„D-ale Carnavalului”, un spectacol de elită oferit ieșenilor

Dansul este peste tot, de ce nu ar fi și în piesele lui Caragiale?”

Să fi știut nenea Iancu ce succes va avea, peste ani, comedia „D-ale Carnavalului” le-ar fi șfichiuit câteva vorbe de la obraz celor care au fluierat-o atunci când a scos-o pe scenă pentru prima oară. Se întâmpla la un început de primăvară, în 1885, pe scena Teatrului Național București (TNB). De fapt, comedia fusese scrisă pentru un concurs organizat de TNB, pe care autorul l-a câștigat. Premiera a fost un insucces, din cauza fluierăturilor puse la cale de cronicarul dramatice D.D. Racoviță-Sfinx, redactor la România Liberă. Presa a fost aproape unanimă în negație, motivul fiind pretinsa imoralitate prin aducerea pe scenă a drojdiei mahalalei. A fost nevoie de explicațiile lui Titu Maiorescu, oferite la scurt timp într-un articol publicat în revista „Convorbiri literare”, prin care lămurea relația etic-estetic. „Există aceste tipuri în lumea noastră? Sunt adevărate aceste situații? Dacă sunt, atunci de la autorul dramatic trebuie să cerem doar să ni le prezinte în mod artistic, iar valoarea lor morală este afară din chestie”, scria Maiorescu, consolidând astfel prestigiul celui ce avea să devină cel mai mare dramaturg român.

Dansul este peste tot, de ce nu ar fi și în piesele Caragiale?”

Peste ani, comedia a fost ecranizată și pusă în scenă de foarte multe ori, chiar și dansată! Marele Caragiale a fost omagiat prin mișcare încă din 2002. Primul artist care a avut curajul să-i transpună coregrafic opera a fost Adina Cezar, care a adus pe scenă spectacolul „La douășpe trecute fix”. Zece ani mai târziu, Gigi Căciuleanu a propus un teatru coregrafic în „D’ale noastre” pe scena Teatrului Național din București. În același an, Ioan Tugearu a pus în scenă spectacolul de teatru-dans„D’ale Carnavalului”, la Opera Națională Română din Iași (ONRI). Din păcate, s-a jucat foarte puțin, apoi a fost lăsat deoparte. Asta până nu demult când s-a decis că Anul „Caragiale” merită un omagiu de elită oferit de balerinii Operei Naționale Române Iași. O contribuție deosebită pentru readucerea acestui savuros spectacol pe scena ieșeană aparține Cristinei Todi, care, pe lângă meticuloasa coordonare coregrafică a balerinilor, s-a implicat și în pregătirea textului.

Dansul este peste tot, de ce nu ar fi și în piesele Caragiale? Eu văd dansul peste tot – în natură, când se mișcă frunzele copacilor, când adie vântul, în mersul oamenilor. Fiecare are dinamica lui, ritmul lui, gândurile lui. Peste tot este dans. Am plecat de la dorința unui omagiu oferit marelui scriitor. Știam de spectacolul De-ale Carnavalului, știam că, din păcate, a fost lăsat uitării. Eu am lucrat cu maestrul Ioan Tugearu, știu ce spectacole face și am dorit să reluăm acest spectacol pentru că abandonarea lui ar fi fost un sacrilegiu nu atât pentru arta coregrafică, dar mai ales pentru public. Este un spectacol de elită, de reală calitate, de mare rafinament artistic. Eu m-am îndrăgostit de el, este fabulos. Cum să privezi publicul  de o așa încântare?”, a spus Cristina Todi, coordonatorul Corpului de Balet al ONRI. 

Dans de excepție și umor rafinat

Reprezentația aduce multe noutăți față de producția din 2012. S-a lucrat cu atenție la fiecare detaliu, balerinii nu doar dansează, ci au și replici, pe scenă se râde, se plânge, totul te încântă. Apoi, aduce o distribuție nouă. „Din spectacolul din 2012 mai avem doar patru interpreți, restul sunt artiști noi. Este un spectacol proaspăt cu o trupă nouă, care aduce mai mult dinamism, inclusiv în dialog, și o altă trăire”, a completat Cristina Todi.

În spectacol vor intra cei 23 de balerini ai ansamblului, 7 balerini soliști, 19 colaboratori dintre care mulți sunt de peste hotare din Ucraina, Slovenia, Bulgaria, Italia, Japonia, „avem o trupă internațională”. Publicul va putea admira și măiestria unor studenți de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și a unor elevi de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă”. Misiunea elevilor este foarte importantă și nu doar pentru că vor dansa pe scena Operei, ci și prin faptul că, pe lângă repetiții, ei trebuie să facă față și cerințelor din sălile de clasă. „Ei au nevoie de o cultură generală foarte bine pusă la punct. Un balerin trebuie să fie deștept. Cultura și educația rafinată își pun amprenta în dans”, a atras atenția Cristina Todi, care va urca pe scenă alături de balerini. Domnia sa a recunoscut că fiecare revenire la rampă este plină de emoții, trăiri pe care le simte  profesorul și coordonatorul Corpului de balet. În spatele tuturor rolurilor și personajelor este Omul Cristina Todi, care iubește dansul cu toată ființa sa: „Sunt recunoscătoare că fac parte din acest sistem, sunt o norocoasă că pot să fac ceea ce iubesc. Meseria mi-a fost alături mereu, nu am cum să n-o iubesc. Mă așteaptă oricând, oricum”.

Clovni, dans ţigănesc, charleston, polka și cadril se îmbină cu umorul rafinat de interpretarea soliștilor Cătălin Ailiesei (Nae), Roua Spătărescu (Mița), Monica Ailiesei (Didina), Ștefan Popa (Iordache)Alexandru Radu (Pampon), Bogdan Tuluc (Crăcănel), Dumitru Buzincu (Catindatul), Vlad Mărculescu (Bețivul), Viviana OlaruDragoș SabaiducAdrian Ionescu și a întregului corp de balet, care punctează magnific stările conflictuale și latura comico-dramatică a personajelor.
Vă așteptăm cu bucurie la acest spectacol joi31 martie 2022, ora 18:30, pe scena Operei Naționale Române din Iași!

A consemnat Maura ANGHEL