Author Archives: Cojocariu Iuliana

Interviu cu mezzosoprana Florentina Irina Onică

„Cel mai frumos compliment pe care l-am primit a fost acela când, după fiece rol nou zămislit pe scenă, cei din jur mă apelau cu numele personajului!

* dialog cu mezzosoprana Florentina Irina Onică, de la Opera Națională Română Iași

– Publicul v-a aplaudat recent în spectacolul „Carmen”. De acest rol vă leagă amintiri cu o încărcătură deosebită, dar aduce pe scenă și o poveste foarte frumoasă…

– Acest rol mi-a adus mereu încărcături emoționale de vârf. Debutul în „Carmen” l-am făcut, culmea, nu pe scena ieșeană, ci la București, în urma unui casting la nivel național de mare anvergură pentru acel moment – Sibiu, Capitala Culturală a Europei, într-o conjunctură de excepție, în regia regretatului maestru Ion Caramitru, cu o garnitură de colegi de excepție…. A fost o șansă imensă! Era primul meu rol de asemenea calibru, rolul de referință pentru vocea de mezzosoprană, șansa unui debut într-un asemenea context! O dată cu toate aceste valențe venea și responsabilitatea, vă imaginați ce emoție copleșitoare atârna pe umerii mei de tânăr debutant… Să mai adaug că înainte de repetiția generală mare, în regim de spectacol, cu public, am pierdut sufletul care îmi dăduse aripi în creșterea și devenirea mea, se înălțase la Cer. A trebuit să îmi adun tot sufletul și să fac ceea ce și-a dorit Dânsa înainte de a pleca. „Eu voi pleca, tu să cânți Carmen pentru mine. Ești aici pentru că acești Oameni au crezut în tine. Să cânți pentru mine și pentru cei ce cred în tine”, mi-a spus… Și am cântat! Eram la Naționalul bucureștean, în spatele scenei, și urma intrarea mea. Eram răgușită la propriu de plâns și cineva mi-a șoptit din culise: „Vom cânta cu toții pentru mama ta”. A fost o undă de energie care mi-a dat o forță nebănuită. Am intrat pe scenă și am cântat. A fost un debut greu emoțional, dar fară margini de înălțător căci au urmat ani în care acest rol mi-a adus împlinirea mea ca artist. Ei bine, după un lung drum de privări la Iași, bine cunoscute și de care am și uitat, venea acum, în sfârșit, montarea acestui rol și pe Scena de Acasă! Vă spuneam la început că acest rol mi-a adus încărcături emoționale de vârf. Da, această aducere, în sfârșit, Acasă a rolului Carmen a fost ca o Regăsire cu cei dragi – public, colegi, o trăire aproape metafizică. Am simțit pe umăr mâna fiecărui coleg în acel nerostit, dar rezonant, „Suntem din nou împreună”. „Împreună”, așa am pășit pe scenă după foarte mulți ani, iar bucuria și emoția nu pot fi descrise în cuvinte.

– Ce ați împrumutat de la personaj?

– Nu împrumut nimic de la personaj niciodată, poate doar în perioada de lucru, la repetiții. Atunci da, într-o oarece măsură devin personaj, dar doar din punct de vedere psihologic, emoțional… Undeva acolo, la nivel vibrațional mă las sălășluită de personaj, îl construiesc mai ales dacă e vorba de un rol ce implică anamneză profundă. În rest, nu împrumut niciodată rolul în viața mea. De fapt, transferul este invers, împrumut fiecărui rol o părticică din mine și cred că aici e și chintesența fiecărui artist, aici se face diferența, de aici prefigurarea aceluiași personaj în aure diferite, în funcție de capacitatea fiecărui artist de a se dărui pe sine. V-ați întrebat desigur cum se explică faptul că același personaj vine îmbrăcat în interpretări diferite a mii de artiști, fiecare variantă având  personalitate proprie, deși avem aceleași constante: muzica este aceeași, personajul este același, regia aceeași și totuși personajul se conturează altfel, în funcție de personalitatea fiecărui artist, în funcție de capacitatea fiecărui artist de a se dărui pe sine. Aici este chintesența fiecărui artist.

– Și totuși, ce v-a plăcut la Carmen?

– Uneori nu sunt în asentimentul personajelor mele, chiar nu sunt, dar am capacitatea de a le aduce în zona în care le înțeleg existența. Asta ține de etapa de studiu, când te documentezi, faci acea anamneză de care aminteam mai sus. E o etapă foarte importantă, dar definitorie din nou, capacitatea fiecărui artist de a coborî în personaj, de a mă identifica cu el, de a-l înțelege în profunzime, a mi-l asuma și atunci devii una cu el. Și din nou aici e o veriga esențială în conturarea unui personaj, de a avea capacitatea înțelegerii în profunzime a personajului și identificarea emoțională cu acesta. Vă spun un secret – cel mai frumos compliment pe care l-am primit de-a lungul anilor de scenă a fost acela când, după fiece rol nou zămislit pe scenă, cei din jur, colegi, public, mă apelau cu numele personajului!

– Cum a început această frumoasă călătorie în lumea operei? Cum ați ales muzica?

– Cred că mai degrabă muzica m-a ales pe mine. Până la un punct pot să spun că a fost Destin, apoi da, a fost o alegere. Ar fi mult de depănat, cert este că Omul care efectiv mi-a fost îndrumător, punând Lumina în drumul meu către artă, este doamna Doina Antonică. Ea m-a descoperit și din acel moment nu mi-a mai dat drumul, a fost primul meu profesor de canto, de solfegiu, de istorie a muzicii. A devenit mama mea spirituală, sfetnic, îndrumătorul meu de suflet, omul căruia îi datorez existența mea ca artist. Apoi, destinul a adus în drumul meu oameni-cheie ce mi-au marcat traseul, mi-au fost mentori, învățători, îngeri păzitori, oameni-lecție. Absolut toți m-au format și m-au ajutat să fiu artistul de astăzi.

– Și dacă tot am început o călătorie în timp, care a fost primul rol pe scena Operei din Iași?

– Primul meu rol a fost unul foarte mic, de proză. Îmi amintesc ce emoții aveam, credeam că se va rupe scena. După marele meu debut, îmi amintesc că a venit către mine o colegă din cor, una din marile doamne ale scenei la acel moment, m-a luat în brațe și mi-a spus „Dacă ai putut să faci din câteva cuvinte un adevărat personaj, vei reuși să construiești roluri mari pe scenă. Însă, primul meu rol cu care am urcat cu adevărat pe scenă a fost examenul meu de licență, rolul Fenena din Nabuco. A fost din nou o șansă dată de oameni care au crezut în mine: maestrul Corneliu Calistru, doamna Anda Tăbăcaru, la vremea aceea profesorii mei de la Universitatea de Arte, nume marcante ale Operei ieșene. Sunt oameni ce mi-au marcat destinul, acei oameni-mentori de care vorbeam.

– Se vede că iubiți enorm muzica și scena și mă întreb care sunt rolurile preferate? În care vă regăsiți cel mai mult?

– Rolurile în care mă regăsesc cel mai mult sunt cele foarte ofertante nu doar vocal, cât actoricește interpretativ, rolurile complexe din punct de vedere scenic ca și trăire. Iubesc să interpretez, să dau viață unui caracter, nu doar unei partituri-personaj. Aici nu ține doar de întinderea unui rol, ci de complexitatea personajului abordat, de paleta emoțională de trăiri. Aici intervine din nou frumusețea identificării cu personajul – faptul că niciodată nu îl poți stăpâni la modul exhaustiv, mereu îl descoperi și redescoperi la nesfârșit, îi găsești noi coordonate psihologice, comportamentale, emoționale. Vă dau un exemplu de rol, nici pe departe de întindere mare, însă esențial în intrigă tocmai prin prisma impactului psihologic, emoțional la nivel de mesaj către public – Jocasta, din opera enesciană „Oedipe”, un rol extrem de ofertant ca trăiri. Tocmai din acest motiv roluri precum Carmen, Orfeu, Dalila, Rosina devin repere pentru mine, fiind extrem de ofertante scenic, emoțional.

– Și dacă am vorbit despre construcția unul rol, care a fost cel mai greu din punct de vedere interpretativ?

– Mi-e greu să aleg cel mai greu spectacol al meu, aș oscila între spectacolul „Tragedia lui Carmen”, în regia regretatului maestru Ion Caramitru, și „Orfeu și Euridice”, în regia regretatului maestru Alexandru Darie. Amândoi mi-au dat șansa creșterii mele artistice, amândoi au fost întâlniri-cheie pentru devenirea mea. „Tragedia lui Carmen” o aducea pe Carmen publicului într-o variantă foarte concentrată. Practic, erau tăiate tot ce înseamnă partitura de cor, balet, rămânând doar personajele principale în scenă. A fost un spectacol filmic absolut fascinant, de la concepția regizorală, la concepția luminilor spectacolului, unde protagonista, Carmen, susținea toată partitura, fiind prezentă aproape continuu pe scenă aproape două ore. A fost o întindere a limitelor fizice, însă o potențare fabuloasă a pesonajului. Acolo, cu această Carmen a maestrului Caramitru am descoperit ce înseamnă a fi cu adevărat actor de operă, trecând prin toată partitura, prin toată complexitatea personajului Carmen, prin toate stările într-un mod ce nu lasă loc de îndoială, fără echivoc, foarte concentrat, plenar. Dar, probabil cel mai greu spectacol rămâne pentru mine „Orfeu și Euridice”, de la Teatrul Bulandra, într-o regie absolut cutremurătoare ca mesaj, semnată de mult regretatul Alexandru Darie. Personajul Orfeu, purtat prin Purgatoriu, Infern, Paradis, în moarte și înviere în căutarea iubirii pierdute, capătă o atât de complexă plasare psiho-emoțională, la limita firii, încât efectiv transformă personajul într-un veritabil rol tragedian. Și aici voi puncta un alt aspect extrem de important în demersul artistic al unui artist: echipa! Orfeul maestrului Darie, ca și Carmen a maestrului Caramitru au fost atât de ofertante scenic printr-o cumulare, o sinergie, o suită de parametri ce au construit un tot – regii fabuloase, scenografii și lumini de film, baghete dirijorale de excepție, toate acestea te construiesc dacă ai șansa să le întâlnești. Lucrul în sine cu astfel de corifei ai genului te cresc cât o școală! Regretatul maestru Darie concepuse Orfeul de la Bulandra ca și cel mai complex spectacol de operă-teatru, vorbim de anii 2008-2011. Or, un regizor cu adevărat inspirat poate scoate dintr-un artist potențialul său maxim și astfel îți descoperi valențe nebănuite. Până la acest moment, Orfeu a fost rolul care m-a potențat la maximul meu de artist tragedian. Acolo am învățat actorie de finețe, acolo am învățat cum să îmi cuceresc limitele și îi mulțumesc Cerului pentru Întâlnirile mari din viața mea cu acești maeștri!

– Mă gândesc la o proiecție în viitor și vă întreb unde v-ar plăcea să cântați și în ce operă?

– Cred că cel mai drag și emoționant mi-e să cânt pe scena ieșeană, Acasă, cum spunem noi. E o legătură de suflet probabil, constantă,  ancestrală, dincolo de spațiu… În rest, niciodată nu am cântat pentru acel UNDEVA, cât pentru public. Oriunde am cântat, că a fost București, Craiova, Germania, Italia, Bacău sau Elveția, pentru mine nu a fost locul, ci publicul. Este important ceea ce transmit cuiva, nu undeva, oriunde m-aș afla. Așa sunt eu construită emoțional.

– Vă invit la un alt exercițiu de imaginație – dacă ați fi spectator, care ar fi reprezentația la care ați veni zi de zi? Ce ar trebui să fie pe scenă astfel încât să nu părăsiți fotoliul din sală niciodată?

– E foarte simplu! Dacă aș fi spectator, aș veni la acel gen de spectacole de care v-am vorbit, unde se simt, de la prima ridicare a cortinei, energia și echipa, de la concepție regizorală la fiece pas pe scenă al artistului. Aș vrea să fiu spectator într-o sală în care artistul de pe scenă mă ia cu el în poveste, făcându-mă părtaș direct la trăirile lui astfel încât să uit că acolo, pe scenă, se joacă un rol. Gândul mă duce la una din repetițiile cu maestrul Caramitru și îmi amintesc o remarcă a unuia dintre actorii din distribuție: „E fantastic să reușești să mă transpui în poveste pe mine, ca spectator, încât să uit că tu mai și cânți”. Asta e ideea, să rămâi pironit în scaun, transpus în poveste, să trăiești clipa o dată cu personajul de pe scenă ca un bulgare imens de energie, să-ți pară rău că a căzut cortina. La un astfel de spectacol m-aș întoarce mereu!

– Ce vise are artistul liric Florentina Irina Onică pentru acest an? Dar pentru anii ce vor urma?

– Primesc cu un zâmbet întrebarea dumneavoastră… Viața, experiența, oamenii-lecție m-au învățat un lucru extraordinar – să mă bucur absolut de prezent! Visez, am visuri frumoase, am planuri, dar până la înfăptuirea lor există această clipă prezentă, netăgăduită, care va contura cândva visurile dacă e trăită în bine și frumos. Vă mulțumesc pentru felul în care m-ați purtat prin întâmplări, amintiri, visuri,planuri și această clipă prezentă clipă de grație.

A consemnat Maura ANGHEL

Spectacolele lunii februarie

Dragii noștri,

Spectacolele din luna iubirii sunt deja programate.

Începând de marți, 25 ianuarie, ora 12:00, puteți achiziționa bilete la evenimentele lunii februarie de pe operaiasi.ro și de la Agenția noastră de bilete.

Vă așteptăm cu drag!

🔰Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

❗Desfășurea spectacolelor permite participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Recital în Palatul Roznovanu

Muzică plină de vibrații, darul artiștilor Operei de Ziua Culturii Naționale

Ce loc mai frumos pentru a face o reverență lui Mihai Eminescu ar putea fi decât Sala Mare a Palatului Roznovanu, una dintre cele mai frumoase clădiri ale Iașului și din aceste timpuri, dar și din vremurile în care a fost ridicată? Și ce voci mai sensibile decât ale artiștilor lirici ar putea trimite către Cer omagiile aduse Luceafărului, reunite într-un recital cu lucrări semnate de George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi, Achim Stoia, Vasile Spătărelu, Sabin Păutza, pe versuri de Mihai Eminescu?

În sala în care cândva a răsunat și vocea Haricleei Darclee și în care și maestrul George Enescu a ridicat bagheta sa magică, îndrăgiții artiști ai Operei Naționale Române din Iași vor oferi un minunat recital, dedicat Zilei Culturii Naționale. Le vom aplauda din nou pe sopranele Mihaela Grăjdeanu, Diana Bucur, Manuela Barna-Ipate, Alice Maftei și pe mezzosoprana Laura Scripcaru, și vor aprecia din nou vocile lui Silviu Stratulat, Ovidiu Manolache, Olivian Andrișoae, Alexandru Savin, Ștefan Linu, Teodor Busnea și Dmytro Melnyk. Lor li se vor alătura micii artiști din Corul de Copii al Municipiului Iași, dirijat de Raluca Zaharia, acompaniați la pian de Cezara Petrescu și Paul Pintilie. „Inițial, recitalul dedicat Zilei Naționale a Culturii, fusese programat a avea loc în foaierul Operei, însă a venit invitația onorantă de a-l susține în Sala Mare a Palatului Roznovanu”, au spus oficialii ONRI.

În timp ce artiștii revedeau ultimele partituri, mai micii lor colegi de culise repetau de zor, foarte bucuroși că fac parte din corul Iașului, dar și că vocile lor sunt mereu aplaudate pe scena Operei, iar în această seară în Palatul Roznovanu, momentul fiind deopotrivă onorant și emoționant pentru ei. „Am ales să cânt la cor pentru că îmi place mult, mă simt bine împreună cu alți copii ce împărtășesc aceeași pasiune cu mine, o iubesc pe Raluca. Ea ne conduce, are grijă de noi și ne învață cu mare drag cum să cântăm. Nu în ultimul rând, în spectacolele de la Operă, mă simt privilegiat să fiu pe aceeași scenă cu mari artiști lirici, pe care îi admir enorm și care sunt modele pentru noi, copiii, am aflat de la Iustin Jerghiuță, elev în clasa a V-a, la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”.  Lucrez cu emoțiile, cu sufletul, cu inima și le ofer toată încrederea și sprijinul meu. Implicarea și calitățile lor muzicale mă determină să îi propun pentru anumite reprezentații. Ajung să îi cunosc foarte bine astfel încât îmi pot da seama dacă vor face față cerințelor artistice”, a zâmbit Raluca Zaharia, apoi a așezat pe pupitru o nouă partitură. „Nimic nu ți se pare greu dacă o faci din plăcere. Prima mea apariție pe scena Operei a fost unul din momentele de care m-am bucurat foarte mult, a completat și Sofia Zăgan, elevă în clasa a VI-a la Colegiul „Richard Wurmbrand”.

Palatul Roznovanu, reședința familiei Rosetti- Roznovanu, a fost construit la dorința boierului Iordache Neculai Roznovanu. Inaugurat cu mare fast la 23 aprilie 1832, de ziua Sfântului Gheorghe, era cea mai frumoasă clădire din oraș. Impresionantă prin somptuozitate și prin fastul interioarelor, a fost amenajată de cunoscutul arhitect Gustav Freywald, cel care a proiectat și Catedrala Mitropolitană din Iași. Sala Mare a Palatului Roznovanu a găzduit de-a lungul timpului concerte de binefacere, spectacole susținute de Haricleea Darclee, George Enescu, baluri fastuoase. Clădirea a jucat un rol deosebit pe scena istoriei mai ales în Primul Război Mondial, între 1916 și 1918, când a găzduit sediile ministerelor refugiate de la București: Curtea De Casație și Justiție, Arhiva, Ministerul de Justiție, Misiunea Americană de Cruce Roşie. Începând cu anul 1970, Palatul Roznovanu este sediul Primăriei Iași.

Recitalul dedicat Zilei Culturii Naționale va avea loc în această seară, începând cu ora 18:30.

Interviu cu Raluca Zaharia, dirijorul Corului de copii

„Corul a fost dintotdeauna o parte din mine”

* dialog cu Raluca Zaharia, dirijorul Corului de copii al Municipiului Iași, unul dintre colaboratorii fideli ai ONRI

„Nu este greu deloc să lucrezi cu copiii. Trebuie doar să fii un bun psiholog, un bun ascultător, empatic, uman, determinat, hotărât, vertical, iubitor de unde sonore, muncitor, pregătit, organizat, exigent, creativ, adaptabil, sociabil, iar pe lângă asta să nu uiți că trebuie să lași toate armele jos. Nu ești pe un front de luptă, ci ești pe un câmp cu flori, cu ieduți, cu nori pufoși, cu mult soare și chiote de bucurie. Când suntem împreună și cântăm, uităm chiar și de telefoane și tablete”, spune dirijorul Raluca Zaharia, coordonatorul Corului de copii al Municipiului Iași, pe care i-am aplaudat în foarte multe spectacole derulate pe scena Operei și nu doar. Am discutat cu Raluca Zaharia despre muzică, artă, pasiunea pentru cântul coral și dragostea pentru copii.

– Un an nou, cu provocări, planuri și vise. Ce noutăți veți prezenta publicului împreună cu micii artișți din Corul de copii al municipiului Iași?

– Anul acesta vom continua călătoria alături de copiii cu care descopăr și redescopăr tot ce ne oferă Cântul Coral. E o latură a artei în care toți participanții învață să lucreze în echipă, să comunice și la nivel emoțional unii cu alții, realizându-se astfel o conexiune directă și foarte frumoasă între ei în momentul creării actului muzical. Mă bucură foarte mult colaborarea cu pianistul Paul Pintilie care îmbogățește repertoriul corului cu aranjamente și compoziții proprii. De asemenea, Corul de Copii al Municipiului Iași are deja foarte multe evenimente realizate împreună cu membrii Corului Marii Uniri și cu Orchestra de Tineret a Municipiului Iași, fiind o colaborare prielnică în cazul nostru, pentru acomodarea cu timbralitatea diversă, învățarea unui repertoriu vocal-simfonic și, în general, pentru evoluția grupului nostru.

– Corul de copii al municipiului Iași este o prezență constantă pe scena Operei. Cum a început colaborarea? Câte spectacole să fi numărat până acum împreună cu ONRI?

– Corul de Copii al Municipiului Iași este un proiect axat pe o formă de educație muzicală non-formală, unde copiii, mai ales cei fără studii în domeniu, descoperă ce înseamnă o partitură, notele muzicale, formule ritmice, intonație, universul muzicii și al artei în general. Copiii devin membri fără o preselecție inițială, singura condiție fiind dragostea pentru activitatea pe care o desfășurăm. Suntem acum 122 de membri și avem loc pentru toți copiii din Iași, participarea în cadrul corului fiind fără taxă. Corul a început colaborarea cu Opera Română Iași în martie 2021, fiind invitați la gale și concerte. În ceea ce privește spectacolele din repertoriul curent al Operei ieșene, anul 2022 vine cu o preselecție în vederea formării unui grup de copii cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani, care va susține părțile muzicale din operele în care compozitorii au scris pentru vocile lor.

– Care au fost spectacolele în care copiii s-au simțit cel mai bine? Cum faceți distribuția pentru o reprezentație?

– Pe parcursul celor 10 ani încheiați de când pregătesc muzical, coregrafic și regizoral copiii care joacă în spectacolele Operei Naționale Române Iași, am observat că ei prind drag în special de operele compozitorului Giacomo Puccini. Există o curgere firească a undelor vibrante, o împletire cursivă a timbrelor sonore. Pentru copii primează să se simtă confortabil vocal, iar paginile pucciniene, deși scrise cu un grad de dificultate ridicat, sunt „descâlcite” cu ușurință de către copii, ei reușind să se integreze foarte bine în masa amplă de timbralități vocale și instrumentale. Lucrez cu emoțiile, cu sufletul, cu inima și le ofer toată încrederea și sprijinul acestor ochișori care mă îmbrățișează ori de cate ori ne reîntâlnim. Implicarea și calitățile lor muzicale mă determină să îi propun pentru anumite reprezentații. Ajung să îi cunosc foarte bine astfel încât îmi pot da seama dacă vor face față cerințelor artistice. Activitatea noastră nu se rezumă doar la învățarea partiturilor. Vorbim foarte mult și despre școală, despre pasiunile lor, pentru a-i cunoaște mai bine, pentru a le fi alături în cazul în care au nevoie de un sfat. Îi pregătesc psihologic prin joc și joacă pentru a păși pe o scenă, pentru a-și stăpâni emoțiile și pentru a le transforma în bucurie. Corectăm dicția și respirația, învățăm despre postură prin mișcare scenică și coregrafii, creăm personaje individuale și colective prin asimilarea indicațiilor regizorale. Le stârnesc curiozitatea și ajung să detaliez despre istoria muzicii, despre viețile compozitorilor, despre opere, despre creațiile acestora în urma valurilor de întrebări cu care mă asaltează.

– Corul este, în esență, un tot unitar, un organism viu care vibrează împreună cu dvs, cu scena și cu sala. Cum reușiți să faceți acest lucru?

– Nu este ușor de armonizat peste 100 de voci, câte are corul de copii. Empatizez foarte mult, îi las să mă descopere, caut să îi cunosc, le sunt alături în cazul în care e nevoie să intervin în situații neprevăzute. Ne ascultăm unii pe alții, ne încurajăm, învățăm să ne acceptăm reciproc, căci suntem diferiți și iubim asta. Fructificăm punctele comune, învățăm să prețuim punctele tari ale fiecăruia și le valorificăm acceptându-ne rolurile, creștem împreună ca într-o familie. Corul a fost dintotdeauna parte din mine. Am dorința de a le fi bine tuturor membrilor corului, de a găsi bucurie în jurul lor, de a prețui ceea ce au și ceea ce le oferă viața. Suntem un organism viu pentru că respirăm împreună, transmitem emoție împreună – eu – copiii – părinții – publicul.

– Cât de greu este (sau ușor?) pentru un copil să învețe atât de multe piese și din repertoriul corului, dar și pentru spectacolele de Opera? Care sunt cele mai mari dificultăți?

– Perioada pe care o parcurgem în momentul actual m-a determinat să caut și să experimentez noi și noi soluții pentru învățare și asimilare. Trebuie să menționez că sprijinul părinților este foarte important astfel încât ajung și ei să învețe repertoriul coral și de operă, lucru care, după cum mi-au mărturisit, îi bucură foarte mult. Facem tot posibilul să ne vedem cât de des se poate și dacă există dorință și pasiune, reușim împreună să parcurgem orice gen de repertoriu.

–  Revenind la rolul și misiunea dirijorului, care sunt cele mai grele momente pentru dvs cu referire la lucrul cu micii artiști?

– Nu este greu deloc să lucrezi cu copiii. Trebuie doar să fii un bun psiholog, un bun ascultător, empatic, uman, determinat, hotărât, vertical, iubitor de unde sonore, muncitor, pregătit, organizat, exigent, creativ, adaptabil, sociabil, iar pe lângă asta să nu uiți că trebuie să lași toate armele jos. Nu ești pe un front de luptă, ci ești pe un câmp cu flori, cu ieduți, cu nori pufoși, cu mult soare și chiote de bucurie. Știu că sunt o persoană idealistă, dar nimeni și nimic nu îmi va perturba imaginea aceasta pe care o proiectez copiilor și persoanelor care iubesc să cânte, iubesc să asculte. Când suntem împreună și cântăm, uităm chiar și de telefoane și tablete.

– V-ați temut vreodată de eșec, ați avut momente de poticneală? Cum le-ați depășit?

– Pentru mine, eșecul înseamnă să nu încerci. Eu funcționez dând curs ideilor și nu punându-le pe o hârtie, într-un sertar. Spre exemplu, pandemia am simțit-o că pe o provocare: am lucrat online, m-am întâlnit cu grupuri restrânse de copii, am realizat înregistrări cu distanțe mari între noi, avem videoclipuri, am cântat în concerte fără public în sală, am cântat mult în aer liber… Abia aștept să treacă aceasta perioadă și să îi adun pe toți copiii într-o sală generoasă, unde să ne putem omogeniza, să putem crea sonorități care să transmită mai departe bucuria și emoția cântului coral.

– Dacă acum ați fi copil, cum v-ar plăcea să arate un cor dedicat celor mici? Ce v-ar plăcea să cântați, cum ați dori să arate dirijorul?

– E o întrebare pe care mi-o adresez în fiecare zi. Mi-aș dori să fie un loc plăcut în care să pot învăța cât mai multe partituri în stiluri, perioade și din culturi diverse, într-un mod relaxat, înconjurată de mulți prieteni, unde armonia grupului și sprijinul reciproc să primeze. Asta încerc și eu să realizez pentru copii.

– Planuri pentru 2022? Ce dorințe lipite de suflet aveți?

– Am primit aceeași întrebare chiar la trecerea dintre ani și răspunsul meu a fost că tot ce îmi doresc este să mă bucur de familia mea în liniște, în iubire, în bucurie. Pentru copii îmi propun să abordăm un repertoriu cât mai divers, cu apariții locale, naționale și internaționale, care să reprezinte Iașul și România.

Pe copiii din îndrăgitul cor îi veți putea asculta și în această seară, în primul spectacol al Operei ieșene din acest an, „Carmina Burana”, de Carl Orff.

A consemnat Maura ANGHEL

Manifest pentru o Operă Deschisă

Orice moment aniversar invită nu doar la bucurie, ci și la reflecție. În aceeași măsură, orice moment aniversar poate oferi, dacă este bine înțeles, o nouă cale deschisă. Este punctul în care se află, cred, Opera Națională Română din Iași la momentul împlinirii a 65 de ani de ființare instituțională. E punctul în care se pot trasa, intersubiectiv, liniile directoare ale unui Manifest pentru o Operă Deschisă. În contextul unei explicații relative la sintagma pe care o „împrumut” din gândirea lui Umberto Eco – menținându-i sensul filosofic, dar conferindu-i și un atribut instituțional, după cum se va vedea –, componenta managerială vine abia la urmă. În firescul lucrurilor, prim-planul e ocupat – și așa trebuie să rămână mereu – de Oamenii Operei, fie aceștia artiștii și publicul fără de care ei nu pot exista, regizorii, coregrafii, scenariștii, personalul tehnic și administrativ. Cu toții, împreună, creează o lume. Este acea lume magică a teatrului liric și a baletului pe care ieșenii, și nu doar ei, o văd și o ascultă pe scena Operei din Iași de 65 de ani încoace. Este, cum ar spune Edmund Husserl, o „lume a vieții” (Lebenswelt).

Cum prinde viață această lume? Iată un prim pas al reflecției invocate la început. În anul în care Opera Națională Română din Iași își aniversează cei 65 de ani, am privilegiul încercării de a răspunde la această întrebare pe baza experienței provocatoare pe care o am din luna martie încoace. Pentru a mă menține în cadrele limbajului husserlian – știind că, da, este posibilă o fenomenologie a realizărilor culturale! –, voi apela la o reducție, la o „punere între paranteze” (Einklammerung) a tuturor pre-judecăților (în sens gadamerian) vehiculate în spațiul public referitor la evoluția de până astăzi a Operei ieșene. O astfel de suspendare (epoché) îmi oferă accesul, din câte îmi este îngăduit să sper și să îmi dau seama, la înțelegerea hermeneutică (Verstehen) a nașterii actului artistic și a lumii pe care acesta o poartă cu sine. Este vorba aici despre „complementaritate”, una care evidențiază, în premieră într-o intervenție publică pe care o asum (orice text publicat, implicit cel de față, este astfel), relația directă dintre infinitatea interpretărilor ce pot fi alocate de fiecare subiect implicat unui act propriu teatrului liric (operă și operetă, incluzând, evident, componenta instrumentală a fiecăreia în parte) sau baletului (ibidem) și structura culturală de profunzime pe care aceste interpretări o împărtășesc.

Aceasta este, cred, intersecția din care se naște „lumea vieții” Operei noastre (iar cadrul poate fi, bineînțeles, extins, având valențe universale), printr-un joc intersubiectiv al percepțiilor, implicând trăiri, sentimente și multă, multă dăruire. În acest proces al creației culturale prin „umplere cu sens” (același Husserl amintește, într-un loc, despre faptul că „orice realitate există doar prin «donație de sens»”), fiecare actant are contribuția sa specifică, indiferent că se află pe scenă, în fosa orchestrei, în culise, în stal, la lojă sau balcon ori participă virtual la spectacole, grație noilor tehnologii ale comunicării. Fiecare, deci, „dirijează lumea” și, astfel, îi „descoperă magia”. Îmi spun că aceasta este semnificația profundă a Operei Deschise și că această bună înțelegere a faptului că nu poate exista teatru liric și nici balet, ca opere de artă, în absența „ființărilor” ce le fac posibile (artiștii, publicul, partenerii culturali, economici și media, toți cei implicați, comunitatea ieșeană în ansamblul său) reprezintă un al doilea pas al reflecției pe care aniversarea din acest an o aduce în fața tuturor celor care îndrăgesc ONRI. În acest sens profund, Opera Deschisă nu poate fi o „monadă fără uși și fără ferestre”, ci devine o experiență multidimensională, printr-un proces (noesis) finalizat cu rezultatul „intenționalității” (noema), al ceea ce intenționăm să facem atunci când, cu fiecare spectacol, construim această Lume. Și îndrăznesc să spun că niciunul dintre spectacolele din repertoriul ONRI (din trecut, prezent sau viitor) nu poate eluda această realitate, această Lebenswelt, fiind realitatea însăși. Așa cum a fost, cum este și cum va fi creată de intersubiectivitatea Oamenilor Operei.

Componenta managerială a Operei Deschise vine, cum spuneam, abia la urmă și ea implică atributul instituțional despre care aminteam la început. În înțelegerea mea, care, la rându-i, are nevoie de complementaritatea intersubiectivă invocată, Opera Deschisă este adaptabilă. Instituțional, trebuie să răspundă provocărilor noutății fără a-și altera profilul „aristocratic”, se îndreaptă paideutic spre noi categorii de public spre a le aduce la înălțimea scenei, respectă individualitățile și sensibilitățile respingând orgoliile care macină, îndeobște, lumea noastră culturală, își fixează obiective de anvergură în sensul unor bucurii viitoare ale efortului comun. Ca Operă Deschisă, Opera Națională Română din Iași nu se poate bloca provincial (fapt înțeles de generațiile a căror memorie istorică am căutat, în acest an, să o recuperăm în mod onest), ci are datoria de a se deschide lumii. Pentru că lumea pe care o creează prin fiecare spectacol este parte integrantă a întregii lumi.

Acest album, elaborat spre a marca aniversarea de 65 de ani într-un timp foarte scurt și cu un efort imens (mulțumesc, Andrei Fermeșanu, mulțumesc, Aliona Paciurca, mulțumesc, Cătălin Sava, mulțumesc, Ligia Fărcășel, mulțumesc, Cristina Todi, mulțumesc, Ozolin Dușa!), oferă imagini ale Lumii Vieții de la Opera ieșeană. Împreună cu Galeria Oamenii Operei, pe care am constituit-o și inaugurat-o, de asemenea, în acest mandat, ar putea re-prezenta substratul profund al construcției instituționale a unei Opere Deschise, așa cum ONRI merită și poate să fie.

Prof. univ. dr. Florin-Daniel ȘANDRU

Spectacolele lunii ianuarie

Dragii noștri,

Începutul de an aduce pe scena lirică ieșeană reprezentații mult așteptate.

Biletele de intrare la spectacolele lunii ianuarie vor fi puse în vânzare începând de mâine, 3 ianuarie, ora 12:00, pe site-ul operaiasi.ro și la Agenția noastră, situată în foaier.

Până la o nouă întâlnire, vă dorim zile încărcate de frumos!

La mulți ani!

🔰Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;❗Desfășurea spectacolelor poate fi realizată cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Cortina cu răvașe – un reportaj despre dorințele artiștilor

În sala cu balcoane aurite, luminile se sting pe rând, iar cortina coboară ușor, închizând scena care încă mai vibrează în urma ultimului spectacol din acest an. Ca o regină absolută, Liniștea își scutură faldurile rochiei, care se aștern în întreaga sală, apoi zâmbește ușor aplauzelor rămase încă în fața scenei. Pe cortină apar, rând pe rând, luminițe viu colorate, în care sclipesc răvașele prinse de artiștii ce au închis încă o partitură a unui an, cu gândul la cel viitor.

Spectacole, armonie, public cald, sănătate, familia alături și prieteni sunt câteva dintre dorințele trecute pe răvașele trimise de artiști cu gândul și prinse pe cortina scenei căreia i-au jurat credință. „Vreau să trec cu bine peste toate încercările vieții și să fiu sănătoasă, și eu, și cei dragi. Atât. Nimic altceva”, a fost mesajul îndrăgitei soprane Cellia Costea, căreia destinul i-a făcut un dar neprețuit în acest an – a cântat, pentru prima oară, pe scena Operei Naționale Române Iași, al cărei co-fondator a fost, în urmă cu 65 de ani, și bunicul ei, fagotistul Gheorghe Costea. „Armonie și sănătate”, a fost mesajul sopranei Mihaela Grăjdeanu, prim-solistă a scenei lirice ieșene. „Îmi doresc în primul rând să fiu sănătoasă, să am părinții sănătoși și aproape de mine pentru că familia este foarte importantă, să am puterea de a merge mai departe cu noi roluri în anul care vine, să am multe colaborări nu doar în țară, ci și peste hotare. Sunt bucuroasă că am semnat contracte în Monte Carlo și în Dubai pentru câteva spectacole frumoase, la început de an. Am puține dorințe, dar toate țin de sufletul meu. Să fiu sănătoasă și să fiu bine cu mine, să am prietenii alături și familia. Le doresc tuturor un An Nou plin de bucurii, fericire, împliniri, zâmbete și proiecte frumoase”, a sclipit, de pe cortină, răvașul prins cu gândul de către soprana Ana-Maria Donose.

Înainte de a lansa dorințele pentru anul viitor, basul Andrei Yvan a aruncat o privire peste umăr la ceea ce a fost în 2021 și ne-a invitat să fim „noi cu noi, sinceri, în oglinda sufletului nostru”, să analizăm ce am făcut bine sau mai puțin bine, cât din lista obiectivelor am reușit să realizăm, cât de buni sau mai puțin buni am fost cu noi și cu toți cei din jurul nostru, și bineînțeles, să ne gândim la ce am putea schimba întru a fi bine. „Noi, oamenii, nu ne naștem foarte buni și talentați, noi devenim astfel prin valorizarea darurilor noastre cu multă pasiune, credință, muncă, perseverență, bună organizare.  Sincer, eu cred că doar așa, de la un an la altul, putem deveni versiunea noastră cea mai bună și asta vă doresc din suflet tuturor!!! Domnilor manageri, tuturor colegilor mei de la toate compartimentele Operei Naționale Române din Iași și, nu în ultimul rând, îndrăgitului nostru public cu oameni minunați și nelipsiți de la spectacolele noastre, le doresc multă sănătate, împliniri sufletești, realizarea tuturor dorințelor cu Voia și cu ajutorul Bunului Dumnezeu. Vă invit să privim cu mult optimism spre noul an! Noi, prin puterea gândului nostru, putem crea un 2022 mai bun”, a fost convins basul pe care publicul l-a aplaudat de multe ori în „Nunta lui Figaro”.

„Ne dorim să bucurăm mereu publicul

Cortina cu răvașe este ca un album cu amintiri adunate în toți cei 65 de ani ai Operei ieșene, un ecran pe care, dacă închizi ochii, poți revedea oricând spectacolele din sala cu balcoane aurite, în care aplauzelor vor răsuna din nou, la început de an. „Îmi doresc realizări mărețe, vreau să avem mai mulți balerini, să avem posibilități financiare pentru premiere, să bucurăm mereu publicul. De fapt, acesta este visul oricărui artist – să fie alături de sufletul publicului. În rest, liniște și inspirație ca să putem crea spectacole pline de magie”, a fost dorința Cristinei Todi, coordonatorul Corpului de Balet. „Pentrul anul care vine, atât eu, cât și soțul meu, ne dorim să avem cât mai multe spectacole și o sală plină cu public, cu toate scaunele ocupate”, și-a scris pe răvaș prim-balerina Monica Ailiesei, la fel ca și Maria Lozanova Buzincu, care are își dorește „cât mai multe spectacole, premiere și debuturi! Săli pline cu spectatori! Multe clipe frumoase cu familia, bucurii și fericire!”. „Sănătate familiei, pentru că ea îmi dă puterea să lupt pentru visurile mele! Îmi doresc să fiu plină de efervescență, ca să pot aduce în fața minunatului public debuturile mele! Armonie și iubire în juru-mi!”, a fost mesajul sopranei Angelica Mecu Solomon. „Îmi doresc să evoluez cât mai mult ca să mă pot redescoperi cu fiecare rol nou învățat și, nu în ultimul rând, aș vrea să trecem toți cu bine peste aceste vremuri grele și incerte”, a scris soprana Manuela Barna-Ipate pe lista viselor de împlinit. „Cât mai multe roluri, provocări noi, pace, o atmosferă frumoasă de lucru alături de colegi. Sănătate și armonie în familie. Dacă este armonie în jur și în interior, totul va fi perfect”, a completat soprana Diana Bucur o imaginară operă dedicată anului ce va să vină. „Primul gând mă poartă la dorința ca toți cei pe care îi cunosc să fie sănătoși și înconjurați de iubire. Seninătatea și credința în bine și frumos să ne pătrundă cu totul! Doresc inspirație, dăruire cu zâmbet pe chip și entuziasm în tot ce înseamnă manifestare artisticăâa. Și…. dacă e să îmi doresc ceva mai mult la mine…, ar fi o forță interioară care să-mi conducă gândurile și simtirea spre ceva mai multă încredere”, s-a auzit, ca într-un basm plin de magie, vocea sopranei Cristina Grigoraș, imprimată pe un răvaș imaginar prins de cortina Operei, ca o arie dedicată unui 2022 pe care cu toții ni-l dorim mai bun. Și plin de bucurii!

În sala cu balcoane aurii, în care poți auzi spectacolul liniștii așternute la final de an, luminile se vor aprinde nu peste mult timp. Cortina se va ridica ușor, trimițând Universului răvașele care au sclipit în noaptea Anului Nou, și va deschide scena pentru noi spectacole dedicate unui public dornic de frumos și de armonie.

La mulți ani tuturor!

Cu recunoștință și infinită admirație,

Maura ANGHEL

Scrisoare către Moș Crăciun – un interviu cu Ana Maria Regatun

Dacă aș putea îndeplini dorința unui copil, mi-aș dori ca el să fie bucuros tot timpul

Un concurs inedit organizat pentru copii de către Opera Națională Română din Iași a dovedit, încă o dată, cât de mulți năzdrăvani talentați avem în jur. Micuții au fost invitați să trimită scrisori lui Moș Crăciun, iar cea mai frumoasă a fost premiată. Din cutia poștală amenajată în fața instituției de spectacole a ieșit câștigătoare scrisoarea micuței Ana-Maria Regatun, elevă în clasa a II-a la Școala „B. P. Hasdeu”. Copila veselă și cu codițe cochete a impresionat juriul, care a răsplătit-o cu multe dulciuri. „În fiecare an îi scriem lui Moș Crăciun. A devenit deja o tradiție în familia noastră. Ana este membră a Corului de copii, coordonat de doamna Raluca Zaharia. Într-o zi, când am venit la repetițiile pentru spectacolul de Crăciun, am văzut cutia poștală și ne-am gândit să-i lăsăm scrisoarea Moșului, în speranța că va ajunge în timp util”, a spus Andreea Regatun, mama copilei, apoi gândurile i s-au dus la timpurile copilăriei ei, la darurile primite sub bradul plin de globuri. „Cel mai frumos cadou… Am o amintire vie a unui dar primit la serbarea de Crăciun din clasa întâi, când în cutia mare, împachetată cu hârtie albă, se afla un set de bucătărie cu ceșcuțe și farfurioare în miniatură și alte accesorii. Îmi amintesc că mă jucam cu sora mea ore întregi, imaginându-ne că avem propriul restaurant, în care serveam ceai și cafea oaspeților. Eram tare fericite!”, am aflat de la Andreea Regatun.

Strada Fulgului, nr 10, Orașul Zăpezilor, Tara Ghețarilor

Privind la bucuria copilei care a câștigat concursul de scrisori poți înțelege cu ușurință că atunci când va ajunge la vârsta maturității va fi un om cu sufletul plin de dragoste și dornic să ofere sprijin celor din jur. Ana-Maria are dorințe nu doar pentru ea, ci pentru toți cei de vârsta ei: Dacă aș putea îndeplini dorința unui copil, mi-aș dori ca el să fie bucuros tot timpul și să aibă o copilărie fericită!.

Micuța este convinsă că Moș Crăciun a fost impresionat de dorința de a-i aduce un dar motănelului ei, pe nume Star, dar și de versurile scrise la final din cartea „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”: „Orice inimă se știe, Vine dintr-o galaxie, Cu ferestrele deschise, Spre iubire și spre vise”. „Este cartea mea favorită, pe care o recitesc mereu cu drag”, am aflat de la Ana-Maria, adăugând că Moș Crăciun a fost uimit să vadă că îi cunoaște adresa: Strada Fulgului, nr 10, Orașul Zăpezilor, Tara Ghețarilor. „A fost bucuros să afle ca nu l-am uitat nici anul acesta”, a zâmbit Ana-Maria, apoi ne-a spus amuzată că Moșul a fost impresionat să vadă că anul acesta a scris literele de mână mult mai bine decât anul trecut. Și cum orice an se încheie cu o urare, Ana-Maria Regatun și mama ei au transmis un gând Operei Iași pentru 2022: „Fie ca noul an să aducă pe scena Operei Naționale Române din Iași spectacole care să încânte publicul! Vă dorim împlinirea tuturor năzuințelor și bucurie!”.

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu soprana Angelica Mecu Solomon

Divinitatea mia oferit cel mai frumos dar, acela de a mângâia sufletele oamenilor prin armonicele vocii mele”

* interviu cu soprana Angelica Mecu Solomon, de la Opera Națională Română Iași

Cântă de când era copil, a visat la scenă și este convinsă că fără muzică nu și-ar putea împlini destinul și hrăni sufletul. Soprana Angelica Mecu Solomon, de la Opera Națională Română Iași, are așteptări mari de la ea și iubește enorm opera, așa după cum ne-a spus la o întâlnire în fața unui ceai cu miros de scorțișoară.

Cum a intrat muzica în viața dvs? Ce v-a atras la portativ?

– Întâlnirea mea cu muzica s-a produs încă din vremea copilăriei! În școala generală fiind, eram rugată de fiecare dată să cânt la serbările finalului de an, ceva solo bineînțeles. Apropierea mea de canto clasic s-a petrecut în anii liceului. Eram elevă la Liceul Pedagogic „D.P. Perpessicius” din Brăila când profesoara mea de muzică, Maricica Lupu, a considerat că ar fi bine să-mi îndrept pașii către canto clasic, această ramură divină de care m-am îndrăgostit iremediabil! Fără să știu că într-o zi voi ajunge să cânt pe o scenă de operă, mă visam încă de micuță în rochii cu crinolină și corsete fin brodate! Pentru mine era de neatins acest vis, dar a fost posibil, cu perseverență în studiu și dorința arzătoare de a fi acolo sus, pe cel mai înalt piedestal, pe scenă adică, atunci când am terminat Conservatorul, în 2007. Am avut două profesoare minunate, cărora nu cred că le voi putea mulțumi vreodată pentru tot ceea ce m-au învățat: am studiat la clasa Cristinei Simionescu Fântână și masterul l-am terminat la clasa doamnei Adriana Severin. Mă înclin în fața dumnealor!

 De cât timp colaborați cu Opera din Iași? Cum a început această frumoasă călătorie artistică?

– Colaborarea mea cu Opera Națională Română Iași a început atunci când am terminat Conservatorul, în 2007, când am fost acceptată în frumoasa familie a Corului operei! Aici pot spune că m-am format cu adevărat, am învățat ce înseamnă scena, bucuria unui spectacol și stăpânirea emoțiilor! Pentru mine, scena este ceva sacru, iar atunci când pășesc pe scândură, simt cum Divinitatea mi-a oferit cel mai frumos dar, acela de a mângâia sufletele oamenilor prin armonicele vocii mele.

Care a fost primul rol pe care l-ați făcut? Ce ați simțit? Dar primul rol cântat pe scena Operei din Iași?

– Debutul meu ca solistă a fost direct într-un rol mare, pe scena noastră dragă. Era în anul 2010 și a fost o provocare fantastică pentru mine să fac rolul Donna Elvira, din opera „Don Giovanni”, de W.A.Mozart. Am debutat sub bagheta maestrului Adrian Morar, care a avut încredere în potențialul meu, și sub îndrumarea regizorală a doamnei Beatrice Rancea, ce m-a ajutat enorm să mă autodepășesc! Doamneee, îmi aduc aminte ce emoții am trăit atunci, am crezut că îmi va sta inima  când am auzit primele acorduri ale uverturii!

– Și iată că inima nu a stat, ci doar a bătut puțin mai tare, iar cariera dvs și-a urmat cursul. Alături de cine ați cântat?

– În periplul meu prin această lume minunată am avut bucuria să fiu alături de adevărați maeștri în arta cântului, de la care am „furat” câte o idee de tehnică și interpretare! M-am bucurat să fiu alături de Marina Krilovici (o cunoscută soprană română – n.r.) și tenorul Vasile Moldoveanu (un nume pe scena internațională, cunoscut pentru numărul mare de roluri făcute pe scena Metropolitan Opera din New York – n.r.), dar am cântat alături și de maestrul Marius Budoiu, un îndrumător liric de excepție! Eiiii…, și dacă ar fi să cânt lângă cineva care mi-ar plăcea, acela ar fi Jonas Kaufmann (un reputat tenor german – n.r.). Am voie să visez, nu-i așa?

– Desigur, în lipsa viselor și a dorințelor nu am mai vorbi despre planurile frumoase ale vieții. Care este opera dvs preferată? La ce rol visați?

– Fără nici cea mai mică ezitare, spun că opera mea preferată este „Boema” și îmi doresc nespus să pot da viața personajului Mimi! Iubesc Puccini pentru că muzica lui este un flux continuu, pentru că are un simț remarcabil pentru „le cose piccole” și pentru „Grande dolore in piccole anime”.

– Ce face Angelica Solomon atunci când nu cântă? Ce alte pasiuni aveți?

– Când Angelica nu este la operă sau pe scenă, este un om normal. Este  mămica unui năzdrăvan de 10 ani și a unui cățel la fel de cântăcios ca ea, Figaro! Când nu sunt prinsă de vâltoarea cotidiană, mă relaxez cu câte o carte bună sau un film interesant. Ador să mă plimb, să râd cu prietenii, să fiu înconjurată de natură!

– Dacă ar fi să faceți schimb cu un compozitor, ce operă ați așterne pe hârtie? Cum s-ar chema și ce rol v-ați oferi dvs?

– Interesantă întrebare! Opera ar putea să se numească Toate viețile pe care nu le-am trăit, în care personajul principal, adică Eu, să redea frământările și dorințele de a accede la împlinirea sufletului. Emil Cioran spunea că „De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”. Eu cred că acest suflet nu ar avea cum să înflorească fără dragoste, bunătate și muzică!

Pe Angelica Mecu Solomon ați putut-o admira în această seară în concertul „Cântând Crăciunul, alături de artiști mult îndrăgiți ai Iașului.

Soliștii, corul, corul de copii și orchestra Operei ieșene au interpretat colinde românești și din repertoriul internațional, sub bagheta dirijorului Emil Octav Ambrosă.

A consemnat Maura ANGHEL