Recital în Palatul Roznovanu

'.$title.'

Muzică plină de vibrații, darul artiștilor Operei de Ziua Culturii Naționale

Ce loc mai frumos pentru a face o reverență lui Mihai Eminescu ar putea fi decât Sala Mare a Palatului Roznovanu, una dintre cele mai frumoase clădiri ale Iașului și din aceste timpuri, dar și din vremurile în care a fost ridicată? Și ce voci mai sensibile decât ale artiștilor lirici ar putea trimite către Cer omagiile aduse Luceafărului, reunite într-un recital cu lucrări semnate de George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi, Achim Stoia, Vasile Spătărelu, Sabin Păutza, pe versuri de Mihai Eminescu?

În sala în care cândva a răsunat și vocea Haricleei Darclee și în care și maestrul George Enescu a ridicat bagheta sa magică, îndrăgiții artiști ai Operei Naționale Române din Iași vor oferi un minunat recital, dedicat Zilei Culturii Naționale. Le vom aplauda din nou pe sopranele Mihaela Grăjdeanu, Diana Bucur, Manuela Barna-Ipate, Alice Maftei și pe mezzosoprana Laura Scripcaru, și vor aprecia din nou vocile lui Silviu Stratulat, Ovidiu Manolache, Olivian Andrișoae, Alexandru Savin, Ștefan Linu, Teodor Busnea și Dmytro Melnyk. Lor li se vor alătura micii artiști din Corul de Copii al Municipiului Iași, dirijat de Raluca Zaharia, acompaniați la pian de Cezara Petrescu și Paul Pintilie. „Inițial, recitalul dedicat Zilei Naționale a Culturii, fusese programat a avea loc în foaierul Operei, însă a venit invitația onorantă de a-l susține în Sala Mare a Palatului Roznovanu”, au spus oficialii ONRI.

În timp ce artiștii revedeau ultimele partituri, mai micii lor colegi de culise repetau de zor, foarte bucuroși că fac parte din corul Iașului, dar și că vocile lor sunt mereu aplaudate pe scena Operei, iar în această seară în Palatul Roznovanu, momentul fiind deopotrivă onorant și emoționant pentru ei. „Am ales să cânt la cor pentru că îmi place mult, mă simt bine împreună cu alți copii ce împărtășesc aceeași pasiune cu mine, o iubesc pe Raluca. Ea ne conduce, are grijă de noi și ne învață cu mare drag cum să cântăm. Nu în ultimul rând, în spectacolele de la Operă, mă simt privilegiat să fiu pe aceeași scenă cu mari artiști lirici, pe care îi admir enorm și care sunt modele pentru noi, copiii, am aflat de la Iustin Jerghiuță, elev în clasa a V-a, la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”.  Lucrez cu emoțiile, cu sufletul, cu inima și le ofer toată încrederea și sprijinul meu. Implicarea și calitățile lor muzicale mă determină să îi propun pentru anumite reprezentații. Ajung să îi cunosc foarte bine astfel încât îmi pot da seama dacă vor face față cerințelor artistice”, a zâmbit Raluca Zaharia, apoi a așezat pe pupitru o nouă partitură. „Nimic nu ți se pare greu dacă o faci din plăcere. Prima mea apariție pe scena Operei a fost unul din momentele de care m-am bucurat foarte mult, a completat și Sofia Zăgan, elevă în clasa a VI-a la Colegiul „Richard Wurmbrand”.

Palatul Roznovanu, reședința familiei Rosetti- Roznovanu, a fost construit la dorința boierului Iordache Neculai Roznovanu. Inaugurat cu mare fast la 23 aprilie 1832, de ziua Sfântului Gheorghe, era cea mai frumoasă clădire din oraș. Impresionantă prin somptuozitate și prin fastul interioarelor, a fost amenajată de cunoscutul arhitect Gustav Freywald, cel care a proiectat și Catedrala Mitropolitană din Iași. Sala Mare a Palatului Roznovanu a găzduit de-a lungul timpului concerte de binefacere, spectacole susținute de Haricleea Darclee, George Enescu, baluri fastuoase. Clădirea a jucat un rol deosebit pe scena istoriei mai ales în Primul Război Mondial, între 1916 și 1918, când a găzduit sediile ministerelor refugiate de la București: Curtea De Casație și Justiție, Arhiva, Ministerul de Justiție, Misiunea Americană de Cruce Roşie. Începând cu anul 1970, Palatul Roznovanu este sediul Primăriei Iași.

Recitalul dedicat Zilei Culturii Naționale va avea loc în această seară, începând cu ora 18:30.