„Îmi place să fiu personajul negativ pentru că mă scoate din zona de confort.”
* dialog cu basul Marius Boloș, de la Opera Națională Română din București
„Nu trebuie să fii neapărat titan ca să impresionezi. Eu cred că fiecare dintre noi e dator să transmită cât poate de mult în timpul unui spectacol fie că stă o oră pe scenă sau are de cântat câteva fraze”, spune basul Marius Boloș, de la Opera Națională Română din București, pe care publicul ieșean l-a aplaudat în opera „Bărbierul din Sevilla”, unde a interpretat rolul lui Don Basilio.
– Din nou la Iași. Cum ați regăsit orașul, opera, artiștii?
– Vă mulțumesc pentru posibilitatea realizării acestui interviu.
Iașul îmi place foarte mult. E un oraș frumos, cu oameni calzi și primitori, cu parcuri frumoase și locuri încărcare de istorie și energie frumoasă. Publicul este de fiecare dată călduros, dar și exigent. Este obișnuit cu spectacole de bună calitate, are așteptări de la artiști, dar la finalul unei reprezentații știe să răsplătească cu aplauze, cu vârf și îndesat, artiștii de pe scenă. Colegii mei de la Opera Națională Română Iași sunt foarte preocupați de meseria lor, adevărați profesioniști. Îmi face plăcere să colaborăm de fiecare dată când se ivește ocazia.
– Cum a început colaborarea cu teatrul liric din Iași? În ce spectacol ați debutat și cu ce rol? Cum s-a scris apoi această poveste frumoasă?
– La Iași vin cu plăcere de fiecare dată, prezențele mele aici sunt destul de numeroase. Cam de 15 ani vin în fiecare stagiune atât la Operă, cât și la Filarmonică. Primul spectacol pe care l-am făcut la Iași a fost „Samson și Dalila” de C. Saint-Saens, în care am interpretat rolul Bătrânului evreu. De conducerea muzicală s-a ocupat maestrul Cristian Oroșanu.
După această experiență, am revenit de multe ori la Iași. Am avut onoarea de a cânta în spectacolul „Don Giovanni” de W.A. Mozart, spectacol cu care Opera ieșeană a revenit în superba clădire în care își desfășoară activitatea.
– Sunteți un artist cu o carieră foarte frumoasă. Care sunt momentele cele mai frumoase? Dar cele mai grele?
– După un spectacol reușit, sunt foarte fericit și recunoscător. Nu există un moment mai frumos decât atunci când plec acasă cu mulțumirea că am făcut tot ce ținea de mine ca să iasă un spectacol bun. De obicei, momentele cele mai grele sunt cele în care pregătesc debutul într-un rol, cu toată „bucătăria” și finisajele necesare, dar merită tot efortul.
– Care este rolul care credeți că vă definește? De ce? Ce împrumutați din roluri și ce dați din personalitatea dvs?
– Nu știu dacă este vreun rol care mă definește. Bineînțeles că am câteva roluri favorite. Îmi place să fiu personajul negativ din poveste pentru că mă scoate din zona de confort și sunt, în general, roluri de compoziție. Dacă ar fi să fac un top 3 al rolurilor preferate, aș spune că îmi place mult Marele Inchizitor din opera „Don Carlos” a lui G.Verdi, Mefisto din opera „Faust” a lui Ch. Gounod și Hagen din „Götterdämmerung” a lui R. Wagner. Cred că fiecare artist împrumută sau imprimă câte ceva personajelor pe care le interpretează.
– Am vorbit despre personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol? Este o întrebare pe care o adresez deseori și la care primesc, evident, răspunsuri diferite, foarte bune de inserat într-un manual de „Cum să fii personajul perfect”.
– De obicei mă documentez cât pot de bine în legătură cu persoanele pe care trebuie să le interpretez, ca să văd și contextul istoric și literar în care au apărut. Apoi foarte important este textul muzical, dar, la fel de important este și textul literar pe care îl declam fără suport muzical până consider că am găsit toate valențele și intențiile personajului. Nu știu dacă iese personajul perfect, dar încerc să îl aduc cât mai aproape de perfecțiune.
– Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales Opera? Ce v-a atras la muzică? Ce v-a oferit? Ce i-ați dăruit?
– Cred că opera m-a ales pe mine. A fost un joc al întâmplărilor.
Eram student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea. Cântam într-un cor care avea mai mulți membri de la Conservator. Într-o zi, un coleg mi-a propus să îmi facă cunoștință cu profesorul lui de canto pentru a deprinde mai bine arta cântului. L-am ascultat și după ce l-am cunoscut pe primul meu profesor de canto, domnul Marian Boboia, acesta mi-a propus să dau admitere la Conservator. M-am pregătit cu dumnealui și în acel an am devenit student al Facultăţii de Muzică din Oradea.
Încă din timpul Facultății am colaborat cu Opera Română din Cluj-Napoca, lucru pentru care îi sunt recunoscător maestrului Alexandru Fărcaș, director al Operei clujene la acea vreme și profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. După absolvirea facultăţii am venit la București pentru a-l cunoaște pe maestrul Pompeiu Hărășteanu, un om deosebit și o voce de bas unică. El m-a susținut pentru a da o audiție la Opera Națională din București pe care am luat-o cu succes. Mi-a rămas model și mentor până la plecare dumnealui în Corul Îngerilor.
– Care a fost primul rol din cariera dvs?
– Am debutat pe scena operei clujene cu rolul Il Commendatore din Opera „Don Giovanni” de W.A Mozart, iar la București cu rolul Monterone din opera „Rigoletto” de G. Verdi.
– Vorbiți cu mare pasiune despre muzică și mă întreb care au fost rolurile din care poate nu ați fi vrut să mai ieșiți de pe scenă?
– Da! Mefisto e un rol drag mie.
– La ce rol visați? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol?
– Îmi doresc să fac roluri din repertoriul wagnerian. În acest sens, am acum în studiu Wotan din „Walkiria”. La început l-am luat ca pe o provocare la care m-a supus profesorul meu de canto, Adrian Băianu, și care, spre surprinderea mea, îmi vine foarte bine.
– Sunteți și teolog, și artist liric, la fel ca mulți cântăreți de operă.
– Sunt două domenii foarte apropiate, care ar trebui să se slujească unul pe celălalt. Dacă pentru teatrul liric zona de teologie este o pepinieră foarte productivă, mi-aș dori tare mult să văd în facultățile de teologie că se studiază mai mult canto și oratorie. Preoții au o viață grea cântând în tot felul de condiții vitrege (aer liber, frig etc), iar orele de canto i-ar ajuta mult să înțeleagă cum funcționează instrumentul lor și cum să aibă grijă de el.
– Ați cântat pe multe scene și lângă mulți titani. Ce momente și lângă ce oameni ați simțit că muzica este calea dvs de destin?
– Nu trebuie să fii neapărat titan ca să impresionezi. Ca exemplu, vă spun că am cântat alături de colegii mei în multe spectacole „Aida” și am fost impresionat de colegul care făcea rolul Solului. Nu e o condiție să fii mare ca să impresionezi. Eu cred că fiecare dintre noi e dator să transmită cât poate de mult în timpul unui spectacol fie că stă o oră pe scenă sau are de cântat câteva fraze.
– Cum este omul Marius Boloș? Ce face atunci când nu cântă? Ce alte pasiuni are?
– Îmi place mult să gătesc, să stau în grădină și când am timp, să merg la pescuit. În rest, am programul unui om obișnuit cu cât mai multă mișcare, timp petrecut cu familia și cu cei dragi și bineînțeles, studiu.
A consemnat Maura ANGHEL