„Calaf este un rol greu, complex, dar deosebit de frumos. Este un rol la care visează toți tenorii!”
* dialog cu tenorul Bogdan Zahariea, de la Opera Națională Română din Timișoara, invitat la Iași, în opera în concert „Turandot”, de G. Puccini
Artiștii lirici din Iași încheie această stagiune cu o premieră – opera în concert „Turandot”, de Giacomo Puccini, care se bucură de o distribuție de excepție, cu invitați speciali. Pe scenă vor urca soprana Irina Scafaru (Turandot), tenorul Bogdan Zahariea (invitat), Cristina Simionescu-Fântână (Liù), Ivan Dikusar (Timur), Sebastian Balaj (Ping, invitat), Petru Pavel (Pang), Ovidiu Manolache (Pong), Adrian Ionescu (Altoum) și Cezar Octavian Ionescu (Un mandarin). La pupitru se va afla dirijorul David Crescenzi. Alături de solişti interpretează Corul, Corul de Copii şi Orchestra Operei Iaşi. Am stat de vorbă cu tenorul Bogdan Zahariea, de la Opera Națională Română din Timișoara, despre muzică și despre darurile pe care le oferă tuturor.
– Un moldovean, vedeta Operei din Banat. Cum a fost drumul până acolo și de unde a început?
– (zâmbește) Vedetă e mult spus. E un cuvânt cu care nu rezonez. Drumul meu ca artist a început o dată cu intrarea la Universitatea de Arte „George Enescu”, la Facultatea de Interpretare Muzicală, Secția Canto clasic, la clasa profesorului Corneliu Solovăstru. Îi port un deosebit respect domnului profesor, care m-a ajutat și susținut cu multă generozitate! La scurt timp, am intrat în Corul Operei Naționale Române din Iași. Încă din timpul Conservatorului, am debutat în rolul Contelui Robinson din „Căsătoria secretă”, apoi Malatesta din „Don Pasquale” și imediat Figaro din „Bărbierul din Sevilia”. În 2008 am participat la un masterclass susținut de maestrul Corneliu Murgu (regretat tenor român, fost director al Operei Timișoara – n.r.), care m-a invitat să cânt în deschiderea stagiunii Operei Naționale Române din Timișoara, într-un spectacol eveniment. Era vorba despre „Faust”, de Ch. Gounod, în care am interpretat rolul Valentin, alături de Leontina Văduva, Pompei Hărășteanu și Robi Nagy. Îmi voi aminti mereu cu drag de acel spectacol.
– Cum a fost reîntoarcerea la Iași? Ce amintiri vă vin în minte când urcați pe scena de acasă?
– De fiecare dată când mă întorc la Iași aștept cu nerăbdare să fac o plimbare în Copou, unde mi-am petrecut anii studenției, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și, bineînțeles, să pășesc în Operă, pe scenă, în culise, la cabine. La Iași am o parte din familie, am prieteni, colegi și multe amintiri frumoase, iar emoția reîntoarcerii pe scenă este cu atât mai mare.
– Cum ați ales muzica? La început bas bariton, apoi tenor. Cum ați făcut trecerea și când?
– Vă voi răspunde cu un clișeu – nu eu am ales muzica, muzica m-a ales pe mine!!!. Dar este adevărat!! Am descoperit muzica în timpul Seminarului Teologic când am făcut parte din corul liceului. Și aici vă voi surprinde foarte tare când vă voi mărturisi că am cântat la partida de bas!!! Probabil pentru că, la 14 ani, vocea băieților este în schimbare și joacă mereu feste. În 2001, am intrat la Conservator, după o perioadă de pregătire de doar două luni, în timp ce mă întrețineam făcând taximetrie. La admitere am cântat repertoriu de bas bariton. Imediat domnul profesor Solovăstru, sesizând ușurința cu care cântam în registrul acut, m-a îndrumat către repertoriul de bariton liric (Figaro din „Bărbierul din Seviglia”, Valentin din „Faust”). În timp am observat că mă bucura foarte mult să interpretez ariile de tenor astfel încât, în 2011, mi-am luat inima în dinți și, după o pregătire de numai câteva luni, am debutat în rolul Mario Cavaradossi din „Tosca”, un rol care mi-a adus mari satisfacții.
– La Iași, publicul vă va urmări în rolul Calaf, din „Turandot”, de Puccini, opera în concert cu care se va încheia stagiunea. L-ați intrepretat de multe ori alături de nume mari ale scenei.
– Am debutat cu rolul Calaf la Timișoara, în 2012. Este un rol greu, complex, dar deosebit de frumos și care îți oferă cele mai mari satisfacții! Este un rol la care visează toți tenorii! Puccini a scris superb pentru tenor cele două arii celebre „Non piangere Liu” și „Nessun dorma”, cele trei enigme, dar și restul ansamblurilor monumentale. Turandot e un regal artistic. Eu îl ador în acest rol pe Franco Corelli. Pentru mine, el a îmbinat cel mai bine liricul cu dramaticul, dulceața interpretării italiene cu forța spinto dramatică necesară personajului.
– În „Turandot” ați cântat sub bagheta unor mari maeștri, în producții semnate de mari regizori. Ce ați preluat de la fiecare?
– Sub bagheta dirijorilor cu care am colaborat, am învățat că în operă nu există democrație. Cei 100, 200 de oameni care se află pe scenă în același timp trebuie să funcționeze perfect, ca o mașinărie magică și să se aglutineze la cea mai fină mișcare a baghetei dirijorului! Iar pentru asta este nevoie de multă disciplină! Cu toate acestea, fiorul intim artistic este cel care trebuie prevaleze astfel încât publicul să se simță vrăjit și învăluit de emoția supremă a muzicii, a spectacolului.
– Aveți și o carieră internațională importantă. Care sunt rolurile care v-au consacrat și unde?
– Este adevărat că am cântat în câteva teatre mari (Roma, Nice, Tel Aviv, Seoul), dar nu mă pot compara cu alți colegi de-ai mei care sunt invitați constant pe aceste scene. Pe mine însă mă încântă și mă împlinește nespus fiecare moment în care am șansa să pășesc pe scenă și să să ofer publicului un strop de bucurie.
– Vă invit la un exercițiu de imaginație – la ce rol visați, alături de cine și pe ce scenă?
– Îmi doresc mult să debutez Canio din „Paiațe”, de Leoncavallo, și cine știe, poate voi avea șansa chiar la Opera din Iași, alături de acest colectiv minunat.
– Muzica nu a fost prima opțiune academică, ci Teologia. Ce ați păstrat din prima facultate și ați șlefuit pe parcursul studiilor viitoare?
– Așa este, prima opțiune a fost Teologia, apoi Dreptul și pe urmă Muzica. Din Teologie cred că am rămas cu înclinația spre a iubi, a înțelege și a accepta oamenii așa cum sunt, ființe suverane, sensibile și perfectibile în același timp. Tot în Teologie am mai învățat răbdarea. Toate acestea mi-au folosit mai târziu în lumea operei, unde am întâlnit caractere diverse, puternice și multe orgolii. Orgoliul e un combustibil foarte fin și sofisticat, necesar scenei, care, dacă e dozat bine, te poate purta spre înainte cu success. Din păcate, dacă nu este gestionat cu atenție și înțelepciune, poate deveni un impediment, mai ales dacă este confundat cu demnitatea!
– Ce înseamnă muzica pentru dvs? Ce v-a adus? La ce ați renunțat pentru muzică? V-ați temut vreodată de eșec? L-ați trăit?
– Muzica e pasiune, este mister, este miracol, este vindecare, alinare, bucurie… Este viață, este izvor ieșit din suflet pentru suflet… O dată ce ți-a intrat în sânge, nu vei mai putea renunța niciodată la muzică. Mie personal mi-a adus multe bucurii și satisfacții, dar și multe provocări. Mi-a adus un suflet plin bucurie. Mi-a adus oameni noi. Datorită muzicii am descoperit locuri noi. Muzica mi-a făcut viața frumoasă și asta mă face să mă simt privilegiat! Pentru muzică am renunțat la multe, dar a meritat de fiecare dată! Am experimentat și eșecul. Știu ce înseamnă, dar am învățat cum este să te ridici de acolo și să revii mai puternic! Și asta cred că este o lecție foarte valoroasă pentru viață! Și apoi, să nu uităm că, așa după cum spunea Friedrich Nietzsche, „Without music, life would be a mistake”.
A consemnat Maura ANGHEL