Concert de colinde dedicat cadrelor medicale din Iași

'.$title.'

Să fi fost pe la vârsta primilor ani de școală când prima colindă mi-a răscolit sufletul și mi-am dorit să o pot și eu cânta la fel de frumos. „Doamne, Lerului Doamne” răsunase într-o sală plină de copii, care au uitat și de daruri, și de joacă, și aproape de absolut tot. Un tablou al inocenței încremenit într-o clipă oferită de Divinitate este rarisim! Mai ales atunci când este oferit de oamenii Operei pentru cei care salvează vieți, medicii implicați în lupta împotriva COVID, un moment memorabil petrecut aseară, în aula Universității de Medicină și Farmacie. „Ne-am gândit să aducem un strop de bucurie în sufletele celor care se dăruiesc total pentru a salva mii de vieți în acest război crunt cu noul coronavirus. Este vorba de cadrele medicale aflate în prima linie a luptei contra COVID-19, care trăiesc într-o perpetuă încordare și tensiune, sacrificându-se pentru noi toți. Artiștii noștri au pregătit un program special de colinde, care sperăm să-i facă pe salvatorii noștri să mai uite din stresul permanent prin care trec și să se bucure pentru câteva clipe de magia sărbătorilor”, a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Daniel Șandru.

Colinda este Lumina păcii!

Pentru artiști, momentul este unul plin de emoții, dat în special de energia colindelor. „Primul contact cu lumea colindelor românești l-am avut începând cu perioada studenției, când am făcut parte din corala Bisericii Domnița Bălașa din București: un univers muzical gingaș, curat și atât de emoționant încât plângeam. Cântam și plângeam… Colindul francez a intrat în viața mea odată cu Noel c’est l’amour, la recomandarea maeștrilor dirijori Ion Baciu și Ion Pavalache. Mulți ani l-am cântat, împreună cu corul Filarmonicii, cu acompaniament de pian sau orchestră, la Iași sau cu alte filarmonici din țară. Am avut bucuria de a-l cânta și împreună cu opera ieșeană în 2017. Anul acesta un alt colind francez mi-a răpit inima: Noel des enfants oublies, orchestrația și conducerea muzicală tot a maestrului Octav Ambrosă. Într-o perioadă în care mulți copii se zbat în singurătate pentru hrană, sănătate și adăpost, pentru pace și părinți buni alaturi, la noi în țară sau peste tot în lume, este absolut normală ideea de a ne tempera festivismul. Dincolo de luminițe colorate și mese îmbelșugate stau pitite tristețea și îngrijorarea. Diferite și totuși aceleași. Între Noel c’est l’amour 1984 și Noel des enfants oublies 2021 se arcuiește evantaiul unei cariere frumoase închinate Muzicii”, a rememorat soprana Mihaela Grăjdeanu, prim-solistă a OpereiNaționale Române Iași. 

„Legată de nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, colinda este forma de rememorare a acestei mari sărbători prin muzică, prin cânt!  Bucuria veșniciei inundă lumea și se traduce prin îndemnurile de a fi mai buni, mai iertători, mai împăcați cu semenii și cu noi înșine. Cuvântul cântat al colindei se adresează părții mai înalte din firea umană, a cărei vocații e lumina păcii”, a completat coordonatorul artistic al Operei Iași, tenorul Andrei Fermeșanu.

„Pentru mine, colinda este legată de tot ce este acasă, de miros de cozonaci, de bunătăți, debucurie, de a oferi de daruri. Toate aceste daruri, inegal cu tot ceea ce eu ofer, înseamnă Acasă, adică Totul!”, a rostit, ca o reverență, soprana Diana Bucur.

“Colinda reprezintă cel mai frumos mod de a răspând spiritul Crăciunului, un spirit încărcat de bucurie, dragoste și gratitudine față de tot ceea ce trăim în aceste zile speciale de sărbătoare”, a adăugat soprana Manuela Barna-Ipate.

Oameni alături de oameni într-o sărbătoare a Luminii, a iubirii și dăruirii. O sărbătoare a tuturor ce doresc a-și pune darurile împreună.

Maura ANGHEL