„Mi-am dorit enorm să cânt pe scena Operei al cărei co-fondator a fost bunicul meu”
* dialog cu celebra soprană Cellia Costea, invitată la spectacolul aniversar „Tosca”, dedicat împlinirii a 65 de ani de la prima stagiune a Operei Naționale Române Iași
O întâlnire cu soprana Cellia Costea este mereu o încântare. Am ascultat-o de multe ori în spectacole și am invitat-o să revină pe scenă, rugămintea fiindu-mi ascultată de fiecare dată. Am avut noroc de telecomanda cu care am tot derulat DVD-urile cu înregistrările sale fiindcă apreciata soprană nu a cântat niciodată la Iași, în Opera care poartă o parte din ADN-ul familiei sale. Între timp, sorții au decis cu totul altceva, iar în această seară o vom putea asculta pe Cellia Costea în spectacolul „Tosca”, dedicat celei de-a 65-a aniversări a Operei Naționale Române Iași. Cu doar o zi înainte de marea sărbătoare, într-o seară superbă de toamnă, am avut privilegiul de a răsfoi, alături de soprana invitată în orașul marilor iubiri, o parte din jurnalul ei de artist internațional, în care sunt trecute cu drag și amintirile copilăriei.
Originară din Piatra Neamț, soprana Cellia Costa este solistă a Operei Naționale din Atena din 2012, an în care a primit Marele Premiu pentru cel mai bun artist al anului din partea Uniunii Criticilor Greci de Teatru și Muzică.
– Din nou la Iași…
– Din nou la Iași, în orașul în care a trăit bunicul meu, și pentru prima oară pe scena Operei, un moment la care am visat și pe care l-am așteptat mult timp. Mi-am dorit enorm să cânt în Opera al cărei co-fondator a fost bunicul meu, Gheorghe Costea, prim-fagotist al instituției timp de peste 25 de ani. În 1956, împreună cu maestrul Radu Botez, dirijor și un alt co-fondator, Gheorghe Costea a venit de la București, de la Orchestra Radio, ca proaspăt angajat al Operei de Stat Iași, cum se numea pe atunci. Nu vă spun cu câtă bucurie trăiesc acum acest moment aniversar! La Iași am venit de multe ori și în copilărie, și după ce bunicii mei au plecat printre îngeri. Copil fiind, îmi amintesc cu mare drag de vacanțele în care, împreună cu verișoarele mele și cu bunicul, mergeam la cofetărie, în parcul Copou ori ne plimbam pe strada din spatele Spitalului CFR. Pe atunci se numea Flacăra Roșie, acum este Garabet Ibrăileanu. Acolo erau câteva blocuri pline cu angajații Operei – instrumentiști, soliști, tehnicieni, coriști, toți locuiau acolo.
– Ați trăit mereu într-o lume a partiturilor. Ce înseamnă muzica pentru dvs?
– Eu m-am născut cu muzica în casă. Fac parte dintr-o familie de muzicieni, tata a fost violoncelist. Împreuna cu sora lui, care a terminat vioară, și cu bunicul, a cântat mult timp în orchestra Operei și a Filarmonicii din Iași. Am fost educată în spiritul artei, la fel ca și fratele meu. Și el a urmat Conservatorul, este clarinetist, la fel ca și soțul meu. Eu am făcut foarte mulți ani vioară, apoi violă. Imediat după Revoluție, la Piatra Neamț s-a înființat Liceul de Artă „Victor Brauner” și atunci am început să studiez viola. În același timp a revenit în orașul natal Elena Botez, prima soție a dirijorului Radu Botez, care a fost timp de 30 de ani solistă, soprană de coloratură la Opera din Timișoara. La Piatra Neamț a preluat o catedră la Liceul de Artă. Mie îmi plăcea să cânt muzică ușoară, i-am făcut o vizită domniei sale, m-a ascultat, mi-a spus că vocea mea este altfel, că am un timbru special și că ar trebui să fac muzică clasică. Așa am intrat pe un drum foarte frumos, pe care sunt și astăzi.
– Un drum cu multe stații importante. Ați cântat pe scene celebre, în companii importante. Care a fost primul teatru în care ați interpretat un rol?
– Prima mea ieșire în public a fost la Opera Națională din București. Câștigasem concursul „Marga Ianculescu” (concurs național pentru voci feminine, înființat în amintirea celebrei soprane române de notorietate internațională, originară din Iași – n.r.) și printre premii a fost și unul care îmi oferea șansa de a interpreta un rol la Opera din București. M-am bucurat enorm și l-am păstrat pentru licență. Rolul a fost Desdemona, din „Otello”, de Verdi. Am debutat cu Mozart și am cântat Mozart mulți ani, apoi am schimbat repertoriul și am intrat într-un registru mai dramatic. Este un repertoriu specific vocii mele, de soprană lirico-spintă.
– Ați avut multe roluri, cu aprecieri elogioase și aplauze prelungite, dar de „Tosca” vă leagă un moment special.
– Tosca a fost primul rol adus pe scenă după ce am schimbat repertoriul. Până la acel moment am avut multe roluri foarte dragi, am realizat DVD-uri cu „Nunta lui Figaro”, pe care am cântat-o foarte mulți ani, am avut satisfacții să cânt „Don Giovanni” la Opera din Marsilia și la Liege, am un DVD și cu „La finta giardiniera” a lui Mozart, imprimat la Stuttgart. Repertoriul mozartian mi-a adus bucurii imense, însă deschiderea spre teatrele importante și spre repertoriul meu just s-a făcut cu Tosca.
– Ați cântat pe foarte multe scene importante ale lumii. Ce ați lăsat și ce ați luat cu dvs din fiecare spectacol?
– Lași vocea, sufletul, emoțiile în fiecare loc în care cânți, dacă ești responsabil și dorești să te prezinți la un anumit nivel artistic. Lași emoții, pleci cu emoții și gândul mă duce la Covent Garden, când am debutat, sau la Liceu de Barcelona. În ambele am cântat Liu din „Turando”, un rol foarte ofertant și foarte iubit de public. Impresionez cu el foarte mult. Am mari emoții înainte de ridicarea cortinei. În general, în ziua în care am spectacol evit orice întâlnire, am momentele mele de retragere în care vreau să fiu doar cu mine. Asta până în momentul în care am pășit pe scenă, când nu mai sunt eu, Cellia Costea, ci Tosca sau Madama Butterfly, Elisabeta din „Don Carlo” sau Contesa din „Nunta lui Figaro”. În fiecare teatru am avut bucurii, în fiecare spectacol am oferit din sufletul meu cu tot dragul.
– Arta dvs a fost apreciată de nume foarte importante ale muzicii internaționale. Monserat Caballe spunea că aveți „o voce extrem de muzicală şi emoţionantă” și anticipa pentru dvs „o carieră uriaşă”. Alături de cine ați împărțit scena?
– Am avut întâlniri cu Luciano Pavarotti, cu Placido Domingo, Monserat Caballe, Renata Scotto fie la concursuri internaționale de canto, fie la masterclassuri. Fiind o altă generație nu am avut bucuria să cânt alături de magiștri, însă m-am aflat pe scenă alături de mulți artiști importanți cu care am cântat – Ludovic Tezier, Bryn Terfel.
– Revin la „Tosca”, spectacol de care vă leagă nu doar cea de-a 65-a aniversare a Operei din Iași, ci și un alt moment important al carierei dvs.
– (zâmbește larg) Se împlinesc zece ani de când am cântat pentru prima oară „Tosca” pe scena Operei din Atena. Era în ianuarie 2011…
– Grecia, o altă stație importantă din cariera dvs. Sunteți una dintre cele mai apreciate voci ale Operei din Atena.
– Sunt norocoasă să trăiesc la Atena, să cânt într-unul din cele mai noi teatre de pe glob. Din 2016, Opera din Atena are o locație nouă, cred că este cel mai nou teatru construit în lume. Are o tehnologie extraordinară, teatrul este amplasat pe malul mării, lângă un lac. Este fascinant. Sunt singurul artist străin care face parte din ansamblul operei. Mă distrez deseori când sunt întrebată dacă am avut rude în vechea Eladă, numele meu având o tentă grecească. Nu, nu am avut rude, eu sunt româncă. Sunt recunoscătoare pentru tot și spun mereu că în viața mea nimic nu a fost întâmplător, totul s-a datorat destinului.
– Chiar și stabilirea la Atena?
– (zâmbește) Da și datorez acest lucru soțului meu, care lucra acolo. Noi am fost colegi de liceu și, la un moment dat, viața m-a trimis în Grecia, unde am o familie frumoasă. Tot de muzicieni, cum altfel? Fiica mea este elevă la Liceul de Artă din Atena, studiază chitara electrică, iar soțul meu este clarinetist. V-am spus că sunt o norocoasă, am o meserie care îmi place și este apreciată, mi-am câștigat respectul prin multă seriozitate și talent, de ce nu. Mereu spun că pentru mine Grecia este paradisul pe pământ. Eu trăiesc în paradis!
– Sunteți un nume foarte cunoscut în marile teatre de operă. Aveți strălucire, vă bucurați de aprecierile criticilor, de admirația publicului. Cum este viața unei celebrități?
– Niciodată nu m-am considerat o celebritate, chiar dacă sunt un nume cunoscut datorită meseriei. Dacă lucram într-un birou, numele meu nu ar fi fost atât de cunoscut… Datorez muzicii enorm. Eu sunt un om normal. Când sunt acasă spăl, calc, îmi duc și aduc copilul de la școală, îi mai plimb și cățelul… Îmi place mult să grădinăresc, gătesc doar mâncare românească. Iubesc enorm marea, eu locuiesc lângă țărm și-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-am împlinit un alt vis.
– Lui Dumnezeu și talentului dvs…
– Este adevărat, dar fără muncă nu se poate. Tot ce am obținut a fost cu foarte multă muncă, seriozitate, devotament față de muzică și artă. Contează enorm și dorința de a-ți crea un drum frumos, dorința de a vrea să ajungi undeva…
– Și unde v-ați dorit să ajungeți?
– Departe! Mi-am dorit să fac lucruri care să dăinuie și probabil că am trecut ceva mai departe de mijlocul drumului. Sunt multe locuri unde mi-aș dori să ajung, dar, așa cum spuneam, există un destin și o forță în Univers care știe exact cât poate duce și până unde poate ajunge fiecare dintre noi. Cred în acea forță cu tot sufletul meu! Am simțit-o mereu alături de mine. Vreți o dovadă? Faptul că eu sunt la Iași, la cea de-a 65-a aniversare a Operei, faptul că stăm de vorbă.
– Ca artist, la fiecare spectacol invitați publicul să pășească alături de dvs într-o poveste, oferiți trăiri deosebite și primiți aplauze. Cum a fost în această perioadă nu foarte favorabilă artei?
– În aceste vremuri nu foarte liniștite din cauza problemelor aduse de pandemie mi-am dat seama cât de important este pentru un artist schimbul de energie cu publicul. A trecut deja un an în care am cântat și în fața scaunelor goale, făcând proiecte online, ca să putem fi într-un contact, să fim văzuți și ascultați de cei care și-ar fi dorit să fie în sală.
– Să cânți în fața unui scaun gol poate fi destul de răscolitor…
– Este destul de complicat pentru că trebuie să găsești puterea interioară ca să dai fără să primești. Aici intervin educația muzicală, talentul, tot ceea ce ai învățat în anii de școală. Experiența contează enorm, dar și dorința de a te onora pe tine, ca artist, și pe cei care te vor urmări mai apoi. Eu am încercat să dau tot ce am mai bun.
– Nici publicul nu este fericit …
– Categoric! Am înțeles că pentru spectacolul aniversar din această seară, biletele s-au vândut în nouă minute… La Atena, unde trei sferturi din populație este vaccinată, locurile din sală sunt disponibile în proporție de 80 la sută. Ei bine, chiar dacă sunt mai multe, biletele se vând în maximum jumătate de oră pentru toate producțiile. Lumea este însetată de frumos, de cultură, de muzică. Ceea ce nu înțeleg cei care conduc, nu doar în România, ci în toată lumea, este că o națiune fără sănătate, fără educație și fără cultură își pierde identitatea. Aceste trei lucruri sunt cele mai importante. De aici vin prosperitatea, siguranța, stabilitatea. Și bucuria de a trăi frumos!
– Credeți în spectacolul perfect?
– Nu cred că există un astfel de spectacol, dar dacă ar fi, tot de mine ar depinde. Mă rog, aș încerca să-l fac perfect și rămâne de văzut cât aș reuși. Nu am aere de divă, nu cer nimic deosebit de la nimeni. Mereu încerc să mă pliez pe cerințele echipei care muncește acolo unde eu apar temporar, pentru câteva ore. O astfel de atitudine ține tot de educație, este important să știi să te adaptezi la situațiile date, desigur exceptând penibilul. Totul depinde de mine pentru ca un spectacol să fie apreciat.
– Aveți un carieră impecabil construită, un palmares imens. Căror dorințe încă nu v-a răspuns destinul?
– Fiecare artist își dorește să ajungă cât mai sus. Am cântat în multe opere importante, dar mai există Scala din Milano, Metropolitan, Opera House Sydney, mai sunt locuri unde mi-aș dori să ajung, însă nu depinde mereu doar de mine. În discuție intră și șansa, destinul, impresarul. Ca zodie, eu sunt Berbec, despre care se știe că sunt foarte ambițioși, dar și ambiția are limitele ei. Eu nu fac niciun compromis și sunt foarte mândră de acest lucru, chiar dacă poate uneori am ratat unele șanse. Dacă destinul mă va duce și în teatrele pe care mi le doresc, va fi minunat. Dacă nu, este foarte bine și acum.
– Ce rol v-ați dorit nespus să faceți?
– Mi-am dorit foarte mult să fac Maddalena din „Andrea Chenier”, de Umberto Giordano, și destinul m-a ajutat ca acest lucru să se întâmple chiar înainte de pandemie, cu două producții una după alta, la diferență de o săptămână. Am debutat în 2019 la teatrul din Toulon, apoi la Nisa. A fost o dorință arzătoare, care s-a îndeplinit destul de greu, dar a fost la momentul oportun. Acum visez ca următorul debut să fie „Manon Lescaut”, de Puccini, și „La Forza del destino”, de Verdi.
– Cu siguranță aveți și planuri legate de scena din Iași. Ce vă doriți pentru Operă?
– (râde larg) Mi-ar plăcea încă o invitație și sper că va veni. Am văzut multe schimbări în bine, dar totul depinde și de sprijinul financiar pentru că, din păcate, cultură fără bani nu se poate face. Operei îi doresc o renaștere și să-și găsească locul pe care îl merită în societatea culturală românească. Iașul are nu doar 65 de ani de operă, ci și un teatru superb, unul dintre cele mai frumoase din Europa, și am cântat în multe, știu ce spun. Artiștii sunt profesioniști, sunt oameni foarte calzi, mulți mi-au fost colegi de liceu și m-a bucurat revederea. La Iași m-am simțit ca acasă. Dedic acest spectacol memoriei bunicului meu, Gheorghe Costea, prim-fagotist al Operei Naționale Române din Iași.
A consemnat Maura ANGHEL
Celia Costea și-a făcut debutul profesional în 1999 pe scena Operei Naționale București, România, în rolul Desdemona din „Otello”, de Verdi, iar cariera internațională a avut ca punct de plecare rolul Contesei din „Nunta lui Figaro”, de Mozart, în 2001 pe scena Klagenfurt Stadttheater, Austria. Este câștigătoarea a 11 concursuri internaționale de canto, care i-au adus angajamente în întreaga lume: London Covent Garden, Wiener Staatsoper, Liceu de Barcelona, Deutsche Oper Berlin, Berlin Konzerthaus, Frankfurt Theatre, Stuttgart Staatstheater, Klagenfurt Staatstheater, Hannover Staatstheater, Oslo Oper Theatre, Opera West Bergen, Opéra Municipal de Marseille, Opera Royal de Wallonie de Liege, Orchestra Sinfonica Siciliana di Palermo, Teatro Massimo Bellini di Catania, Teatrul Național Praga, Opera Națională București, Opera Timișoara, Teatro Municipale Santiago de Chile, Opera de Nisa, Opera Cairo, Opera Greacă, Teatrul Herodes Atticus din Atena, Megaro Moussikis din Atena, Opera Națională Beijing, Teatro Municipal de Santiago de Chile, Circuito Lombardo: Brescia, Cremona, Pavia, Como, Reggio Emilia, Teatro Luciano Pavarotti Modena, Teatro Comunale Piacenza, Teatrul Politeama Greco Lecce, Teatro Coccia Novara, Teatro Lirico Cagliari, Nuovo Teatro Verdi Sassari, Opera de Toulon, Opera Bavareza, Opera De Nederlandse, Theater du Capitol Toulouse, Deutsche Oper am Rhein, Amsterdam Concertgebouw, Opera Regală Amsterdam, Centrul de Artă Seul. Unele dintre cele mai importante roluri protagoniste sunt Contesa din „Nunta lui Figaro”, Arminda din „La finta giardiniera”, „Donna Elvira din „Don Giovanni”, Michaela din „Carmen”, Marguerite din „Faust”, Liu din „Turandot”, Mimi din „Boema”, Tosca, Madama Butterfly, Nedda în „Pagliacci”, Aida, Amelia în „Simon Boccanegra”, Leonora în „Trubadurul”, Desdemona în „Otello”, Elena în „Vespri Siciliani”, Amelia în „Bal Mascat”, Elisabetta în „Don Carlo”, Maddalena în „Andrea Chenier”, Santuzza în „Cavalleria Rusticana”, Margherita și Elena în „Mefistofele”.