Category Archives: Uncategorized

Interviu cu tenorul Andrei Apreotesei

Gala Magia Serii în Sunet și Lumină este un brand al Iașului”

* dialog cu tenorul Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național Iași și primul producător al Galei „Magia Serii în Sunet și Lumină

Lansată cu dorința ca artiștii să fie cât mai aproape de public, Gala „Magia Serii în Sunet și Lumină, spectacolul care de unsprezece ani anunță deschiderea unei noi stagiuni la Opera Națională Română din Iași (ONRI), cea cu numărul 66, a devenit un moment important pe harta evenimentelor artistice, așteptat cu multă bucurie de ieșeni și nu doar. Alături de tenorul Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași, am refăcut traseul acestei reprezentații devenite deja o emblemă pentru Capitala culturală a Moldovei și nu doar.

– Până în 2016, când ați preluat managementul Ateneului, ați fost producătorul galei, un eveniment care are deja o colecție importantă de afișe.   

– Reîntoarcerile în timp au farmecul lor și mă bucur să fac acest parcurs. Gala a început cu noi, colectivul de la Operă, într-o vreme în care mă ocupam și latura administrativă, când dețineam mai multe funcții de la marketing, la producător delegat, mă ocupam și de organizarea de evenimente. Într-o bună colaborare cu Primăria Iași, cu domnul Mihai Chirica, pe atunci viceprimar, am decis ca stagiunea anului 2011 să se deschidă altfel. Am pus la punct acest concept de gală, după care am ales și un nume. Ne-am gândit la spectacol ca la un fenomen aparte, la o magie a muzicii care ne atrage. Urma să aibă loc după apus, i-am spus „Magia Serii în Sunet și Lumină” și așa a rămas! A fost de la început o bucurie, o încântare, și a devenit un brand al Iașului. Când doar aude  numele spectacolului, publicul știe că este vorba despre deschiderea noii stagiuni a Operei.

–  Privind la planurile inițiale, ce au arătat edițiile derulate până în acest an?

– Că nu ne-am înșelat când am pornit la drum. În primul rând, ne-am dorit să fie un eveniment care să ajungă ușor la sufletul spectatorilor, să-i fidelizăm pe cei deja câștigați și să-i aducem alături pe cei care încă nu au ajuns la Operă. Am reușit pe deplin, dovadă fiind și publicul din ce în ce mai numeros care a dorit să fie alături de artiști la deschiderile stagiunilor teatrului liric. Publicul Operei s-a îmbogățit, gustul oamenilor la fel și s-a creat un  fel de dependență între teatrul liric și public, dar și invers.

Îmi aduc cu mult drag aminte de participarea mult îndrăgitei soprane Elena Moșuc, a dirijorilor care au reușit să transforme această echipă de profesioniști într-una dintre cele mai bune orchestre ale României. O dată cu un public tot mai numeros a crescut foarte mult și calitatea artistică și interpretativă, dar și condiția în care artiștii au învățat să dăruiască din măiestria lor.

– La momentul lansării, a fost cel mai important eveniment liric derulat într-un spațiu liber. Ce-a adus Iașului această gală?

– Rămâne în continuare unul dintre cele mai importante evenimente lirice derulate în spațiu liber din țară. „Magia Serii în Sunet și Lumină” este un fenomen, o locomotivă ce trage multe alte evenimente atât la nivel local, apoi regional și național. Este un motiv de mândrie pentru că de atâția ani a reușit să-și păstreze nu doar constanța organizării, ci mai ales să aibă o dezvoltare continuă, ceea ce este cel mai important. Rămâne un eveniment de care Iașul are mare nevoie.

Fiecare spectacol are propriul răsunet în sufletul unui artist, dar cu siguranță estă unul care ocupă un loc special. Care să fie pentru dvs, dintre galele anterioare?

 – Cu siguranță, prima ediție. Era un eveniment inedit și pentru noi, cei din Operă, dar și pentru administrația publică și toate structurile implicate. Trebuie făcută o distincție foarte clară între concertele care se organizează în mod obișnuit în aer liber și cele de operă, unde sunt alte caracteristici, este nevoie să fii atent la alte detalii. Sunt alte restricții de circulație, e o altă sonorizare. Cea mai mare satisfacție a fost la prima gală când cred că, fără exagerare, am dormit doar opt ore într-o săptămână, dar a meritat. La final, după ce totul s-a încheiat cu bine, m-am așezat pe iarbă, în fața scenei de atunci, și nu voiam să mai plec. Pentru mine, abia atunci începea magia serii, după ce ultimele acorduri se încheiaeră, iar publicul își luase și bucuria focului de artificii. Este un sentiment plăcut pe care îl au deseori oamenii care se implică în astfel de evenimente. Aș vrea să vă împărtășesc și o mare bucurie pe care am trăit-o în vară, la închiderea stagiunii Ateneului Național din Iași, când am oferit publicului concertul „Trei Tenori”, un concept internațional pe care l-am adus la Iași. La final, am primit mii de mesaje, iar într-unul se spunea că lumea a plecat acasă luminoasă ca într-o noapte de Înviere! Este un sentiment extraordinar, o trăire pe care greu o poți explica în cuvinte. Mai mult o simți și dacă reușești să o transmiți prin munca ta, prin tot ceea ce faci, este fantastic.

– Privind în urmă, putem spune că entuziasmul dvs de la oferi ieșenilor prima ediție a galei a fost dublat de un mare curaj…

– Nu cred că aveam 23 de ani pe atunci, dar Slavă Domnului, uite că timpul ne-a dovedit că am făcut totul bine. Suntem un produs al Iașului, al școlii și al universităților ieșene. Este un model de lucrare făcută împreună între artiști și celelalte instituții ale statului fiindcă altfel nu ar fi posibil.

– Aceeași energie creatoare a făcut posibilă ulterior și buna colaborare dintre Ateneu și Opera din Iași.

-Este un model de bune practici pe care personal l-am încurajat și în toate manageriatele anterioare. Acum culegem roadele și vedem cât este de bine ca două instituții puternice și dinamice să colaboreze și să nu se închidă fiecare în propriul castel de cleștar și să se mulțumească doar cu proprii spectatori. Este foarte important să ne susținem și să ne bucurăm de realizările fiecăruia pentru că sunt atât dăruite nu doar de cei care au urcat înaintea noastră pe scenă, dar  și ale noastre și avem misiunea de a le da mai departe mai bogate, mai frumoase și mai apreciate.

– Cum simțiți revenirea pe scena Operei?

– Voi fi pe această scenă după șase ani și recunosc că trăiesc o emoție foarte mare. Revin în cadrul galei nu ca organizator, ci ca solist invitat. Este o bucurie, o încântare și-i mulțumesc domnului manager Andrei Fermeșanu pentru această idee minunată de a închide seara cu momentul „Trei Tenori”, în care voi cânta. Momentul este unul foarte încărcat de emoții pentru mine, din multe motive. În primul rând, pentru că nu mă gândeam că voi reveni vreodată pe scena Operei Naționale Române din Iași, apoi pentru că acest teatru liric ocupă un loc important în creșterea mea, în ceea ce sunt astăzi. O bucată importantă din sufletul meu a rămas aici. De câte ori am intrat la repetiții m-a impresionat gândul că voi cânta din nou alături de colegii mei. Îmi doresc ca bucuria pe care o simt să o pot transmite, în sala galei, în cât mai multe suflete ale iubitorilor de muzică.

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu tenorul Daniel Magdal

„Vocea este ca o iubită care are întotdeauna dreptate”

* dialog cu tenorul Daniel Magdal, director adjunct al Operei Naționale București și invitat al Operei Iași

Un invitat obișnuit al scenelor lirice internaționale, tenorul Daniel Magdal, actualmente director adjunct al Operei Naționale București, revine cu multă bucurie la Iași, oraș unde a descifrat primele partituri și unde a debutat în lumea cântului. Publicul l-a aplaudat recent într-un concert aniversar dedicat sopranei Mioara Cortez, una dintre marile voci ale lumii lirice.

– Din nou la Iași, alături de marea doamnă a cântului, Mioara Cortez.

– Am acceptat cu mare bucuria invitația de a cânta la gala aniversară alături de distinsa doamnă Mioara Cortez, o mare soprană cărei îi port o admirație enormă. Alături de domnia sa am debutat la Iași în Tosca, în rolul lui Mario Cavaradossi. Era prin anii ‘90 și am în România special pentru acest moment foarte important. Am revenit pe scena Operei din Iași după zece ani, într-o gală de excepție. Am fost bucuros să mă aflu din nou pe scena pe care am crescut. O onoare mai mare nu cred că există!

– Sunteți un nume foarte cunoscut, cu o carieră impresionantă, realizată în peste 37 de ani de cânt. Ce înseamnă muzica pentru dvs? Ce v-a adus?

– Muzica, și în special cea de Operă, înseamnă Viață! Pentru asta trăiesc. Mi-a adus enorm de multer bucurii, poate și unele momente de tristețe din anumite considerent admnistrative sau situații mai dificile, dar împlinirile au depășit orice clipă grea.

– Cum a intrat muzica în viața dvs. Care a fost momentul în care ați știut că veți sluji mereu partitura?

– Povestea mea nu este mult diferită de cea a colegilor mei. Am cântat de mic copil, așa am ajuns la Școala de Muzică. Îmi amintesc că aveam 9 ani, eram în clasa a V-a, am ieșit de la internatul aflat pe strada Cuza Vodă, iar în fața Filarmonicii am văzut un afiș pe care era scris „Văduva veselă”. Eu, neștiind pe atunci ce înseamnă opereta, m-am strecurat în sală. Rolul lui Valencienne era interpretat de marea și regretata noastră soprană Melania Herdeanu. M-am îndrăgostit subit și de soprană, și de operă, iar în acel moment am știut că voi face muzică. Am rememorat recent acele momente alături de fosta mea dirigintă, dna. Elena Pavel, pe care o vizitez ori de câte ori ajung la Iași. Ea a creat cu toți elevii o relație foarte strânsă și călduroasă, aproape maternală, pe care o avem de peste 40 de ani și o păstrăm. „Îți amintești cum săreai gardul internatului și fugeai la Operă, iar noi veneam să te căutăm?”, m-a întrebat doamna Elena Pavel.

– Ați cântat pe marile scene ale lumii? Care sunt rolurile care v-au consacrat?

– Îmi este foarte greu să spun. Consacrat este un cuvânt foarte prețios, plin de înțeles. Eu consider că toată muzica m-a consacrat, dar au fost roluri care mi-au plăcut mai mult, poate le iubesc mai mult decât orice. Unul dintre ele rămâne Otello, al lui Verdi, dar nu departe de el sunt și cele din operele lui Puccini. La fel și toate rolurile de Verdi. Mă gândesc cu mare drag și dor și la „Elixirul dragostei”, al lui Donizetti, cu toate că uzanțele nu mai sunt de aceeași natură. În aceste timpuri, cine cântă Otello nu mai interpretează și roluri din „Elixirul Dragostei”, dar eu prefer să nu fiu pus într-un sertar. Am cântat multe roluri de operă cum ar fi „Les Troyens” sau „Benvenuto Cellini”, de Berlioz, pe care nu le-au interpretat decât puțini cântăreți, am abordat și operă poloneză. Fiecare rol are încastrate calități, bucurii, tristeți și dificultăți de care te legi oricum. Când cânt un rol acela este cel preferat.

– Aș reveni la întrebarea anterioară. Ați spus că un artist care abordează roluri precum cele din „Elixirul Dragosteinu mai cântă altceva și invers. De ce?

– Sunt chestiuni repertoriale de factură diferită. Otello este rol dramatic, cele din „Elixirul Dragostei” sunt pentru tenori lirici și cine intră în primul registru nu mai revine. Însă, marii tenori ai lumii, cântăreții de belcanto italian abordau o paletă mult mai largă de roluri decât este în ziua de astăzi. Eu mă simt extrem de bine, îmi place foarte mult să mă supun unor noi descoperiri, cerințe și atunci mai fac o trecere în repertoriul liric ușor.

– De fapt, ați abordat foarte multe genuri diferite – romanță, repertoriul vocal-simfonic.

– Consider că datoria unui cântăreț, a unui om care și-a făcut o profesie din muzica vocală este să fie deschis câtor mai multe forme de cânt. Am făcut multe seri de lied, cum ar fi una doar cu lieduri de Beethoven, o premieră mondială care mi-a aparținut. Am făcut și lied românesc de inspirație folclorică, lied românesc pe versuri de Eminescu, dar și o seară de romanță românească pe care o voi prezenta probabil și la Iași, în toamnă, la Casa Balș. Este o muzică sublimă, care face bine sufletului.

– Vocea este ca o iubită – uneori pasională, alteori arogantă. V-a trădat vreodată?

– Da, vocea este ca o iubită care are întotdeauna dreptate și toate drepturile. Nu ai voie să o neglijezi nicio secundă și îți cere toată atenția. Eu i-am oferit totul, nu am trădat-o niciodată pentru că este cel mai de preț dar pe care mi l-a dat Dumnezeu.

– Ați cântat pe scene mari, alături de titani, în locuri în care poate doar îngerii ajung. V-ați temut vreodată de eșec?

– Nu, niciodată! Eșecul este un unghi din care poți vedea lucrurile în multe feluri. Poate pentru unii colegi sau spectatori darul oferit la un moment dat pe scenă, într-o seară, a fost un eșec, dar eu nu l-am perceput astfel din simplul notiv că tot ceea ce am primit când m-am născut este un dar divin, iar Divinitatea nu poate eșua.

– Și nici nu-și ia darurile înapoi…

– Niciodată! Doar le multiplică, dacă și tu faci la fel!

– Ați fascinat publicul la fiecare spectacol oferit pe scenă? Cum ați reușit?

– Sper că îl cuceresc de fiecare dată. Nu mă întreb niciodată ce trebuie să fac ca să ajung la inima lui. Mereu când ies pe scenă mă bucur cu toată ființa mea de cadoul pe care îl am și de capacitatea pe care mi-a dat-o Dumnezeu de a putea prelucra acest lucru. Cânt întru cinstea și mărirea Lui, care este Stăpânul nostru, al tuturor, și fără de care nu am fi decât praf și nici măcar. Cine vine cu inima deschisă la un concert sau la spectacol probabil că simte această dăruire a mea și atunci apare acea comuniune de care ați vorbit.

– Din partea cărui public ați simțit mai multă căldură – a celui din România sau de peste hotare?

(zâmbește cald) Este o întrebare foarte interesantă o curiozitate a tuturor oamenilor – care public este mai cald? Sincer, căldura oamenilor care iubesc muzica este la fel peste tot. Probabil că simțirea mea e mai profundă acasă pentru că, fiind român, sunt mai adânc, mai deschis, mai bucuros că am șansa să cânt în fața oamenilor țării mele unde m-am născut și m-am format.

– Cum este omul Daniel Magdal când nu cântă?

– Ooo, se întâmplă extrem de rar să nu cânt, dar în acele moment tot muzică fac, alături de elevi și studenți, tineri soliști care își doresc să învețe unele lucruri de la mine, iar eu mă străduiesc să le împărtășesc tot ceea ce știu. Și pentru că timpul parcă este din ce în ce mai puțin, folosesc fiecare secundă liberă pentru odihna atât de necesară pregătirii muzicale. Iubesc să citesc, iubesc teatrul, ador natura, vreau să cunosc oameni noi, să-i descopăr. De când am început să predau la facultate, petrec extrem de mult timp cu studenții mei chiar și în afara cursurilor. Mă ocup de ei ca un părinte, simt că trebuie să-i apăr, să-i ocrotesc, să-i învăț tot ce știu. Și dacă ar fi să le ofer un sfat tuturor, ar fi seriozitate extremă și muncă susținută. Cei care se hotărăsc pentru o astfel de carieră trebuie să se dedice total muzicii!

Tenorul Daniel Magdal s-a născut la Iași, unde a absolvit cursurile Liceului de Artă ,,Octav Băncilă” și ale Universității Naționale de Arte ,,George Enescu” – Secția canto la clasa maestrului Octavian Naghiu-Alba. După absolvirea cursurilor a fost solist al Operei Naționale Iași ca tenor liric lejer, debutând în roluri precum: Almaviva (Il Barbiere di Sevilla), Ernesto (Don Pasquale), Nemorino (L’Elisir d’Amore). Evoluția sa în repertoriul pentru tenor spinto-dramatic l-a purtat pe scene ale operelor din întreaga lume. A cântat la Deutsche Oper Berlin, Semperoper Dresda, Staatsoper Saarbrücken, Staatsoper Hannover, Theater Klagenfurt, Theater Innsbruck, Oper Essen, Staatsoper Prag, Oper Maribor, Opera de Stat Sofia și multe altele. A susținut și concerte vocal-simfonice și mai multe seri de lieduri la New York, Berlin și București.

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu tenorul Bogdan Zahariea

„Calaf este un rol greu, complex, dar deosebit de frumos. Este un rol la care visează toți tenorii!”

* dialog cu tenorul Bogdan Zahariea, de la Opera Națională Română din Timișoara, invitat la Iași, în opera în concert „Turandot”, de G. Puccini

Artiștii lirici din Iași încheie această stagiune cu o premieră – opera în concert „Turandot”, de Giacomo Puccini, care se bucură de o distribuție de excepție, cu invitați speciali. Pe scenă vor urca soprana Irina Scafaru (Turandot), tenorul Bogdan Zahariea (invitat), Cristina Simionescu-Fântână (Liù), Ivan Dikusar (Timur), Sebastian Balaj (Ping, invitat), Petru Pavel (Pang), Ovidiu Manolache (Pong), Adrian Ionescu (Altoum) și Cezar Octavian Ionescu (Un mandarin). La pupitru se va afla dirijorul David Crescenzi. Alături de solişti interpretează Corul, Corul de Copii şi Orchestra Operei Iaşi. Am stat de vorbă cu tenorul Bogdan Zahariea, de la Opera Națională Română din Timișoara, despre muzică și despre darurile pe care le oferă tuturor.

– Un moldovean, vedeta Operei din Banat. Cum a fost drumul până acolo și de unde a început?

 – (zâmbește) Vedetă e mult spus. E un cuvânt cu care nu rezonez. Drumul meu ca artist a început o dată cu intrarea la Universitatea de Arte „George Enescu”, la Facultatea de Interpretare Muzicală, Secția Canto clasic, la clasa profesorului Corneliu Solovăstru. Îi port un deosebit respect domnului profesor, care m-a ajutat și susținut cu multă generozitate! La scurt timp, am intrat în Corul Operei Naționale Române din Iași. Încă din timpul Conservatorului, am debutat în rolul Contelui Robinson din „Căsătoria secretă”, apoi Malatesta din „Don Pasquale” și imediat Figaro din „Bărbierul din Sevilia”. În 2008 am participat la un masterclass susținut de maestrul Corneliu Murgu (regretat tenor român, fost director al Operei Timișoara – n.r.), care m-a invitat să cânt în deschiderea stagiunii Operei Naționale Române din Timișoara, într-un spectacol eveniment. Era vorba despre „Faust”, de Ch. Gounod, în care am interpretat rolul Valentin, alături de Leontina Văduva, Pompei Hărășteanu și Robi Nagy. Îmi voi aminti mereu cu drag de acel spectacol.

– Cum a fost reîntoarcerea la Iași? Ce amintiri vă vin în minte când urcați pe scena de acasă?

– De fiecare dată când mă întorc la Iași aștept cu nerăbdare să fac o plimbare în Copou, unde mi-am petrecut anii studenției, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și, bineînțeles, să pășesc în Operă, pe scenă, în culise, la cabine. La Iași am o parte din familie, am prieteni, colegi și multe amintiri frumoase, iar emoția reîntoarcerii pe scenă este cu atât mai mare.

– Cum ați ales muzica? La început bas bariton, apoi tenor. Cum ați făcut trecerea și când?

– Vă voi răspunde cu un clișeu – nu eu am ales muzica, muzica m-a ales pe mine!!!. Dar este adevărat!! Am descoperit muzica în timpul Seminarului Teologic când am făcut parte din corul liceului. Și aici vă voi surprinde foarte tare când vă voi mărturisi că am cântat la partida de bas!!! Probabil pentru că, la 14 ani, vocea băieților este în schimbare și joacă mereu feste. În 2001, am intrat la Conservator, după o perioadă de pregătire de doar două luni, în timp ce mă întrețineam făcând taximetrie. La admitere am cântat repertoriu de bas bariton. Imediat domnul profesor Solovăstru, sesizând ușurința cu care cântam în registrul acut, m-a îndrumat către repertoriul de bariton liric (Figaro din „Bărbierul din Seviglia”, Valentin din „Faust”). În timp am observat că mă bucura foarte mult să interpretez ariile de tenor astfel încât, în 2011, mi-am luat inima în dinți și, după o pregătire de numai câteva luni, am debutat în rolul Mario Cavaradossi din „Tosca”, un rol care mi-a adus mari satisfacții.

– La Iași, publicul vă va urmări în rolul Calaf, din „Turandot”, de Puccini, opera în concert cu care se va încheia stagiunea. L-ați intrepretat de multe ori alături de nume mari ale scenei.

– Am debutat cu rolul Calaf la Timișoara, în 2012. Este un rol greu, complex, dar deosebit de frumos și care îți oferă cele mai mari satisfacții! Este un rol la care visează toți tenorii! Puccini a scris superb pentru tenor cele două arii celebre „Non piangere Liu” și „Nessun dorma”, cele trei enigme, dar și restul ansamblurilor monumentale. Turandot e un regal artistic. Eu îl ador în acest rol pe Franco Corelli. Pentru mine, el a îmbinat cel mai bine liricul cu dramaticul, dulceața interpretării italiene cu forța spinto dramatică necesară personajului.

– În „Turandot” ați cântat sub bagheta unor mari maeștri, în producții semnate de mari regizori. Ce ați preluat de la fiecare?

– Sub bagheta dirijorilor cu care am colaborat, am învățat că în operă nu există democrație. Cei 100, 200 de oameni care se află pe scenă în același timp trebuie să funcționeze perfect, ca o mașinărie magică și să se aglutineze la cea mai fină mișcare a baghetei dirijorului! Iar pentru asta este nevoie de multă disciplină! Cu toate acestea, fiorul intim artistic este cel care trebuie prevaleze astfel încât publicul să se simță vrăjit și învăluit de emoția supremă a muzicii, a spectacolului.

– Aveți și o carieră internațională importantă. Care sunt rolurile care v-au consacrat și unde?

– Este adevărat că am cântat în câteva teatre mari (Roma, Nice, Tel Aviv, Seoul), dar nu mă pot compara cu alți colegi de-ai mei care sunt invitați constant pe aceste scene. Pe mine însă mă încântă și mă împlinește nespus fiecare moment în care am șansa să pășesc pe scenă și să să ofer publicului un strop de bucurie.

– Vă invit la un exercițiu de imaginație – la ce rol visați, alături de cine și pe ce scenă?

– Îmi doresc mult să debutez Canio din „Paiațe”, de Leoncavallo, și cine știe, poate voi avea șansa chiar la Opera din Iași, alături de acest colectiv minunat.

– Muzica nu a fost prima opțiune academică, ci Teologia. Ce ați păstrat din prima facultate și ați șlefuit pe parcursul studiilor viitoare?

– Așa este, prima opțiune a fost Teologia, apoi Dreptul și pe urmă Muzica. Din Teologie cred că am rămas cu înclinația spre a iubi, a înțelege și a accepta oamenii așa cum sunt, ființe suverane, sensibile și perfectibile în același timp. Tot în Teologie am mai învățat răbdarea. Toate acestea mi-au folosit mai târziu în lumea operei, unde am întâlnit caractere diverse, puternice și multe orgolii. Orgoliul e un combustibil foarte fin și sofisticat, necesar scenei, care, dacă e dozat bine, te poate purta spre înainte cu success. Din păcate, dacă nu este gestionat cu atenție și înțelepciune, poate deveni un impediment, mai ales dacă este confundat cu demnitatea!

– Ce înseamnă muzica pentru dvs? Ce v-a adus? La ce ați renunțat pentru muzică? V-ați temut vreodată de eșec? L-ați trăit?

– Muzica e pasiune, este mister, este miracol, este vindecare, alinare, bucurie… Este viață, este izvor ieșit din suflet pentru suflet… O dată ce ți-a intrat în sânge, nu vei mai putea renunța niciodată la muzică. Mie personal mi-a adus multe bucurii și satisfacții, dar și multe provocări. Mi-a adus un suflet plin bucurie. Mi-a adus oameni noi. Datorită muzicii am descoperit locuri noi. Muzica mi-a făcut viața frumoasă și asta mă face să mă simt privilegiat! Pentru muzică am renunțat la multe, dar a meritat de fiecare dată! Am experimentat și eșecul. Știu ce înseamnă, dar am învățat cum este să te ridici de acolo și să revii mai puternic! Și asta cred că este o lecție foarte valoroasă pentru viață! Și apoi, să nu uităm că, așa după cum spunea Friedrich Nietzsche, „Without music, life would be a mistake”.

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu solistul de balet Cătălin Ailiesei

Ultimul dans

„Baletul este o meserie a prezentului, unde nu își au loc regretele”

* dialog cu balerinul Cătălin Ailiesei, de la Opera Națională Română Iași, care își încheie cariera pe scena pe care a debutat în urmă cu peste 30 de ani

Finalul acestei stagiuni readuce pe scena Operei Naționale Române din Iași (ONRI) spectacolui de teatru dans D’ale Carnavalului, dedicat marelui Ion Luca Caragiale, comemorat în acest an. Momentul va avea și o semnificație deosebită, reprezentația fiind ultima pe care balerinul Cătălin Ailiesei o va oferi publicului. Cu rolul lui Nae, el își va încheia o carieră frumoasă dedicată dansului. Între două repetiții, am stat de vorbă cu Cătălin Ailiesei despre dans, frumusețe și viață.

Cum se vede întreaga carieră de pe scena ultimului spectacol?

– Îmi este foarte greu să mă exprim cu privire la acest lucru, dar privind în urmă nu pot decât să simt nostalgie, împlinire și, mai ales, recunostință față de scena operei și față de public. Aici am avut bucuria să îmi încep cariera în anul 1991 și tot aici am și ocazia să o închei.

– Care au fost cele mai frumoase momente legate de balet? Există și unele regrete?

– Cu siguranță cariera de balerin mi-a adus multe momente și trăiri frumoase printre ele numărându-se debutul meu în anul 1995, în rolul Spărgătorului de nuci. Adaug și experiența mea ca solist, timp de șapte ani, la Teatrul de Balet „Oleg Danovski”, un frumos turneu la Paris cu coregrafiile maestrului Gigi Căciuleanu, participarea la Festivalul „George Enescu” cu spectacolul „Pescărușul”. Regrete? Nu am fiindcă am învățat că baletul este o meserie a prezentului, unde nu își au loc frustrările.

– Sunteți norocos! Atunci să ne reamintim de cele mai dragi roluri și de spectacolele care vă stau lângă suflet.  

– Toate rolurile mi-au fost foarte dragi fiindcă în fiecare dintre ele am încercat să îmi las o particică de suflet. Dacă totuși ar trebui să aleg, cel mai bine m-am identificat cu rolurile din spectacolele „Giselle” (Hans), „Lacul Lebedelor” (Rothbart), „Spărgătorul de nuci” (Spărgătorul), „Pescărușul” (Treplev) și „Visul unei nopți de vară” (Oberon).

– Ziua de astăzi va încheia o frumoasă carieră. Cum vă imaginați o viață fără scenă și fără aplauze?

– Momentan nu am planuri concrete de viitor. Știu doar că îmi doresc foarte mult să îmi dedic mai mult timp familiei mele. Cu siguranță, viața fără scena și fără aplauze va fi ciudată la început, dar sunt sigur că, în timp, va dispărea această nostalgie cu atât mai mult cu cât conștientizez faptul că timpul nu se oprește în loc pentru nimeni.

Spectacolul de sâmbătă, impecabil pus în scenă de Ioan Tugearu, după un libret al Lianei Tugearu, va aduce pe scenă clovni, dans ţigănesc, charleston, polka și cadril, interpretate de soliștii Cătălin Ailiesei (Nae), Roua Spătărescu (Mița), Monica Ailiesei (Didina), Ștefan Popa (Iordache), Alexandru Radu (Pampon), Bogdan Tuluc (Crăcănel), Dumitru Buzincu (Catindatul), Vlad Mărculescu (Bețivul), Viviana OlaruDragoș SabaiducAdrian Ionescu (vioară) și întregul corp de balet, care vor puncta stările conflictuale și latura comico-dramatică a personajelor.

O contribuție deosebită pentru readucerea acestui savuros spectacol pe scena ieșeană aparține Cristinei Todi, care, pe lângă meticuloasa coordonare coregrafică a balerinilor, s-a implicat și în pregătirea textului.

Maura ANGHEL

Interviu cu dirijorul Andrea Albertin

„Ca un romantic incurabil ce sunt, cred că muzica poate fi un balsam pentru suflet”

* dialog cu dirijorul Andrea Albertin, invitat al Operei Naționale Române din Iași

A colaborat cu nume de referinţă cum sunt Renato Bruson, Giuseppe Giacomini, Mara Zampieri, Katia Ricciarelli sau Fabio Armilliato, iar ieșenii l-au aplaudat într-o producție de excepție – spectacolul „Bal Mascat”, de Giuseppe Verdi, care timp de două seri a făcut să răsune clădirea teatrului de aplauzele publicului. Am purtat cu dirijorul Andrea Albertin un dialog despre muzică și despre arta dirijorală, despre misiunea și visele lui.

Nu cu mult timp în urmă, ați dirijat spectacolul „Bal Mascat” la Iași, care a fost un real succes. Distribuția a inclus nume sonore ale liricii internaționale precum tenorul Ștefan Pop, soprana Cellia Costea sau baritonii Bogdan Baciu sau Șerban Vasile. Cum a început colaborarea cu Opera din Iași. Cum ați lucrat cu artiștii?

– În primul rând, mulțumesc pentru compliment. Succesul nu a fost doar al meu personal, ci al tuturor, începând cu organizarea excelentă din toate sectoarele teatrului, chiar și în cele mai puțin vizibile.

L-am cunoscut pe Ștefan Pop în urmă cu 12 ani, în Coreea. A câștigat primul său mare concurs internațional și l-am acompaniat la pian. Eram sigur că va avea o carieră grozavă. Nu lucrasem niciodată cu Cellia, o voce foarte frumoasă într-adevăr. Bogdan și Șerban au fost doi baritoni de excepție, plini de mare bucurie și dorința de a lucra cu mine. De asemenea, aș dori să-i amintesc pe toți ceilalți membri ai distribuției principale: Diana Bucur, Florin Guzgă, Cristina Grigoraș, Manuela Barna-Ipate și toți cei din rolurile secundare. Un gând cald trimit și către întreg Corul Operei și dirijorului Manuel Giugula.

Nu pot spune cine mi-a plăcut cel mai mult, cred că toți am făcut tot posibilul să facem două spectacole foarte bune, cu săli pline și cu un public care a aplaudat în picioare mult timp. Pentru colaborarea cu minunatul teatru din Iași trebuie să-i mulțumesc marelui maestru David Crescenzi (un reputat dirijor italian, colaborator al ONRI – n.r.), care m-a recomandat, și domnului Andrei Fermeșanu (manager interimar – n.r.), care a avut încredere în mine.

Ca dirijor, aveți o misiune foarte grea. Cum se pot armoniza toate instrumentele prin câteva gesturi pentru a putea oferi un singur rezultat sonor?

– În primul rând, ai nevoie de o pregătire temeinică, riguroasă. Am lucrat încă de tânăr la această operă, iar la Iași a fost a cincea mea producție cu „Bal Mascat”, o capodoperă verdiană.

Studiul personal include, de asemenea, o mare curiozitate cu privire la modul și tehnicile de interpretare la celelalte instrumente, presupunând că știi foarte bine cum funcționează vocea umană. În cercetările mele personale, alături de pian, compoziție și orgă, am studiat și vioară, flaut, harpă și percuție. Cunoașterea și pregătirea sunt „lumina” mea, farul care mă ghidează. Nu vorbesc mult în timpul repetițiilor, dar mă raportez la orchestră, la cor sau la solişti. Folosesc o terminologie foarte precisă pentru fiecare grup de instrumente. Câteva cuvinte utile bine plasate sunt mai bune decât multe explicații!

Aveți acuratețea unui metronom. Ce adăugi pentru a oferi publicului un spectacol pe care îl va purta mult timp în suflet?

– Întotdeauna dau un exemplu: în muzică 1+1 este egal cu 3!

Ce înseamnă acest lucru? Că ritmul este o știință exactă. Precizia gestului dirijorului, chiar dacă doar pentru a se face înțeles în cel mai bun mod de către orchestră, este fundamentală. Când vine vorba despre public, aceste lucruri aproape că se uită, dirijorul fiind focusat să-i îndrume pe toți astfel încât să se poată exprima cât mai bine. În cazul nostru, un spectacol sold-out și ovațiile unui public fericit sunt cea mai frumoasă răsplată pentru munca depusă. Când pregătești totul cu precizie, apoi adaugi emoția, sufletul, inima, pasiunea, obții un final incredibil.

Care sunt atributele unui bun dirijor? La ce ar trebui să fie atent, ce daruri personale ar trebui să aibă?

– Voi oferi un răspuns începând cu finalul – fiecare spectacol, fiecare concert lasă mereu o amintire și o amprentă. Ființa umană este în continuă schimbare și se dăruiește muzicii urmărind starea de spirit pe care o are în acel moment. Îmi amintesc cu afecțiune de toate concertele sau operele pe care le-am dirijat. Chiar și de cele care nu au ieșit atât de bine pe cât mi-aș fi dorit. Dar sunt încă mulți pași de făcut pe calea muzicii, iar satisfacțiile sunt enorme. Atributele unui bun dirijor, după părerea mea, sunt legate de o mare pregătire personală. Nu lua niciodată nimic de bun pentru că întotdeauna există o modalitate de a îmbunătăți. Chiar dacă un anumit lucru ni se pare că este perfect. În ultimii ani, de exemplu, s-a acordat din ce în ce mai multă atenție tehnicii, dar tehnica, privită doar ca scop în sine, nu duce nicăieri. De ce? Pentru că la tehnica gestului dirijoral trebuie să aduceți propria idee, propria emoție, modelând totul cu artiștii muzicieni care cântă.

„Un mare dirijor primește ceva alchimic, magic”, spune Tom Service, jurnalist britanic, autor al unui volum despre marii dirijori și orchestrele lor. Cum se realizează această magie?

– Dirijorul este singurul muzician care nu atinge un instrument muzical. Are doar această baghetă (și de fapt poate fi comparată cu un fel de baghetă magică!) pe care o mișcă prin aer. Câteva întrebări pe care mi le pun mereu sunt: cum pot obține acel sunet specific? Ce gest ar trebui să fac? Ce greutate ar trebui să dau încheieturii, brațului sau spatelui? Cum să le punem împreună pentru a fi în slujba muzicii? Dirijatul implică nu numai responsabilitatea celor care fac muzică alături de tine, este extrem de dificil. Și asta pentru că alegerile tale muzicale sau interpretative pot îmbunătăți sau înrăutăți un întreg teatru, în toate părțile lui!

Magia se obține studiind mult, iubind ceea ce faci, având dorința de a împărtăși această dragoste cu publicul și de a-ți convinge toți colegii să te urmeze pe acel drum special al vieții care este muzica.

– Aș vrea să vă invit la o scurtă călătorie în timp și să vă întreb: cum ați ales muzica? Ce v-a determinat să alegeți dirijoratul?

– Să zicem că muzica m-a ales pe mine. Am avut primul meu concert foarte devreme și până la un anumit punct al vieții mele, dirijoratul nu m-a interesat. Era în timpul unei repetiții generale într-un teatru unde lucram ca pianist. La un moment dat, dirijorul a plecat, iar regia artistică mi-a spus să termin opera. A fost foarte interesant și incitant! Era „Aida”, de G. Verdi. Ei bine, acela a fost momentul în care am început să studiez pentru a urma o carieră de dirijor de orchestră.

–  Care au fost cele mai bune concerte sau spectacole pe care le-ați dirijat? Unde au avut loc?

– Au fost atât de multe momente sublime! O reprezentație a lui „Carmen” la San Sebastian (Spania) cu 20 de minute reale de aplauze, un concert simfonic incitant cu Orchestra Filarmonicii din Qatar (care a fost creată pentru marele Lorin Maazel), concertul orchestral al lui Bartok cu orchestra Teatrului Regio di Torino, un tur cu Teatrul San Carlo din Napoli din Dubai! Multe, prea multe momente de bucurie pentru a le putea scrie pe toate aici!

– La final, aș vrea să vă întreb care este cel mai mare vis al dvs?

– Cine nu mai visează, mai ales pentru un muzician, e mort! După cum am spus mai înainte, trebuie să existe întotdeauna o evoluție, o schimbare. Eu, poate ca un romantic incurabil ce sunt, cred că muzica poate fi un balsam pentru suflet, mai ales în acești ani grei pentru noi toți, și nu numai în raport cu muzica. Visul meu este să pot continua cât mai mult timp să împărtășesc muzica mea iubită (operă sau concerte simfonice) cu alți artiști și cu publicul pe care îl voi întâlni în diferitele teatre sau săli de concerte.

Mi-ar plăcea foarte mult să dirijez „Tripticul” lui Puccini, să refac Falstaff-ul iubitului meu Verdi și să debutez în „Samson și Dalila”, de  Saint-Saëns. Din punct de vedere simfonic, mă simt foarte aproape de întregul repertoriu rusesc, cu o pasiune deosebită pentru Ceaikovski și Rahmaninov. Dar mi-ar plăcea să pot interpreta toate simfoniile lui Beethoven… într-o singură zi!

A consemnat Maura ANGHEL

Gala extraordinară Mioara Cortez – o sublimă lecție de voce monumentală

Imediat ce luminile s-au stins, sala cu scaune din catifea s-a scufundat într-o liniște în care se auzeau doar bătăile inimilor, al căror ritm era dat de emoția întâlnirii cu soprana Mioara Cortez. Revenită pe scena ale cărei amintiri au adunat și debutul domniei sale cu rolul Micaela din opera „Carmen”, de Bizet, îndrăgita artistă lirică, a cărei voce a ridicat în picioare milioane de spectatori în toată lumea, a oferit un concert extraordinar, alături de tenorul Daniel Magdal, tot ieșean de origine, directorul adjunct al Operei Naționale București. Ariile celebre interpretate de excepționala solistă, în acompaniamentul Orchestrei Operei din Iași, sub bagheta dirijorală a maestrului David Crescenzi, au impresionat publicul, care a răsplătit-o cu aplauze de necontenit. „Scena este locul unde m-am consacrat ca artist, iar muzica este viața mea”, a fost unul dintre mesajele îndrăgitei soprane Mioara Cortez către ieșenii care au ascultat-o fascinați, la fel și grupul de copii de la Centrul de Plasament Bucium, sosiți la invitația managerului interimar, Andrei Fermeșanu.

O viață dedicată muzicii

Călătoria Mioarei Cortez în lumea muzicii a început la Filarmonica Iași, cu o oprire la Conservatorul din București, pe care l-a absolvit ca șefă de promoție, cu media 10, a continuat la Opera din Iașul natal, apoi a avut ca destinații toate marile scene ale lumii. Și-a făcut cu drag misiunea, a umplut sălile cu aplauzele unui public căreia i-a oferit toată prețuirea. Și-a înmulțit talanții, și-a perfecționat tehnica învățată de la marii magiștri. În Italia studiase cu celebra soprană Roseta Noli, la Iași cu marea soprană Aneta Pavalache, la București cu marea artistă Arta Florescu, mentori cărora le aduce mereu mulțumiri. „De fiecare dată când primeam un rol îmi spuneam că nu voi reuși să-l intrepretez, însă imediat ce descifram partitura, o bucurie pentru mine, lucram la coloratură și la tot ce era nevoie pentru ca totul să fie perfect. În timp am ajuns o lirică spinto dramatică, tehnică pe care am învățat-o de la Aneta Pavalache. Am ascultat toate cântărețele vremii mele și de la fiecare m-am inspirat poate cu o respirație, poate cu o frază. Nu am imitat pe nimeni, am învățat de la fiecare tot ceea ce era important pentru vocea mea. Am lucrat cu Arta Florescu, o mare artistă și o doamnă desăvârșită, un profesor de mare clasă care m-a învățat stilurile, dicția, eleganța pe care eu o aveam, dar nu știam să o exprim. Am învățat multe de la ea, inclusiv încrederea care îmi lipsea”, a continuat artista lirică.

În seara galei de la Iași, scena s-a umplut din nou de parfumul preferat al marii artiste, Champs Elysee, care a oferit o colecție din arii celebre, spre marea încântarea publicului. „Am trăit momente de nedescris. Soprana Mioara Cortez a avut o Gală aniversară extraordinară la Opera Națională Română din Iași. Această voce de aur a încântat publicul care își exprima emoția prin strigăte interminabile de Bravooooo și chiar Sublim! Alături de dirijorul David Crescenzi și tenorul Daniel Magdal a creat, prin muzică și prin glas, într-adevăr nuanțe sublime, fraze superbe, fiecare arie sau duet trecând prin toată simțirea sa, cu o forță și un dramatism unic. Sunt fericită că am putut colabora cu această imensă interpretă în Mefistofele, făcând o creație în cele două roluri, Margareta și Elena, în Il trovatore, în Elixirul dragostei, în I quatro rusteghi, în care a ei Felice rivaliza cu creația actriței Carmen Stănescu. Draga doamnă Mioara, nu aveți idee cât de mult va prețuiesc!”, a fost mesajul doamnei Anda Tăbăcaru, regizor de operă și profesor la Universitatea Națională de Arte București.

Pe scena din Iași, soprana Mioara Cortez a oferit „o sublimă lecție de voce monumentală – stăpânită perfect, matur, în cunoaștere pentru fiecare detaliu – de stil și interpretare de mare clasă, de respect și smerenie. În această superbă situație nu e numai despre muzică. Totul este mult mai complex, așa precum este viața unui artist dăruit total menirii sale. Este un mix monumental de talent, date naturale de excepție, preocupare prioritară de o viață, inteligență sclipitoare, muncă permanentă, dăruire totală pentru operă și scena lirică, un fenomen numit Mioara CORTEZ”, a adăugat și muzicianul Vasilica Stoiciu-Frunză, conferențiar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”.

Mioara Cortez a fost și un cadru didactic de excepție, mulți artiști lirici consacrați pe scenele internaționale fiindu-i elevi sau studenți. „Toată iubirea mea pentru prima mea profesoara de canto, pe când aveam 16 ani! Plângeam când o ascultam la radio sau în concerte!, a spus și soprana Elena Moșuc, una dintre cele mai frumoase și apreciate voci lirice din lume.

Reverențele largi ar fi mult prea puține pentru a onora cariera îndrăgitei soprane Mioara Cortez, al cărei nume a fost pe afișele tuturor marilor opere din lume. „Doar în China și în Australia nu am cântat, în rest am fost peste tot. Am fost onorată de șefi de state, aplaudată de publicul meu drag și prețuită de artiștii alături de care am fost pe scenă”, a zâmbit marea artistă, care a primit, din partea managerului interimar al ONRI, Andrei Fermeșanu, Distincția Aniversară OPERA65, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea operei mondiale și pentru merite culturale deosebite.

Pentru iubitorii de muzică și pentru artiști, cântul este darul Divinității, iar muzica e limbajul spiritului, deschide calea către secretul vieţii, așa cum a descoperit Kahlil Gibral.

A consemnat Maura ANGHEL

Indiile galante la Bucharest Opera Festival

✨ Opera Națională Română Iași participă la prima ediție a Bucharest Opera Festival cu spectacolul Les indes galantes de Jean-Philippe Rameau, în regia lui Andrei Serban. ✨

📍Evenimentul va avea loc vineri, 1 iulie, ora 19:00, pe scena Operei Naționale București.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Bucharest Opera Festival se va desfășura în perioada 24 iunie – 2 iulie pe scena Operei Naționale București.

Festivalul are potenţialul de a deveni un eveniment anual şi va oferi publicului bucureştean ocazia de a cunoaşte performanţele în domeniu ale tuturor instituţiilor naţionale de profil aflate în subordinea Ministerului Culturii, cărora li se alătură ca invitaţi, de această dată, Opera Română Craiova şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău.

Opera ieșeană va prezenta unul dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriu, „Indiile galante” de Jean-Philippe Rameau, în regia lui Andrei Șerban. Având premiera națională la Iași, în 2012, titlul a mai fost montat de Andrei Șerban și la Opera Garnier din Paris, în 2003.

„Suntem onorați de faptul că am fost invitați să participăm la amplul eveniment artistic-cultural Bucharest Opera Festival. Sunt extrem de încrezător că artiștii noștri vor lăsa o impresie excelentă și publicul va aprecia din plin „Indiile galante”, pe care doar teatrul liric ieșean îl are în repertoriu în România. Este un spectacol plin de culoare și frumos, care poartă amprenta inconfundabilă a maestrului Andrei Șerban”, a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu.

Interviu cu baritonul Bogdan Baciu

„A fi artist liric nu este o meserie sau o vocație, ci este un mod de viață”

* dialog cu baritonul Bogdan Baciu, de la Deutsche Oper am Rhein Dusseldorf, invitat al ONRI în spectacolul „Un Ballo in Maschera

– Din nou la Iași. Cum ați regăsit orașul? Dar artiștii alături de care veți lucra?
– Mă întorc de fiecare data cu mare bucurie la Iași, având aici prieteni dragi. Iată că de aceasta dată, mă întorc în calitate de invitat al Operei, a doua oara, după producția de „Carmen”, din 2015, a Operei Naționale. Orașul este vibrant, verde și plin de energie, acest lucru datorându-se probabil și perioadei din an în care ne aflăm. În teatru am găsit o atmosferă foarte plăcută și relaxată, atmosfera care se regăsește în modul profesionist de lucru pentru premiera de „Un Ballo în maschera”. Pe mulți dintre colegii mei îi cunoșteam mai dinainte, cu unii dintre ei am mai cântat, iar cu alții mă aflu pentru prima oară pe scenă. Mă bucur enorm să fiu pe scena cu nume românești importante ale liricii mondiale. În același timp, sunt foarte mândru de fiecare dintre colegi, îi prețuiesc mult și apreciez enorm munca pe care a depus-o fiecare ca să ajungă la acest nivel. Cu Ștefan Pop (un nume de referință în lumea operei – n.r.) mă cunosc de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca unde am fost colegi și cu care am cântat atât concerte, cât și o producție de „L’elisir d’amore”. Ne revedem cu mare drag de fiecare dată. Cu Cellia Costea, o artistă cu care ne mândrim, mă bucur să mă aflu pentru primă oară pe aceeași scenă. O altă bucurie este că mă aflu pe același rol cu Șerban Vasile, una dintre cele mai valoroase voci de bariton pe care le-a dat România în ultimii ani.

– Spectacolul Un Ballo in maschera o nouă provocare pentru dvs.  Ce v-a atras la spectacol? Dar la Verdi?

– Consider că „Un Ballo in Maschera” reprezintă o provocare pentru orice artist liric. Conceptul regizoral prezentat de către Cristi Avram este unul proaspăt și inedit. De asemenea, costumele și scenografia sunt foarte frumoase, vii și realiste. Toate aceste caracteristici sunt armonios unite și amplificate de lumini, care reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale spectacolului vizual. Giuseppe Verdi nu are nevoie de nicio prezentare… Pot spune însă că este cel mai de seama reprezentant al compozitorilor care au pus vocea pe primul loc în operele lor. Am debutat cu rolul Renato (pe care îl va interpreta și la Iași – n.r.) la Dusseldorf, în 2018, și mărturisesc că atunci am simțit că a fost cam devreme, atât din punct de vedere vocal, cât și din punct de vedere al complexității caracterului său. M-am bucurat de invitația Operei din Iași tocmai pentru că acest rol e o provocare și acum am ocazia unei noi abordări mai mature. Renato este foarte complex. Ne este prezentat ca un om integru, un familist iubitor, colaboratorul și omul de încredere al lui Gustavo. Totuși, descoperind iubirea dintre soția lui, Amelia, și Gustavo, regele său iubit, ajunge să fie orbit de gelozie, tristețe și disperare, ucigându-și stăpânul la bal.

– Aveți o carieră impresionantă. Când și cum a apărut dragostea pentru muzică? Dar pentru Operă?

– De când mă știu, am simțit o atracție pentru muzică. Inexplicabil cumva, având în vedere că nu am crescut într-o famile de muzicieni. Îmi aduc aminte că eram copil și cântam la unison atunci când ascultam o casetă sau auzeam muzică la radio. Anii au trecut și destinul mi-a purtat pașii prin sfera reală, absolvind un liceu cu profil matematica-fizică în Curticiul meu natal și apoi facultate de Inginerie în Arad. Același destin făcea să ajung să cânt într-un cor de muzică religioasă, care aborda compoziții de la Palestrina la concertele lui Musicescu și de la Messiaen până la negro spirituals. Acolo a început să încolțească dragostea pentru muzică cultă. Înțelegând că am un dat de Sus, am decis, la îndemnurile unor colegi din cor, să dau examen pentru Corul Filarmonicii de Stat din Arad. După absolvirea facultății de Inginerie, am aflat că la Cluj exista o formă de învățământ deschis și la distanță pentru cei ce vor să studieze canto clasic, așa că între 2005 și 2009, deși lucram deja ca inginer, am urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. În 2009, am început cursurile de Masterat la Cluj, la clasa profesorului și prietenului meu drag Marius Vlad Budoiu. 2009 a fost anul în care am renunțat la Inginerie și m-am dedicat întrutotul muzicii. Clasa Budoiu a însemnat pentru mine o rampă extraordinară de lansare, avându-i colegi pe Adela Zaharia, Ștefan Pop, Bogdan Tâlos, Ovidiu Purcel, toți nume consacrate ale liricii modiale. Din 2011, sunt angajat fix în ansamblul de soliști ai Deutsche Oper am Rhein Dusseldorf.

– Ați cântat pe mari scene ale lumii. Ați avut momente de ezitare, de teamă?  Cum le-ați depășit?

– Am cântat pe multe scene importante ale liricii unde, alături de multe bucurii și satisfacții, au fost și clipe în care nu am fost foarte mulțumit de mine. Motivele sunt nenumărate … Într-o seară nu îți sună vocea așa cum ai vrea, în altă seară nu ai dispoziția psihică sau sufletească necesară. Altă dată poate ai corzile vocale inflamate … Am avut și spectacole pe care le-am anulat, urmând ca un coleg sau un invitat să cânte în locul meu. În orice caz, lucrăm cu emoții și stări, iar asta se oglindește în interpretarea și performanța noastră.

– Am vorbit de personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol? 

– Pregătirea unui rol nu este neapărat un secret. De obicei, libretto-ul se bazează pe o scriere anterioară, în versuri sau proză, scriere adaptată de libretiști pentru cerințele compozitorului. Citesc înainte libretul, altădată poemul sau romanul pe care se bazează opera. De multe ori, mă documentez din istorie, multe dintre temele și subiectele operelor bazându-se pe întâmplări care au avut loc în realitate. Câteodată, folosesc mijloace ale audio-vizualului. Spre exemplu atunci când am studiat rolul Oneghin din opera lui P.I.Ceaikovsky, am vizionat filmul „Onegin” cu Ralph Fiennes. Suntem norocoși să avem la îndemână internetul, unde putem urmări diferite producții ale aceluiași titlu cu mari cântăreți și artiști care ne sunt exemple. Regizorul este un alt izvor de inspirație, el având de multe ori o viziune unică asupra personajelor unui titlu de operă. Cea mai importantă contribuție în realizarea fiecărui rol rămâne însă personalitatea mea, element care conferă originalitate și unicitate personajului.

– Câte roluri ați avut în carieră? Care v-a provocat cel mai mult? La ce rol visați și unde anume vă doriți să-l interpretați? 

– Nu am numărat niciodată câte roluri am debutat până astăzi. Ce pot să spun este că am îndrăgit fiecare personaj întruchipat, mai cu seamă personajele pozitive. Provocările au fost de diferite facturi atât muzicale, vocale cât și de complexitate a caracterului. Probabil cel mai drag rol al meu de până acum este Marchizul Rodrigo de Poșa din opera „Don Carlo”, de G.Verdi. Nu visez neapărat la vreun rol anume, ci mai degrabă îmi doresc să cânt bine, să fiu mereu pregătit și să întruchipez noi personaje în concordanță cu dezvoltarea naturală a vocii și a experienței mele artistice. Nu îmi doresc vreo scenă anume, ci cred mai degrabă că norocul așteaptă spiritele pregătite !

– Cine este baritonul Bogdan Baciu? Ce face atunci când nu cântă? Ce alte pasiuni are?

– Consider că sunt un om cât se poate de obișnuit, având șansa să trec prin sfera realului ca mai apoi să ajung în sfera liricii, care e în deplina concordanță cu constituția mea sufletească. Am fost crescut într-o familie care m-a iubit și m-a sprijinit în dorința mea de a-mi crea un viitor în lumea muzicii. Sunt binecuvântat să o am alături pe soția mea, mezzosoprana Ramona Zaharia, cu care mă bucur de fiecare zi pe care o primim în dar. Faptul că suntem amândoi din același domeniu ne face să ne înțelegem unul pe celălalt în problemele specifice vocației noastre. Consider că a fi artist liric nu este o meserie sau o vocație, ci mai degrabă este un mod de viață.

Baritonul Bogdan Baciu a câștigat numeroase premii în competiții naționale și internaționale, inclusiv premiul III 2008 la Concursul Național de Lied din România și în 2010 premiul III la prestigiosul Concurs Internațional de Canto Hariclea Darclée. În timpul studiilor universitareși in studioul de operă, a urmat cursuri de master cu Mariana Nicolesco, Deborah Polaski, David Cyrus, Thomas Allen.

Repertoriul său include roluri precum Papageno („ Die Zauberflote”, Mozart), Don Giovanni (Mozart), Figaro (Rossini „Il Barbiere di Siviglia”), Dottore Malatesta („Don Pasquale”, Donizetti), Marcello („La Bohème”,  Puccini) , Silvio (Leoncavallo, „Pagliacci), Escamillo (Bizet, „Carmen), Ping (Puccini, „Turandot), Enrico (Donizetti, „Lucia di Lammermoor), Harlequin (Strauss, „Ariadne auf Naxos sau Heerrufer (Wagner, „Lohengrin).

Stagiunea 2021 -2022 îl găsește cântând Escamillo (Carmen) la Teatro Massimo Palermo, Marcello (La Boheme) la Semperoper Dresden, Der Geisterbote (Die Frau ohne Schatten) la Munchener Festspiele precum și debutul său la Germont (La Traviata) din Dusseldorf.

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu mezzosoprana Andrada Roșu

„Ca artist, trebuie să-ți permiți să te dai la o parte și să-i faci loc lui Dumnezeu să se manifeste prin tine, prin vocea ta”

* dialog cu mezzosoprana Andrada Roșu-Vaida, de la Opera Națională Română din Cluj, invitată în spectacolul „Un Ballo in Maschera”

Pășește ușor, pe scena pregătită pentru spectacol. Sufletul îi clocotește, iar vocea îi răsună profetic. Ulrica, vrăjitoarea din „Un Ballo in Maschera”, ghicește viitorul și seamănă teamă în jur prin vocea superbă a mezzosopranei Andrada Roșu-Vaida, de la Opera Națională Română din Cluj, artista care va da viață acestui rol pe scena teatrului liric din Iași într-o producție cu o distribuție magistrală. Am stat de vorbă cu îndrăgita artistă în ajunul sărbătorii Sânzienelor, moment în care se spune că orice magie prinde viață. Așa cum prind viață toate rolurile aduse de Andrada Roșu-Vaida pe sfânta scândură a teatrului.

– Din nou la Iași, de această dată pentru premiera spectacolului „Un Ballo in Maschera”. Cum a început colaborarea?  

– De când manageriatul a fost preluat de către domnul Andrei Fermeșanu (fost coordonator artistic și actual manager interimar – n.r.), sunt pentru a treia oară la Iași. Am fost anul trecut, când am cântat în opera „Bal Mascat” („Un Ballo in Maschera”, titlul original – n.r.) în concert, apoi am fost invitată la spectacolul „Aida”, de Giuseppe Verdi, unde am interpretat rolul lui Amneris, și acum pentru „Un Ballo in Maschera”. Prima oară am cântat la Iași în 2004, în „Trubadurul”, alături de colegii mei Marian Pop și Marius Budoiu, sub bagheta maestrului Corneliu Calistru (dirijor și fost director al ONRI – n.r.) și am revenit abia anul trecut.

– În 2004 erați soprană..

– Parcursul carierei mele a fost un pic mai dificil. Acum sunt clar mezzosoprană, dar nu mereu a fost așa, eu am fost o voce falcon. Am intrat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” ca și mezzosoprană, am studiat cu tatăl meu, regretatul Gheorghe Roșu (un bas reputat, maestru și fost decan al Facultății de Artă Scenică – n.r.). Nu a fost ușor pentru că am avut mereu un temperament vulcanic, foarte greu de stăpânit, dar am crescut alături de un titan. Mi-a fost cel mai bun exemplu din toate punctele de vedere.

– Cum s-a petrecut transformarea în mezzosoprană?

– La un moment dat, am întrerupt studiile Academiei din Cluj și timp de un an am studiat la Graz, în Austria. Acolo, doamna profesoară Renate Behle (soprană și mezzosoprană cu o carieră internațională consacrată – n.r.) mi-a spus că sunt soprană și așa mi-am continuat parcursul. Din această postură am absolvit Academia de Muzică din Cluj, apoi am avut onoarea să colaborez cu Opera din Brașov, la vremea respectivă fiind condusă de distinsa regizoare Carmen Dobrescu. Acolo m-am și lansat, cu rolul Musetta din opera „Boema”, de Puccini, cu care mi-am susținut examenul de licență. Au fost vremuri minunate, am mers cu ei în turnee, am cântat rolul Donna Elvira din opera „Don Giovanni”, am fost Contessa din „Nunta lui Figaro”, Electra din „Idomeneo”, toate operele fiind semnate de marele Mozart. La un moment dat, mi-am dorit să abordez roluri verdiene de soprană, dar deja mezzosoprana din mine a spus Stop. Aici nu-i de tine!. Și totușiam cântat de două ori Leonora din „Trubadurul”, de Verdi, prima oară la Iași. Prima șansă pentru acest rol am avut-o sub bagheta maestrului Corneliu Calistru, așa cum am spus. Era în 2004 și de atunci nu am mai cântat la Iași. 

– Până la revenirea de anul trecut, una foarte frumoasă. Publicul ieșean a fost norocos să vă aplaude. 

– (râde). Și eu la fel, am fost o privilegiată a sorții să pot cânta alături de oameni minunați. Aici, la Iași, este un ansamblu deosebit, primitor, cald, Mă simt foarte bine. 

– Ați revenit ca mezzosoprană...

– La începutul carierei am fost considerată o voce falcon, adică una care presupune un ambitus mai mare și multă lume ar putea spune că aș putea cânta și mezzo și soprană. Părerea mea este că totuși trebuie să rămâi pe un anumit registru, să nu te joci cu ele pentru că altfel poți avea dificultăți tehnice, așa cum a fost cu marea Maria Callas. Ea a abordat roluri și de mezzosoprană și de soprană, iar de aici a avut unele suișuri și coborâșuri în carieră. 

– Până la urmă, ați ales calea deschisă la începutul studenției

– Invers, mezzosoprania a decis, pentru că asta era vocea mea. Tatăl meu a fost total împotriva ideii ca eu să cânt ca soprană, dar perioada în care am abordat acest registru și am făcut roluri din opera lui Mozart m-a ajutat enorm de mult pentru că viitoarea mezzosoprană nu a mai avut frica supraacutului. De obicei, mezzosopranele se tem de rolurile verdiene care implică o tehnică vocală bine stăpânită și bine pusă la punct. 

– Un parcurs dificil, dar cu un final minunat. Care a fost primul rol de mezzosoprană care v-a consacrat cariera? 

– Oooo, a fost unul dificil, cel mai înalt rol de mezzosoprană – Eboli din „Don Carlos”, de Giuseppe Verdi, la Opera din Cluj. Era în 2008. Au urmat Amneris din „Aida”, Azucena din „Trubadurul”, dar rolul care m-a definit și care m-a ajutat să-mi redobândesc accentele gravele de mezzosoprană a fost Ulrica din „Bal Mascat”, pe care îl voi interpreta și la Iași. Ulrica m-a adus acolo unde vocea mea se simte cel mai bine. Am cântat acest rol în foarte multe locuri – în România, în Bulgaria, în Italia, la Opera din Cairo. În Egipt am interpretat și rolul Azucena din „Trubadurul”, sub bagheta maestrului David Crescenzi, căruia îi mulțumesc din tot sufletul pentru că avut încredere în mine. M-a recomandat înfoarte multe locuri și datorită domniei sale am cântat în multe teatre. 

– Ați urcat pe multe scene. Cum ați simțit publicul? V-ați temut vreodată de reacția lui? 

– Poate la începutul carierei, dar acum nu pentru că am reușit să fac ceva ce tatăl meu îmi tot repeta în timpul studenției. „Cântă cu sufletul”, mă sfătuia și mult timp nu am înțeles ce voia să spună. Eu mă gândeam mereu la tehnică, la modul în care va ieși sunetul. Cu greu am înțeles ce înseamnă să cânți cu sufletul. 

– Și ce înseamnă, de fapt, acest lucru? 

– Să te dedici total muzicii, să permiți omului să se dea la o parte și să-i facă loc lui Dumnezeu să se manifeste prin el, prin vocea lui. Ei bine, fără tehnică nu poți ajunge la un astfel de cânt, dar când stăpânești bine vocea, atunci urci la un astfel de nivel. În acel moment te poți da la o parte și-i poți permite lui Dumnezeu să se manifeste prin tine, în toatăsplendoarea lui. 

– Cu alte cuvinte, sâmbătă seară, la Iași, vă veți da deoparte și vor cânta îngerii prin vocea dvs

– Daaaa! Sper din tot sufletul să fie așa! Publicul merită tot sublimul din muzică! 

– Dacă muzică nu ar fi, ce ați pune în locul acestei arte? 

– Nu m-am gândit niciodată la acest aspect, nu m-aș vedea făcând altceva. Este adevărat că am fost, timp de șase ani, profesor de canto la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, dar am renunțat. Am avut mult de cântat, am fost angajată și la Opera București timp de doi ani, apoi la Cluj. Nu mai făceam față și m-am retras din profesorat. Am acest har pedagogic, moștenit de la tatăl meu, dar nu a fost să fie. 

– Au rămas muzica și rolurile din operele celebre. Ce înseamnă, pentru dvs rolul Ulrica

– (cade ușor pe gânduri). Este o mare provocare pentru că eu, în viața de zi cu zi, sunt total opusul ei. Ulrica (vrăjitoarea din operă – n.r.) este un personaj este extrem de întunecat, de profund, de tenebros, de greoi. Am cântat în multe producții de „Bal Mascat”, dar aceasta de la Iași este fabuloasa. Mi se pare extrem de bine gestionat momentul, este extraordinar modul în care regizorul Cristi Avram a reușit să dea viață acestui personaj. Rolul este dificil pentru că Ulrica, în această producție, este oarbă. Sper să fiu destul de machiavelică în acest rol, deși eu sunt toată numai un suflet.

– Care este rolul la care visați și pe ce scenă?

– Mi-ar plăcea foarte mult să mai interpretez rolul Principesei de Bouillon din opera „Adriana Lecouvreur”, de Francesco Cilea și nu mă văd neapărat pe un anumit teatru. Oriunde mă duc cu bucurie, că este în România sau peste hotare, mă văd cu bucurie pe orice scenă.

– Ce v-a adus muzica? 

– Pace. Liniște. Echilibru, Bucurie. Viață. Energie!

A consemnat Maura Anghel

Interviu cu soprana Mioara Cortez

Armonii parfumate, alături de soprana Mioara Cortez

Ce zi mai frumoasă decât Sânzienele ar fi putut fi aleasă pentru Recitalul artiștilor Operei Naționale Române Iași care, timp de o săptămână, au lucrat alături de soprana Mioara Cortez, un nume important al liricii românești recunoscut pe marile scene ale lumii? La invitația conducerii ONRI, reputata artistă a susținut cursuri de măiestrie și tehnică vocală pentru soliștii instituției.

O întâlnire cu Mioara Cortez este mereu o lecție de viață predată în cel mai frumos și blând mod posibil și de care ai nevoie pentru a afla care sunt ingredientele unei cariere de succes, indiferent de ce cale ai alege.

„Eu sunt un om obișnuit, un om de toatele zilele. Scena este altceva, este locul unde eu m-am consacrat ca artist. Pentru a ajunge în vârful muntelui ai nevoie de o încredere foarte mare în tine, de răbdare, de muncă. Este nevoie să-ți reevaluezi potențialul, să vezi unde mai ai de lucrat, la ce poate ar trebui să renunți și ce ar trebui să dobândești. Pentru mine, principalul reper a fost sora mea, mezzosoprana Viorica Cortez. M-a susținut mereu, în primul rând financiar. Mi-a spus Eu te ajut cu banii, mai departe ține doar de tine ca să-ți folosești talentul pe care ți l-a lăsat Dumnezeu, iar eu am muncit. Un alt mentor căruia îi fac o reverență largă este Aneta Pavalache. Atât de bine explica și te coordona încât respirai împreună cu ea. Eu eram ca un burete, eram avidă să învăț cât mai mult. Tehnica vocală pe care o stăpânesc și astăzi am învățat-o de la ea, marea divă a Operei din Iași, o voce extraordinară de soprană lirică, o voce mozartiană”, am aflat de la Mioara Cortez.

Bursieră la Scala din Milano

Calea către muzică a marei soprane a fost deschisă de familie, unde se cânta mereu. Cântau și părinții, dar și cele trei fiice – Viorica, marea mezzosoprană, Ștefania, o pianistă foarte talentată, și Mioara, viitoarea soprană. Drumul către cariera ei de succes a început la 15 ani, când a intrat în Corul Filarmonicii „Moldova” Iași, unde a primit sprijinul multor mentori care au ajutat-o să își clădească un viitor frumos. Primele momente ale gloriei le-a trăit în Italia, la Scala din Milano. „Am mers într-o vizită la sora mea, care era acolo. Am aflat de un concurs, m-am înscris și marea surpriză a fost că am ieșit prima. Eu, o tânără venit din Iașii Moldovei, pregătită de Aneta Pavalache, primisem o bursă la Scala din Milano, un loc sacru al muzicii! Eram copleșită de fericire”, a rememorat Mioara Cortez o parte din începuturile vieții ei de artist liric. În Italia a studiat un an și jumătate, iar pasiunea ei pentru muzică nu a putut domoli dorul și dragostea pentru familia ei, pentru soțul și copilașul rămași acasă. S-a întors și s-a înscris la Conservatorul din București. „Am lucrat cu Arta Florescu, o mare artistă și o doamnă desăvârșită, un profesor de mare clasă care m-a învățat stilurile, dicția, eleganța pe care eu o aveam, dar nu știam să o exprim. Era minionă, dar când începea să cânte devenea un titan. Am învățat multe de la ea, inclusiv încrederea care îmi lipsea. Când mă aflam în fața unui rol nou spuneam mereu că nu voi putea să-l fac, însă când începeam studiul partiturii, venea și curajul. Așa sunt eu construită, așa am fost mereu. Începuturile cu Aneta Pavalache au fost definitorii pentru mine”, a zâmbit Mioara Cortez.

De la București, unde a absolvit Conservatorul ca șefă de promoție, cu media 10, drumul spre Opera din Iași a trecut prin Botoșani, unde fusese repartizată ca profesoară de canto, la Școala Populară de Artă. Și-a făcut cu drag misiunea, inclusiv la Filarmonica din Botoșani unde a susșținut concerte de mare valoare. La un moment dat și-a ocupat locul pe scena lirică a Moldovei. La Iași, Mioara Cortez a umplut sălile cu aplauzele unui public căreia i-a oferit toată prețuirea. Ca artist, și-a înmulțit talanții, și-a perfecționat tehnica învățată de la marii magiștri. În Italia studiase cu celebra soprană Roseta Noli, iar primul rol, debutat la Scala din Milano, a fost „Desdemona” din Otello, un rol bine ales pentru temperamentul vulcanic și vocea ei deplină.Succesul nu s-a lăsat așteptat, dovadă și demersurile conducerii teatrului liric italian de a o readuce pe soprana din Iași în Italia, însă Universul avea alte planuri. 

Dăruire și onoare

A știut mereu că va face muzică, nu s-a îndoit niciodată de misiunea ei: „Îmi amintesc cu mare drag și de primul rol la Opera din Iași, Micaela, din Carmen, apoi au venit foarte multe. Evident, de fiecare dată spuneam căsigur nu voi reușiînsă imediat ce descifram partitura, o bucurie pentru mine, lucram și la coloratură și la tot ce era nevoie pentru ca totul să fie perfect. Cu timpul am ajuns o lirică spinto dramatică, tehnică pe care am învățat-o de la Aneta Pavalache. De la fortissimo să ajungi la pianissimo nu este ușor. Am ascultat toate cântărețele vremii mele și de la fiecare m-am inspirat poate cu o respirație, poate cu o frază, am preluat ușurința unor fraze. Nu am imitat pe nimeni, am învățat de la fiecare tot ceea ce era important pentru vocea mea.

Pe parcursul vieții sale a cântat peste tot în lume, a fost onorată, aplaudată inclusiv de premierul Japoniei, unde a susținut nu doar spectacole, ci și masterclassuri. „Am cântat și la Tokio, și la Hiroshima. Am mers împreună cu Anda Tăbăcaru și cu maestrul Corneliu Calistru, care a dirijat un spectacol cu Tosca incredibil, au rămas uimiți. Am mers și cu Simfonia a IX-a, și cu Requiemul de Verdi, cu spectacole grele și de înaltă clasă. În România am primit Meritul Cultural în grad de Comandor, o înaltă distincție. Am dăruit și mi s-a dăruit”, a zâmbit Mioara Cortez. A cântat peste tot în lume, mai puțin în China și în Australia. „Poate aș fi ajuns șli acolo, dar mi-am urmat familia și am plecat în Canada, o țară foarte specială. Este o altă lume, trebuie să te adaptezi cerințelor, e diferită de Europa”, a continuat soprana povestea vieții ei.

Muzică și Champs Elysees

În Canada a dus nu doar măiestria ei, ci șitradițiile românești, inclusiv bucătăria tradițională, artista fiind și un maestru al culinăriei moldovenești: „Am învățat de la mama gospodăria. Când eram tânără, începeam de la ora 6 cu treburile casnice, iar de la ora 10 mă așezam la pian și studiam. Era lege, fără disciplină nu aș fi reușit. Spre seară, lăsam totul deoparte, închideam pianul și mergeam la Operă, unde intram cu mare bucurie, urmată de unda mea de parfum, Champs Elysees, de la Guerlain. Știau toți când am ajuns după parfum.

Ei bine, publicul ieșean se va bucura de acelașiparfum și în această seară, când soprana Mioara Cortez și actorii lirici care au participat la masterclassul domniei sale vor susține un recital, la Opera Națională Română Iași. „Bucuria mea este imensă pentru că m-am reîntâlnit cu foste studente, astăzi artiste cu cariere frumoase. Am lucrat foarte bine și vom cânta din nou împreună”, a încheiat soprana Mioara Cortez încă o pagina din frumoasa ei carieră, urmând ca peste câteva zile să deschidă un alt capitol. Și asta pentru că muzica este hrana sufletului și spiritului pentru fiecare dintre noi!

Maura ANGHEL