„Divinitatea alege pentru noi un drum, iar noi avem obligația să îl urmăm. Destinul meu este Arta”
* dialog cu baritonul George Proca, de la Opera Națională Română din Timișoara
Născut într-o familie de intelectuali, la Piatra Neamţ, baritonul George Proca, de la Opera Națională din Timișoara, și-a dovedit încă de la o vârstă fragedă talentul muzical. A aprofundat studiul de belcanto la Universitățile de Muzică din Bucureşti și Iaşi, a participat la masterclass-uri atât în ţară cât şi în străinatate, iniţiate de mari maeştrii în arta cântului precum Viorica Cortez, Giuseppe Pastorello, Leontina Văduva, Corneliu Fănăţeanu, Marina Krilovici, Corneliu Murgu. Este laureatul multor concursuri de interpretare muzicală. La Iași, publicul l-a aplaudat în spectacolul „Paiațe”.
– Din nou la Iași, de această dată în „Paiațe”, unde ați interpretat rolul comediantului Tonio. Ce v-a atras la el?
– Este vorba de complexitatea și factura rolului, fiind prezente categoriile artistice frumos-urât, lumină-întuneric, cât și antagonismul personajelor, în sensul că este alcătuit din persoana Tonio și rolul pe care acesta îl joacă.
– „Paiațe” oferă publicului o frântură din viață artiștilor care, dincolo de scenă, se confruntă cu dureri și bucurii. Care au fost cele mai mari bucurii pe care vi le-a adus cântul?
– Bucuria de a transmite emoții care ajung la inima spectatorilor, transformându-i în cei mai fideli suporteri ai Artelor Cântului.
– Au fost și momente de tristețe sau dezamăgire? Care să fi fost cauzele?
– Bineînțeles că există și momente de cădere, însă ca artiști este în puterea noastră de a ne ridica și de a mege mai departe, nefiind, de altfel, puși la adăpost de provocările vieții. Sunt situații firești, dar zi de zi încercăm să fim cea mai bună variantă a noastră.
– Dacă tot am aruncat o privire către trecut, vă întreb cum ați ales muzica? Unde ați debutat?
– Părinții și familia mi-au îndrumat pașii spre studiul pianului la vârsta de 5 ani, este deci o înclinație genetică de pe urma căreia a venit această alegere. Rolul de debut a fost în ,,Don Giovanni’’, pe scena Operei Române din Iași, în anul 2011. De altfel, am început colaborarea cu ONRI încă de când eram student, ca mai apoi să devin solist.
– Care au fost rolurile care vi s-au lipit de inimă? În ce teatre v-a plăcut cel mai mult să cântați și alături de care artiști?
– Au lăsat o impresie puternică asupra mea rolurile din operele „Aida”, „Trubadurul” și „Toreador”. A fost o onoare pentru mine să pot fi prezent și să pot participa alături artiști talentați în diverse teatre, m-am simțit foarte bine peste tot. Colegii cu care am cântat au fost superbi.
– Ce roluri aveți în pregătire și cum le-ați ales? Ce roluri v-au pus în dificultate și de ce?
– Va urma debutul în Scarpia și am în lucru rolul Iago. Fiecare rol are unicitatea lui și gradul de dificultate , cheia stă în capacitatea mea că artist să mă transpun în personaj și să redau jocul artistic cu veridicitate.
– Care sunt artiștii pe care îi apreciați cel mai mult și ce ați preluat de la fiecare?
– Există o pleiadă de artiști care m-au influențat, începând cu Nicolae Herlea și terminând cu Corneliu Murgu. Nu ne-ar ajunge rândurile să-i amintesc pe toți titanii, dar încă două nume cu rezonanță se remarcă în mintea mea: Bastianinni și Hvorostovski. Am acordat o atenție deosebită celor două elemente esențiale în arta cântului: prezența scenică și tehnica vocală
– Dacă ar fi să faceți o reverență largă mentorilor dvs, cui ați aduce mulțumiri și pentru ce?
– Sunt recunoscător doamnei profesoare Ada Chicu, care m-a descoperit, doamnei profesoare de canto Elena Botez, domnului profesor Corneliu Solovăstru și, nu în ultimul rând, domnului Corneliu Murgu care a crezut cel mai mult în mine. Au fost oameni care mi-au influentat destinul artistic și au au pus o cărămidă la omul și artistul de astăzi.
– Sunteți un artist apreciat. Ce înseamnă succesul pentru dvs?
– Pentru mine, succesul înseamnă dragostea și aprecierea publicului, cu nădejdea de a nu fi uitat peste timp.
– Dacă n-ar fi fost muzica, ce ar fi fost în locul ei?
– Cred că suntem meniți fiecare să îndeplinim un Destin. Divinitatea alege pentru noi un drum, iar noi avem obligația să îl urmăm. Pentru mine cu siguranță este Arta, generic vorbind. Deci probabil că dacă nu ar fi fost Opera m-aș fi îndreptat tot spre un domeniu din categoria Artelor.
– Ce face baritonul George Proca atunci când nu cântă?
– Când nu interpretez un rol pe scenă, îmi place foarte mult să gătesc, să grădinăresc și să călătoresc. Mă bucură orice îmi îmbogățește sufletul și mintea.
A consemnat Maura ANGHEL