„Pe scenă nu există un moment mai frumos decât altul, fiecare clipă are farmecul ei”
* dialog cu baritonul Mihai Damian, de la Filarmonica Transilvania, aplaudat de către publicul ieșean în rolul lui Figaro din spectacolul „Il barbiere di Siviglia”.
Spectacolul „Il barbiere di Siviglia”, oferit de Opera Națională Română Iași la finalul lunii februarie, va ocupa un loc special în inima baritonului Mihai Damian, de la FIlarmonica Transilvania, invitat în rolul lui Figaro și apaludat îndelung de public. „Spectacolul mi-a adus trei debuturi: prima mea vizită în orașul Iași, primii pași pe scena Operei Naționale Române din Iași și prima interpretare a rolului titular din această minunată lucrare. Cu ajutorul colegilor de scenă, pe care cândva îi admiram din public, am reușit să creăm un moment apreciat enorm de către spectatori, simțind acest lucru după fiecare număr muzical, și implicit, la finalul spectacolului”, ne-a spus baritonul la finalul reprezenției. Am stat de vorbă cu Mihai Damian despre operă, despre scenă și despre ceea ce îi hrănește pasiunea pentru muzică.
– Pentru prima oară la Iași. Cum ați găsit orașul, opera, artiștii? Cum a fost publicul la primul dvs spectacol în inima Moldovei?
– M-am simțit extraordinar la Iași. Am rămas foarte impresionat de Palatul Culturii și de muzeele pe care le reunește. Opera din Iași m-a făcut să mă simt ca acasă încă din primele clipe, iar artiștii sunt extraordinari atât ca oameni, cât și ca interpreți. Publicul a fost entuziast și primitor, lucru care nu poate decât să încurajeze un tânăr la început de drum, așa cum sunt și eu.
– Cum a început colaborarea cu teatrul liric din Iași? Ce v-ați dori să cântați la o viitoare revenire?
– Consider că începutul colaborării mele cu Opera Națională Română din Iași se datorează rezultatelor obținute în ultima perioadă pe scenele instituțiilor de cultură din țară, dar și datorită maestrului David Crescenzi și domnului manager Andrei Fermeșanu, care au avut încredere în mine, acordându-mi șansa de a debuta pe noua scenă. Mi-ar plăcea mult să mă întorc la Iași, indiferent de spectacolul care mi s-ar propune. Abia aștept să mă întorc la Iași și sper ca acesta să fie începutul unei frumoase prietenii!
–Mihai Damian, un dirijor devenit bariton. Cum a fost acest parcurs? Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales Opera? Ce v-a atras la muzică? Ce v-a oferit? Ce i-ați dăruit?
– Parcursul meu muzical este unul tumultuos aș putea spune. Am studiat pianul de la vârsta de 7 ani până la finalizarea liceului, după care am fost admis la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la specializarea Dirijat, însă mereu am fost atras de cântatul vocal. Încă din clasa a VIII-a activam în diferite coruri, lucru pe care l-am continuat până la finalul studiilor dirijorale. A urmat angajarea în cadrul Filarmonicii de Stat „Transilvania” ca bariton în cor, unde activez și acum. Aș spune că dragostea pentru operă a venit după cea pentru voce și studiul cântului. Tot acest parcurs a contribuit și va contribui la evoluția mea ca artist.
– Care a fost primul dar al muzicii, primul rol din cariera dvs?
– Primul meu rol a fost cel al Contelui Almaviva din opera „Le Nozze di Figaro” de W. A. Mozart la Opera Națională Română din Timișoara. Debutul absolut a fost în faimoasa „Carmina Burana” de Carl Orff, alături de Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare.
– Ce vă definește ca artist? Care sunt valorile dvs?
– Consider că seriozitatea, ambiția și punctualitatea sunt lucruri care mă definesc ca artist. Modestia este, de asemenea, foarte importantă, însă nu dusă la extrem, deoarece nu trebuie să ne subestimăm capacitățile.
– O carierăîncepută frumos. La ce rol visați? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol?
– Nu cred că am un anume rol la care visez, ci mai degrabă sunt extrem de nerăbdător să abordez repertoriul verdian. Sunt totuși conștient că pentru unele roluri mai trebuie să treacă câțiva ani pentru ca vocea să se maturizeze deplin și pentru a acumula experiență de scenă.
– Care sunt momentele cele mai frumoase de pe scena? Dar cele mai grele?
– Părerea mea este că pe scenă nu există un moment mai frumos decât altul, fiecare clipă are farmecul ei. Pentru mine cele mai grele momente sunt pauzele, deoarece există riscul ca energia și concentrarea să se piardă, astfel actul artistic având de suferit.
– Care este rolul care credeți că vă definește? Ce împrumutați din roluri și ce le oferiți din personalitatea dvs?
– Din rolurile abordate până acum, cel mai confortabil m-am simțit în cel al Contelui Almaviva din „Le Nozze di Figaro”. Cred că personajele care au autoritate mă ajută să fiu oarecum stăpân pe situație, oferindu-mi mie ca artist mai multă încredere în propria persoană. Fiind o persoană empatică și sinceră, eu încerc să ofer câte puțin din asta și personajelor pe care le interpretez, fie ele negative sau pozitive.
– Cum este omul Mihai Damian? Ce face atunci cand nu cânte? Ce alte pasiuni are?
– Aș zice că Mihai Damian este un tânăr entuziast și serios care dorește să creeze și să transmită emoție atât pe scenă, cât și în afara ei. Îmi place mult să gătesc și consider că este tot un procedeu foarte bun de creație, nu degeaba numindu-se „artă culinară”.
Peste 200 de ani au trecut de când Gioachino Rossini ne-a făcut cunoștință cu Figaro și cu personajele operei „Bărbierul din Sevilla”, una dintre cele mai îndrăgite creații ale teatrului liric. Scrisă în doar trei săptămâni, opera a avut premiera mondială pe 20 martie 1816 (pe atunci cu titlul „Almaviva, ossia L’inutile precauzione”), la Teatro Argentina din Roma. Libretul lui Cesare Sterbini, după o piesă de Pierre Beaumarchais, a preluat subiectul unei farse populare (Finta Pazza), care a devenit imediat o capodoperă a comediei franceze. Reprezentația s-a bucurat de un real succes și l-a transformat pe Figaro, bărbierul spaniol plin de umor care creionează cu tușe romantice povestea de dragoste dintre neliniștitul Conte Almaviva și frumoasa Rosina, într-un personaj care continuă să deschidă afișele teatrelor de operă din întreaga lume.
Spectacolul de aseară, regizat de către Matteo Mazzoni (Italia), care s-a ocupat inclusiv de costume, decor și lumini, a fost unul modern, pe care Opera îl va putea exporta cu succes în întreaga Europă. „De la epoca lui Rossini vom ajunge la ceea ce se întâmplă în casele oamenilor în prezent. Cu această traversare în timp, vom reuși să transmitem ceea ce a dorit Rossini să exprime prin muzica sa”, a explicat regizorul Matteo Mazzoni la prima montare.
Distribuția a fost una de excepție, artiștii lirici ieșeni și invitații lor oferind „bucurie și încântare publicului” sub bagheta maestrului David Crescenzi. Un vis devenit realitate într-o duminică în care farmecul serii a fost dublat de interpretarea ireproșabilă a mezzosopranei Maria Miron Sîrbu (Rosina), sopranei Angelica Solomon (Berta), tenorului Andrei Fermeșanu (impecabil în rolul Contelui Almaviva pentru care este deja celebru și în care a debutat, în urmă cu mulți ani, tot sub bagheta dirijorului David Crescenzi), basului Andrei Yvan (Don Bartolo), acompaniați de Orchestra, Corul și Baletul de la Opera Națională Română Iași. În rolul lui Figaro, publicul l-a cunoscut pe baritonul Mihai Damian, sosit ca invitat de la Filarmonica de Stat Transilvania, aflat în rol de debut. „Seara trecută am avut imensa bucurie de a debuta în rolul lui Figaro din opera Il barbiere di Siviglia. A fost pentru prima dată când am urcat pe scena Operei Naționale Române din Iași. O distribuție de excepție, un dirijor formidabil și un public entuziast! Mulțumesc Opera Națională Română Iași pentru invitație și pentru oportunitate! A fost de vis!”, a spus, plin de entuziasm, Mihai Damian. Aceeași bucurie a împărtășit și basul Marius Boloș (Opera Națională Română din București), îndelung aplaudat în rolul lui Don Basilio. „26 februarie 2023 a fost o zi minunată. În primul rând, datorită reîntâlnirii cu publicul ieșean pe care nu l-am mai văzut de câțiva ani din cauza vremurilor tumultuoase pe care le trăim. Ca de fiecare dată, primirea a fost una plină de căldură și energie pozitivă, aplauze și numeroase mesaje de felicitare după spectacolul Il Barbiere di Siviglia. Apoi reîntâlnirea cu colegii dragi, foarte talentați, o orchestră care ne-a acompaniat și a sunat exemplar, sub conducerea Maestrului David Crescenzi. Un succes pentru care mulțumesc și sunt recunoscător lui Andrei Fermeșanu”, a adăugat Marius Boloș.
De succesul îndrăgitului spectacol, afirmat încă o dată la finalul unui februarie care a fost plin de împliniri pentru ONRI, prin montarea unei noi versiuni a „Văduvei vesele”, prin „Traviata” și cele două balete, „Lacul Lebedelor” și „Zâna păpușilor”, s-au bucurat foarte mult nu doar iubitorii de muzică, ci și cântăreții, care au făcut o largă reverență nu doar celor care le apreciază glasurile, ci și artiștilor cu care au împărțit scena. „A fost o adevărată bucurie și o energie deosebită ce vor rezona mult în sufletul meu. Mulțumim mult onorat și mult stimat public, că ați fost foarte receptivi și ne-ați transmis o energie deosebită din care ne-am reîncărcat reciproc cu vibrații pozitive”, a fost mesajul basului Andrei Yvan. Senzațională în rolul Bertei, soprana Angelica Solomon a fost încântată de „cast-ul foarte tânăr, iar faptul că la pupitru l-am avut pe Maestrul Crescenzi, mi-a dat un motiv în plus de încredere și bună dispoziție! Emoțiile mele au fost la intensitate maximă pentru că de șapte ani nu am mai interpretat acest rol”.
Imediat ce cortina a coborât, încheind nu doar încă o seară sublimă petrecută la Opera din Iași, ci și o lună plină de succes, artiștii și-au aruncat privirile către luna lui Mărțișor, care va aduce mari surprize atent pregătite. Vivat Opera!
„Fie ca timpul acestei nopţi să strălucească de plăceri”, a fost una dintre dorințele artiștilor Operei Naționale Române din Iași, lansate în cele două reprezentații de excepție ale „Traviatei” care i-au convins pe ieșeni că miracolele oferite de muzică există. Pentru artiști au fost zile de grație absolută, în care și-au dovedit încă o dată măiestria, forța emoțională, știința execuției. Sopranele Cristina Grigoraș și Manuela Barna-Ipate au fost magnifice în rolul Violettei Valery, publicul fiind impresionat de un „dar neprețuit și un eveniment ce nu putea trece neconsemnat în imagini și aplauze nesfârșite”.
Sub bagheta dirijorului David Crescenzi, celebra operă verdiană și-a derulat povestea plină de emoție, spusă de vocile tenorilor Riccardo della Sciucca (invitat) și Florin Guzgă (aplaudați în rolul lui Alfredo Germont) și a baritonului Alexandru Constantin (Giorgio Germont), cărora le-au oferit replici Florentina-Irina Onică (Flora Bervoix), Victor Zaharia (Baronul Douphol), Teodor Busnea (Dr. Grenvil), Marinela Nicola-Pahoncea și Brândușa Moțoc (Annina), Olivian Andrișoae (Gastone), Daniel Mateianu (Marchizul d’Obigny), Florin Roman (Giuseppe), Octavian Ionescu (Grădinarul), Cezar Octavian Ionescu (Bucătarul) și Viviana Olaru (Fiica lui Giorgio Germont). Balerinii au adus pe scenă emoțiile vibrante ale Violettei, artiștii reușind, prin mișcările lor, să ajute publicul să le trăiască intens. Corul dirijat de Manuel Giugula a dat forță destinului tragic al Violettei, rol despre care îndrăgita soprană Cristina Grigoraș a mărturisit că i-a fost mai mult decât un dar. „Sunt FERICITĂ după triumful cu rolul Violetta Valery, unul cu multe provocări… Nu pot face o listă pentru mulțumiri, ar fi prea lungă, dar vă mulțumesc TUTUROR! Vă știți fiecare în parte: artiștii de pe scenă și din fosă, garderoba, tehnicul, maestrului David Crescenzi pentru încrederea acordată și încurajări, au însemnat enorm pentru mine. Reacția publicului…??? Oh, Doamne! Mulțumim pentru asemenea răsplată!!!”, a scris Cristina Grigoraș la finalul primei seri magice în care destinul Traviatei a impresionat din nou inclusiv prin colecția de rochii și costume create de Doina Levintza și lucrate cu minuțiozitate pentru fiecare artist, adevărate opere de artă
Un eșec transformat într-un răsunător succes
Libretul operei lui Giuseppe Verdi, „La Traviata”, a fost inspirat din celebra „Damă cu camelii” a lui Alexandre Dumas-fiul, care a oferit publicului povestea lui Rose Alphonsine Plessis. Născută în satul Nonant, nu departe de orașul Bayeux, ea a fugit de acasă la vârsta de 13 ani. A ajuns la Paris, unde sărăcia a împins-o către prostituție. La 18 ani era una dintre cele mai cunoscute curtezane („traviata”, în limba italiană). Așa l-a cunoscut și pe Alexandre Dumas-fiul, care s-a îndrăgostit de ea și cu care a avut o poveste de iubire în care Giuseppe Verdi a văzut o operă despre care a fost convins că va ajunge la sufletul publicului. Premiera a avut loc la Veneţia (Teatrul La Fenice) pe 6 martie 1853, însă a fost un eșec, după cum însuși Verdia nota: „E vina mea sau a soliștilor? Timpul va decide”. Într-adevăr, timpul și răgazul oferit au decis. Verdi a revizuit opera, care a avut mare succes un an mai târziu, la Teatrul San Benedetto din Veneţia. De atunci, povestea continuă să impresioneze publicul, iar rolul Violettei Valery să fie unul dintre cele mai râvnite din cariera oricărei soprane.
Cu ce alt spectacol ar fi putut începe noul an Opera Națională Română din Iași decât cu „Liliacul”? Opereta în trei acte, semnată de Johann Strauss-fiul, cu un libret de Karl Haffner și Richard Genee, după vodevilul „Le Reveillon”, scris de Henri Meilhac și Ludovic Halevy, a fost un dar deosebit oferit publicului și răsplătit cu aplauze pe măsură în două seri în care sala Operei a fost neîncăpătoare! Spectacolul, o idee nouă de fusion între teatru și operă, a fost un dar oferit deopotrivă artiștilor cât și publicului, urmând de altfel o tradiție după șarmanta coordonare muzicală realizată de însuși compozitorul J. Strauss a premierei absolute din 5 aprilie 1874. Opereta „Liliacul” a continuat să emane umor și o inegalabilă bucurie de viață la fiecare apariție pe scenă. „Farmecul compozitorului vienez a generat aprecieri și din partea contemporanilor săi precum Johanes Brahms, despre care se spune că nu a ratat nicio reprezentație a operetei, Gustav Mahler aducând, de asemenea, distincție și complimente valsurilor lui Strauss, referindu-se la unicitatea și inventivitatea lor încântătoare”, se arăta în multe critici ale vremii.
Un plan de răzbunare în „vesela pușcărie”
Povestea este stabilită în ultima zi a anului și în noaptea de Revelion. Totul pleacă de la o răzbunare emoțională, o farsă pusă la cale de Falke prietenului său Eisenstein. Primul vrea să se răzbune pentru o poveste mai veche când, după un bal mascat, Eisenstein l-a lăsat beat într-o grădină publică, îmbrăcat într-un costum de liliac. Povestea este cunoscută și are ca personaje un bogat cuplu burghez cu probleme în căsnicie, o servitoare a soției și sora ei pretențioasă, un temnicer sfătos, alți prieteni dornici de chefuri gratuite. Cu toții pornesc într-o aventură scurtă începută în salonul de dans și încheiată la „vesela pușcărie”, cu diferite opriri în stații în care surpriza ține loc de orice meniu fastuos. Farsa lui Falke nu decurge conform planului, nefiind decât începutul unei întregi serii de confuzii și neînțelegeri, cu urmări ilare.
Povestea de la Iași a fost acordată inclusiv spațiului, personajele fiind plimbate chiar și prin Piața Unirii, unde unde începe mica răzbunare a lui Falke. Căci viața e plină de surprize, nu-i așa?
Un șir de întâmplări care mai de care mai hazoase ne-au oferit, la final de săptămână, artiștii lirici ai ONRI, alături de invitații lor. Un moment aparte a fost apariția lui Pavel Bartoș (în rolul lui Frosch, paznicul închisorii), care a completat un tablou umoristic foarte apreciat de public, dovadă fiind aplauzele prelungite și mesajele ulterioare, ceea ce arată că Iașul este deschis la tot ceea ce poate fi nou în cultură. „Mulțumesc, Iași, m-ai făcut tare fericit la început de an! Abia aștept să ne revedem! Interpretându-l pe Frosch, în opereta Liliacul, am trăit o senzație de tare bine. V-am pupat!”, a fost mesajul lui Pavel Bartoș după cele două seri de spectacol. Două reprezentații cu două distribuții ce au reunit numele foarte apreciate ale scenei lirice. În prima seară au fost aplaudați Diana Bucur (Rosalinda), Bogdan Zahariea (invitat, Gabriel von Eisestein), Soranna Nastasiu (Prințul Orlovski), Cristina Grigoraș (Adela), Andrei Yvan (Dr. Falke), Petru Burcă (invitat, Frank), Liviu Iftene (invitat, Alfred), Angelica Solomon (Ida), George Cojocariu (Dr. Blind), Victor Zaharia (Ivan). În a doua seară, de ovații s-au bucurat Cristina Simionescu Fântână (Rosalinda), Lăcrămioara-Maria Hrubaru-Roată (Adela), Angelica Solomon (Ida), Soranna Nastasiu (Prințul Orlovski), Cosmin Marcovici (Gabriel von Eisenstein), Andrei Yvan (Dr Falke), Petru Burcă (invitat, Frank), Ovidiu Manolache (Alfred), Victor Zaharia (Ivan) și George Cojocaru (Dr. Blind). Ambii dirijori, Bogdan Chiroșcă și Manuel Giugula, au motivat instrumentiștii și membrii Corului, care au fost în formă maximă în fiecare spectacol, la fel și trupa de balet, care au oferit momentele delicioase cu celebrii „șoricei”. Cele două seri au adus momente de bucurie nu doar pentru public, ci și pentru artiști care s-au distrat teribil și cu greu și-au liniștit inimile care au bătut pe ritmurile celebrelor valsuri ale lui Strauss. „Primul spectacol a pășit cu dreptul în 2023!Energia pozitivă creată de artiștii casei sau invitați a fost molipsitoare!”, a spus tenorul Andrei Fermeșanu, managerul interimar al ONRI. Cele două seri au adus momente de bucurie nu doar pentru public, ci și pentru artiști care s-au distrat teribil și cu greu și-au liniștit inimile care au bătut pe ritmurile celebrelor valsuri ale lui Strauss.
Imediat ce luminile rampei se sting, spectatorii lasă în urmă sala Operei, ai cărei artiști îi zâmbesc fericiți din culise. Au adus încă o dată bucurie în jur, au dăruit fericire și au petrecut încă o seară cu Rost. Căci a dărui este marea bucurie și sensul fiecărui artist, pentru care aplauzele publicului sunt cel mai mare dar.
2022 a fost un an rodnic și plin de bucurii pentru Opera Națională Română din Iași. Artiștii au oferit spectacole de înaltă clasă, impecabile, au creat o lume feerică pe scenă, au adus în fața iubitorilor muzicii adevărate capodopere. 2022 a fost un an cu multe împliniri nu doar sub aspect artistic, ci și financiar și administrativ. Publicul s-a bucurat de cinci premiere – trei spectacole de operă („Bal Mascat”, „Turandot” și „Pescuitorii de Perle”) și două de balet („Triptic” și „Romeo și Julieta”) care, alături de celelalte spectacole, au adus în sală peste 70.000 de spectatori. „Ne bucurăm de un public cald, serios, numeros care este alături de artiști. Ei bine, cu ajutorul acestui public au crescut și încasările obținute din vânzarea biletelor. Din acest punct de vedere, Opera Iași, ca instituție de spectacole, ocupă primul loc în Moldova și al treilea la nivel național, după Opera și Teatrul Național din București”, a spus tenorul Andrei Fermeșanu, managerul interimar al ONRI. Această poziționare este cu atât mai importantă cu cât ONRI nu are un sediu propriu, ci împarte clădirea cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.
Pentru unii dintre artiști, 2022 a fost și an aniversar, așa cum ne-a mărturisit soprana Diana Bucur: „Am împlinit 30 de ani de când am cântat pentru prima oară pe scena Operei. Acum, când mă uit la anul ce stă să se încheie, a fost unul bun. Am punctat trei roluri importante pentru evoluția mea vocală – Mimi din Boema, Leila din Pescuitorii de perle și Amelia din Bal mascat. Pentru anul care vine îmi doresc să avem cât mai multe spectacole”.
În opinia multor artiști, 2022 a fost un an plin de schimbări ce au propulsat Opera Națională Română din Iași la un alt nivel artistic. „A fost un an plin de premiere și spectacole deosebite, iar dorințele noastre, ale artiștilor și ale publicului larg, s-au împlinit. Dupa atâtea restricții, sala Operei a devenit din nou plină cu spectatorii noștri dragi și iubitorii de muzică. Am debutat cu rolul titular mult așteptat, Don Pasquale, din opera lui G. Donizetti cu același nume. Îmi doresc foarte mult ca anul 2023 să fie plin de realizări frumoase, într-o creștere continuă pe plan profesional, dar și personal, atât pentru colegii mei deosebiți de la Opera Națională, cât și pentru lumea întreagă, realizări însoțite de armonie, pace și iubire”, a fost mesajul basului Andrei Yvan.
Debuturi și binecuvântări
Anul 2022 a adus multe debuturi pentru artiști, în dreptul sopranei Manuela Barna-Ipate fiind trecute două – rolul Oscar din opera „Un ballo in maschera” de G. Verdi și cel al Luciei din opera „Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti. „Am fost înconjurată de o echipă minunată cu oameni profesioniști, am fost binecuvântată pentru că datorită lor am putut să mă dezvolt pe scena operei și să am parte de tot suportul necesar în special în pregătirea debuturilor, acolo unde emoțiile sunt trăite la o intensitate mult mai mare față de reluarea unui rol. Nu pot să nu reamintesc ce mare încântare, dar și ce mare responsabilitate a fost să performez pe aceeași scenă cu renumiții soliști de talie internațională precum Ștefan Pop, Bogdan Baciu și Cellia Costea. După toate aceste experiențe pe care le consider speciale și memorabile, am reușit să debutez în rolul Luciei, în regia complexă a marelui regizor Andrei Șerban. A fost cel mai dificil rol principal atât din punct de vedere tehnic-vocal, cât și scenic, iar asta mi-a adus cea mai mare satisfacție, reușind să-l duc până la bun sfârșit, ca mai apoi să primesc aprecieri din partea publicului”, am aflat de la îndrăgita soprană. Opera interpretată pe scenă cu toate elementele decorative este o experiență unică, palpitantă, cea mai directă din punct de vedere emoțional dintre toate genurile muzicale. Combinația dintre narațiunea dramatică, scenă și muzică, dar în special ambitusul și vulnerabilitatea vocii umane fac din operă forma de artă care se apropie cel mai mult de exprimarea emoției pure. „Opera Națională Română Iași reprezintă a două casă pentru mine, e locul în care am crescut și m-am dezvoltat ca artist încă din anii de facultate. Am avut onoarea să colaborez cu maeștri dirijori, corepetitori, regizori valoroși care au contribuit decisiv la modelarea și formarea mea. Sunt profund recunoscătoare întregii echipe”, a fost mesajul Manuelei Barna-Ipate.
Un an special a fost și pentru Noemi Onucu, elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, care a avut șansa unui debut pe scena Operei. „M-am gândit mult la anul ce stă să se încheie și nu văd decât infinite binecuvântări. Mă uit cu admirație la toate persoanele pe care le-am cunoscut, mi s-a oferit inegalabila șansă să cresc alături de mari maeștri. Sunt mai mult decât recunoscătoare pentru oportunitățile de care am avut parte. Ce s-a întâmplat în acest an nu a fost decât un început minunat a ceea ce va fi cariera mea ca artist. Îmi vor rămâne în inimă și în minte cel mai adânc săpate emoțiile primei mele apariții pe scena Operei, la gala de deschidere a stagiunii. Apoi, spectacolul Magia Crăciunului mi-a îndeplinit vise din copilărie. De mică mi-am dorit să devin prințesă pe o scenă. Nu-mi doresc decât să cresc în cunoștințe, în maturitate și inteligență muzicală. Am încredere în tot ceea ce mi se va oferi din partea Operei ca să-mi îndeplinesc această dorință. Opera a devenit pentru mine un mijloc de comunicare cu oamenii prin muzică. Am învățat aici că vocea e un bonus, dar seriozitatea cu care tratezi publicul este la fel de importantă. Opera rămâne pentru mine un loc de mister, unde am mereu de descoperit și de învățat… Un loc magic!”, a completat Noemi.
Copiii, alături de maeștrii Operei
Bucurii au adus publicului și micii artiști din cadrul Corului de copii, dirijat de Raluca Zaharia. „Mi-a plăcut că au fost foarte multe spectacole la care am fost aplaudați îndelung, că mi-am făcut mulți prieteni în cor și că am fost alături de marii artiști ai Operei”, am aflat de la Gabriela Rotaru. Natalia Bondar, o altă fetiță din cor, s-a bucurat că „a trăit o experiență unică și că a evoluat”. Pentru Horia Vladimir Șandru, cel mai emoționant moment a fost debutul în rolul Kurt din „Sunetul Muzicii”. „Bucuria a fost dublată de redistribuirea în cel de-al doilea spectacol și, bineînțeles, de aplauzele îndelungate ale publicului. Totul culminează cu interacțiunea pe care o avem cu marile voci ale scenei lirice ieșene. Este o experiență extraordinară care va conta enorm pentru noi. Pentru toate aceste clipe unice, și pentru multe altele, vă mulțumim”, a completat micul artist. Aprecierile publicului l-au impresionat și pe Iustin Jerghiuță, care ne-a mărturisit că trăiește cu intensitate toate momentele petrecute pe scena Operei, dar cel mai mândru și emoționat a fost de rolul său din spectacolul „Sunetul Muzicii”, Friedrich von Trapp. „Aplauzele și uralele de la sfârșitul spectacolului au fost cea mai grozavă răsplată a noastră!”, a recunoscut Iustin. Pentru mulți copii, spectacolul „Sunetul muzicii” a fost extraordinar, au fost fericiți că au putut fi parte din noua producție. „Am sărit în sus de bucurie când am fost aleasă să joc pentru prima oară în Sunetul muzicii, în rolul Brigitta, alături de artiștii Operei. A doua oară a fost o mare surpriză pentru că nu mă așteptam deloc. Eram uimită de cât de repede se vindeau biletele. Emoțiile dinaintea spectacolului și munca răsplătită de aplauzele din sală m-au făcut să mă rog să joc și în al treilea spectacol, ceea ce s-a întâmplat”, am aflat de la Daria Maria Nechifor.
Pentru dirijorul Corului de copii, Raluca Zaharia, 2022 a fost un an rodnic, plin de recitaluri, apariții publice, spectacole. „Deseori tumultuos prin alergătura de la o repetiție la alta sau de la un eveniment la altul, dar toate îndeplinite cu punctualitatea și promptitudinea cu care i-am obișnuit pe cei cu care colaborez. Anul 2022 a readus căldura din partea publicului cu care eram obișnuiți atât eu, cât și copiii din cor. Anii de pandemie au adus distanță chiar și între noi artiștii, dar cred că prin această privire obiectivă ne-am făcut cu toții ordine în priorități și cred cu tărie că fiecare din noi decide să îmbrățișeze, în fața oricăror alegeri, onestitatea, constanţa, sinceritatea, spontaneitatea. Iar eu claaar beneficiez de toate acestea datorită valurilor de copii cu care interacționez din anul 2011 până în prezent”, a recunoscut Raluca Zaharia. Pentru anul 2023, îndrăgitul dirijor își dorește lucruri simple, care îi hrănesc sufletul. „Vreau să rămân la fel de inocentă, să nu-mi neglijez familia și prietenii, să mențin legătura cu cei care mă inspiră, căci nu reușesc să îi sun sau să îi vizitez pe cei cărora le sunt profund recunoscătoare, dar cărora le trimit mereu gândurile mele pozitive. Am învățat să nu-mi mai fac planuri, căci ceea ce ne dorim nu e neapărat ceea ce avem nevoie. Evoluăm datorită experiențelor pe care le trăim. Au trecut 27 de ani de când am pășit prima dată pe scândura Operei. Sala Mare are ceva magic, ceva care te cheamă, te îmbie. Undeva în subconștientul meu am simțit atracția. Mi se părea de neatins, de nepătruns din cauza lumii modeste din care provin, dar visul ireal mi s-a împlinit în anul 2011. Opera reprezintă pentru mine felul zilnic de a fi. Iubesc scena, iubesc muzica, iubesc genul operistic, iubesc vocea umană, iubesc împletirile sonore, iubesc sincretismul operei, cu tot personalul uman care necesită dragoste, înțelegere, răbdare. Le sunt profund recunoscătoare persoanelor cu care interacționez zilnic”, a zâmbit Raluca Zaharia, la fel ca și copiii pe care îi coordonează. „Am fost primită cu brațele deschise într-un loc de care nu vreau să mă despart vreodată. Corul a devenit a doua mea familie”, a spus Teodora Maria Ducan. „Am fost tratați ca niște adevărați artiști. Mi-a plăcut că am reușit să interacționăm cu toti artiștii și, mai ales modul, în care publicul ne-a primit.A fost o experiența minunată”, a fost mesajul primit de la Beatrice Maria Florea. „Îmi place la Operă pentru că e multă muzică, sunt mulți oameni prietenoși, îmi place magia scenei și cum intră artiștii în rolul personajelor”, ne-a spus Eva Zaharia. „Spectacolele mele preferate au fost galele de Crăciun, unde ne-au fost alături cei mai mari artiști ai Operei, și Sunetul Muzicii, unde am avut ocazia sa debutez în rolul lui Gretl Von Trapp”, a fost mesajul Nataliei Maria Pohodnicaru. „Împreună cu ceilalți colegi am exersat zi de zi, am învățat multe lucruri noi, străduindu-ne să devenim mai buni. Am primit cu toții ropote de aplauze și vor rămâne pentru totdeauna în inima mea! Efortul pe care l-am depus a fost mare, dar în același timp a meritat și l-aș mai repeta de mii de ori!!!! Răsfoiesc deseori caietul-program cu Sunetul Muzicii și nu-mi vine să cred că eu sunt în acele fotografii surprinse din timpul spectacolului!”, a zâmbit și Maria Sofia Țuțu. „Sincer, mi-a plăcut cum au fost gândite spectacolele,astfel încât să fie și copii în ele. Abia aștept să mai particip la asemenea spectacole”, a fost dorința lui Iustin Enachi. „Am reușit să îmi împlinesc un vis de a juca în spectacolul Sunetul Muzicii. Mi-au plăcut toate reprezentațiile în care am putut să ne bucurăm de public, de aplauze, de muzică”, a adăugat și Casandra Maria Voion.
2022 a fost un an bun și pentru iubitorii de muzică și balet, artiștii ONRI oferind spectacole de înaltă clasă, cu invitați de renume mondial. Magia unui spectacol este dată de calitatea distribuțiilor, a invitaților și de harul dirijorului.
Pe scenă au urcat tenorul Ștefan Pop (sosit la Iași pentru trei spectacole – două de „Rigoletto” și unul cu „Bal Mascat”), sopranele Elena Moșuc și Celia Costea, mezzosoprana Ramona Zaharia, baritonul Bogdan Baciu, baritonul Lucian Petrean, artiști care au cântat în marile teatre ale lumii și care vor reveni în capitala culturală a Moldovei. Multe dintre spectacole l-au avut la pupitru pe dirijorul David Crescenzi, „un maestru cu mână sigură, care respectă artiștii și oferă și un factor de stabilitate”, după cum a apreciat tenorul Andrei Fermeșanu.
Managerul interimar al ONRI are planuri mari și frumoase și pentru anul 2023. „În februarie vom readuce pe scenă spectacolul Văduva veselă, în regia maestrului Andrei Șerban. Va fi o nouă montare, cu un text refăcut, cu un alt raport între personaje. Pentru finalul lunii martie, mai exact zilele de 25 și 26, pregătim o premieră cu Trubadurul. Momentul va coincide cu lansarea la Iași a Radio România Muzical, iar premiera Operei noastre va fi și prima transmisiune”, a anunțat, în premieră, Andrei Fermeșanu. Stagiunea se va încheia cu o a treia premieră, mai exact „Cenușăreasa”, de Rossini, un compozitor cunoscut în România mai mult pentru „Bărbierul din Sevilla”. Nu este deloc ușoară o astfel de premieră deoarece presupune prezența unor voci cu o agilitate deosebită, un fel de atletism vocal, dar orice efort merită, iar aplauzele publicului sunt o garanție a spectacolelor magice oferite de ONRI.
„Dragă Moș Crăciun, sunt o fetiță de opt ani, acea fetiță care anul trecut te ruga să îi aduci tăticul de Crăciun. Între timp am crescut mai mare și am înțeles că fiecare om trăiește fericirea în mod diferit și nu tot ceea ce ne dorim poate fi și bun pentru noi”. Așa începe scrisoarea trimisă de Carina Mirabela Lucescu lui Moș Crăciun. Micuța a lăsat plicul în cutia poștală special amplasată în fața Operei Naționale Române din Iași, care a lansat, la fel ca și anul trecut, un concurs de misive dedicat copiilor.
Aproape 100 de prichindei, dornici să primească daruri din Laponia aduse de sania trasă de Rudolf au trimis scrisori, una mai frumoasă ca alta. La final, câștigător a fost mesajul Carinei, o copilă frumoasă și isteată, sensibilă și fragilă, dar cu un suflet mare cât Universul. Pe foile desprinse dintr-un caiet, micuța i-a încredințat Moșului povestea și dorințele pe care le avea nu neapărat pentru ea, cât pentru mama ei. „Încă de când aveam patru ani am crescut fără tată, iar mama era adesea foarte tristă. Din cauza supărărilor, ea s-a îmbolnăvit, devenind o persoană cu dizabilități. Recuperarea a fost foarte lentă deoarece mamei i-a fost foarte greu să accepte că, dintr-un om sănătos, ajunsese să depindă de ajutorul rudelor și prietenilor. Mie îmi făcea plăcere să îi aduc la pat diverse lucruri și să o învelesc”, a scris Carina.
Povestea descrisă de fetiță a început în urmă cu doi ani, chiar în sala Operei, la spectacolul „Spărgătorul de nuci”. „Eram la primul spectacol de balet pe care Carina îi viziona. Ne-am dorit mult să vedem această superbă poveste adusă pe scenă de către artiștii ieșeni. Din păcate, nu am putut sta până la final. Mi s-a făcut rău și am fost nevoită să plecăm. Atunci a început coșmarul meu”, a povestit Cristina Trișcă, mama fetiței. Problemele au fost generate de o discuție deloc blândă în care „am simțit pentru prima oară forța cuvintelor care rănesc, care taie. La scurt timp au început durerile articulare care m-au țintuit la pat. Timp de patru zile, ambulanța m-a plimbat printre spitalele din Iași, niciun medic nu-mi dădea de capăt. Analizele erau bune, toate investigațiile la fel, dar eu avea dureri crunte. Am avut noroc, la un moment dat, de un medic care și-a dat seama că s-a declanșat o boală autoimună, lupus eritematos sistemic”, a continuat povestea Cristina Trișcă. Micuța Carina a fost martoră la toată această suferință pe care a încercat să o aline așa cum a știut ea mai bine, dar cât poate face un copil? Cu tratament adecvat, starea mamei a început să se îmbunătățească. „Înconjurată de iubire, mama s-a făcut mai bine și a devenit din nou plină de viață. Facem multe activități împreună. Chiar zilele trecute mama a început să mă învețe să cânt la pian și îmi place foarte mult, Tare mult mi-aș dori, Moșule, să-i fac mamei o surpriză și să merg cu ea și cu bunica la spectacolul de balet Spărgătorul de Nuci. Ar fi cel mai frumos cadou pentru mine. Te rog să-mi aduci în dar măcar un bilet de intrare”, a scris Carina în mesajul care, prin grija artiștilor de la Opera, a ajuns acolo unde trebuia. Scrisoarea copilei a fost declarată câștigătoarea concursului lansat de către teatrul liric. Moșul, impresionat până la lacrimi, a lăsat o invitație la spectacolul „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, care va avea loc pe 18 ianuarie 2023. Carina va putea să se bucure pe deplin de frumusețea acestei povești, așa cum și noi ne bucurăm să vedem ce suflet frumos are. „Tu, Moșule, ce mai faci? Pe tine are cine să te ajute când ești bolnav”, l-a întrebat Carina, care l-a așteptat cu lapte și plăcintă cu iaurt. Micuța este elevă în clasa a doua la Școala Gimanzială „Ion Simionescu”, are rezultate excepționale la învățătură, este pasionată de șah și de drumeții, iar când va fi mare își dorește să devină biolog.
„Iașul mi-a dat șansa de a cânta în fața unui public generos și iubitor, ceea ce este de neprețuit pentru noi, artiștii”
* dialog cu baritonul Jean-Kristof Bouton, aflat din nou la Iași, în spectacolul „Boema”, de G. Puccini
Iașul boem îl are din nou ca oaspete pe îndrăgitul bariton Jean-Kristof Bouton, care a urcat din nou pe scena Operei Naționale Române în spectacolul „Boema”, de G. Puccini, în rolul lui Marcello. De altfel, debutul în acest rol a avut loc tot la Iași, în perioada în care baritonul a slujit ONRI. Am stat de vorbă cu Jean-Kristof Bouton despre arta lui și despre muzică, despre destin și despre mările nesfârșite pe care și-ar fi dorit să navigheze.
– Se împlinesc 10 ani de când ați fost adoptat de către Iași. Cum au fost acești ani? Ce v-a adus experiența românească dvs ca artist?
– Înainte de a veni în Iași, România mi-a adus un profesor extraordinar, doamna Eleonora Enăchescu, care mi-a dat o tehnică solidă, sfaturi pe care le voi ține minte toată viața. M-a învățat ce înseamnă să fii artist, dar și disciplina pe care trebuie să o avem ca să rămânem artiști într-o lume atât de competitivă. Iașul mi-a adus mai mult decât aș putea să spun. Mi-a adus debutul meu profesional ca artist, un repertoriu bogat de roluri care au marcat tot restul carierei mele. Mi-a dat șansa de a cânta ani de zile în fața unui public întotdeauna generos și iubitor, ceea ce este de neprețuit pentru noi, artiștii. Mi-a adus colegi dintre care mulți, de-a lungul timpului, mi-au devenit prieteni, iar asta este de neprețuit. Și nu în ultimul rând, mi-a adus soția mea iubită, cu care m-am întâlnit tot pe această scenă. Și mult mai mult.
– Care au fost cele mai frumoase momente?
– Momentele frumoase sunt multe și adeseori aceleași. Când râdem cu colegii în culise de lucruri care pot fi înțelese doar de artiști sau de micile greșeli făcute pe scenă, știute doar de noi. Sunt momente mici, dar de la care pornesc hohote de râs greu de oprit. Alte momente frumoase au fost (și vor fi în continuare) bineînțeles, aplauzele bogate după fiecare spectacol. Pot să spun cu sinceritate că Iașul are cel mai generos public în fața căruia am cântat!
– Cum au fost ultimii ani după plecarea, în 2019, de la Iași?
– Ca pentru toți artiștii freelanceri, primii doi ani au fost grei din cauza pandemiei. De când lucrurile au revenit la normal, mulțumesc lui Dumnezeu, cariera mea și-a întins aripile și și-a luat zborul. Am avut spectacole în mai multe teatre din Franța, Anglia, Spania… Am interpretat roluri care m-au făcut să îmi depășesc limitele ca artist. Spre exemplu, Charlie din „Three Decembers” (Jake Heggie) și Scarpia din „Tosca”, în particular, m-au făcut să mă redescopăr ca artist.
– Aveți o carieră internațională foarte mare. Unde v-a plăcut cel mai mult să cântați și în ce rol?
– Este foarte greu de răspuns pentru că îmi place să cânt indiferent de invitație. Fiecare teatru are ceva deosebit, fie clădirea, fie opera, fie colectivul! Însă, în 2021 am avut oportunitatea să cânt în „Carmen” la Teatro de la Maestranza, în Sevilla. A fost o experiență cu totul specială să interpretez rolul lui Escamillo în orașul unde se petrece acțiunea acestei faimoase piese, la nici o sută de metri de Arena din Sevilla. Bineînțeles, este o mare fericire întotdeauna să revin pe scena unde totul a început pentru mine, la Iași!
– Ați revenit în spectacolul „Boema”, în rolul lui Marcello, al cărui debut a fost la Opera din Iași. Cum a fost atunci? Cum este acum Marcello? Ce a câștigat rolul de-a lungul anilor?
– Da, am debutat în acest rol la Iași! Atunci a fost extraordinar și acum tot așa este! Marcello este un om darnic, un om care nu a lăsat dificultățile vieții să-i afecteze vocația sa de artist, de prieten, de om bun. Cred că noi artiștii avem multe în comun cu personajele din „Boema”. În acest spectacol nu vedem decât o parte a vieții lor de artiști tineri, iar opera are un final destul de trist. Îmi place să îmi imaginez că, mai târziu în viață, Marcello reușește ca pictor și are multe expoziții, iar agentul și iubita să este Musetta! Rodolfo a scris deja trei cărții de poezie, Coline are multe conferințe filozofice, iar Schaunard vizitează lumea întreagă! Merită și ei un final frumos!
– La ce rol visați și în ce teatru? Ce vă doriți cel mai mult de la arta dvs?
– Rolul la care am visat ani de zile era Scarpia din opera „Tosca” și am avut plăcerea și onoarea să debutez într-un turneu în Anglia și Franța, vara trecută. Găsesc detalii pe care le iubesc la fiecare rol pe care îl interpretez. Rolul mult visat este, întotdeauna, cel pe care îl pregătesc! Bineînțeles că mi-ar place să cânt la Metropolitan Opera sau la Scala din Milano, dar mă consider deja foarte norocos în parcursul meu. Ceea ce îmi doresc de la arta mea este simplu: să se bucure publicul la fel de mult pe cât mă bucur eu să cânt!
– Dacă într-o zi destinul vi s-ar schimba, ce ați alege să deveniți? Dacă ați putea fi oricine, cine ați dori să fiți?
– Dacă destinul s-ar schimba sau aș avea o altă viață, aș fi marinar. Marea, vasele, întotdeauna au fost o pasiune de-a mea de cînd pot să-mi amintesc. Însă, dacă aș putea să fiu oricine în lume, tot eu aș alege să fiu!
– Ce vă definește că artist? Care sunt valorile dvs?
– Ceea ce fac este artă și-mi dedic viața pentru asta. Valorile mele sunt iubire, sinceritate și bucurie. Trebuie să iubim sincer, să fim sinceri cu ceilalți din jur, dar și cu noi înșine, chiar când este mai greu. Mai și cred că fericirea este, în mare parte, o decizie. Cred că viața se mănâncă mereu cu poftă, nu cu jumătăți de măsură. Când vine vorba de muncă, întotdeauna trebuie să ne străduim să fim la cel mai înalt nivel posibil, fie că suntem la MET din New York sau într-o școală, în fața a zece copii.
– Ce faceți atunci când nu cântați? Ce pasiuni aveți?
– Sunt artist, deci sunt un om pasionat de tot ceea ce ating. Sunt pasionat de citit, în special istorie și poezie, pe care o și scriu. Fac sport, camping, hiking. Marea și vasele mă pasionează, într-un alt destin probabil aș fi fost marinar…
„De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”, spunea Emil Cioran, iar evenimentul găzduit de Opera Națională Română Iași a fost o dovadă că atunci când artiștii cântă, sufletele se îmbrățișează, iar visele devin realitate. Dedicați complet artei lor, artiștii ONRI au fost alături de copii, de această dată ca răspuns la invitația Fundației „Star of Hope” România de a da viață Galei „Schimbă un destin”. Seara a fost dedicată copiilor cu dizabilități aflați în grija acestui ONG, dar și copiilor ucraineni pentru care Moldova a devenit a doua casă.
Când primele tancuri rusești au mușcat din pământul Ucrainei și primele persoane au fugit din fața focului, oamenii cu suflet mare de la Star of Hope s-au aflat în punctele vamale de la Siret, Sculeni, Albița și la Dorohoi, unde au amenajat spații de cazare pentru mame și copii, în special. „Războiul a arătat încă o dată puterea ONG-urilor din Iași, care s-au unit și au oferit sprijinit nemijlocit”, a spus Aurora Vatamaniuc, președintele fundației, afirmațiile fiind întărite inclusiv de primarul Mihai Chirica, președintele CJ, Costel Alexe, și de prefectul Bogdan Cojocariu, prezenți în sală, alături de reprezentanți ai ONG-urilor partenere – UNICEF, Fundația SERA, CARE Franța, FONPC, FONSS.
O nouă viață
În cele nouă luni de război, peste 35.000 de refugiați, în special mame şi copii, au primit sprijin atât în punctele de frontieră Sculeni, Siret, Albița, Tabăra pentru Refugiați Huși, cât şi în Centrul Star of Hope Iași, Dorohoi dar şi în Centrul pentru Refugiaţi Moara (Suceava). Dacă în vămi, mamele şi copiii primesc alimente, apă, mâncare, kit-uri de igienă sau consiliere, în Centrele Star of Hope pentru Refugiaţi mamele şi copiii ucraineni beneficiază de adăpost, mâncare, asistență medicală, consiliere, activităţi de petrecere creativă a timpului liber dar şi şedinţe de terapie gratuită copiilor cu dizabilități din Ucraina. Totodată, pentru unele dintre mamele refugiate care au decis să se stabilească temporar în România, acest proiect a însemnat și regăsirea unui anumit sentiment de stabilitate și siguranță financiară, în fiecare din cele cinci puncte de lucru existând cel puțin un angajat refugiat încadrat cu carte de muncă. „Este o fundaţie care s-a implicat de fiecare dată în problemele critice ale oraşului, şi nu numai ale Iaşului. A reuşit să contribuie la o mare parte dintre sarcinile pe care autoritățile nu au reuşit să le rezolve. E foarte important de subliniat că este o extensie a Star of Hope International şi a arătat foarte clar solidaritatea statului suedez faţă de problemele copiilor din România, în special a copiilor cu dizabilităţi. De această dată vorbim de o problemă în plus, cea a copiilor refugiaţilor din Ucraina care au ajuns pe teritoriul Iașului. Este o sarcină în plus pe care cei de la fundaţii trebuie să le rezolve”, a spus primarul Mihai Chirica. Foarte apreciat a fost și Centrul pentru refugiați deschis cu sprijinul Primăriei, cel mai mare de acest gen din țară și coordonat de FONSS. Ambasadorul Suediei, Therese Hydén, a felicitat proiectele fundației și a promis sprijin și pe viitor, convinsă fiind că într-adevăr Iașul este un oraș al solidarității: „Iașul este primul oraş pe care l-am vizitat după ce am primit mandatul de ambasador în România. Aici am învăţat despre relaţia strânsă de colaborare care există între România şi Suedia, prin intermediul Fundaţiei Star of Hope. De fiecare dată mă întorc cu drag la Iaşi, este o mare oportunitate şi bucurie să particip la un eveniment deosebit”.
Muzica unește destine
Și pentru că unitatea de măsură a solidarității este caritatea, Fundația „Star of Hope” și-a propus să ofere 100 de burse pentru copii cu dizabilităţi – români și ucraineni – din centrele de la Iași, Dorohoi, Bârlad, Botoşani și Suceava prin mobilizarea oamenilor de bine alături de care s-au aflat și artiștii ONRI. Micii cântăreți din Corul municipiului Iași, dirijat de Raluca Zaharia, au fost primul dar al artei, iar veselia de pe chipul lor a alungat, pentru o seară, grijile celor rămași fără casă ori ale părinților pentru care autism, sindrom Down, tetrapareză spastică ori altă dizabilitate nu mai este demult o afecțiune, ci un mod de viață căruia trebuie să-i facă față zi de zi și nu este deloc ușor. Momentul celor trei tenori, Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu, alături de care s-a aflat orchestra ONRI, a făcut ca superba sală de spectacole să vibreze în aplauzele celor care și-au unit inimile în fața durerii copiilor. Și pentru că arta nu are teritorii, alături de Fundația „Star of Hope” au fost și doi oaspeți din SUA – soprana Laura Bretan și bass-baritonul Daniel Prunaru Reagan. „Magnific” a fost cuvântul cu care s-ar putea descrie o seară în care muzica a deschis inimi și a legat destine. Oamenii Operei au fost, pentru încă o dată, Oamenii Solidarității.
„Opera este un templu cu brațele larg deschise pentru toți cei care doresc să se înalțe prin cultură și muzică”, spunea recent tenorul Andrei Fermeșanu, atunci când, în calitate de manager interimar al Operei Naționale Române Iași, anunțase darurile artiștilor pentru luna noiembrie. După „Tosca”, spectacolul aniversar dedicat celor 66 de ani ai operei, „Lacul Lebedelor”, Sunetul Muzicii” și „Nunta lui Figaro”, „Lucia di Lammemoor” a făcut ca sala unuia dintre cele mai frumoase teatre din Europa să răsune, două seri la rând, de aplauzele ieșenilor care au apreciat astfel prestația artiștilor din cele două distribuții ale operei lui Gaetano Donizetti.
La trei ani distanță după ce maestrul Andrei Șerban a montat celebra operă la Iași, „Lucia di Lammermoor” a revenit cu distribuții duble, invitați și debuturi de marcă. În prima seară, tenorul Andrei Fermeșanu a debutat în rolul Edgardo, soprana invitată Rasha Talaat în rolul inconfundabilei Lucia, iar basul Ivan Dikusar în rolul preotului Raimondo. Alături de soliștii invitați, partitura a fost completată de soliștii, corul, baletul și orchestra Operei din Iași, conduși de la pupitrul dirijoral de bagheta inegalabilului maestru David Crescenzi. „ Reluată după trei ani, cu debuturi, invitați, atmosferă renăscută în dificila partitură a operei donizettiene, producția complexă a reprezentației ne readuce în fața primei stupori cu care am privit fascinați acest tot, construct estetic plin de forță!”, a fost mesajul transmis de către prof. univ. dr. Lăcrămioara Petrescu, una dintre ferventele admiratoare ale artiștilor lirici ieșeni și ai invitaților lor. „Nu poți avea oricând atâta plenitudine a reușitei, cum ne-au oferit-o aseară toți artiștii, din balet, din cor, din orchestră, din prima linie a scenei. O Lucia preziosa, exprimată de invitata Rasha Talaat, plină de caldură în fragilitatea aparentă, care a adus un aer de puritate extraordinară, alături de Edgardo, împlinit într-o partitură emoționantă și lucrată îndelung de Andrei Fermesanu, au strâns ovațiile sălii, îndelung. Marțialul Enrico a fost interpretat impecabil, adică strălucit, de Alexandru Constantin, care, oriunde ar cânta, face furori! Un nou debut al basului Ivan Dikusar, în Raimondo, completează seria de succese nenegociabile cu care tânărul artist s-a impus ca una din cele mai bune voci ale generației sale, bravissimo!”, a continuat Lăcrămioara Petrescu. A revenit pe scenă tenorul Andrei Apreotesei, în rolul lui Arturo, personaj cu mult pitoresc si stăpânire a jocului actoricesc. Laura Scripcaru (Alisa) și Ovidiu Manolache (Normanno) au fost la rândul lor personajele cerute, cu prestanța vocală și prezența scenică perfectă.
A doua seară, soprana Manuela Ipate a debutat într-unul dintre cele mai provocatoare roluri scenice și vocale, piesa fiind o piatră de încercare pentru toate artistele lirice. Cu o prestație impecabilă în rolul Luciei, Manuela Ipate a fost îndelung aplaudată de exigentul public ieșean, care a întâmpinat-o cu multă căldură.
„Dacă ar fi să fac o listă cu cele mai îndrăgite spectacole de operă pe care le poți vedea în țara noastră, cu siguranță s-ar îmbulzi în primele locuri multe dintre cele care se joacă pe scena Opera Națională Româna Iași. Indiile Galante și Lucia di Lammermoor, ambele regizate de Andrei Șerban, umplu de fiecare dată sala.
Cu soprana Manuela Ipate a fost o revelație. Capacitatea ei de a face adevărate acrobaţii în timp ce cânta partitura deosebit de dificilă, fără a afecta respiraţia sau cursivitatea frazei, a emoționat întreaga sală. Indiscutabil, a fost seara consacrării definitive pentru marile scene ale lumii pentru soprana Manuela Ipate Barna!”, a fost și mesajul domnului Iulian Drăgoiu, un alt pasionat al scenei lirice. Despre cel de-al doilea spectacol, domnia sa a notat că a fost „o montare superbă pe care sunt convins că mai toţi iubitorii operei au văzut-o la rândul lor și care aseară şi-a câştigat o minunată dimensiune dramatică”. La reușita celei dea doua seri au contribuit cuplul soprana Manuela Ipate-tenorul Florin Guzgă, dar și consacrații Adrian Mărcan, Dan Popescu, Ovidiu Manolache, Andrei Apreotesei, orchestra, corul și baletul condus cu multă ispirație de Cristina Todi, care a dat suflet dramei Luciei. Din distribuția momentelor coregrafice au făcut parte Pamela Tănasă-Gache, Maria Cotorobai, Elvis Gache, Ștefan Popa.
Așadar, „Lucia di Lammermoor” a fost aşteptată cu emoţii și răsplătită cu aplauze nesfârșite.
„I-am dăruit muzicii viața mea și îi sunt recunoscător pentru bucuriile aduse. Opera din Iași este a doua mea casă.”
* dialog cu baritonul Adrian Mărcan, pe care publicul ieșean îl va urmări în rolul lui Enrico din opera „Lucia din Lammermoor”, oferit de către Opera Națională Română din Iași
– Veți cânta din nou în „Lucia di Lammermoor”, de Donizzeti, un spectacol foarte bine primit de public. A câta reprezentație este cu dvs. în rolul lui Enrico?
– Enrico este un rol pe care l-am interpretat de foarte multe ori în diferite producții și pe care doream să îl abordez încă din facultate, când presimțeam că mi se potrivește foarte bine vocal. Nu obișnuiesc să îmi contorizez spectacolele deoarece consider că fiecare reprezentație este unică și irepetabilă. Rolul Enrico l-am interpretat, de-a lungul timpului, în diferite producții ale operelor din Brașov, București și Iași, iar varianta care m-a marcat este cea a maestrului Andrei Șerban, fiind o regie modernă, teatrală, provocatoare, care probabil este șocantă pentru publicul conservator. În același timp, publicul ieșean, cât și cel bucureștean este deschis acestei producții, probabil fiind atras și de spectaculozitatea, acrobațiile soliștilor interpreți și dramatismul încadrării temporale, diferită de clasicul lui Walter Scott („The Bride of Lammermoor”).
– Am vorbit de personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol? Este o întrebare pe care o adresez deseori și la care primesc, evident, răspunsuri diferite, foarte bune de inserat într-un manual de „Cum să fii personajul perfect”.
– În primul rând, mă pregătesc foarte bine muzical. Acesta este primul pas și cel mai important, pentru ca ulterior să fii foarte sigur scenic. Sunt ajutat foarte mult de faptul că sunt instrumentist la bază. Am studiat violoncelul de la vârsta de nouă ani la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, am și studii de pian în secundar, ceea ce mă ajută foarte mult la abordarea rolului din punct de vedere armonic. Încerc să intru cât mai profund în psihologia personajului, ajutat de partitura compozitorului, dar studiind și libretul, izvoarele istorice. Urmează munca la scenă, colaborarea cu regizorul care îți dezvăluie cele mai profunde subtilități ale personajului în general, dar și particularități venite din partea abordării lui. Toate acestea, împreună cu multă muncă de autocunoaștere, pot duce la realizarea unui act artistic cât mai fidel de intenția compozitorului, ceea ce este de fapt varianta ideală a unui spectacol.
Totodată, experiența vieții și a trăirilor personale au ajutat la dezvoltarea mea și la conturarea unor personaje veridice în cei aproape 30 de ani de activitate solistică. Astfel, orice rol pe care îl interpretez are o amprentă proprie formată pe bazele unor informații venite din partea unor mari artiști pe care i-am urmărit de-a lungul timpului.
– Ce ați împrumutat din Enrico și ce i-ați dat dvs personajului?
– Cred că am încercat să „împrumut” o parte din latura sa nobilă, eu fiind născut la sat. Enrico este capul familiei și are o poziție de putere, cu multă responsabilitate pe umerii săi. Mă regăsesc în această postură, însă latura sa dură nu mă caracterizează, cum nici un compromis pe care el îl face pentru a salva averea familiei. Eu am încercat să îl umanizez pe Enrico, justificându-i gesturile dure printr-o pură disperare, însă, în regia lui Andrei Șerban, umanizarea nu-și găsește loc într-o lume dominată de masculi.
– Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales Opera? Ce v-a atras la muzică? Ce v-a oferit? Ce i-ați dăruit?
– Gustul operei l-am perceput în timpul armatei, dar, de fapt cred că primul meu contact l-am avut în copilărie când urmăream împreună cu tatăl meu emisiunea lui Iosif Sava, „Ora de muzică”. Chiar dacă am crescut la sat, părinții mei apreciau enorm cultura, ascultând teatrul radiofonic și emisiuni culturale, iar eu eram mereu în preajmă. Fără să știe, m-au călăuzit spre un drum pe care nu știam că îl voi urma.
La vârsta de nouă ani, părinții mei m-au dat la școala de muzică și așa a început călătoria mea. Am absolvit liceul la violoncel, instrument care m-a ghidat toată viața. În timpul armatei, fiind selecționat în Ansamblul Artistic „Albatrosul” al Marinei Militare, am trăit un moment de intensitate artistică, dar și decisiv în viața mea: chiar în zilele Revoluției din ’89 cântam Corul Sclavilor din „Nabucco” de G.Verdi la Opera din Constanța, alături de colegii mei soldați.
Reîntors la Cluj, l-am revăzut pe interpretul rolului Nabucco, baritonul Dan Serbac, care m-a ambiționat să îi urmez calea, fiind impresionat de interpretarea și vocea lui. Am urmat cursurile Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la secția canto, de unde a început pregătirea mea vocală cu maestrul și mentorul meu Gheorghe Roșu.
M-a atras armonia dintre oameni creată de muzică, vibrația, stările în care te transpune și provocările pe care ți le oferă scena. Mi-a oferit satisfacția de a fi la „înălțime”, de a interpreta roluri de conți, toreadori și nobili. Însă, în același timp sunt umil servitor al artei și încerc să o servesc cât mai bine posibil spre bucuria celor care urmăresc personajele mele și nu persoana mea ca artist. Eu i-am dăruit muzicii viața mea de până acum și îi sunt recunoscător pentru bucuriile aduse.
– Care a fost primul dar, primul rol din cariera dvs?
– În timpul facultății am debutat cu patru roluri – Malatesta din „Don Pasquale” de G. Donizetti, Ben din „The Telephone” de G.C. Menotti, Belcore din “L’Elisir d’amore” de G. Donizetti și Marcello din „La Bohème” de G. Puccini, însă primul rol ca și solist al Operei Brașov a fost Fiorello din „Il Barbiere di Sevilla” de G.Rossini. De la acest rol până la Marchizul de Posa din „Don Carlo” de G.Verdi pe care îl interpretez la Opera Națională București a fost o cale lungă și plină de muncă.
– Vorbiți cu mare pasiune despre muzică și mă întreb care au fost rolurile din care poate nu ați fi vrut să mai ieșiți de pe scenă?
– Pe scenă dau o parte din sufletul meu, din ființa mea. Iubesc fiecare rol în parte, dar pot spune ca am câteva roluri de suflet, care mi se potrivesc – Marcello din „La Bohème” de G.Puccini, Rodrigo di Posa din „Don Carlo” de G.Verdi, Figaro din „Il Barbiere di Sevilla” de G.Rossini și Don Giovanni din opera omonimă de W.A.Mozart. De ce? Pentru că mă regăsesc în fiecare rol în parte, trecând prin situații similare de-a lungul vieții.
Mă dedic total oricărui rol și dau sută la sută din ceea ce pot oferi, nu mă menajez din a da totul pe scenă. Ar fi un posibil răspuns la întrebarea ce simte publicul – căldura pe care le-o eman, energia și dedicația mea totală. Acest lucru mă încarcă, mă provoacă și mă satisface. Recompensa pe care o primesc ca artist este încărcătura publicului resimțită în aplauze și în impactul asupra lor pe parcursul mai multor zile, fiind împliniți de vibrația spectacolului.
– Cum a început colaborarea cu Opera din Iași? Câte spectacole au fost? Care au fost cele mai frumoase momente alături de artiștii noștri?
– Colaborarea mea cu Opera din Iași a început cu mult timp în urmă, din anul 1995, cu un concert omagial Nicolae Herlea, în care eu l-am interpretat chiar pe Figaro, rol cu care maestrul a făcut mare carieră. Apoi au urmat o serie de colaborări și turnee în Germania și Elveția cu spectacolele „Il Barbiere di Sevilla”, „Les Pêcheurs des perles”, „La Bohème” și „L’Elisir d’amore”, la propunerea doamnei regizor Anda Tăbăcaru, sub bagheta maeștrilor Corneliu Calistru și Leonard Dumitriu.
În perioada manageriatului doamnei Beatrice Rancea, am revenit la Iași cu spectacolele „La Traviata” de G.Verdi, „Lucia di Lammermoor” de G.Donizetti, „Carmen” de G. Bizet, „Le Nozze di Figaro” de W.A.Mozart, „Die Fledermaus” de J.Strauss, „Carmina Burana” de C.Orff, „Văduva veselă” de F.Lehár și „La Bohème” de G.Puccini. Iată o serie de spectacole care a făcut din Opera din Iași a doua mea casă.
În timpul repetițiilor la toate aceste titluri, dar și al turneelor pe care l-am petrecut împreună cu artiștii Operei din Iași s-au legat prietenii strânse, avem multe amintiri frumoase, dar mai ales comice, care rămân mai bine nepovestite, dar vii în memoriile noastre. Cred că totuși cele mai drăguțe rămân cele din turnee, cu drumurile de mii de kilometrii parcurși cu autocarul, iar apoi ne întâlneam seara, după spectacol, la o conservă și la o Busuioacă de Bohotin.
– Ce vă definește ca artist? Care sunt valorile dvs?
– Corectitudinea și seriozitatea. Cred că dirijorii, regizorii, dar și managerii apreciază la mine, pe lângă calitatea vocală și umană, faptul că sunt disciplinat, pregătit și preocupat muzical și un bun partener de scenă. Mă consider maleabil, de-a lungul timpului am lucrat cu mulți regizori de la care am încercat să absorb orice informație și să-mi dezvolt abilitatea de a putea interpreta și reda viziunea acestora. În timp am devenit mult mai serios în munca individuală, disciplinat și doritor de a lucra la detaliu din toate punctele de vedere.
Valorile mele constau în muncă, dedicație și dragoste pentru tot ceea ce fac. Iubesc oamenii în general, publicul meu fidel și pe copii mei care mă înțeleg că lipsesc în mare parte din viața lor pentru că sunt artist.
– La ce rol visați? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol?
– Visez la rolul Rigoletto din opera omonimă de G.Verdi. Nu știu încă dacă am să ajung la maturitatea vocală necesară interpretării acestui rol, dar este un rol pe care visez să îl am în repertoriu, determinat de dorul pe care îl am încă din copilărie, dorul față de familie, iar mai apoi, la maturitate, față de copiii mei. De-a lungul timpului nu m-am grăbit să cânt roluri de maturitate, am lăsat ca lucrurile să decurgă de la sine, fapt care cred că m-a ajutat să am un parcurs armonios, iar vocea mi s-a dezvoltat natural, fără a forța. Cred că așa este sănătos și sunt mulțumit de repertoriul pe care l-am acumulat și simt că de acum încolo mai este timp să abordez și roluri precum Rigoletto sau Renato din „Un Ballo in Maschera” de G.Verdi.
A consemnat Maura ANGHEL
Absolvent al Liceului și al Academiei de Muzică „Gh. Dima“ din Cluj-Napoca, baritonul Adrian Mărcan este din anul 1995 solistul Operei Braşov, iar din anul 2016 colaborator permanent al Operei Naționale București. De-a lungul carierei a interpretat diferite roluri de operă pe scenele europene și a avut colaborări internaționale remarcabile în cadrul unor turnee și festivaluri de renume.
A colaborat cu dirijorii Cristian Mandeal, Emil Simon, Florentin Mihăescu, Cornel Groza, Emil Maxim,Cornel Trăilescu, Gheorghe Victor Dumănescu,Petre Sbârcea, Ilarion Ionescu Galaţi,Dorel Munteanu, Corneliu Calistru, Vlad Conta, Camil Marinescu, Alexandru Lascaie, Dorin Frandes ,Traian Ichim,Gabriel Bebeselea,Vlad Iftinca, Adrian Morar, Cristian Orosanu,Alfonso Saura Llacer, Volker Schmidt – Gertenbach, Alkis Baltas, Vadim Munster, Cornelia von Kerssenbrock, Christian Pollack, Roberto Salvalaio, Giuseppe Carannante, David Crescenzi, Paul Mann, Marcello Mottadelli, Stepfen Smith etc.
A colaborat cu regizorii Viorel Gombosiu, Anghel I.Arbore, Carmen Dobrescu, Cristian Mihăilescu, Beatrice Rancea, Andrei Serban, Anda Tăbăcaru – Hogea, Emil Strugaru, Thamas Farkay, Bruno Berger Gorski, Lucia Meschwitz, Waltraud Lehner, Karel Drgac, Matteo Mazzoni etc.
