Din sala de la primul etaj al Operei răzbat acorduri de vals, întrerupte de o voce care pune „Stop!” pianului sau de râsete care te readuc într-o imaginară scenă de bal. Ceva mai sus, se aud pașii unor dansatori care se întretaie în vals. Dacă ești curios și deschizi ușor o ușă, cu speranța că scârțâitul nu te va da de gol, vei putea pătrunde, cu un singur pas și o singură privire, într-o lume vieneză de poveste, într-un timp al eleganței și intrigii deopotrivă, într-o vreme în care valsul dădea tonul petrecerilor. Și nu doar la Viena, ci și la Budapesta, ba chiar și în Ardeal și în Țara Românească, adus de Johann Strauss-fiul și celebra lui orchestră cu care a cutreierat lumea. El a făcut din vals motivul pentru care Victor Léon și Leo Stein au scris libretul operetei „Sânge vienez”, a cărei premieră a avut loc pe 26 octombrie 1899, la Carltheater din Viena. Din păcate, sorții au decis ca el să nu-și mai poată urmări ultima capodoperă, însă steaua sa norocoasă s-a opus și i-a păstrat pentru vecie aplauzele publicului. Așa cum va face și pe 11 și 12 decembrie la Opera Națională Română din Iași.
O călătorie modernă, într-un timp clasic
Opereta „Sânge vienez” descrie atmosfera de la sfârșitul secolului al XIX-lea, este un vals care oferă o poveste ce poate fi reîntâlnită și astăzi, cu personaje infidele, mincinoase, prefăcute, înclinate spre intrigă, dispuse să intre în încurcături, să facă farse, dar care totuși pot ierta și iubi! Reluată în repertoriu după mai bine de zece ani, opereta poate fi oricând o oglindă vie a oricărui timp – în orice vreme vom avea iubiri și trădări, vom întâlni minciună și prefăcătorie, vom găsi personaje dispuse la compromisuri inclusiv cu ele însele, darămite cu ceilalți! Situațiile au fost repuse în scenă într-un alt timp, cu o altă viziune a unui regizor care a dorit să ofere un spectacol clasic, în cheie modernă. „Mi-am dorit să fac un spectacol fluid, lejer, care să curgă într-un interval de timp în care ar putea fi vizionat și un film, să zicem 90 de minute. Știu că poate părea ciudat, dar publicul s-a schimbat mult după pandemia asta care ne-a nenorocit. Nu mai avem răbdare, lumea e obișnuită cu filmele de pe rețelele de streaming – pot pune pauză pe telecomandă, răstimp în care răspund la telefon sau fac altceva, apoi revin la scena păstrată. Îmi doresc să fie și un spectacol pentru tineri, vrem să-i aducem în sala Operei. Am păstrat clasicul, dar am adus și modernitatea prin decoruri mobile, unele idei de costume”, a strecurat câteva detalii, printre explicațiile oferite artiștilor lirici, regizorul Alexandru Nagy, de la Opera Națională București, invitat să monteze la Iași opereta lui Johann Strass-fiul.
Din sala de repetiții, un spectacol se vede altfel. Artiștii lirici răsfoiesc partiturile, maestrul corepetitor reia bucăți importante, iar sufleorul dirijează și pune accentul pe momente-cheie. Privindu-i, ai impresia unei orchestre complete, în care fiecare instrument este o soprană, un tenor, un bas sau chiar regizorul, care spune Stop! când ți-e lumea mai dragă! Ca privitor strecurat în spatele scenei, totul pare perfect, dar uite că o ușoară grimasă parcă nu a fost la locul ei, zâmbetul nu era larg, nici paharul de șampanie nu a fost oferit cu grația așteptată. De dinafară pare un fel de lecție severă, însă alăturându-li-te, simți căldura care îi apropie pe toți artiștii, deopotrivă cu regizorul. „Sunt extraordinari, profesioniști deplini! Experiența lor dovedită în sute de spectacole și viziunea mea modernă merg foarte bine împreună. În noua montare am adus ce-mi place mie cel mai mult, magie și mister, dar cui nu-i plac?”, râde Alexandru Nagy, care a recunoscut că pentru el opereta „Sânge vienez” a fost o provocare – a vrut să îmbine clasicul cu modernul, păstrând elementele importante, linia poveștii, dansul și toată eleganța, dar până la urmă asta este arta, nu-i așa?
Opereta va aduce pe scenă nu doar o nouă viziune, ci și o parte dintre artiștii lirici care au cântat la spectacolul din 2010 (Mihaela Grăjdeanu, Elena Buzatu, Irina Scafaru, Adrian Ionescu ș.a.), altături de colegii lor mai tineri. „Mi-a plăcut enorm coeziunea creată între artiști – seniorii care oferă sfaturi celor mai tineri, dar și dintre ideile clasice, îmbinate cu unele efecte moderne”, a recunoscut regizorul Alexandru Nagy la ieșirea din sala de repetiții. În timp ce își verifica mesajele de pe telefon, repeta lista cu treburi de făcut până la căderea nopții (a nu se ce citi înserare – n.r.) – de revăzut costume, de gândit caietul-program, de mulțumit tuturor celor ce aduc muzica de calitate alături de public, în special de cel tânăr.
* * *
După ce și-a făcut ucenia sub atenta îndrumare a tatălui său, Johann Strauss-fiul a debutat ca dirijor la 19 ani, stârnind admirația celor din jur. A uimit lumea cu orchestra sa, cu care a avut un succes răsunător. A avut turnee în Ungaria, Transilvania și Țara Românească, a dat valsului, printr-un colorit orchestral foarte bogat, o valoare artistică deosebită. A compus peste 140 de valsuri, unele celebre precum „Dunărea albastră”, „Viață de artist”, „Sânge vienez”, „Vals imperial”, „Povești din pădurea vieneză”, „Vin, femei și cântec”, „Vocile primăverii”. A abordat opereta la îndemnul compozitorului francez Jacques Offenbach, care a venit la Viena să-l cunoască personal. Prima piesa pusă în scenă a fost „Indigo und die 40 Räuber”, urmată de „Carnavalul de la Roma”. A cunoscut gloria cu opereta „Liliacul”, pe care publicul ieșean o va putea urmări pe 28 și 29 decembrie, ca un cadou oferit tuturor iubitorilor muzicii.
Maura ANGHEL