„A fi artist liric nu este o meserie sau o vocație, ci este un mod de viață”
* dialog cu baritonul Bogdan Baciu, de la Deutsche Oper am Rhein Dusseldorf, invitat al ONRI în spectacolul „Un Ballo in Maschera”
– Din nou la Iași. Cum ați regăsit orașul? Dar artiștii alături de care veți lucra?
– Mă întorc de fiecare data cu mare bucurie la Iași, având aici prieteni dragi. Iată că de aceasta dată, mă întorc în calitate de invitat al Operei, a doua oara, după producția de „Carmen”, din 2015, a Operei Naționale. Orașul este vibrant, verde și plin de energie, acest lucru datorându-se probabil și perioadei din an în care ne aflăm. În teatru am găsit o atmosferă foarte plăcută și relaxată, atmosfera care se regăsește în modul profesionist de lucru pentru premiera de „Un Ballo în maschera”. Pe mulți dintre colegii mei îi cunoșteam mai dinainte, cu unii dintre ei am mai cântat, iar cu alții mă aflu pentru prima oară pe scenă. Mă bucur enorm să fiu pe scena cu nume românești importante ale liricii mondiale. În același timp, sunt foarte mândru de fiecare dintre colegi, îi prețuiesc mult și apreciez enorm munca pe care a depus-o fiecare ca să ajungă la acest nivel. Cu Ștefan Pop (un nume de referință în lumea operei – n.r.) mă cunosc de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca unde am fost colegi și cu care am cântat atât concerte, cât și o producție de „L’elisir d’amore”. Ne revedem cu mare drag de fiecare dată. Cu Cellia Costea, o artistă cu care ne mândrim, mă bucur să mă aflu pentru primă oară pe aceeași scenă. O altă bucurie este că mă aflu pe același rol cu Șerban Vasile, una dintre cele mai valoroase voci de bariton pe care le-a dat România în ultimii ani.
– Spectacolul Un Ballo in maschera o nouă provocare pentru dvs. Ce v-a atras la spectacol? Dar la Verdi?
– Consider că „Un Ballo in Maschera” reprezintă o provocare pentru orice artist liric. Conceptul regizoral prezentat de către Cristi Avram este unul proaspăt și inedit. De asemenea, costumele și scenografia sunt foarte frumoase, vii și realiste. Toate aceste caracteristici sunt armonios unite și amplificate de lumini, care reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale spectacolului vizual. Giuseppe Verdi nu are nevoie de nicio prezentare… Pot spune însă că este cel mai de seama reprezentant al compozitorilor care au pus vocea pe primul loc în operele lor. Am debutat cu rolul Renato (pe care îl va interpreta și la Iași – n.r.) la Dusseldorf, în 2018, și mărturisesc că atunci am simțit că a fost cam devreme, atât din punct de vedere vocal, cât și din punct de vedere al complexității caracterului său. M-am bucurat de invitația Operei din Iași tocmai pentru că acest rol e o provocare și acum am ocazia unei noi abordări mai mature. Renato este foarte complex. Ne este prezentat ca un om integru, un familist iubitor, colaboratorul și omul de încredere al lui Gustavo. Totuși, descoperind iubirea dintre soția lui, Amelia, și Gustavo, regele său iubit, ajunge să fie orbit de gelozie, tristețe și disperare, ucigându-și stăpânul la bal.
– Aveți o carieră impresionantă. Când și cum a apărut dragostea pentru muzică? Dar pentru Operă?
– De când mă știu, am simțit o atracție pentru muzică. Inexplicabil cumva, având în vedere că nu am crescut într-o famile de muzicieni. Îmi aduc aminte că eram copil și cântam la unison atunci când ascultam o casetă sau auzeam muzică la radio. Anii au trecut și destinul mi-a purtat pașii prin sfera reală, absolvind un liceu cu profil matematica-fizică în Curticiul meu natal și apoi facultate de Inginerie în Arad. Același destin făcea să ajung să cânt într-un cor de muzică religioasă, care aborda compoziții de la Palestrina la concertele lui Musicescu și de la Messiaen până la negro spirituals. Acolo a început să încolțească dragostea pentru muzică cultă. Înțelegând că am un dat de Sus, am decis, la îndemnurile unor colegi din cor, să dau examen pentru Corul Filarmonicii de Stat din Arad. După absolvirea facultății de Inginerie, am aflat că la Cluj exista o formă de învățământ deschis și la distanță pentru cei ce vor să studieze canto clasic, așa că între 2005 și 2009, deși lucram deja ca inginer, am urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. În 2009, am început cursurile de Masterat la Cluj, la clasa profesorului și prietenului meu drag Marius Vlad Budoiu. 2009 a fost anul în care am renunțat la Inginerie și m-am dedicat întrutotul muzicii. Clasa Budoiu a însemnat pentru mine o rampă extraordinară de lansare, avându-i colegi pe Adela Zaharia, Ștefan Pop, Bogdan Tâlos, Ovidiu Purcel, toți nume consacrate ale liricii modiale. Din 2011, sunt angajat fix în ansamblul de soliști ai Deutsche Oper am Rhein Dusseldorf.
– Ați cântat pe mari scene ale lumii. Ați avut momente de ezitare, de teamă? Cum le-ați depășit?
– Am cântat pe multe scene importante ale liricii unde, alături de multe bucurii și satisfacții, au fost și clipe în care nu am fost foarte mulțumit de mine. Motivele sunt nenumărate … Într-o seară nu îți sună vocea așa cum ai vrea, în altă seară nu ai dispoziția psihică sau sufletească necesară. Altă dată poate ai corzile vocale inflamate … Am avut și spectacole pe care le-am anulat, urmând ca un coleg sau un invitat să cânte în locul meu. În orice caz, lucrăm cu emoții și stări, iar asta se oglindește în interpretarea și performanța noastră.
– Am vorbit de personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol?
– Pregătirea unui rol nu este neapărat un secret. De obicei, libretto-ul se bazează pe o scriere anterioară, în versuri sau proză, scriere adaptată de libretiști pentru cerințele compozitorului. Citesc înainte libretul, altădată poemul sau romanul pe care se bazează opera. De multe ori, mă documentez din istorie, multe dintre temele și subiectele operelor bazându-se pe întâmplări care au avut loc în realitate. Câteodată, folosesc mijloace ale audio-vizualului. Spre exemplu atunci când am studiat rolul Oneghin din opera lui P.I.Ceaikovsky, am vizionat filmul „Onegin” cu Ralph Fiennes. Suntem norocoși să avem la îndemână internetul, unde putem urmări diferite producții ale aceluiași titlu cu mari cântăreți și artiști care ne sunt exemple. Regizorul este un alt izvor de inspirație, el având de multe ori o viziune unică asupra personajelor unui titlu de operă. Cea mai importantă contribuție în realizarea fiecărui rol rămâne însă personalitatea mea, element care conferă originalitate și unicitate personajului.
– Câte roluri ați avut în carieră? Care v-a provocat cel mai mult? La ce rol visați și unde anume vă doriți să-l interpretați?
– Nu am numărat niciodată câte roluri am debutat până astăzi. Ce pot să spun este că am îndrăgit fiecare personaj întruchipat, mai cu seamă personajele pozitive. Provocările au fost de diferite facturi atât muzicale, vocale cât și de complexitate a caracterului. Probabil cel mai drag rol al meu de până acum este Marchizul Rodrigo de Poșa din opera „Don Carlo”, de G.Verdi. Nu visez neapărat la vreun rol anume, ci mai degrabă îmi doresc să cânt bine, să fiu mereu pregătit și să întruchipez noi personaje în concordanță cu dezvoltarea naturală a vocii și a experienței mele artistice. Nu îmi doresc vreo scenă anume, ci cred mai degrabă că norocul așteaptă spiritele pregătite !
– Cine este baritonul Bogdan Baciu? Ce face atunci când nu cântă? Ce alte pasiuni are?
– Consider că sunt un om cât se poate de obișnuit, având șansa să trec prin sfera realului ca mai apoi să ajung în sfera liricii, care e în deplina concordanță cu constituția mea sufletească. Am fost crescut într-o familie care m-a iubit și m-a sprijinit în dorința mea de a-mi crea un viitor în lumea muzicii. Sunt binecuvântat să o am alături pe soția mea, mezzosoprana Ramona Zaharia, cu care mă bucur de fiecare zi pe care o primim în dar. Faptul că suntem amândoi din același domeniu ne face să ne înțelegem unul pe celălalt în problemele specifice vocației noastre. Consider că a fi artist liric nu este o meserie sau o vocație, ci mai degrabă este un mod de viață.
Baritonul Bogdan Baciu a câștigat numeroase premii în competiții naționale și internaționale, inclusiv premiul III 2008 la Concursul Național de Lied din România și în 2010 premiul III la prestigiosul Concurs Internațional de Canto Hariclea Darclée. În timpul studiilor universitareși in studioul de operă, a urmat cursuri de master cu Mariana Nicolesco, Deborah Polaski, David Cyrus, Thomas Allen.
Repertoriul său include roluri precum Papageno („ Die Zauberflote”, Mozart), Don Giovanni (Mozart), Figaro (Rossini „Il Barbiere di Siviglia”), Dottore Malatesta („Don Pasquale”, Donizetti), Marcello („La Bohème”, Puccini) , Silvio (Leoncavallo, „Pagliacci”), Escamillo (Bizet, „Carmen”), Ping (Puccini, „Turandot”), Enrico (Donizetti, „Lucia di Lammermoor”), Harlequin (Strauss, „Ariadne auf Naxos” sau Heerrufer (Wagner, „Lohengrin”).
Stagiunea 2021 -2022 îl găsește cântând Escamillo (Carmen) la Teatro Massimo Palermo, Marcello (La Boheme) la Semperoper Dresden, Der Geisterbote (Die Frau ohne Schatten) la Munchener Festspiele precum și debutul său la Germont (La Traviata) din Dusseldorf.
A consemnat Maura ANGHEL