„Dacă îți este scris cu majuscule pe harta vieții, DANSUL îți curge prin vene, te absoarbe, te arde și te renaște. Devine o necesitate vitală în care nu poți să-i oferi doar jumătăți de măsură. Dansul este mișcarea Universului și magia vieții. Toți ne mișcăm și suntem mișcați la rândul nostru…”, spune coregraful Cristina Todi, de la Opera Națională Română Iași, care, timp de două seri, a oferit o surpriză minunată, special pregătită pentru Luna Iubirii – „Tripticul”, o poveste în trei părți, fiecare fiind o invitație la dans. Publicul a călătorit în lumea valsului, alături de balerinii care au oferit momente sublime. „Valsul este cel mai celebru dans din toate timpurile. Un dans elegant, ce creează o senzație de plutire și ușurință. Acest spectacol a fost subsumat stilului romantic, pe care îl abordez cu mare plăcere ori de câte ori am ocazia. Șansa și propunerea de a valsa în această seară a venit din partea doamnei Cristina Todi. A fost o altă provocare, un nou debut și un nou rol pe care l-am descoperit. Am avut trăiri de basm, pe care mi le-a adus acest moment și pe care le-am transmis mai departe publicului”, a mărturisit, cu voce emoționată, Georgiana Dimitriescu, admirată, alături de Vlad Mărculescu, în „Invitație la vals”. „Opera este casa mea, arta mă apropie cu pași mari spre sacralitate. Facem o muncă sublimă, cu multe premiere, este un vis la a cărui împlinire aproape că nu mai speram”, a recunoscut Vlad Mărculescu, pe care publicul l-a aplaudat în momentul „Le spectre de la rose”, de Carl Maria von Weber, un balet ajuns celebru și prin pașii impecabilului Rudolf Nureyev.
O eternitate de plăcere
De la costume, la scenografie și coregrafie, toate elegant armonizate, toate au dat viață și culoare scenei, în fața căreia publicul a trăit, în câteva clipe, o eternitate de plăcere.
Reuniți într-o clipă dedicată artei, artiștii au afirmat cu mâna pe inimă că că nu există spectacol perfect și nici perfecțiune. Contează enorm să își dorească să fie mai buni și să aducă bucurie. „Cred că perfecțiunea poate fi creată și din mici greșeli sau lipsuri, care aduc naturalul, umanul și firescul în artă și îi apropie pe artiști de oameni. Toți oamenii avem frici și e ceva normal. Uneori cred că frica e punctul care ne poate motiva spre a depăși un moment dificil spre evoluție”, a recunoscut Georgiana Dimitriescu.
Dar Universul este alături de artă și este bun cu artiștii așa încât le trimite mereu îngeri păzitori care asigură finaluri fericite, pe măsura talentelor. „ Finalul… Pentru mine, mereu a fost momentul în care brusc am realizat că totul se termină. Vin aplauzele pe care le primim, vine momentul în care privesc publicul și îmi dau seama că pentru asta am muncit. Mă uit în ochii colegilor și îmi dau seama că împreună am reușit să facem un spectacol minunat. Unul fără altul nu am ajunge în final, acolo unde suntem cu toții o familie, la bine și la rău. Finalul este clipa în care ard încărcătura emoțională cea mai mare. Este momentul în care plec deja spre casă și îmi dau seamă că am terminat, zâmbesc și mă gândesc la noul început”, a mai spus Georgiana Dimitriescu
O viață trăită ca un balet
„Tripticul” a adus trăiri speciale fiecărui artist, ale căror emoții s-au completat cu cele ale publicului, într-o chimie perfectă pe care doar arta o poate oferi. „Mă simt precum Carlotta Grisi (creatoarea rolului Giselle – n.r.)”, a mărturisit balerina Maryia Lozanova-Buzincu, intens aplaudată în „Invitație la vals”, unde l-a avut ca partener pe cel cu care împarte și clipele de dragoste din viața de zi cu zi, Dumitru Buzincu. „Dacă viața noastră ar fi un balet, cred că s-ar numi Never forget și probabil ar fi pe muzică de Chopin”, spunea, nu demult, și prim-balerina Monica Ailiesei, care a dansat în „Chopiniana”, al doilea moment al serilor de balet dedicate iubirii, ultimul fiind Pas de Quatre, care sedus publicul. „Pas de Quatre este un salt important în evoluția mea ca balerină și mă bucur că am fost pe scenă. Îmi place foarte mult stilul abordat, m-am bucurat de această coregrafie rafinată și grațioasă”, am aflat și de la Maria Elisabeta Cotorobai, o tânără artistă aflată la început de drum, care trăiește fiecare spectacol „la intensitate maximă, cu un amalgam de sentimente și emoții”.
Cât despre public, aplauzele au fost imensa răsplată a talentului balerinilor cărora dansul le umple sufletul! Orele de muncă asiduă se evaporă, iar vibrația sinceră a împlinirii le dă aripi pentru un nou drum. „Câteodată mă simt ca o torță care arde, se consumă și totodată se reîncarcă tot prin ardere. Simt deseori circuitul complex al acestei rețele energetice eterogene”, a șoptit coregraful Cristina Todi, în timp ce îi îmbrățișa pe balerinii ONRI, al căror dar superb a umplut de bucurie ieșenilor iubitori de artă. Ei bine, de această dată, publicul nu a fost de acord cu Lordul Byron. „Am avut şi poate că mai am încă, mii de prieteni în viaţă, care sunt la fel ca şi partenerii de vals – greu de ţinut minte odată ce balul s-a încheiat”, spunea Byron. Și asta pentru că publicul Operei Naționale Române din Iași revine cu drag în sală după fiecare spectacol întru bucuria Spiritului. Cei ce apreciază arta păstrează în caseta cu bijuterii spirituale toate momentele dedicate cântului și dansului.
Maura ANGHEL