„Dacă aș putea îndeplini dorința unui copil, mi-aș dori ca el să fie bucuros tot timpul”
Un concurs inedit organizat pentru copii de către Opera Națională Română din Iași a dovedit, încă o dată, cât de mulți năzdrăvani talentați avem în jur. Micuții au fost invitați să trimită scrisori lui Moș Crăciun, iar cea mai frumoasă a fost premiată. Din cutia poștală amenajată în fața instituției de spectacole a ieșit câștigătoare scrisoarea micuței Ana-Maria Regatun, elevă în clasa a II-a la Școala „B. P. Hasdeu”. Copila veselă și cu codițe cochete a impresionat juriul, care a răsplătit-o cu multe dulciuri. „În fiecare an îi scriem lui Moș Crăciun. A devenit deja o tradiție în familia noastră. Ana este membră a Corului de copii, coordonat de doamna Raluca Zaharia. Într-o zi, când am venit la repetițiile pentru spectacolul de Crăciun, am văzut cutia poștală și ne-am gândit să-i lăsăm scrisoarea Moșului, în speranța că va ajunge în timp util”, a spus Andreea Regatun, mama copilei, apoi gândurile i s-au dus la timpurile copilăriei ei, la darurile primite sub bradul plin de globuri. „Cel mai frumos cadou… Am o amintire vie a unui dar primit la serbarea de Crăciun din clasa întâi, când în cutia mare, împachetată cu hârtie albă, se afla un set de bucătărie cu ceșcuțe și farfurioare în miniatură și alte accesorii. Îmi amintesc că mă jucam cu sora mea ore întregi, imaginându-ne că avem propriul restaurant, în care serveam ceai și cafea oaspeților. Eram tare fericite!”, am aflat de la Andreea Regatun.
Strada Fulgului,nr 10, Orașul Zăpezilor, Tara Ghețarilor
Privind la bucuria copilei care a câștigat concursul de scrisori poți înțelege cu ușurință că atunci când va ajunge la vârsta maturității va fi un om cu sufletul plin de dragoste și dornic să ofere sprijin celor din jur. Ana-Maria are dorințe nu doar pentru ea, ci pentru toți cei de vârsta ei: „Dacă aș putea îndeplini dorința unui copil, mi-aș dori ca el să fie bucuros tot timpul și să aibă o copilărie fericită!”.
Micuța este convinsă că Moș Crăciun a fost impresionat de dorința de a-i aduce un dar motănelului ei, pe nume Star, dar și de versurile scrise la final din cartea „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”: „Orice inimă se știe, Vine dintr-o galaxie, Cu ferestrele deschise, Spre iubire și spre vise”. „Este cartea mea favorită, pe care o recitesc mereu cu drag”, am aflat de la Ana-Maria, adăugând că Moș Crăciun a fost uimit să vadă că îi cunoaște adresa: Strada Fulgului, nr 10, Orașul Zăpezilor, Tara Ghețarilor. „A fost bucuros să afle ca nu l-am uitat nici anul acesta”, a zâmbit Ana-Maria, apoi ne-a spus amuzată că Moșul a fost impresionat să vadă că anul acesta a scris literele de mână mult mai bine decât anul trecut. Și cum orice an se încheie cu o urare, Ana-Maria Regatun și mama ei au transmis un gând Operei Iași pentru 2022: „Fie ca noul an să aducă pe scena Operei Naționale Române din Iași spectacole care să încânte publicul! Vă dorim împlinirea tuturor năzuințelor și bucurie!”.
Lansăm în această seară Albumul aniversar „Lumea Operei ieșene în 65 de ani”, în foaierul Operei, începând cu ora 19:15, în prima pauză a spectacolului „Liliacul”.
Accesul la eveniment va fi permis și persoanelor care nu participă la spectacol, cu respectarea normelor sanitare în vigoare.
„Divinitatea mi–a oferit cel mai frumos dar, acela de a mângâia sufletele oamenilor prin armonicele vocii mele”
* interviu cu soprana Angelica Mecu Solomon, de la Opera Națională Română Iași
Cântă de când era copil, a visat la scenă și este convinsă că fără muzică nu și-ar putea împlini destinul și hrăni sufletul. Soprana Angelica Mecu Solomon, de la Opera Națională Română Iași, are așteptări mari de la ea și iubește enorm opera, așa după cum ne-a spus la o întâlnire în fața unui ceai cu miros de scorțișoară.
– Cum a intrat muzica în viața dvs? Ce v-a atras la portativ?
– Întâlnirea mea cu muzica s-a produs încă din vremea copilăriei! În școala generală fiind, eram rugată de fiecare dată să cânt la serbările finalului de an, ceva solo bineînțeles. Apropierea mea de canto clasic s-a petrecut în anii liceului. Eram elevă la Liceul Pedagogic „D.P. Perpessicius” din Brăila când profesoara mea de muzică, Maricica Lupu, a considerat că ar fi bine să-mi îndrept pașii către canto clasic, această ramură divină de care m-am îndrăgostit iremediabil! Fără să știu că într-o zi voi ajunge să cânt pe o scenă de operă, mă visam încă de micuță în rochii cu crinolină și corsete fin brodate! Pentru mine era de neatins acest vis, dar a fost posibil, cu perseverență în studiu și dorința arzătoare de a fi acolo sus, pe cel mai înalt piedestal, pe scenă adică, atunci când am terminat Conservatorul, în 2007. Am avut două profesoare minunate, cărora nu cred că le voi putea mulțumi vreodată pentru tot ceea ce m-au învățat: am studiat la clasa Cristinei Simionescu Fântână și masterul l-am terminat la clasa doamnei Adriana Severin. Mă înclin în fața dumnealor!
– De cât timp colaborați cu Opera din Iași? Cum a început această frumoasă călătorie artistică?
– Colaborarea mea cu Opera Națională Română Iași a început atunci când am terminat Conservatorul, în 2007, când am fost acceptată în frumoasa familie a Corului operei! Aici pot spune că m-am format cu adevărat, am învățat ce înseamnă scena, bucuria unui spectacol și stăpânirea emoțiilor! Pentru mine, scena este ceva sacru, iar atunci când pășesc pe scândură, simt cum Divinitatea mi-a oferit cel mai frumos dar, acela de a mângâia sufletele oamenilor prin armonicele vocii mele.
– Care a fost primul rol pe care l-ați făcut? Ce ați simțit? Dar primul rol cântat pe scena Operei din Iași?
– Debutul meu ca solistă a fost direct într-un rol mare, pe scena noastră dragă. Era în anul 2010 și a fost o provocare fantastică pentru mine să fac rolul Donna Elvira, din opera „Don Giovanni”, de W.A.Mozart. Am debutat sub bagheta maestrului Adrian Morar, care a avut încredere în potențialul meu, și sub îndrumarea regizorală a doamnei Beatrice Rancea, ce m-a ajutat enorm să mă autodepășesc! Doamneee, îmi aduc aminte ce emoții am trăit atunci, am crezut că îmi va sta inima când am auzit primele acorduri ale uverturii!
– Și iată că inima nu a stat, ci doar a bătut puțin mai tare, iar cariera dvs și-a urmat cursul. Alături de cine ați cântat?
– În periplul meu prin această lume minunată am avut bucuria să fiu alături de adevărați maeștri în arta cântului, de la care am „furat” câte o idee de tehnică și interpretare! M-am bucurat să fiu alături de Marina Krilovici (o cunoscută soprană română – n.r.) și tenorul Vasile Moldoveanu (un nume pe scena internațională, cunoscut pentru numărul mare de roluri făcute pe scena Metropolitan Opera din New York – n.r.), dar am cântat alături și de maestrul Marius Budoiu, un îndrumător liric de excepție! Eiiii…, și dacă ar fi să cânt lângă cineva care mi-ar plăcea, acela ar fi Jonas Kaufmann (un reputat tenor german – n.r.). Am voie să visez, nu-i așa?
– Desigur, în lipsa viselor și a dorințelor nu am mai vorbi despre planurile frumoase ale vieții. Care este opera dvs preferată? La ce rol visați?
– Fără nici cea mai mică ezitare, spun că opera mea preferată este „Boema” și îmi doresc nespus să pot da viața personajului Mimi! Iubesc Puccini pentru că muzica lui este un flux continuu, pentru că are un simț remarcabil pentru „le cose piccole” și pentru „Grande dolore in piccole anime”.
– Ce face Angelica Solomon atunci când nu cântă? Ce alte pasiuni aveți?
– Când Angelica nu este la operă sau pe scenă, este un om normal. Este mămica unui năzdrăvan de 10 ani și a unui cățel la fel de cântăcios ca ea, Figaro! Când nu sunt prinsă de vâltoarea cotidiană, mă relaxez cu câte o carte bună sau un film interesant. Ador să mă plimb, să râd cu prietenii, să fiu înconjurată de natură!
– Dacă ar fi să faceți schimb cu un compozitor, ce operă ați așterne pe hârtie? Cum s-ar chema și ce rol v-ați oferi dvs?
– Interesantă întrebare! Opera ar putea să se numească Toate viețile pe care nu le-am trăit, în care personajul principal, adică Eu, să redea frământările și dorințele de a accede la împlinirea sufletului. Emil Cioran spunea că „De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”. Eu cred că acest suflet nu ar avea cum să înflorească fără dragoste, bunătate și muzică!
Pe Angelica Mecu Solomon ați putut-o admira în această seară în concertul „Cântând Crăciunul”, alături de artiști mult îndrăgiți ai Iașului.
Soliștii, corul, corul de copii și orchestra Operei ieșene au interpretat colinde românești și din repertoriul internațional, sub bagheta dirijorului Emil Octav Ambrosă.
Christmas decorations and fir branch lying on notes sheet
Să fi fost pe la vârsta primilor ani de școală când prima colindă mi-a răscolit sufletul și mi-am dorit să o pot și eu cânta la fel de frumos. „Doamne, Lerului Doamne” răsunase într-o sală plină de copii, care au uitat și de daruri, și de joacă, și aproape de absolut tot. Un tablou al inocenței încremenit într-o clipă oferită de Divinitate este rarisim! Mai ales atunci când este oferit de oamenii Operei pentru cei care salvează vieți, medicii implicați în lupta împotriva COVID, un moment memorabil petrecut aseară, în aula Universității de Medicină și Farmacie. „Ne-am gândit să aducem un strop de bucurie în sufletele celor care se dăruiesc total pentru a salva mii de vieți în acest război crunt cu noul coronavirus. Este vorba de cadrele medicale aflate în prima linie a luptei contra COVID-19, care trăiesc într-o perpetuă încordare și tensiune, sacrificându-se pentru noi toți. Artiștii noștri au pregătit un program special de colinde, care sperăm să-i facă pe salvatorii noștri să mai uite din stresul permanent prin care trec și să se bucure pentru câteva clipe de magia sărbătorilor”, a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Daniel Șandru.
Colinda este Lumina păcii!
Pentru artiști, momentul este unul plin de emoții, dat în special de energia colindelor. „Primul contact cu lumea colindelor românești l-am avut începând cu perioada studenției, când am făcut parte din corala Bisericii Domnița Bălașa din București: un univers muzical gingaș, curat și atât de emoționant încât plângeam. Cântam și plângeam… Colindul francez a intrat în viața mea odată cu Noel c’est l’amour, la recomandarea maeștrilor dirijori Ion Baciu și Ion Pavalache. Mulți ani l-am cântat, împreună cu corul Filarmonicii, cu acompaniament de pian sau orchestră, la Iași sau cu alte filarmonici din țară. Am avut bucuria de a-l cânta și împreună cu opera ieșeană în 2017. Anul acesta un alt colind francez mi-a răpit inima: Noel des enfants oublies, orchestrația și conducerea muzicală tot a maestrului Octav Ambrosă. Într-o perioadă în care mulți copii se zbat în singurătate pentru hrană, sănătate și adăpost, pentru pace și părinți buni alaturi, la noi în țară sau peste tot în lume, este absolut normală ideea de a ne tempera festivismul. Dincolo de luminițe colorate și mese îmbelșugate stau pitite tristețea și îngrijorarea. Diferite și totuși aceleași. Între Noel c’est l’amour 1984 și Noel des enfants oublies 2021 se arcuiește evantaiul unei cariere frumoase închinate Muzicii”, a rememorat soprana Mihaela Grăjdeanu, prim-solistă a OpereiNaționale Române Iași.
„Legată de nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, colinda este forma de rememorare a acestei mari sărbători prin muzică, prin cânt! Bucuria veșniciei inundă lumea și se traduce prin îndemnurile de a fi mai buni, mai iertători, mai împăcați cu semenii și cu noi înșine. Cuvântul cântat al colindei se adresează părții mai înalte din firea umană, a cărei vocații e lumina păcii”, a completat coordonatorul artistic al Operei Iași, tenorul Andrei Fermeșanu.
„Pentru mine, colinda este legată de tot ce este acasă, de miros de cozonaci, de bunătăți, debucurie, de a oferi de daruri. Toate aceste daruri, inegal cu tot ceea ce eu ofer, înseamnă Acasă, adică Totul!”, a rostit, ca o reverență, soprana Diana Bucur.
“Colinda reprezintă cel mai frumos mod de a răspând spiritul Crăciunului, un spirit încărcat de bucurie, dragoste și gratitudine față de tot ceea ce trăim în aceste zile speciale de sărbătoare”, a adăugat soprana Manuela Barna-Ipate.
Oameni alături de oameni într-o sărbătoare a Luminii, a iubirii și dăruirii. O sărbătoare a tuturor ce doresc a-și pune darurile împreună.
Opera Naţională Română din Iaşi are o iniţiativă specială în această lună.
Duminică, 19 decembrie, de la ora 18:00, în Aula Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iaşi, artiştii Operei ieşene vor oferi gratuit un concert de colinde pentru cadrele medicale implicate în lupta contra COVID-19.
”Ne-am gândit să aducem un strop de bucurie în sufletele celor care se dăruiesc total pentru a salva mii de vieţi în acest război crunt cu noul coronavirus. Este vorba de cadrele medicale aflate în prima linie a luptei contra COVID-19, care trăiesc într-o perpetuă încordare şi tensiune, sacrificându-se pentru noi toţi. Artiştii noştri au pregătit un program special de colinde, care sperăm să-i facă pe salvatorii noştri să mai uite din stresul permanent prin care trec şi să se bucure pentru câteva clipe de magia sărbătorilor” a declarat managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, Daniel Şandru.
La rândul ei, prof. univ. dr, Ioana Grigoraș, președinte al Senatului UMF Iași, a spus: „Proiectul comun al Operei Române Iași și al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași este o inițiativă excelentă din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru că reprezintă modul în care cele două instituții își exprimă recunoștința față de „luptătorii din linia întâi”, membri ai comunității academice și nu numai. Pentru că reprezintă o recunoaștere a meritelor cadrelor medicale, care cu altruism și dăruire, chiar sacrificiu au găsit resurse fizice și emoționale pentru a face față unor cerințe profesionale fără precedent prin volum, gravitate și durată. Cred, de asemenea, că adună în aceiași sală, față în față persoane și echipe, care au colaborat strâns, dar telefonic în cele mai crunte momente ale pandemiei. Cred, de asemenea, că îi adună laolaltă pentru clipe de relaxare și desfătare cu minunatele colinde de Crăciun. Și toți o merită pe deplin!”
Medicii ieşeni au apreciat iniţiativa Operei ieşene. ”Muzica înseamnă bucurie pentru orice om, cu atât mai mult pentru profesioniştii din medicina de urgenţă, care trăiesc viaţa alături de pacienţii lor aflaţi de multe ori la limita fragilă dintre viaţă şi moarte. Pandemia ne-a făcut să trăim şi mai multă tristeţe, să simţim şi mai mult oboseala şi deznădejdea şi ne-a făcut să zâmbim mai puţin.
Mulţumim Operei Române din Iaşi pentru darul făcut în prag de Crăciun, pentru faptul că ne va umple sufletul de căldura colindelor şi parfumul artei muzicale!” a declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi. Opera Naţională Română din Iaşi va organiza spectacole dedicate Crăciunului şi pentru public, pe 22 şi 23 decembrie, de la orele 17:00 şi 19:00, în Sala Mare.
În pragul sărbătorilor de iarnă, Opera Națională Română din Iași (ONRI) a pregătit o adevărată surpriză atât pentru public, cât și pentru artiștii săi – opereta „Sânge vienez”. Montată la o distanță de zece ani de la ultimele aplauze oferite la Iași, creația lui Johann Strauss-fiul, cu o avanpremieră ce a stârnit dorința publicului de a umple sala superbului teatru, din păcate limitată de actualele condiții pandemice, a avut două spectacole (sâmbătă și duminică seară), ce au deschis inimile tuturor iubitorilor de muzică și de frumos. Și nu a fost vorba doar despre artă, ci și despre eleganță și invitația de a păși într-o lume în care educația și cultura dictează orice atitudine.
Încă de la început s-a dorit ca noua premieră, „Sânge vienez”, cea de-a treia din acest an a ONRI, să fie un spectacol clasic montat în cheie modernă, iar misiunea i-a fost încredințată regizorului Alexandru Nagy, de la Opera Națională București. Sosit într-un Iași care i-a reamintit de o întâlnire cu mentorul său, tenorul Vasile Moldoveanu, Alexandru Nagy și artiștii au adus pe scenă un spectacol minunat, care a bucurat enorm publicul, date fiind și reacțiile după avanpremieră și cele două premiere. „Am revenit, după o anume izolare-de-lume, cu mare dragoste, la Operă, pentru premiera Sânge vienez. Există întotdeauna un ritual personal al apropierii de scenă, îl resimt constant. Aseară, însă, surpriza tuturor spectatorilor, la deschiderea ușilor spre un foyer sclipitor, a fost intrarea într-o atmosferă subită de … cocktail-opera-music. Am fost întâmpinați, în desăvârșita eleganță a amfitrionilor, de directorii Operei, Daniel Șandru și Andrei Fermeșanu, precum și de regizorul Alexandru Nagy, invitat să monteze la Iași. Ba chiar, din tabloul lor mișcător în jurul pianului Adinei Alupei, s-a ridicat, preț de câteva clipe, vocea superbă a lui Andrei Fermeșanu, anticipatoare alunecare în partitura operetei. Regia lui Alexandru Nagy a fost la înălțimea promisiunilor și a anticipării lor, cu delicii. Allégée, îmi vine să spun, simplificată în ordinea alternanței muzică/recitativ, opereta poartă semnele viziunii noi, modern-ironice, inteligent conduse de o idee ca o supratemă, constând în încremenirea (la semnul unui nou regizor/dirijor, unul din personajele știute, devenit magister ludi) și intrarea în transa, vertijul, lejeritatea de joc aleator a(l) legăturilor amoroase de operetă, cu sublinierea în fundal, scenografică, a montajului: caruselul în proiecția ecranului, balul mascat, lumea qui pro quo-ului și a malentendu-ului comic”, a fost mesajul prof. dr. Lăcrămioara Petrescu, de la Catedra de Literatură Română „Garabet Ibrăileanu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Domnia sa a apreciat distribuția despre care spune că a strălucit, a adeverit și a surprins, a bucurat, a triumfat și a dat un suflu vesel, de explozie cu artificii, întregii gândiri regizorale. Potrivit domniei sale, opereta „Sânge vienez”, „în transfuzie (via București, Cluj) la Iași, circulă euforic și exuberant, încălzindu-ne inimile. Bravisssssimi!”.
„O bucurie, o mângâiere binevenită in aceste vremuri dificile”
Printre artiștii care au dat viață producției s-au aflat și virtuozi ai vocii care au urcat pe scenă de mai multe ori în opereta „Sânge vienez”, inclusiv în montarea de Iași. „Este un spectacol dinamic, nici nu știi când se termină, curge frumos. De asemenea, povestea se leagă bine, dintr-un vals într-altul, fără proză. Am lucrat cu un tânăr regizor talentat, inventiv și organizat, Alexandru Nagy. Repetițiile au fost intensive, dinamice, interesante, constructive. Am debutat și apoi am cântat multe spectacole cu opereta Sânge vienez, în regia Andei Tăbăcaru, începând din anii 2000. În ultimii 10 ani, spectacolul a luat o pauză. Mă bucur că a fost împrospătat. Mă bucur că mi s-a permis să mai fac parte din acest frumos proiect, pe același rol, Franzi. Este un rol savuros, mi-a plăcut mult să îl compun, mi-a devenit drag pe măsură ce l-am aprofundat. Sunt fericită că din punct de vedere muzical și tehnic și-a păstrat prospețimea și limpezimea timbrală”, a spus soprana Mihaela Grăjdeanu, prim-solistă la Opera Națională Română Iași. „Am invitat publicul să intre într-o lume magică, la un spectacol cu adevărat spumos”, a completat și soprana Lăcrămioara Hrubaru-Roată, care a apreciat mult munca tuturor colegilor, atât a celor de pe scenă, cât și a orchestrei, corului, baletului și celor din spatele scenei.
Mulți artiști au recunoscut că pentru ei, noua producție este o bucurie, o mângâiere binevenită in aceste vremuri dificile! „Spectacolul este o simbioză perfectă de zâmbete, muzică vieneză, emoții, dar și magie, iar Alexandru Nagy a reușit să ne transpună în această lume magică încă de la primele repetiții! Am lucrat intens, dar cu mare dăruire toți soliștii! Am simțit că mergem cu toții în aceeași direcție și cred că acesta a fost secretul, cel puțin pentru mine. Sprijinul echipei contează enorm, doar așa ne putem depăși limitele!
Atmosfera de la repetiții a fost fantastică: am râs mult, ceea ce ne-a ajutat să depășim oboseala acumulată!”, a spus soprana Angelica Solomon, pe care publicul a aplaudat-o în această seară în rolul lui Franzi Cagliari, „o femeie inteligentă, puternică și cu un farmec aparte, reușind foarte ușor să învăluie prin misterul ei orice conte!”.
„Eu am cântat în multe spectacole ale operetei, netrunchiate de proză și de balet, formulă care iată că ne ajută în pandemie. Am lucrat cu un regizor foarte talentat, care are și studii de teatru și care ne-a explicat foarte clar personajele, acțiunile și toate mișcările care se fac pe scenă. Mi-a plăcut foarte mult și mi-aș dori ca un regizor de valoarea lui să aibă Opera mai des și chiar să se înființeze un studio de operetă pentru cei tineri, în care vor putea debuta mulți artiști valoroși. Eu cred că am fost făcut pentru operetă. Vreau ca și mai tinerii mei colegi să aibă șansa să se afirme”, ne-a mărturisit și tenorul Adrian Ionescu, pe care publicul l-a aplaudat în rolul contelui Zedlau (pe care l-a interpretat și în spectacolul de acum zece ani), dar și în clipul promoțional al premierei.
Opereta „Sânge vienez” descrie atmosfera de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Reluată în repertoriu după mai bine de zece ani, opereta poate fi oricând o oglindă vie a oricărui timp – în orice vreme vom avea iubiri și trădări, vom întâlni minciună și prefăcătorie, vom găsi personaje dispuse la compromisuri inclusiv cu ele însele, darămite cu ceilalți! Situațiile au fost repuse în scenă într-un alt timp, cu o altă viziune a unui regizor care a dorit să ofere un spectacol clasic, în cheie modernă.
După ce și-a făcut ucenia sub atenta îndrumare a tatălui său, Johann Strauss-fiul a debutat ca dirijor la 19 ani, stârnind admirația celor din jur. A uimit lumea cu orchestra sa, cu care a avut un succes răsunător. A avut turnee în Ungaria, Transilvania și Țara Românească, a dat valsului, printr-un colorit orchestral foarte bogat, o valoare artistică deosebită. A compus peste 140 de valsuri, unele celebre precum „Dunărea albastră”, „Viață de artist”,„Sânge vienez”,„Vals imperial”, „Povești din pădurea vieneză”, „Vin, femei și cântec”, „Vocile primăverii”. A abordat opereta la îndemnul compozitorului francez Jacques Offenbach, care a venit la Viena să-l cunoască personal. Prima piesa pusă în scenă a fost „Indigo und die 40 Räuber”, urmată de „Carnavalul de la Roma”. A cunoscut gloria cu opereta „Liliacul”, pe care publicul ieșean o va putea urmări pe 28 și 29 decembrie, ca un cadou oferit tuturor iubitorilor muzicii.
Vă invităm astăzi, începând cu ora 10:30, să urmăriți online conferința de presă prilejuita de punerea în scenă a operetei “Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul.
În sala cu scaune din catifea luminile se aprind rând pe rând, pe măsură ce scena se animă. Artiștii vin din culise, după ce aruncă ocheade în oglinzile care le întorc imagini ce se vor regăsi, nu peste mult timp, în spectacolul pentru care au început încă o repetiție. Zâmbesc, apoi intră în rol, iar muzica inundă scena. Chiar dacă nu are încă public, sala cu scaune de catifea se umple de căldura artiștilor și a celor care i-au ajutat să pună în scenă o nouă reprezentație. De această dată este vorba despre „Sânge Vienez”, de Johann Strauss-fiul, care va avea premiera pe 11 decembrie, după mai bine de zece ani de la montarea pe scena Operei Naționale Române Iași, o operetă mult-așteptată de public, la care s-a muncit enorm. Regizorul Alexandru Nagy a adus o viziune modernă, foarte bine primită de artiști, coregraful Cristina Todi a creionat impecabil momentele de dans, iar scenograful Maria Eșanu, cu ajutorul oamenilor cu mâini de aur din atelierele de croitorie și mode-flori, a creat costumele care umplu de culoare scena, alături de decoruri desprinse parcă dintr-un basm. Cătălin Târziu a migălit decorurile, iar de proiecții s-a ocupat Andrei Cozlac.
Fiecare spectacol are propria lui poveste și nu este vorba doar despre libret ori despre partitura muzicală, ci despre ceea ce se întâmplă în micile uzine nevăzute și puțin știute de către public, căruia i se înfățișează doar costumele, măștile, decorurile și tot ceea ce îmbracă scena.
„Totul începe după discuția cu regizorul, în urma căreia lucrăm la schițele costumelor. Fiecare detaliu contează, fiecare cută ori accesoriu trebuie să fie la locul perfect. Fiecare artist are propriul costum la fiecare spectacol, fiecare balerin la fel, ca să nu mai spun de coriști sau orchestră. Schița urmează întocmai profilul artistului. Suntem atenți și la rol, dar și la atitudinea solistului, la profilul lui pentru că doar așa poate ieși un spectacol care să ajungă la inima publicului”, a spus scenograful Maria Eșanu. Opera este parte integrantă din viața ei, i-a dedicat aproape 30 de ani, răstimp în care a cunoscut toate tainele croitoriei de artă. „Am lucrat alături de scenografi celebri, cum ar fi doamna Adriana Urmuzescu, de la București, care mi-a fost un adevărat mentor. Acum ne bucurăm și de echipamente moderne, dar când eram eu la început, am cusut mărgea cu mărgea, paiete cu paiete pe rochii. Am lucrat cu domnul Cătălin Arbore, la Mefistofele, cu doamna Viorica Petrovici, în Carmina Burana, cu Cristian Mihăilescu, în Rigoletto, cu Marfa Axente în Pescuitorii de perle. Erau oameni cu experiență, care știau nu doar să-și ofere din învățătura și priceperea lor, ci și să te motiveze. Cu toții am fost o echipă, vorbeam aceeași limbă”, am aflat de la Maria Eșanu.
Costume de spectacol cusute cu fire de iubire
Când am intrat în Atelierul de croitorie femei, artizanele în ale creației de costume lucrau la rochiile pe care le vor purta personajele feminine din „Sânge vienez”. Nu este nevoie să le privești ochii, ci doar să le urmărești mișcările mâinilor ca să poți înțelege câtă pasiune pun în ceea ce fac. Luminița Bordeianu lucrează la Opera din Iași de mai bine de 25 de ani. Nu a simțit când a trecut timpul și parcă mai ieri a dat concurs pentru un post în Atelierul de croitorie femei. „Îmi amintesc că a trebuit să lucrez la un costum pentru Nevestele vesele din Windsor. Eram atrasă de teatru, de operă, de balet, îmi plăcea și îmi doream mult să fiu și eu în această lume artistică. Ei bine, am fost omul potrivit la locul potrivit și iată că de atunci am lucrat la 37 de premiere. Primul spectacol la care am lucrat costume a fost Lacul lebedelor. Am plâns când l-am vizionat, așa cum trăiesc mereu emoții imense când revăd Tosca, spectacolul meu de suflet. O parte din inima mea era pe scenă, iar acum o parte din viața mea este la Operă”, a zâmbit Luminița Bordeianu, apoi și-a întos privirea către rochia verde pe care o va purta Franți, unul din personajele din „Sânge vienez”.
Ca să poți lucra într-un atelier de creație vestimentară dedicată spectacolelor trebuie să ai același puls ca artiștii, să simți opera de pe scenă, să fii un tot unitar cu cei alături de care creezi costumele ce dau farmec oricărei reprezentații. „Nu ești un simplu confecționer, croitoria de spectacol este artă. Eu sunt de șase ani în Operă, după ce am lucrat tot în croitorie de comandă, dar nu se compară cu nimic din ceea ce este aici”, am aflat și de la Florentina Ignat. Prima reprezentație în care și-a văzut o parte din costume a fost „Don Quijote”, un balet care a fascinat-o, la fel ca și „Spărgătorul de Nuci” și „Cenușăreasa”. „Ce costume frumoase am creat împreună, a fost superb”, a spus Florentina, urmărind schița creată pentru rochia roz a lui Pepi. Când a venit la Operă, în urmă cu 11 ani, Doina Chelea a simțit că a intrat într-o poveste. A lucrat costume pentru „Kabaret”, „Don Giovanni”, „Fata prost păzită”, „Lacul lebedelor”, „Carmen”, „operă ale cărei costume sunt fantastice. Îmi amintesc că am lucrat broderia și am cusut paietele la toată orchestra, la toți 37 de artiști”.
O viață dedicată vestimentației de scenă
De Operă te desparți greu sau aproape deloc, iar cariera doamnei Jeni Prisăcaru este mai mult decât o dovadă. După ce a lucrat 30 de ani în instituția de spectacole, au mai urmat alți zece ca și colaborator, iar zilele trecute am întâlnit-o migălind la una din rochiile din „Sânge vienez”. Primul costum pe care l-a cusut atunci când a venit la Operă a fost o jachetă albă, din „Traviata”, care și astăzi este pe post de prototip în Atelierul de croitorie. Își aduce aminte cu drag despre începuturi, chiar dacă munca era mult mai grea. „Se lucra totul la mână, coseai paiete, mărgele. La costumele unei premiere munceam cam trei sau patru luni. Nu era ușor, nici acum nu este, dar nu am simțit niciodată oboseala, iar bucuria spectacolelor în care publicul admiră costumele noastre și le aplaudă este imensă”,a spus dna Jeni. Bătaia gongului anunță nu doar o nouă seară de operă, ci și o adevărată defilare a costumelor care sunt niște bijuterii în sine. Au o valoare incomensurabilă dată nu doar de țesăturile prețioase, ci și de bucățelele de suflet cusute în costumele care dau farmec oricărei reprezentații. Un spectacol este o desfășurare de forțe. Puțini știu că, spre exemplu, în „Indiile Galante” s-au lucrat 700 de costume sau în „Carmen” alte 900!
Croitoria de artă, o meserie amenințată
O astfel de meserie se face doar dacă ai chemare către frumos și răbdare. Privind la scena plină ai crede că în ateliere lucrează o armată de croitori, însă nu este deloc așa. Nu ai nevoie de mai mult decât degetele de la două mâini ca să-i socotești, asta dacă numeri și colaboratorii. Eforturile sunt imense și singura nemulțumire este legată de faptul că nu vor avea cui să-și lase măiestria. Ar fi nevoie de cursuri pentru tineri, dar nu sunt. Școlile profesionale sau de ucenici de altădată erau foarte bune. Cine avea drag de carte mergea mai departe și își completa studiiile, dacă voia. Cine nu, rămânea cu o meserie de care va fi mereu nevoie — cea de croitor care este diferită de cea de confecționer. „Croitorul poate să facă un produs unicat de la cap la coadă, confecționerul doar o operațiune. Ai nevoie de mai mult decât pricepere pentru că nu faci totul pe de rost. Este adevărat că noi primim schițele, dar le discutăm, le adaptăm astfel încât costumul final să fie impecabil. Trebuie să-ți placă tot ceea ce faci, să-ți înmulțești talantul”, este convinsă Lucia Dumitru, unul dintre artizanii din Atelierul de croitorie bărbați. Domnia sa slujește Opera de 16 ani, iar primele costume lucrate au fost cele din „Spărgătorul de Nuci”. „Avem nevoie să dăm mai departe din priceperea noastră, dar uite că nu avem cui…”, a spus cu tristețe Lucia Dumitru, sentiment împărtășit și de Lucica Luca, un alt croitor cu mâini de aur. Când a venit în Operă, în urmă cu mai bine de zece ani, a lucrat la costumele din „Carmen”, o operă care necesită o atenție specială nu doar prin vestimentația elaborată, ci și prin detaliile și numărul mare al costumelor. „Noi facem lucru de artă, fiecare costum este personalizat, nu sunt două la fel”, a adăugat Lucica Luca un detaliu important al muncii lor. Ca spectator, când privești pe scenă admiri dansul, hainele frumoase ale artiștilor, vocile lor care umplu sala și sufletele. Puțini se gândesc cine a cusut vipușca ori a transformat valurile de stofă în pantalonii perfecți, așa cum face Eugen Parfenie la fiecare reprezentație. „Este cel mai bun croitor de pantaloni din Iași. El coase toți pantalonii pentru instrumentiștii din orchestră, pentru balet, pentru restul spectacolelor”, a spus scenograful Maria Eșanu, în timp ce Eugen Parfenie încălzea fierul pentru o nouă dungă perfectă. „Am lucrat mulți ani la cooperativa de confecții, apoi am venit la Operă. Am cusut mii de pantaloni și asta aș face oricând. Nu simt niciodată oboseala și singura mea îngrijorare este că nu vine nimeni din urmă. Cui vom lăsa noi toate acestea?”, s-a întrebat Eugen Parfenie, arătând cu mâna către puzderia de schițe de pe masa de lucru. Aceeași întrebare am auzit-o și de la Doina Neamțu, de la Atelierul Mode-Flori, acolo unde se realizează accesoriile care dau strălucire ținutelor de pe scenă. Pălării, măști și multe dichisuri care completează o garderobă. Doina Neamțu este modistă, una dintre puținele din Moldova, și a venit la Operă în urmă cu mai bine de 30 de ani. A învățat meserie în atelier și i-a trebuie un an ca să poată afla toate tainele. „Am vrut apoi să mă perfecționez, dar nu am găsit nicăieri cursuri. Poate doar eu să le predau altora…”, a zâmbit Doina Neamțu. În toți anii petrecuți în atelier a lucrat la mii de accesorii și a atras-o mereu ideea de spectacol de operă. „Îmi place nespus meseria mea, o ador pentru că are diversitate. În fiecare zi fac un lucru diferit, ceea ce mă atrage enorm”, a spus modista ale cărei măști le-ați admirat în spectacolele Operei.
În atelierele de creație este mereu forfotă. O mână de oameni mai puțin știuți de public migălesc zi de zi la costumele care dau strălucire oricărei reprezentații și care, împreună cu muzica și vocile soliștilor, sub bagheta dirijorului, te duc într-o poveste în care fiecare are un rol, fără de care basmul nu ar fi complet. Și pentru că poveștile sunt întregi doar atunci când cei care le ascultă abia așteaptă să le revadă sau să le audă, aplauzele de la final sunt răsplata primită pentru fiecare creație sau intrepretare. Reverențe tuturor!
* spun balerinii Mariya Lozanova Buzincu și Dumitru Buzincu
Ce dar mai frumos, în pragul sărbătorilor de iarnă, ar putea primi ieșenii decât celebrul balet „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski? Un basm minunat, inspirat din folclorul german și adus pe calea muzicii peste tot în lume.
Pe firul basmului
Potrivit libretului, semnat de Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann „Spărgătorul de nuci și Regele Șoarecilor”, povestea are loc într-un mic orăşel din Germania, în Ajunul Crăciunului. Pe o stradă animată, o mulţime de adulți și copii preocupați de ultimele pregătiri se grăbesc să ajungă la locuința domnului Stahlbaum care, împreună cu soția și copiii lor, Clara și Fritz, oferă o petrecere grandioasă. Printre musafiri se numără și unchiul Drosselmeyer, aşteptat cu nerăbdare pentru darurile sale nemaipomenite. Drosselmeyer îi dăruieşte Clarei, nepoata sa preferată, un mic spărgător de nuci, din lemn. Copiii sunt fericiţi, dansează, iar Fritz aruncă în joacă spărgătorul de nuci, care se strică. În scenă reapare unchiul Drosselmeyer, care reușește să-l repare şi să o liniștească pe Clara. După petrecerea somptuoasă, musafirii se retrag. Clara rămâne în salon, adoarme cu jucăria în brațe. Ca prin farmec, Spărgătorul de nuci prinde viaţă, iar intriga își ia locul în poveste. Apar Şoarecii fioroși, alături de Regele lor. Spărgătorul de nuci o apără pe Clara. Vrând să îmblânzească visul Clarei, Drosselmeyer îl transformă pe Spărgătorul de nuci într-un Prinț, care o invită pe copilă într-o călătorie fantastică. De aici, balerinii intră într-o poveste de vis, cu muzică, dans și costume multicolore, care vrăjesc publicul, așa cum a fost și pe scena Operei Naționale Române din Iași. Artiștii au oferit un regal, aplaudat la scenă deschisă de ieșenii dornici de o seară în compania muzicii și a dansului.
Debut pe scenă și dragoste
Spectacolul a prilejuit și premiera prim-balerinei Mariya Lozanova Buzincu, în rolul Clarei. Ea a dansat alături de Dumitru Buzincu, partener nu doar de scenă, ci și în viața de zi cu zi. Alături de ei am pătruns într-o lume a bucuriei, în care dragostea, muzica și dansul dictează totul. „Clara a fost un debut pentru mine, la Opera din Iași. Am mai dansat în acest rol ca invitată la Opera din Scopje, dar acum a fost cu totul diferit, fiind și pentru prima dată când dansez cu soțul meu în Spărgătorul de Nuci”, am aflat de la Mariya Lozanova Buzincu. Talentata balerină, sosită de la Sofia și adoptată de Iași, ne-a mărturisit că nu este pentru prima dată când dansează în celebrul balet al lui Ceaikovski, în care a mai interpretat rolul Zânei Fondantelor. „Am dansat în Spărgătorul de nuci de foarte multe ori și la Opera din Sofia, și la București, și aici la Iași. Nu mai știu câte spectacole am făcut. Am dansat și multe variante. Spectacolul nostru este foarte frumos, coregrafia este semnată de artista emerită Ileana Iliescu, alături de care a fost o mare plăcere să lucrăm. Prima dată când a venit am dansat pas de deux din Spărgătorul de nuci, am interpretat și Zâna fondantelor”, spus Mariya Lozanova Buzincu, apoi și-a aplecat privirea către primul bilet de călătorie care a adus-o la Iași, împreună cu soțul ei, balerinul Dumitru Buzincu: „Eu eram balerină la București, iar el m-a răpit și m-a adus la Iași. Noi ne-am cunoscut în Italia, într-un turneu. Am dansat împreună toată vara într-un proiect artistic. Nouă, dansul ne-a adus o familie”.
Mariya Lozanova Buzincu vine din Bulgaria, unde a dansat nouă ani la Opera din Sofia, apoi la București, unde a ajuns printr-o chemare a destinului. A participat la o audiție în urma unui anunț zărit pe o plajă însorită. A decis că e momentul unei schimbări și a pornit într-o aventură care i-a schimbat viața și i-a adus o nouă patrie – România, unde iubește absolut totul, începând de la noua familie, la oameni, până la dans.
Ca să ajungi la performanță, în orice profesie, este nevoie de talent, dublat de muncă și de dorința de a face totul perfect. „Eu am început dansul de foarte mică. Momentul în care am decis că vreau într-adevăr să dansez a fost în preajma unui Crăciun. Școala mea de balet colabora cu o emisiune de televiziune și am ajuns pe o scenă mare. Am dansat în tutu alb, am fost Fulgi din Spărgătorul de Nuci, a fost primul meu rol. Era o emisiune de Crăciun și eram atât de fericită! Sentimentul de a dansa pe scenă mi-a umplut toată ființa și mi-am dorit să continuu. Am urmat școala de balet din Sofia, am primit multe burse, am studiat și în Germania, am făcut stagii de vară în Varna. La finalizarea studiilor am început să lucrez la Opera din Sofia, apoi am ajuns la București, unde a fost foarte frumos, iar de acolo, la Iași, grație soțului meu”, a completat balerina povestea ei.
Călătoria artistică a Mariyei Lozanova Buzincu a continuat la Iași, pe scena teatrului liric despre care spune că este o adevărată bijuterie și care are un public foarte cald, în fața căruia a avut multe roluri, cele mai importante din carieră, fiind admirată în Cenușăreasa, Kitri, Giselle,Zâna Fondantelor, iar acum în Clara, la debut.
Prin dans, Mariya Lozanova Buzincu își împlinește misiunea, dar își completează și dragostea, fiind parteneră de scenă cu soțul ei, Dumitru Buzincu: „Mi-a plăcut mult când am dansat împreună în Giselle. Pentru noi este foarte ușor să dansăm dragostea pentru că există și în viața reală. Ne simțim foarte bine împreună pe scenă”, spune balerina, ceea ce se vede și de simte, așa cum a fost și în această seară în „Spărgătorul de nuci”, spectacol pe care îl consideră un dar de sărbători oferit publicului. „Este un spectactol este foarte frumos, foarte vesel, poartă spiritul Crăciunului. Este o adevărată bucurie și pentru copii, dar și pentru adulți”.
Dansul este totul pentru prima-balerină căreia Iașul i-a devenit casă. Ea recunoaște că meseria ei implică o muncă enormă, dar iubește fiecare secundă în care dansează. „Noi lucrăm atât pe partea tehnică, și mă refer la rezistența fizică, dar și partea artistică, însă în momentul în care ajungem pe scenă ne bucurăm din plin de ceea ce facem, ne bucurăm să trăim viața personajului. Aceste momente sunt cele mai frumoase. Cea mai mare răsplată este spectacolul”, recunoaște Mariya Lozanova Buzincu.
„În dans, avem o chimie perfectă”
De aceeași părere este și partenerul ei de dans din această seară, dar și cel din toate zilele, Dumitru Buzincu, balerin al Operei Nașional Române din Iași. Destinul lui arată că nimic nu este întâmplător, măcar și pentru faptul că prima lui apariție pe scena Operei Naționale Române din Iași a fost în baletul „Spărgătorul de Nuci”. „Nu mai știu de câte ori l-am dansat. Am început cu acest balet încă de când eram elev la Colegiul Octav Băncilă. Eram prin clasa a VI-a sau a VII-a când am apărut pentru prima oară pe scena Operei, făceam Băiețeii. Sentimentul trăit atunci nu poate fi descris. Este o bucurie enormă când vezi atâția ochi îndreptați către tine, când auzi aplauzele, vezi zâmbetele celor din sală. Este o stare specială”, am aflat de la Dumitru Buzincu, balerinul căruia dansul îi aduce bucuria de a se simți liber, de a face zilnic altceva, de a fi în postura de a trece la o stare la alta, dintr-un rol pozitiv într-unul negativ. Îi plac foarte mult rolurile pozitive, „cele de prinț, Basil din Don Quijote, Rotbart din Lacul Lebdelor” și îi place foarte mult „Spărgătorul de nuci”, producție în care la Iași a apărut de cel puțin zece ori. „Acum este pentru prima oară când fac rolul împreună cu soția mea. Este o mare bucurie să dansăm împreună. În dans, avem o chimie perfectă, ne sprijnim, știm exact ce avem de făcut. Suntem parteneri și în viața de zi cu zi, și pe scenă”, zâmbește Dumitru Buzincu. Ca un vis nu foarte îndepărtat, i-ar plăcea să danseze împreună cu Mariya Lozanova Buzincu în „Lacul Lebedelor”, el în rolul Prințului, iar Mariya în Odete/Odile. Cei doi artiști vorbesc mult despre pasiunea lor, dar mai puțin despre răsplată, care vine mereu de la public. „Sala plină de aplauze este momentul în care știm că tot ceea ce am făcut a ajuns la inima publicului. Un final fără aplauze ar fi ca un film mut, un coșmar. Unul cu aplauze în toată sala este o poveste de vis, un basm minunat”, au spus balerinii, pe care ieșenii i-au admirat în rolurile principale din „Spărgătorul de nuci”, un nou spectacol marca ONRI, jucat cu casa închisă.
Alături de Mariya Lozanova Buzincu (Clara) și Dumitru Buzincu (Spărgătorul de Nuci) s-au aflat pe Cătălin Ailiesei (Unchiul Drosselmayer), Viviana Olaru (Prințesa fondantelor), Vlad Mărculescu (Prințul fondantelor), Miguel Costa (Regele motanilor, debut) și Juan Cruz Luque (Fritz,– debut). La pupitrul dirijoral – maestrul Bogdan Chiroșcă. Coordonator coregrafic: Cristina Todi. Dirijor cor copii: Raluca Zaharia.
