„Divinitatea mi–a oferit cel mai frumos dar, acela de a mângâia sufletele oamenilor prin armonicele vocii mele”
* interviu cu soprana Angelica Mecu Solomon, de la Opera Națională Română Iași
Cântă de când era copil, a visat la scenă și este convinsă că fără muzică nu și-ar putea împlini destinul și hrăni sufletul. Soprana Angelica Mecu Solomon, de la Opera Națională Română Iași, are așteptări mari de la ea și iubește enorm opera, așa după cum ne-a spus la o întâlnire în fața unui ceai cu miros de scorțișoară.
– Cum a intrat muzica în viața dvs? Ce v-a atras la portativ?
– Întâlnirea mea cu muzica s-a produs încă din vremea copilăriei! În școala generală fiind, eram rugată de fiecare dată să cânt la serbările finalului de an, ceva solo bineînțeles. Apropierea mea de canto clasic s-a petrecut în anii liceului. Eram elevă la Liceul Pedagogic „D.P. Perpessicius” din Brăila când profesoara mea de muzică, Maricica Lupu, a considerat că ar fi bine să-mi îndrept pașii către canto clasic, această ramură divină de care m-am îndrăgostit iremediabil! Fără să știu că într-o zi voi ajunge să cânt pe o scenă de operă, mă visam încă de micuță în rochii cu crinolină și corsete fin brodate! Pentru mine era de neatins acest vis, dar a fost posibil, cu perseverență în studiu și dorința arzătoare de a fi acolo sus, pe cel mai înalt piedestal, pe scenă adică, atunci când am terminat Conservatorul, în 2007. Am avut două profesoare minunate, cărora nu cred că le voi putea mulțumi vreodată pentru tot ceea ce m-au învățat: am studiat la clasa Cristinei Simionescu Fântână și masterul l-am terminat la clasa doamnei Adriana Severin. Mă înclin în fața dumnealor!
– De cât timp colaborați cu Opera din Iași? Cum a început această frumoasă călătorie artistică?
– Colaborarea mea cu Opera Națională Română Iași a început atunci când am terminat Conservatorul, în 2007, când am fost acceptată în frumoasa familie a Corului operei! Aici pot spune că m-am format cu adevărat, am învățat ce înseamnă scena, bucuria unui spectacol și stăpânirea emoțiilor! Pentru mine, scena este ceva sacru, iar atunci când pășesc pe scândură, simt cum Divinitatea mi-a oferit cel mai frumos dar, acela de a mângâia sufletele oamenilor prin armonicele vocii mele.
– Care a fost primul rol pe care l-ați făcut? Ce ați simțit? Dar primul rol cântat pe scena Operei din Iași?
– Debutul meu ca solistă a fost direct într-un rol mare, pe scena noastră dragă. Era în anul 2010 și a fost o provocare fantastică pentru mine să fac rolul Donna Elvira, din opera „Don Giovanni”, de W.A.Mozart. Am debutat sub bagheta maestrului Adrian Morar, care a avut încredere în potențialul meu, și sub îndrumarea regizorală a doamnei Beatrice Rancea, ce m-a ajutat enorm să mă autodepășesc! Doamneee, îmi aduc aminte ce emoții am trăit atunci, am crezut că îmi va sta inima când am auzit primele acorduri ale uverturii!
– Și iată că inima nu a stat, ci doar a bătut puțin mai tare, iar cariera dvs și-a urmat cursul. Alături de cine ați cântat?
– În periplul meu prin această lume minunată am avut bucuria să fiu alături de adevărați maeștri în arta cântului, de la care am „furat” câte o idee de tehnică și interpretare! M-am bucurat să fiu alături de Marina Krilovici (o cunoscută soprană română – n.r.) și tenorul Vasile Moldoveanu (un nume pe scena internațională, cunoscut pentru numărul mare de roluri făcute pe scena Metropolitan Opera din New York – n.r.), dar am cântat alături și de maestrul Marius Budoiu, un îndrumător liric de excepție! Eiiii…, și dacă ar fi să cânt lângă cineva care mi-ar plăcea, acela ar fi Jonas Kaufmann (un reputat tenor german – n.r.). Am voie să visez, nu-i așa?
– Desigur, în lipsa viselor și a dorințelor nu am mai vorbi despre planurile frumoase ale vieții. Care este opera dvs preferată? La ce rol visați?
– Fără nici cea mai mică ezitare, spun că opera mea preferată este „Boema” și îmi doresc nespus să pot da viața personajului Mimi! Iubesc Puccini pentru că muzica lui este un flux continuu, pentru că are un simț remarcabil pentru „le cose piccole” și pentru „Grande dolore in piccole anime”.
– Ce face Angelica Solomon atunci când nu cântă? Ce alte pasiuni aveți?
– Când Angelica nu este la operă sau pe scenă, este un om normal. Este mămica unui năzdrăvan de 10 ani și a unui cățel la fel de cântăcios ca ea, Figaro! Când nu sunt prinsă de vâltoarea cotidiană, mă relaxez cu câte o carte bună sau un film interesant. Ador să mă plimb, să râd cu prietenii, să fiu înconjurată de natură!
– Dacă ar fi să faceți schimb cu un compozitor, ce operă ați așterne pe hârtie? Cum s-ar chema și ce rol v-ați oferi dvs?
– Interesantă întrebare! Opera ar putea să se numească Toate viețile pe care nu le-am trăit, în care personajul principal, adică Eu, să redea frământările și dorințele de a accede la împlinirea sufletului. Emil Cioran spunea că „De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”. Eu cred că acest suflet nu ar avea cum să înflorească fără dragoste, bunătate și muzică!
Pe Angelica Mecu Solomon ați putut-o admira în această seară în concertul „Cântând Crăciunul”, alături de artiști mult îndrăgiți ai Iașului.
Soliștii, corul, corul de copii și orchestra Operei ieșene au interpretat colinde românești și din repertoriul internațional, sub bagheta dirijorului Emil Octav Ambrosă.
A consemnat Maura ANGHEL