Interviu cu soprana Manuela Barna-Ipate

„Menirea mea e să mângâi sufletele spectatorilor, să pot să-i fac să vibreze până la ultima celulă”

* dialog cu soprana Manuela Barna-Ipate, de la Opera Națională Română Iași

Publicul a urmărit-o în „Carmen”, „Boema”, „Don Pasquale”, a strălucit în „Traviata” și „Rigoletto”. Cântă încă din copilărie, iubește muzica, este recunoscătoare tuturor celor care i-au oferit sprijin și vrea să cânte alături de titanii operei. Este convinsă că muzica verdiană necesită dramatism, pasiune, rafinament, sensibilitate și se consideră privilegiată că are o carieră în domeniul artei. Acestea sunt câteva dintre crezurile sopranei Manuela Barna-Ipate, de la Opera Națională Română Iași, pe care ni le-a împărtășit într-un dialog plin de pasiune.

 Sunteți una dintre vocile tinere ale Operei Naționale Române din Iași (ONRI), care a promis încă de la început. Într-un interviu dat în urmă cu doi ani spuneați că aveți multe lucruri de demonstrat. Cum a început colaborarea cu ONRI?

 – Eram studentă în anul III la Secţia canto a Universității Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi când am aflat că se organizează o audiţie pentru „Aida”, în vederea unei colaborări în corul Operei. Curioasă fiind, m-am avântat şi m-am înscris, nebănuind ce avea să urmeze după aproape șase ani de activitate în corul Operei. Dacă în anii studenţiei am fost un simplu spectator care admira cu emoţie reprezentaţiile soliştilor, iată că astăzi mă găsesc şi eu în postura de solistă. Nu am visat la această poziție de la bun început pentru că descoperisem, în urma experienţei din cor (fiind în spatele soliştilor), că un solist trebuie să studieze asiduu ca să-şi merite locul și că niciodată nu va fi suficient doar talentul pentru a fi propulsat pe drumul către succes.

– Care au fost momentele importante ale carierei? Care roluri v-au plăcut cel mai mult? Există vreunul despre care ați putea spune că vă vine mănușă?

 – Cel mai important moment al carierei a fost debutul în primul rol principal  – Violetta Valery, un rol ce mi-a lansat mari provocări. La vremea respectivă eram încă în cor și am fost încurajată de maestrul dirijor Marcello Mottadelli, dumnealui ascultându-mă iniţial cu câteva intervenţii în rolul Musettei în care am debutat mai târziu. Într-o zi a venit cu partitura de la „Traviata” şi  mi-a spus că pot să fac acest rol fără niciun dubiu şi că trebuie să-l învăţ cu maximă seriozitate. La început mi s-a părut că sunt prea tânără, la 27 de ani, ca să debutez într-un rol atât de bogat, cu o încărcătură aparte, dar cu cât descopeream muzica şi tipologia personajului, îmi dădeam seama că nimic nu e întâmplător. Un an mai târziu am dat concurs pentru postul de solist şi iată că Dumnezeu a lucrat într-un mod minunat, prin oameni cărora le port o mare recunoştinţă. Prima mea profesoară de canto din perioada liceului a presimţit, chiar de la început, că voi ajunge solistă de operă. Violetta Valery e rolul meu preferat, care m-a ajutat să devin solistă. Lipite de suflet îmi sunt şi Micaela din „Carmen”, Musetta din „Boema”, Norina din „Don Pasquale”, cu care am debutat în stagiunea trecută. În momentul de faţă, simt că rolul Gilda, din „Rigoletto”, îmi vine mănuşă.

– Ați ales opera în detrimentul jazzului. Cât de grea a fost decizia și ce a determinat-o?

 –  Eu am început cu muzica ușoară de la 10 ani, iar muzica de jazz a fost ca o a doua mare iubire. Trecerea de la jazz la operă am făcut-o în care am intrat prima la Conservator. Atunci am realizat că nu pot îmbina două genuri muzicale cu tehnici total diferite. A fost o decizie radicală și mă bucur că așa a fost traseul meu până să mă îndrăgostesc iremediabil de operă.

– Ați început o călătorie frumoasă în lumea muzicii. Care sunt mentorii care v-au însoțit, care v-au inspirat?

– În mod evident, profesorii cu care am studiat canto sunt mentorii mei fără de care nu aș fi putut să ajung în poziția în care sunt. În anii de facultate am studiat cu sopranele Doina Dimitriu Ursache, Lăcrămioara-Maria Hrubaru-Roată, iar masterul cu mezzosoprana Maria Macsim. Am avut privilegiul să lucrez cu maestrul Marius-Vlad Budoiu în cadrul unui masterclass organizat de operă. La acest masterclass am lucrat pentru debutul în rolul Gildei, am primit foarte multe soluții tehnice de care mă folosesc și în ziua de azi pentru celelalte roluri și îi sunt profund recunoscătoare pentru toate sfaturile.

– Ați împărțit scena cu nume sonore ale muzicii. Alături de cine ați simțit că sunteți pe calea dvs de destin?

–  Am cântat alături de soliști importanți din ţară, cât și din străinătate precum Lucian Petrean, Ramona Zaharia, Călin Brătescu, Venteslav Anastasov, Florin Guzgă, Andrei Fermeşanu, Adrian Mărcan, Cristina Simionescu-Fântână, Cosmin Marcovici, Alexandru Constantin. Mă simt privilegiată că am putut împărți scena cu asemenea colegi de la care am avut multe de învățat. Îmi doresc să cânt cu cei mai buni soliști, asta mă motivează să lupt ca să pot ajunge la nivelul lor.

– Ce operă vă este lipită de suflet? Și ce compozitor? Cărei taină îi datorați aceste alegeri?

– „Traviata” rămâne opera care mi s-a lipit de suflet. Fiind una dintre cele mai cântate opere din lume, m-a responsabilizat foarte mult încă de la început și mi-a dat ocazia să ofer publicului trăirile cele mai intense ale muzicii lui Giuseppe Verdi. Muzica verdiană necesită dramatism, pasiune, rafinament, sensibilitate, o voce versatilă cu un ambitus destul de larg.

– Cât de mult are nevoie să se pregătească un artist pentru a face un spectacol memorabil? Care a fost reprezentația pentru care ați muncit cel mai mult?

 – Pentru spectacolul „Traviata” a fost nevoie să mă implic cu toată ființa mea și să îmi asum responsabilități mari. M-am pregătit singură timp de un an asupra tehnicii vocale, bazându-mă pe experiența acumulată în celelalte roluri secundare pe care le-am parcurs în paralel cu activitatea din cor. Am citit romanul „Dama cu camelii” ca să pot  întruchipa un personaj veridic pe scenă. Mi-am tradus toate replicile încercând să dau sens fiecărui cuvânt din libret, a trebuit să lucrez la cel mai mic detaliu posibil. Desigur, am avut sprijinul maestrului corepetitor Adina Alupei, fără de care nu m-am putut lipsi atunci când am avut de pregătit un rol de soprană de mare anvergură, așa cum a fost cel al Violettei Valery.

– Muzica este una dintre artele care înnobilează sufletul. Ce așteptări aveți de la muzică? Unde ați vrea să vă ducă și cum o răsplătiți?

 – Până acum, cele mai mare satisfacții în viață mi-au fost aduse de muzică. Acest dar prețios de a cânta, pe care l-am primit de la Dumnezeu, m-a făcut să mă simt un om binecuvântat și special. Înainte să se ridice cortina, mă gândesc că menirea mea e să mângâi sufletele spectatorilor, să pot să-i fac să vibreze până la ultima celulă astfel încât să uite de monotonia zilnică.

– Artistul fără public nu este complet. Cum reușiți să creați o relație? Cum o păstrați?

 – Cred că un artist este mai aproape de public în momentul în care uită total de numele său și se transpune complet în personaj. Această transformare face ca actul artistic să fie cât mai credibil, să stârnească și curiozitatea publicului. Doar așa poți să construiești și să menții o relație vie.

– Ce vise are soprana Manuela Barna-Ipate? Ce vă doriți să obțineți cu ajutorul vocii și talentului dvs? Care este rolul la care visați?

–  Eu sunt un om bine ancorat în realitate, nu-mi doresc decât să fiu sănătoasă ca să pot debuta în cât mai multe roluri și să pot dărui publicului tot ce am mai bun. Întotdeauna când am început să studiez un rol, am știut că îl voi cânta de la cap la coadă doar în momentul în care m-am văzut în repetițiile generale, pe scenă. Un rol necesită o perioadă de așezare în voce și încredere totală în tine, ca artist, că îl poți aduce aproape la cel mai înalt nivel. Sper ca în viitorul apropiat să pot debuta în rolul Luciei di Lammermoor, un rol care mi se pare cel mai dificil de până acum din punct de vedere vocal, dar şi actoricesc.

– Un gând pentru Opera Iași? Ce vă doriți pentru instituția în care ați debutat?

  – Mulțumesc conducerii Operei Naționale Române din Iași pentru toată susținerea acordată fără de care nu aș fi putut evolua ca artist. Îmi doresc să fie în continuare armonie și o atmosferă prielnică de lucru care să ne ajute pe noi, artiștii, să oferim spectacole de calitate, iar publicul să fie încântat de viitoarele noastre prestații!

A consemnat Maura ANGHEL