TOSCA – Giacomo Puccini

Tosca

Muzică de Giacomo Puccini (1858-1924)

Operă în trei acte (1900)
Libret de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după drama La Tosca de Victorien Sardou

Durata: 3 ore, 2 pauze
Spectacol interpretat în limba italiană, supratitrat în limba română

 

 

SINOPSIS

Actul I

 

În biserica Sant Andrea della Valle pătrunde pe furiș fostul consul al republicii romane. Cesare Angelotti, prizonier politic, evadat din închisoare. El descuie portița capelei Attavanti, unde se ascunde la venirea Sacristanului. Curând apare și pictorul Mario Cavardossi, venit să-și continue lucrul la tabloul Mariei Magdalena, al cărui chip seamănă cu acela al marchizei Attavanti, pe care Cavardossi o văzuse în timpul rugăciunii și Mario o privește câteva clipe, apoi scoate din buzunar portretul – miniatură al iubitei lui, cântăreața Floria Tosca și, impresionat de frumusețea diferită a celor două femei, compară minunații ochi negri ai Toscăi cu privirile albastre și limpezi ale marchizei. După plecarea Sacristanului, Angelotti iese din capelă și, întâlnindu-l pe Cavardossi, vechi simpatizant politic, îI explică în grabă situația în care se află. De afară se aude glasul Toscăi care-și strigă iubitul, fugarul este nevoit să se ascundă din nou. Tosca vine pentru a fixa o întâlnire cu Mario în acea seară după spectacolul ei. Scena lor de dragoste este întreruptă de un violent acces de gelozie, atunci  când ea vede asemănarea chipului marchizei Attavanti cu cel al femeii pictate, dar Mario o liniștește și îndrăgostiții se despart. După puțin timp, în biserică își face apariția baronul Scarpia – șeful serviciului secret al poliției – împreună cu ajutorul său, veniți în căutarea lui Angelotti. Văzând-o pe Tosca intrând în biserică, Scarpia îi stârnește gelozia, arătându-i evantaiul găsit. În urma ei, cu ochii plini de dorință, crudul șef al poliției jură să-l trimită pe Cavardossi la moarte și să-și satisfacă vechea patimă pentru frumoasa Tosca.

 

Actul II

 

Deasupra apartamentelor regale, în palatul Farnese, Scarpia așteaptă clipa în care planul său își va atinge ținta: învinsă, Tosca se va supune voinței lui. Îi este adusă știrea că urmăritorii nu-l găsiseră  pe Angelotti, în schimb îl luaseră pe Mario Cavardossi. Atmosfera interogatoriului este tot mai încordată, când în cameră intră Tosca, chemată  printr-o scrisoare de baron. Încercând cu diplomație să afle de la Tosca locul unde se ascunde evadatul, Scarpia recurge apoi la mijlocul cel mai eficace de a o face să vorbească: ordonă schingiuirea pictorului, lăsând-o pe Tosca să-l audă pe Mario urlând de durere. În cele din urmă, Tosca nemaiputând suporta, duvulgă secretul, Tosca află că prețul vieții iubitului ei era ea. Punând mai presus de toate viața lui Mario, Tosca acceptă propunerea lui în schimbul unei execuții simulate, cu gloanțe oarbe, și a unui permis de liberă trecere pentru ea și Cavardossi. Scarpia este înștiințat că Angelotti se otrăvise în momentul când fusese descoperit de oamenii poliției. Venit să îmbrățișeze femeia, Scarpia primește o lovitură de cuțit, apoi se prăbușește. Luându-și hârtia de liberă trecere, Tosca pune la capul celui mort lumânările aprinse și pleacă.

 

 

Actul III

 

Pe platforma castelului Sant Angelo este adus din temniță Mario Cavardossi, care își așteaptă execuția. Disperarea pune stăpânire pe el, când deodată apare Tosca, aducându-i vestea că în curând va fi liber și vor pleca împreună.

În urma execuției, Tosca găsește trupul lui neînsuflețit, victimă a răzbunării lui Scarpia.