarte apreciat a fost și Centrul pentru refugiați deschis cu sprijinul Primăriei, cel mai mare de acest gen din țară și coordonat de FONSS. Ambasadorul Suediei, Therese Hydén, a felicitat proiectele fundației și a promis sprijin și pe viitor, convinsă fiind că într-adevăr Iașul este un oraș al solidarității: „Iașul este primul oraş pe care l-am vizitat după ce am primit mandatul de ambasador în România. Aici am învăţat despre relaţia strânsă de colaborare care există între România şi Suedia, prin intermediul Fundaţiei Star of Hope. De fiecare dată mă întorc cu drag la Iaşi, este o mare oportunitate şi bucurie să particip la un eveniment deosebit”.

Muzica unește destine

Și pentru că unitatea de măsură a solidarității este caritatea, Fundația „Star of Hope” și-a propus să ofere 100 de burse pentru copii cu dizabilităţi – români și ucraineni – din centrele de la Iași, Dorohoi, Bârlad, Botoşani și Suceava prin mobilizarea oamenilor de bine alături de care s-au aflat și artiștii ONRI. Micii cântăreți din Corul municipiului Iași, dirijat de Raluca Zaharia, au fost primul dar al artei, iar veselia de pe chipul lor a alungat, pentru o seară, grijile celor rămași fără casă ori ale părinților pentru care autism, sindrom Down, tetrapareză spastică ori altă dizabilitate nu mai este demult o afecțiune, ci un mod de viață căruia trebuie să-i facă față zi de zi și nu este deloc ușor. Momentul celor trei tenori, Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu, alături de care s-a aflat orchestra ONRI, a făcut ca superba sală de spectacole să vibreze în aplauzele celor care și-au unit inimile în fața durerii copiilor. Și pentru că arta nu are teritorii, alături de Fundația „Star of Hope” au fost și doi oaspeți din SUA – soprana Laura Bretan și bass-baritonul Daniel Prunaru Reagan. „Magnific” a fost cuvântul cu care s-ar putea descrie o seară în care muzica a deschis inimi și a legat destine. Oamenii Operei au fost, pentru încă o dată, Oamenii Solidarității.

Maura ANGHEL

„Lucia di Lammermoor”, ecouri despre un spectacol extraordinar

„Opera este un templu cu brațele larg deschise pentru toți cei care doresc să se înalțe prin cultură și muzică”, spunea recent tenorul Andrei Fermeșanu, atunci când, în calitate de manager interimar al Operei Naționale Române Iași, anunțase darurile artiștilor pentru luna noiembrie. După „Tosca”, spectacolul aniversar dedicat celor 66 de ani ai operei, „Lacul Lebedelor”, Sunetul Muzicii” și „Nunta lui Figaro”, „Lucia di Lammemoor” a făcut ca sala unuia dintre cele mai frumoase teatre din Europa să răsune, două seri la rând, de aplauzele ieșenilor care au apreciat astfel prestația artiștilor din cele două distribuții ale operei lui Gaetano Donizetti.

La trei ani distanță după ce maestrul Andrei Șerban a montat celebra operă la Iași, „Lucia di Lammermoor” a revenit cu distribuții duble, invitați și debuturi de marcă. În prima seară, tenorul Andrei Fermeșanu a debutat în rolul Edgardo, soprana invitată Rasha Talaat în rolul inconfundabilei Lucia, iar basul Ivan Dikusar în rolul preotului Raimondo. Alături de soliștii invitați, partitura a fost completată de soliștii, corul, baletul și orchestra Operei din Iași, conduși de la pupitrul dirijoral de bagheta inegalabilului maestru David Crescenzi. „ Reluată după trei ani, cu debuturi, invitați, atmosferă renăscută în dificila partitură a operei donizettiene, producția complexă a reprezentației ne readuce în fața primei stupori cu care am privit fascinați acest tot, construct estetic plin de forță!”, a fost mesajul transmis de către prof. univ. dr. Lăcrămioara Petrescu, una dintre ferventele admiratoare ale artiștilor lirici ieșeni și ai invitaților lor. „Nu poți avea oricând atâta plenitudine a reușitei, cum ne-au oferit-o aseară toți artiștii, din balet, din cor, din orchestră, din prima linie a scenei. O Lucia preziosa, exprimată de invitata Rasha Talaat, plină de caldură în fragilitatea aparentă, care a adus un aer de puritate extraordinară, alături de Edgardo, împlinit într-o partitură emoționantă și lucrată îndelung de Andrei Fermesanu, au strâns ovațiile sălii, îndelung. Marțialul Enrico a fost interpretat impecabil, adică strălucit, de Alexandru Constantin, care, oriunde ar cânta, face furori! Un nou debut al basului Ivan Dikusar, în Raimondo, completează seria de succese nenegociabile cu care tânărul artist s-a impus ca una din cele mai bune voci ale generației sale, bravissimo!”, a continuat Lăcrămioara Petrescu. A revenit pe scenă tenorul Andrei Apreotesei, în rolul lui Arturo, personaj cu mult pitoresc si stăpânire a jocului actoricesc. Laura Scripcaru (Alisa) și Ovidiu Manolache (Normanno) au fost la rândul lor personajele cerute, cu prestanța vocală și prezența scenică perfectă.

A doua seară, soprana Manuela Ipate a debutat într-unul  dintre cele mai provocatoare roluri scenice și vocale, piesa fiind o piatră de încercare pentru toate artistele lirice. Cu o prestație impecabilă în rolul Luciei, Manuela Ipate a fost îndelung aplaudată de exigentul public ieșean, care a întâmpinat-o cu multă căldură.

„Dacă ar fi să fac o listă cu cele mai îndrăgite spectacole de operă pe care le poți vedea în țara noastră, cu siguranță s-ar îmbulzi în primele locuri multe dintre cele care se joacă pe scena Opera Națională Româna Iași. Indiile Galante și Lucia di Lammermoor, ambele regizate de Andrei Șerban, umplu de fiecare dată sala.

Cu soprana Manuela Ipate a fost o revelație. Capacitatea ei de a face adevărate acrobaţii în timp ce cânta partitura deosebit de dificilă, fără a afecta respiraţia sau cursivitatea frazei, a emoționat întreaga sală. Indiscutabil, a fost seara consacrării definitive pentru marile scene ale lumii pentru soprana Manuela Ipate Barna!”, a fost și mesajul domnului Iulian Drăgoiu, un alt pasionat al scenei lirice. Despre cel de-al doilea spectacol, domnia sa a notat că a fost „o montare superbă pe care sunt convins că mai toţi iubitorii operei au văzut-o la rândul lor și care aseară şi-a câştigat o minunată dimensiune dramatică”. La reușita celei dea doua seri au contribuit cuplul soprana Manuela Ipate-tenorul Florin Guzgă, dar și consacrații Adrian Mărcan, Dan Popescu, Ovidiu Manolache, Andrei Apreotesei, orchestra, corul și baletul condus cu multă ispirație de Cristina Todi, care a dat suflet dramei Luciei. Din distribuția momentelor coregrafice au făcut parte Pamela Tănasă-Gache, Maria Cotorobai, Elvis Gache, Ștefan Popa.

Așadar, „Lucia di Lammermoor” a fost aşteptată cu emoţii și răsplătită cu aplauze nesfârșite.

Bravissimi tutti!

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu baritonul Adrian Mărcan

„I-am dăruit muzicii viața mea și îi sunt recunoscător pentru bucuriile aduse. Opera din Iași este a doua mea casă.”

* dialog cu baritonul Adrian Mărcan, pe care publicul ieșean îl va urmări în rolul lui Enrico din opera „Lucia din Lammermoor”, oferit de către Opera Națională Română din Iași

– Veți cânta din nou în „Lucia di Lammermoor”, de Donizzeti, un spectacol foarte bine primit de public. A câta reprezentație este cu dvs. în rolul lui Enrico?

– Enrico este un rol pe care l-am interpretat de foarte multe ori în diferite producții și pe care doream să îl abordez încă din facultate, când presimțeam că mi se potrivește foarte bine vocal. Nu obișnuiesc să îmi contorizez spectacolele deoarece consider că fiecare reprezentație este unică și irepetabilă. Rolul Enrico l-am interpretat, de-a lungul timpului, în diferite producții ale operelor din Brașov, București și Iași, iar varianta care m-a marcat este cea a maestrului Andrei Șerban, fiind o regie modernă, teatrală, provocatoare, care probabil este șocantă pentru publicul conservator. În același timp, publicul ieșean, cât și cel bucureștean este deschis acestei producții, probabil fiind atras și de spectaculozitatea, acrobațiile soliștilor interpreți și dramatismul încadrării temporale, diferită de clasicul lui Walter Scott („The Bride of Lammermoor”).

– Am vorbit de personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol? Este o întrebare pe care o adresez deseori și la care primesc, evident, răspunsuri diferite, foarte bune de inserat într-un manual de „Cum să fii personajul perfect”.

– În primul rând, mă pregătesc foarte bine muzical. Acesta este primul pas și cel mai important, pentru ca ulterior să fii foarte sigur scenic. Sunt ajutat foarte mult de faptul că sunt instrumentist la bază. Am studiat violoncelul de la vârsta de nouă ani la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, am și studii de pian în secundar, ceea ce mă ajută foarte mult la abordarea rolului din punct de vedere armonic. Încerc să intru cât mai profund în psihologia personajului, ajutat de partitura compozitorului, dar studiind și libretul, izvoarele istorice. Urmează munca la scenă, colaborarea cu regizorul care îți dezvăluie cele mai profunde subtilități ale personajului în general, dar și particularități venite din partea abordării lui. Toate acestea, împreună cu multă muncă de autocunoaștere, pot duce la realizarea unui act artistic cât mai fidel de intenția compozitorului, ceea ce este de fapt varianta ideală a unui spectacol.

Totodată, experiența vieții și a trăirilor personale au ajutat la dezvoltarea mea și la conturarea unor personaje veridice în cei aproape 30 de ani de activitate solistică. Astfel, orice rol pe care îl interpretez are o amprentă proprie formată pe bazele unor informații venite din partea unor mari artiști pe care i-am urmărit de-a lungul timpului.

– Ce ați împrumutat din Enrico și ce i-ați dat dvs personajului?

– Cred că am încercat să „împrumut” o parte din latura sa nobilă, eu fiind născut la sat. Enrico este capul familiei și are o poziție de putere, cu multă responsabilitate pe umerii săi. Mă regăsesc în această postură, însă latura sa dură nu mă caracterizează, cum nici un compromis pe care el îl face pentru a salva averea familiei. Eu am încercat să îl umanizez pe Enrico, justificându-i gesturile dure printr-o pură disperare, însă, în regia lui Andrei Șerban, umanizarea nu-și găsește loc într-o lume dominată de masculi.

– Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales Opera? Ce v-a atras la muzică? Ce v-a oferit? Ce i-ați dăruit?

– Gustul operei l-am perceput în timpul armatei, dar, de fapt cred că primul meu contact l-am avut în copilărie când urmăream împreună cu tatăl meu emisiunea lui Iosif Sava, „Ora de muzică”. Chiar dacă am crescut la sat, părinții mei apreciau enorm cultura, ascultând teatrul radiofonic și emisiuni culturale, iar eu eram mereu în preajmă. Fără să știe, m-au călăuzit spre un drum pe care nu știam că îl voi urma.

La vârsta de nouă ani, părinții mei m-au dat la școala de muzică și așa a început călătoria mea. Am absolvit liceul la violoncel, instrument care m-a ghidat toată viața. În timpul armatei, fiind selecționat în Ansamblul Artistic „Albatrosul” al Marinei Militare, am trăit un moment de intensitate artistică, dar și decisiv în viața mea: chiar în zilele Revoluției din ’89 cântam Corul Sclavilor din „Nabucco” de G.Verdi la Opera din Constanța, alături de colegii mei soldați.

Reîntors la Cluj, l-am revăzut pe interpretul rolului Nabucco, baritonul Dan Serbac, care m-a ambiționat să îi urmez calea, fiind impresionat de interpretarea și vocea lui. Am urmat cursurile Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la secția canto, de unde a început pregătirea mea vocală cu maestrul și mentorul meu Gheorghe Roșu.

M-a atras armonia dintre oameni creată de muzică, vibrația, stările în care te transpune și provocările pe care ți le oferă scena. Mi-a oferit satisfacția de a fi la „înălțime”, de a interpreta roluri de conți, toreadori și nobili. Însă, în același timp sunt umil servitor al artei și încerc să o servesc cât mai bine posibil spre bucuria celor care urmăresc personajele mele și nu persoana mea ca artist.  Eu i-am dăruit muzicii viața mea de până acum și îi sunt recunoscător pentru bucuriile aduse.

– Care a fost primul dar, primul rol din cariera dvs?

– În timpul facultății am debutat cu patru roluri – Malatesta din „Don Pasquale” de G. Donizetti, Ben din „The Telephone” de G.C. Menotti, Belcore din “L’Elisir d’amore” de G. Donizetti și Marcello din „La Bohème” de G. Puccini, însă primul rol ca și solist al Operei Brașov a fost Fiorello din „Il Barbiere di Sevilla” de G.Rossini. De la acest rol până la Marchizul de Posa din „Don Carlo” de G.Verdi pe care îl interpretez la Opera Națională București a fost o cale lungă și plină de muncă.

– Vorbiți cu mare pasiune despre muzică și mă întreb care au fost rolurile din care poate nu ați fi vrut să mai ieșiți de pe scenă?

– Pe scenă dau o parte din sufletul meu, din ființa mea. Iubesc fiecare rol în parte, dar pot spune ca am câteva roluri de suflet, care mi se potrivesc – Marcello din „La Bohème” de G.Puccini, Rodrigo di Posa din „Don Carlo” de G.Verdi, Figaro din „Il Barbiere di Sevilla” de G.Rossini și Don Giovanni din opera omonimă de W.A.Mozart. De ce? Pentru că mă regăsesc în fiecare rol în parte, trecând prin situații similare de-a lungul vieții.

Mă dedic total oricărui rol și dau sută la sută din ceea ce pot oferi, nu mă menajez din a da totul pe scenă. Ar fi un posibil răspuns la întrebarea ce simte publicul – căldura pe care le-o eman, energia și dedicația mea totală. Acest lucru mă încarcă, mă provoacă și mă satisface. Recompensa pe care o primesc ca artist este încărcătura publicului resimțită în aplauze și în impactul asupra lor pe parcursul mai multor zile, fiind împliniți de vibrația spectacolului.

– Cum a început colaborarea cu Opera din Iași? Câte spectacole au fost? Care au fost cele mai frumoase momente alături de artiștii noștri?

– Colaborarea mea cu Opera din Iași a început cu mult timp în urmă, din anul 1995, cu un concert omagial Nicolae Herlea, în care eu l-am interpretat chiar pe Figaro, rol cu care maestrul a făcut mare carieră. Apoi au urmat o serie de colaborări și turnee în Germania și Elveția cu spectacolele „Il Barbiere di Sevilla”, „Les Pêcheurs des perles”, „La Bohème” și „L’Elisir d’amore”, la propunerea doamnei regizor Anda Tăbăcaru, sub bagheta maeștrilor Corneliu Calistru și Leonard Dumitriu.

În perioada manageriatului doamnei Beatrice Rancea, am revenit la Iași cu spectacolele „La Traviata” de G.Verdi, „Lucia di Lammermoor” de G.Donizetti, „Carmen” de G. Bizet, „Le Nozze di Figaro” de W.A.Mozart, „Die Fledermaus” de J.Strauss, „Carmina Burana” de C.Orff, „Văduva veselă” de F.Lehár și „La Bohème” de G.Puccini. Iată o serie de spectacole care a făcut din Opera din Iași a doua mea casă.

În timpul repetițiilor la toate aceste titluri, dar și al turneelor pe care l-am petrecut împreună cu artiștii Operei din Iași s-au legat prietenii strânse, avem multe amintiri frumoase, dar mai ales comice, care rămân mai bine nepovestite, dar vii în memoriile noastre. Cred că totuși cele mai drăguțe rămân cele din turnee, cu drumurile de mii de kilometrii parcurși cu autocarul, iar apoi ne întâlneam seara, după spectacol, la o conservă și la o Busuioacă de Bohotin.

– Ce vă definește ca artist? Care sunt valorile dvs?

– Corectitudinea și seriozitatea. Cred că dirijorii, regizorii, dar și managerii apreciază la mine, pe lângă calitatea vocală și umană, faptul că sunt disciplinat, pregătit și preocupat muzical și un bun partener de scenă. Mă consider maleabil, de-a lungul timpului am lucrat cu mulți regizori de la care am încercat să absorb orice informație și să-mi dezvolt abilitatea de a putea interpreta și reda viziunea acestora. În timp am devenit mult mai serios în munca individuală, disciplinat și doritor de a lucra la detaliu din toate punctele de vedere.

Valorile mele constau în muncă, dedicație și dragoste pentru tot ceea ce fac. Iubesc oamenii în general, publicul meu fidel și pe copii mei care mă înțeleg că lipsesc în mare parte din viața lor pentru că sunt artist.

–  La ce rol visați? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol?

– Visez la rolul Rigoletto din opera omonimă de G.Verdi. Nu știu încă dacă am să ajung la maturitatea vocală necesară interpretării acestui rol, dar este un rol pe care visez să îl am în repertoriu, determinat de dorul pe care îl am încă din copilărie, dorul față de familie, iar mai apoi, la maturitate, față de copiii mei. De-a lungul timpului nu m-am grăbit să cânt roluri de maturitate, am lăsat ca lucrurile să decurgă de la sine, fapt care cred că m-a ajutat să am un parcurs armonios, iar vocea mi s-a dezvoltat natural, fără a forța. Cred că așa este sănătos și sunt mulțumit de repertoriul pe care l-am acumulat și simt că de acum încolo mai este timp să abordez și roluri precum Rigoletto sau Renato din „Un Ballo in Maschera” de G.Verdi.

A consemnat Maura ANGHEL

Absolvent al Liceului și al Academiei de Muzică „Gh. Dima“ din Cluj-Napoca, baritonul Adrian Mărcan este din anul 1995 solistul Operei Braşov, iar din anul 2016 colaborator permanent al Operei Naționale București.
De-a lungul carierei a interpretat diferite roluri de operă pe scenele europene și a avut colaborări internaționale remarcabile în cadrul unor turnee și festivaluri de renume.

A colaborat cu dirijorii Cristian Mandeal, Emil Simon, Florentin Mihăescu, Cornel Groza, Emil Maxim,Cornel Trăilescu, Gheorghe Victor Dumănescu,Petre Sbârcea, Ilarion Ionescu Galaţi,Dorel Munteanu, Corneliu Calistru, Vlad Conta, Camil Marinescu, Alexandru Lascaie, Dorin Frandes ,Traian Ichim,Gabriel Bebeselea,Vlad Iftinca, Adrian Morar, Cristian Orosanu,Alfonso Saura Llacer, Volker Schmidt – Gertenbach, Alkis Baltas, Vadim Munster, Cornelia von Kerssenbrock, Christian Pollack, Roberto Salvalaio, Giuseppe Carannante, David Crescenzi, Paul Mann, Marcello Mottadelli, Stepfen Smith  etc.

A colaborat cu regizorii Viorel Gombosiu, Anghel I.Arbore, Carmen Dobrescu, Cristian Mihăilescu, Beatrice Rancea, Andrei Serban, Anda Tăbăcaru – Hogea, Emil Strugaru, Thamas Farkay, Bruno Berger Gorski, Lucia Meschwitz, Waltraud Lehner, Karel Drgac, Matteo Mazzoni etc.

Interviu cu regizoarea Mihaela Bogdan

Sunetul muzicii este musicalul meu de suflet. Mi-a adus o familie”

* dialog cu Mihaela Bogdan Sandu (Cluj), regizoarea îndrăgitului musical, invitată la Opera Națională Română Iași

De mai bine de 60 de ani, musicalul „Sunetul muzicii” aduce bucurie celor care îl urmăresc fie pe scenele de operă, fie la cinematografe ori din confortul fotoliului, în fața televizorului. Cu un debut pe Broadway în 1959, piesa a fost ecranizată într-unul din cele mai cunoscute filme din istoria cinematografiei, devenind o emblemă și un standard al filmelor muzicale. Producția este inspirată din povestea adevărată a Mariei von Trapp, a cărei dorință de a deveni călugăriță este total schimbată în momentul în care este angajata ca guvernantă pentru copiii familiei von Trapp. Cu zece ani mai devreme de lansarea musicalului, Maria a publicat cartea intitulată „Povestea Cântăreților Familiei Trapp”, în care își prezintă întreaga viață. Rămasă orfană, Maria August Kutschera a crescut într-o mănăstire, de unde a fost trimisă de către stareță să fie guvernanta unuia dintre copiii Baronului Georg Von Trapp. Ceva mai târziu, cu toții au emigrat în SUA, unde au devenit vedetele unei mici comunități muzicale. De la lansare, musicalul umple mereu sălile de spectacole, așa cum este și la Opera Națională Română din Iași, unde aplauzele mereu însoțesc povestea familiei Von Trapp. Am stat de vorbă cu regizoarea Mihaela Bogdan Sandu (de la Opera Națională Română Cluj), pentru care „Sunetul muzicii” nu este doar spectacolul de suflet pe care l-a montat în urmă cu zece ani, ci și începutul unei povești personale.

– Spectacolul „Sunetul muzicii” v-a adus din nou la Iași. Cum a început relația cu orașul marelor iubiri?

 (zâmbește cald) Cu o mare iubire! Sau cu două, adăugând și musicalul. Am venit la Iași pentru prima oară în 2012, ca regizor pentru titlul „Sunetul muzicii”. Am găsit atunci, apoi am regăsit, un oraș duios, romantic, cu foarte multă poezie, cu oameni foarte calzi și deschiși. Mi-a făcut o reală plăcere să lucrez cu toată compania de la Iași, iar alături de artiști m-am simțit ca într-o familie, exact ca Von Trapp. De altfel, și un spectacolul aduce bucurie și-i contaminează cu veselie pe toți cei care participă. A fost una dintre cele mai plăcute experiențe ale mele, cu toate că eram departe de casă. „Sunetul muzicii” mi-a adus nu doar familia de artiști, ci și una personală. Mi-am cunoscut soțul în timp ce lucram la spectacol!

– Montarea de la Iași a fost a doua pentru dvs. Ce ați adus nou?

– Primul spectacol l-am făcut la Cluj, tot cu aceeași echipă de realizatori, împreună cu scenograful Valentin Codoiu. Este un spectacol destul de greu, emblematic pentru epoca de aur a musicalului. După cum știm cu toții, a fost și ecranizat, ceea ce înseamnă că are o structură foarte ritmică, plină de schimbări, cu o succesiune de scene foarte rapide. Din experiența mea pe care o avusesem la Cluj cu această montare, am încercat cumva să folosim punctele forte, să fluidizăm unele momente, să introducem mai multă coregrafie. Atunci am avut bucuria să lucrez cu coregraful Edi Stancu, care a avut o viziune foarte proaspătă. Lucrând împreună pe structura de caracterizări și cu elementele de regie pe care le aveam eu, a ieșit un spectacol foarte frumos. A fost o infuzie de veselie din partea tuturor. Am avut atunci posibilitatea de a lucra pe o scenă rotativă, ceea ce a adus un parfum aparte producției. Aduc în discuție acest lucru pentru că este un element tehnic nu foarte întâlnit și nu doar în țară, ci și pe multe scene ale lumii. Ei bine, acest element a dat doza de noutate musicalului care, în general, se folosește de detaliile tehnice, de anumite efecte, de coregrafie.

– După montarea de la Iași a urmat o alta la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, în 2019, cu o echipă de actori, de această dată, apoi spectacolul de la Opera din Cluj, foarte bine primit. Ați făcut translația dintre regia de teatru și cea de operă. Care este cea mai provocare pentru dumneavoastră?

– Eu sunt regizor de operă, sunt licențiată în acest domeniu. În cazul meu, teatrul a fost noutatea, montarea de la Oradea. Pentru un cântăreț de operă, teatrul este o provocare pentru că ei sunt obișnniți să își transpună emoțiile prin subtextul muzical. Este adevărat că muzica oferă deja un fundament de subtext – letimotivele, atmosfera aproape fizică așa cum este la Puccini sau bogată în substrat psihologic, așa cum este la Mozart. Muzica ajută foarte mult, creează armosferă, asigură un fundament inclusiv în producțiile de teatru prin anumite coloane sonore. Însă, pentru un cântăreț de operă, prezența textului îl lasă cumva dezgolit de conținut și este o provocare în a redescoperi valențele și profunzimea textului. După ce îi regăsește toate nuanțele, substratul și profunzimea, le transpune și dă o plusvaloare partiturii muzicale. La fel și la actori – unii, în momentul în care încep să cânte, se pot bloca fiindcă au impresia că partea muzicală îi constrânge, ei fiind obișnuiți cu textul gol, căruia urmează a-i descoperi valențele. Îi dau valoare, îi găsesc nuanțele sau le impun, aduc idei cu imaginația și creativitatea lor. Ei bine, în momentul în care vine muzica, paletarul se restrânge pentru că muzica deja a fost gândită de un creator, de un interpret sau un compozitor care a adunat acest valente și le-a oferit. Astfel, un actor se poate simți încorsetat în interiorul partiturii. La final, succesul ține foarte mult de antrenamentul fiecăruia, de senbilitatea și de modul în care îi abordează partitura fie că este una simplă, de script, de text sau combinată cu muzică, în cazul nostru.

– Ce v-a atras la regie? De ce v-ați dorit o astfel de misiune?

– (râde) Eu am fost atrasă de operă de când eram copil. Nici măcar nu eram la școală, însă îi tot repetam bunicului meu că vreau să ajung cântăreață de operă. Cântam de zor la un microfon improvizat din antena de la radio. Aici cred că este contribuția bunicului matern care asculta spectacole de operă la radio, iar eu mă distram în jurul lui. Visul meu cel mai mare era să primesc un pian, dorință care mi s-a îndeplinit când aveam șase ani, iar de atunci lucrurile au fost clare. Oricât de mult a încercat familia să-mi deschidă un alt orizont, eu mi-am păstrat aceeași direcție. Sunt foarte emotivă când vine vorba să fiu pe scenă, însă încă din anii liceului, când cochetam cu psihologia, cu literatura sau filosofia, am descoperit regia de teatru, de operă. A fost evident că acesta este drumul pe care toate aspirațiile mele se combinau după cum îmi doream. Așa puteam fi în spatele scenei, foarte fericită să mă bucur de ceea ce cântă alții. Aceasta este calea la care am visat din copilăriei, nu mă văd făcând altceva.

– Care au fost cele mai frumoase momente din carieră?

– E greu de spus, la fel ca și întrebarea legată de spectacolul preferat, care este mereu cel la care lucrez. Este ca și iubirea, care se întâmplă în prezent. Au fost momente foarte emoționante, mai ales producțiile la care era pe scenă și soțul meu, dar la toate lucrez cu drag. Dacă ar fi să mă gândesc, cred că spectacolul de suflet rămâne „Sunetul muzicii”. M-a emoționat mereu și mi-a adus cele mai frumoase amintiri. L-am trăit ca un eveniment special care mi-a schimbat viața, la fel ca și în povestea familiei Von Trapp.

– Privind spre viitor, ce spectacol v-ați dori să puneți în scenă?

– Eu sunt îndrăgostită de musical și am o afinitate cu un compozitor, Stephen Sondheim, care îmi place foarte mult. Visez să pun în scenă, undeva în România, spectacolul „Into the woods” („În inima pădurii”), însă am un titlu pe care îmi doresc să-l pun pe scenă încă din studenție. Nu cred că este foarte târziu niciodată, deși necesită o companie mai amplă și cu un efectiv de dansatori disponibili într-un anumit fel, dar și actori și cântăreți. Vorbesc de „West Side Story”, de Leonard Bernstein. În ultima perioadă doar la musical visez!

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu baritonul Carlos Almaguer

„Rolul Scarpia îmi vine ca o mănușă! Pe scenă trăiesc pe deplin, sunt doar eu și muzica”

Pe 3 noiembrie 1956, pe scena Operei din Iași s-a jucat primul spectacol din istoria instituției, Toscade Giacomo Puccini. În semn de recunoștință pentru marile personalități care au pus bazele teatrului liric ieșean în urmă cu exact 66 de ani, artiștii ONRI au continuat tradiția cu o nouă reprezentație a celebrei creații pucciniene. Spectacolul aniversar a avut-o în centru pe soprana Aurelia Florian, alăturii de invitații speciali tenorul Daniel Magdal și baritonul Carlos Almaguer (Mexic). Sosit la Iași pentru a treia oară, baritonul Carlos Almaguer, un nume cunoscut pe marile scene internaționale, a acceptat invitația noastră la un dialog dedicat artei și celor care o slujesc.

– Carlos Almaguer, una dintre cele mai importante voci baritonale din registrul dramatic contemporan, revine la Iași, la spectacolul omagial al Operei, în rolul Scarpia din „Tosca. Cum ați regăsit Iașul, artiștii lui, muzica orașului?

– Sunt pentru a treia oară la Iași și sunt foarte bucuros că m-am întors într-un teatru atât de frumos. Am lucrat cu artiști foarte bine pregătiți, dedicați artei și muzicii. Prima oară am ajuns la Iași la invitația directorului artistic de atunci al Operei, tenorul Cosmin Marcovici. Colaborarea a continuat și iată că acum cânt în gala aniversară dedicată împlinirii celor 66 de ani de la prima premieră lirică. Am regăsit un oraș frumos, cu artiști foarte buni.

Care este criteriul esențial pentru care acceptați o invitație la un spectacol, ca și artist? Ce vă determină să spuneți DA?

(râde) – Muncea mea vorbește mereu pentru mine, de aici vin și invitațiile. Dacă sunt invitat înseamnă că sunt apreciat, că tot ceea ce fac este plăcut publicului. Muzica este o parte din viața mea, respect mult ceea ce fac. Acum am primit invitație pentru Scarpia, unul dintre rolurile pe care le iubesc. Mă simt foarte confortabil pe scenă în această postură. Consider că sunt foarte potrivit pentru acest rol și sunt onorat să fac parte din această producție.

– Prima artistă care a interpretat rolul Floriei Tosca a fost o româncă, Hariclea Darclée. Cum apreciați artiștii lirici români?

– România a dat voci foarte bune, nume foarte mari ale scenei și gândul mă duce la sopranele Elena Moșuc și Angela Gheorghiu, dar și la baritonul Nicolae Herlea sau la Alexandru Agache, un alt român cu o carieră internațională de excepție.

 – Ce v-a atras la rolul lui Scarpia?

– Întrebarea mă trimite în vremea tinereții mele. Ascultam o înregistrare a spectacolului care a avut loc la Palatul de Bellas Artes din Mexic și în care personajele principale erau interpretate de către Giuseppe Taddei, Maria Callas și Giuseppe di Stefano. Restul artiștilor erau mexicani și aveau un înalt nivel artistic. Cred a fost prima înregistrare cu „Tosca” pe care am ascultat-o. Pe atunci îmi urmam pregătirea muzicală ca și tenor, uite că între timp totul s-a schimbat!!!, și am rămas fascinat de vocea baritonului Giuseppe Taddei. Când am ajuns la Academie, am studiat cu Giuseppe Taddei, care mi-a fost al treilea profesor după Carlo Bengonzi și Vicente Sardinero. Așa am fost atras de Scarpia, pe care iată că l-am adus pe scena Operei din Iași în costumele create de mine. Atât de mult iubesc acest rol care îmi aduce bucurii bucurii imense. Rolul Scarpia îmi vine ca o mănușă!

– Cum ați ales muzica? V-a trădat vreodată?

– Muzica mi-a fost mereu alături, a existat în ființa mea încă din copilărie. Fără a avea un profesor alături, am învățat să cânt la chitară și mandolină, apoi m-am alăturat unor coruri care cântau în biserici. Unii artiști chiar își făcuseră o carieră astfel. Ascultam artiști ca și Mario Lanza, Carusso, cei care mi-au dat impulsuri către studiul artei lirice, la fel ca și altor artiști.

Dezamăgiri? Niciuna! Muzica mi-a adus doar bucurii, șansa de a cunoaște oameni noi, posibilitatea unor călătorii prin lume. Când sunt pe scenă mă transpun într-o altă lume, uit de absolut tot ce nu are legătură cu partitura. Intru pe deplin în rol, dau viață personajului și trăiesc muzica. Călătorind, datorită acestei arte, am putut să cunosc oameni noi, să mă întâlnesc cu colegi și prieteni, așa cum sunt acum la Iași cu amicul meu Hector Mendoza. Când ești alături de un prieten bun, pe care îl cunoști de-o viață, ești fericit, te simți apreciat și protejat. Pe scenă trăiesc pe deplin, sunt doar eu și muzica.

– Aici voi trece în planul personal. Cine este, de fapt, OMUL Carlos Almaguer? Ce faceți atunci când nu cântați?

– Este o întrebare foarte dificilă, să știți. În teatru ne transpunem în personajele pe care le interpretăm, dar în viața de zi cu zi suntem oameni obișnuiți, poate cu un dram de nebunie mai mult decât cei din jur. Eu rareori nu cânt și atunci urmăresc filme documentare, în special pe History Channel, nu sunt fan al televiziunilor comerciale. Uneori mă întâlnesc cu prietenii, nu ieșim des, dar atunci când se întâmplă, ne bucurăm să fim împreună. Îmi place mult să mă documentez în legătură cu operele noi în care voi avea roluri. Mă consider un om normal, smerit. Cred că sunt un om bun.

– Dacă mâine destinul vi s-ar schimba brusc și ați deveni un alt om, cine ați dori să fiți?

– Din nou o întrebare dificilă… Dar dacă totuși s-ar întâmpla, aș vrea să fiu tot Carlos Almaguer, nu aș vrea să mă schimb, ci să rămân aceeași persoană. Să fiu eu însumi!

Carlos Almaguer s-a născut în Mexic. De mic, a învățat să cânte la diferite instrumente muzicale, apoi a luat lecții de canto alături de Francesco Amador. La vârsta de optsprezece ani, a ajuns pe locul al treilea la concursul de canto pentru tineri cântăreți de operă „Carlo Morelli” din Mexic, și în anul următor (1994) a câștigat concursul. După ce a câștigat o bursă, și-a continuat studiile cu Carlo Bergonzi la Academia Siena, cu Vicente Sardinero la Madrid, iar talentul său i-a adus numeroase premii la concursuri internaționale. A cântat la principalele case de operă și festivaluri internaționale din Germania, Belgia, Spania, Italia, Anglia, Franța, China, SUA, Israel, Australia. A interpretat toate rolurile majore de bariton ale operelor lui Verdi, inclusiv Rigoletto, Don Carlo ( La forza del destino), Amonasro (Aida), Renato (Un ballo in maschera), Il conte di Luna (Il trovatore), Ezio (Attila), Simon Boccanegra, Macbeth, Jago (Ernani), precum și în alte opere italiene printre care Andrea Chénier, Tosca, Pagliacci, Luisa Miller, La fanciulla del West.

A consemnat Maura ANGHEL

Spectacolul aniversar „Tosca” a avut două distribuții.

În prima seară publicul i-a putut urmări pe Aurelia Florian (Floria Tosca), Daniel Magdal (Mario Cavaradossi), Carlos Almaguer (Scarpia), Cezar Octavian Ionescu (Sacristanul), Teodor Busnea (Angelotti), Ovidiu Manolache (Spoletta), Cătălin Berea (Sciarrone), Victor Zaharia (Temnicerul), Petru Pavel (Roberti), Sofia Elena Neacșu și Iustin Enachi (Păstori).

În cea de-a doua seară, pe scenă au urcat Simiona Titieanu (Floria Tosca), Hector Mendoza (Cavaradossi), Carmlos Almaguer (Scarpia), Cezar Octavian Ionescu (Sacristanul),  Daniel Mateianu (Angelotti), Ovidiu Manolache (Spoletta), Cătălin Cerea (Sciarrone), Victor Zaharia (Temnicerul), Petru Pavel (Roberti), Sofia Elena Neacșu și Iustin Enachi (Păstori).

Au interpretat soliștii, corul, corul de copii, baletul și orchestra Operei din Iași, conduși de la pupitrul dirijoral de bagheta maestrului David Crescenzi.

Interviu cu soprana Noemi Onucu

„Muzica mă conectează cu Creatorul ei. Iubesc să cred că este un dar divin pentru oameni”

* dialog cu Noemi Onucu, elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”din Iași, unul dintre puținii tineri care au avut șansa unui debut pe scena Operei Naționale Române din Iași

A debutat pe scena Operei Naționale Române Iași, la Gala de deschidere a stagiunii 2022-2023. La doar 16 ani, Noemi Onucu, elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”din Iași, promite mult. Vocea ei de soprană a fost apreciată de nume sonore ale muzicii. Am stat de vorbă cu Noemi Onucu despre muzică și despre pasiunea ei pentru cânt.

– De cât timp cânți, Noemi? Ce te-a atras la muzică?

– Activitatea mea muzicală a început în copilărie. Făceam parte din grupuri și coruri ale bisericii pe care o frecventam. Cu opera am luat contact la modul cel mai serios atunci când am dat admitere la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, în clasa a IX-a. Nu eram convinsă că vreau să merg pe acest drum în continuare, ba chiar aveam de gând să mă orientez spre o altă profesie la finalul liceul.

– Și totuși a câștigat opera…

– Încetul cu încetul m-am îndrăgostit de operă, dar asta nu s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi avut un profesor atât de pasionat, dedicat și iubitor de frumos. Este vorba de doamna profesor de canto Diana Neacșu, pentru care am toată admirația și căreia îi mulțumesc din inimă că mi-a deschis ochii spre o lume magică.

– Vocea ta a fost apreciată, ai câștigat multe premii în scurt timp.

–  De-a lungul celor doi ani de liceu (a IX-a și a X-a) am avut performanțe considerabile în multe concursuri. Au fost multe premii întâi, speciale și de excelență, alături de Marele Premiu la Concursul Internațional de Interpretare „Emanuel Elenescu” (Piatra Neamț, 3 iunie 2022) și Marele Premiu la Concursul Național de Interpretare „Elena Botez” (Piatra Neamț, 9-10 iunie 2022). De altfel, participarea la cea din urmă competiție mi-a adus și invitația de a cânta în deschiderea stagiunii Operei. Din juriul concursului a făcut parte și managerul ONRI, Andrei Fermeșanu, iar viitorul meu a fost decis. Îmi place să spun că am fost înconjurată de oamenii potriviți la timpul potrivit! Încrederea și deschiderea de care domnul Andrei Fermeșanu a dat dovadă au fost într-adevăr impactante și demne de toată admirația.

– Ai debutat pe scena Operei din Iași cu o arie de suflet.

– Repertoriul nu l-am ales singură, ci am fost îndrumată cu precauție de către oameni de încredere. Este vorba de aria „Caro nome” din opera „Rigoletto” de Giuseppe Verdi. Mă identific ușor cu personajul Gilda încă din momentul în care am văzut pentru prima dată această reprezentație. Am simțit ca un privilegiu faptul că am putut cânta această lucrare. Muzica pentru mine a devenit, dincolo de o partitura studiată, un refugiu. Pe zi ce trece, crește în mine dorința arzătoare de a o descoperi mai mult, de a cunoaște, de a mă adânci în ceea ce cânt și în ceea ce ascult.

– Ce simți atunci când cânți?

– Muzica mă conectează cu Creatorul ei. Iubesc să cred că este un dar divin pentru noi, oamenii, și cu acest gând în minte pornesc de câte ori cânt. Nu-mi pot imagina cum sau unde voi fi peste ani, însă am încredințarea că oamenii de care am cea mai mare nevoie, de care depind acum, vor fi și atunci lângă mine. Familia mă susține mai mult decât oricine și știu că o va face cu dedicare și în viitor. O consider și pe doamna profesor Neacșu ca fiind parte din familie. Am o profundă recunoștință pentru toți care îmi sunt acum alături. Când știu că Tatăl Ceresc este lângă mine, nu am nicio teamă că lucrurile nu vor merge așa cum trebuie. Toate sunt rânduite să existe la vremea lor, iar drumul meu este sigur. Va trebui să merg hotărâtă spre țintă, bucurându-mă de frumoasele taine ale muzicii.

A consemnat Maura ANGHEL