Author Archives: Cojocariu Iuliana

Interviu cu Raluca Zaharia, dirijorul Corului de copii

„Corul a fost dintotdeauna o parte din mine”

* dialog cu Raluca Zaharia, dirijorul Corului de copii al Municipiului Iași, unul dintre colaboratorii fideli ai ONRI

„Nu este greu deloc să lucrezi cu copiii. Trebuie doar să fii un bun psiholog, un bun ascultător, empatic, uman, determinat, hotărât, vertical, iubitor de unde sonore, muncitor, pregătit, organizat, exigent, creativ, adaptabil, sociabil, iar pe lângă asta să nu uiți că trebuie să lași toate armele jos. Nu ești pe un front de luptă, ci ești pe un câmp cu flori, cu ieduți, cu nori pufoși, cu mult soare și chiote de bucurie. Când suntem împreună și cântăm, uităm chiar și de telefoane și tablete”, spune dirijorul Raluca Zaharia, coordonatorul Corului de copii al Municipiului Iași, pe care i-am aplaudat în foarte multe spectacole derulate pe scena Operei și nu doar. Am discutat cu Raluca Zaharia despre muzică, artă, pasiunea pentru cântul coral și dragostea pentru copii.

– Un an nou, cu provocări, planuri și vise. Ce noutăți veți prezenta publicului împreună cu micii artișți din Corul de copii al municipiului Iași?

– Anul acesta vom continua călătoria alături de copiii cu care descopăr și redescopăr tot ce ne oferă Cântul Coral. E o latură a artei în care toți participanții învață să lucreze în echipă, să comunice și la nivel emoțional unii cu alții, realizându-se astfel o conexiune directă și foarte frumoasă între ei în momentul creării actului muzical. Mă bucură foarte mult colaborarea cu pianistul Paul Pintilie care îmbogățește repertoriul corului cu aranjamente și compoziții proprii. De asemenea, Corul de Copii al Municipiului Iași are deja foarte multe evenimente realizate împreună cu membrii Corului Marii Uniri și cu Orchestra de Tineret a Municipiului Iași, fiind o colaborare prielnică în cazul nostru, pentru acomodarea cu timbralitatea diversă, învățarea unui repertoriu vocal-simfonic și, în general, pentru evoluția grupului nostru.

– Corul de copii al municipiului Iași este o prezență constantă pe scena Operei. Cum a început colaborarea? Câte spectacole să fi numărat până acum împreună cu ONRI?

– Corul de Copii al Municipiului Iași este un proiect axat pe o formă de educație muzicală non-formală, unde copiii, mai ales cei fără studii în domeniu, descoperă ce înseamnă o partitură, notele muzicale, formule ritmice, intonație, universul muzicii și al artei în general. Copiii devin membri fără o preselecție inițială, singura condiție fiind dragostea pentru activitatea pe care o desfășurăm. Suntem acum 122 de membri și avem loc pentru toți copiii din Iași, participarea în cadrul corului fiind fără taxă. Corul a început colaborarea cu Opera Română Iași în martie 2021, fiind invitați la gale și concerte. În ceea ce privește spectacolele din repertoriul curent al Operei ieșene, anul 2022 vine cu o preselecție în vederea formării unui grup de copii cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani, care va susține părțile muzicale din operele în care compozitorii au scris pentru vocile lor.

– Care au fost spectacolele în care copiii s-au simțit cel mai bine? Cum faceți distribuția pentru o reprezentație?

– Pe parcursul celor 10 ani încheiați de când pregătesc muzical, coregrafic și regizoral copiii care joacă în spectacolele Operei Naționale Române Iași, am observat că ei prind drag în special de operele compozitorului Giacomo Puccini. Există o curgere firească a undelor vibrante, o împletire cursivă a timbrelor sonore. Pentru copii primează să se simtă confortabil vocal, iar paginile pucciniene, deși scrise cu un grad de dificultate ridicat, sunt „descâlcite” cu ușurință de către copii, ei reușind să se integreze foarte bine în masa amplă de timbralități vocale și instrumentale. Lucrez cu emoțiile, cu sufletul, cu inima și le ofer toată încrederea și sprijinul acestor ochișori care mă îmbrățișează ori de cate ori ne reîntâlnim. Implicarea și calitățile lor muzicale mă determină să îi propun pentru anumite reprezentații. Ajung să îi cunosc foarte bine astfel încât îmi pot da seama dacă vor face față cerințelor artistice. Activitatea noastră nu se rezumă doar la învățarea partiturilor. Vorbim foarte mult și despre școală, despre pasiunile lor, pentru a-i cunoaște mai bine, pentru a le fi alături în cazul în care au nevoie de un sfat. Îi pregătesc psihologic prin joc și joacă pentru a păși pe o scenă, pentru a-și stăpâni emoțiile și pentru a le transforma în bucurie. Corectăm dicția și respirația, învățăm despre postură prin mișcare scenică și coregrafii, creăm personaje individuale și colective prin asimilarea indicațiilor regizorale. Le stârnesc curiozitatea și ajung să detaliez despre istoria muzicii, despre viețile compozitorilor, despre opere, despre creațiile acestora în urma valurilor de întrebări cu care mă asaltează.

– Corul este, în esență, un tot unitar, un organism viu care vibrează împreună cu dvs, cu scena și cu sala. Cum reușiți să faceți acest lucru?

– Nu este ușor de armonizat peste 100 de voci, câte are corul de copii. Empatizez foarte mult, îi las să mă descopere, caut să îi cunosc, le sunt alături în cazul în care e nevoie să intervin în situații neprevăzute. Ne ascultăm unii pe alții, ne încurajăm, învățăm să ne acceptăm reciproc, căci suntem diferiți și iubim asta. Fructificăm punctele comune, învățăm să prețuim punctele tari ale fiecăruia și le valorificăm acceptându-ne rolurile, creștem împreună ca într-o familie. Corul a fost dintotdeauna parte din mine. Am dorința de a le fi bine tuturor membrilor corului, de a găsi bucurie în jurul lor, de a prețui ceea ce au și ceea ce le oferă viața. Suntem un organism viu pentru că respirăm împreună, transmitem emoție împreună – eu – copiii – părinții – publicul.

– Cât de greu este (sau ușor?) pentru un copil să învețe atât de multe piese și din repertoriul corului, dar și pentru spectacolele de Opera? Care sunt cele mai mari dificultăți?

– Perioada pe care o parcurgem în momentul actual m-a determinat să caut și să experimentez noi și noi soluții pentru învățare și asimilare. Trebuie să menționez că sprijinul părinților este foarte important astfel încât ajung și ei să învețe repertoriul coral și de operă, lucru care, după cum mi-au mărturisit, îi bucură foarte mult. Facem tot posibilul să ne vedem cât de des se poate și dacă există dorință și pasiune, reușim împreună să parcurgem orice gen de repertoriu.

–  Revenind la rolul și misiunea dirijorului, care sunt cele mai grele momente pentru dvs cu referire la lucrul cu micii artiști?

– Nu este greu deloc să lucrezi cu copiii. Trebuie doar să fii un bun psiholog, un bun ascultător, empatic, uman, determinat, hotărât, vertical, iubitor de unde sonore, muncitor, pregătit, organizat, exigent, creativ, adaptabil, sociabil, iar pe lângă asta să nu uiți că trebuie să lași toate armele jos. Nu ești pe un front de luptă, ci ești pe un câmp cu flori, cu ieduți, cu nori pufoși, cu mult soare și chiote de bucurie. Știu că sunt o persoană idealistă, dar nimeni și nimic nu îmi va perturba imaginea aceasta pe care o proiectez copiilor și persoanelor care iubesc să cânte, iubesc să asculte. Când suntem împreună și cântăm, uităm chiar și de telefoane și tablete.

– V-ați temut vreodată de eșec, ați avut momente de poticneală? Cum le-ați depășit?

– Pentru mine, eșecul înseamnă să nu încerci. Eu funcționez dând curs ideilor și nu punându-le pe o hârtie, într-un sertar. Spre exemplu, pandemia am simțit-o că pe o provocare: am lucrat online, m-am întâlnit cu grupuri restrânse de copii, am realizat înregistrări cu distanțe mari între noi, avem videoclipuri, am cântat în concerte fără public în sală, am cântat mult în aer liber… Abia aștept să treacă aceasta perioadă și să îi adun pe toți copiii într-o sală generoasă, unde să ne putem omogeniza, să putem crea sonorități care să transmită mai departe bucuria și emoția cântului coral.

– Dacă acum ați fi copil, cum v-ar plăcea să arate un cor dedicat celor mici? Ce v-ar plăcea să cântați, cum ați dori să arate dirijorul?

– E o întrebare pe care mi-o adresez în fiecare zi. Mi-aș dori să fie un loc plăcut în care să pot învăța cât mai multe partituri în stiluri, perioade și din culturi diverse, într-un mod relaxat, înconjurată de mulți prieteni, unde armonia grupului și sprijinul reciproc să primeze. Asta încerc și eu să realizez pentru copii.

– Planuri pentru 2022? Ce dorințe lipite de suflet aveți?

– Am primit aceeași întrebare chiar la trecerea dintre ani și răspunsul meu a fost că tot ce îmi doresc este să mă bucur de familia mea în liniște, în iubire, în bucurie. Pentru copii îmi propun să abordăm un repertoriu cât mai divers, cu apariții locale, naționale și internaționale, care să reprezinte Iașul și România.

Pe copiii din îndrăgitul cor îi veți putea asculta și în această seară, în primul spectacol al Operei ieșene din acest an, „Carmina Burana”, de Carl Orff.

A consemnat Maura ANGHEL

Manifest pentru o Operă Deschisă

Orice moment aniversar invită nu doar la bucurie, ci și la reflecție. În aceeași măsură, orice moment aniversar poate oferi, dacă este bine înțeles, o nouă cale deschisă. Este punctul în care se află, cred, Opera Națională Română din Iași la momentul împlinirii a 65 de ani de ființare instituțională. E punctul în care se pot trasa, intersubiectiv, liniile directoare ale unui Manifest pentru o Operă Deschisă. În contextul unei explicații relative la sintagma pe care o „împrumut” din gândirea lui Umberto Eco – menținându-i sensul filosofic, dar conferindu-i și un atribut instituțional, după cum se va vedea –, componenta managerială vine abia la urmă. În firescul lucrurilor, prim-planul e ocupat – și așa trebuie să rămână mereu – de Oamenii Operei, fie aceștia artiștii și publicul fără de care ei nu pot exista, regizorii, coregrafii, scenariștii, personalul tehnic și administrativ. Cu toții, împreună, creează o lume. Este acea lume magică a teatrului liric și a baletului pe care ieșenii, și nu doar ei, o văd și o ascultă pe scena Operei din Iași de 65 de ani încoace. Este, cum ar spune Edmund Husserl, o „lume a vieții” (Lebenswelt).

Cum prinde viață această lume? Iată un prim pas al reflecției invocate la început. În anul în care Opera Națională Română din Iași își aniversează cei 65 de ani, am privilegiul încercării de a răspunde la această întrebare pe baza experienței provocatoare pe care o am din luna martie încoace. Pentru a mă menține în cadrele limbajului husserlian – știind că, da, este posibilă o fenomenologie a realizărilor culturale! –, voi apela la o reducție, la o „punere între paranteze” (Einklammerung) a tuturor pre-judecăților (în sens gadamerian) vehiculate în spațiul public referitor la evoluția de până astăzi a Operei ieșene. O astfel de suspendare (epoché) îmi oferă accesul, din câte îmi este îngăduit să sper și să îmi dau seama, la înțelegerea hermeneutică (Verstehen) a nașterii actului artistic și a lumii pe care acesta o poartă cu sine. Este vorba aici despre „complementaritate”, una care evidențiază, în premieră într-o intervenție publică pe care o asum (orice text publicat, implicit cel de față, este astfel), relația directă dintre infinitatea interpretărilor ce pot fi alocate de fiecare subiect implicat unui act propriu teatrului liric (operă și operetă, incluzând, evident, componenta instrumentală a fiecăreia în parte) sau baletului (ibidem) și structura culturală de profunzime pe care aceste interpretări o împărtășesc.

Aceasta este, cred, intersecția din care se naște „lumea vieții” Operei noastre (iar cadrul poate fi, bineînțeles, extins, având valențe universale), printr-un joc intersubiectiv al percepțiilor, implicând trăiri, sentimente și multă, multă dăruire. În acest proces al creației culturale prin „umplere cu sens” (același Husserl amintește, într-un loc, despre faptul că „orice realitate există doar prin «donație de sens»”), fiecare actant are contribuția sa specifică, indiferent că se află pe scenă, în fosa orchestrei, în culise, în stal, la lojă sau balcon ori participă virtual la spectacole, grație noilor tehnologii ale comunicării. Fiecare, deci, „dirijează lumea” și, astfel, îi „descoperă magia”. Îmi spun că aceasta este semnificația profundă a Operei Deschise și că această bună înțelegere a faptului că nu poate exista teatru liric și nici balet, ca opere de artă, în absența „ființărilor” ce le fac posibile (artiștii, publicul, partenerii culturali, economici și media, toți cei implicați, comunitatea ieșeană în ansamblul său) reprezintă un al doilea pas al reflecției pe care aniversarea din acest an o aduce în fața tuturor celor care îndrăgesc ONRI. În acest sens profund, Opera Deschisă nu poate fi o „monadă fără uși și fără ferestre”, ci devine o experiență multidimensională, printr-un proces (noesis) finalizat cu rezultatul „intenționalității” (noema), al ceea ce intenționăm să facem atunci când, cu fiecare spectacol, construim această Lume. Și îndrăznesc să spun că niciunul dintre spectacolele din repertoriul ONRI (din trecut, prezent sau viitor) nu poate eluda această realitate, această Lebenswelt, fiind realitatea însăși. Așa cum a fost, cum este și cum va fi creată de intersubiectivitatea Oamenilor Operei.

Componenta managerială a Operei Deschise vine, cum spuneam, abia la urmă și ea implică atributul instituțional despre care aminteam la început. În înțelegerea mea, care, la rându-i, are nevoie de complementaritatea intersubiectivă invocată, Opera Deschisă este adaptabilă. Instituțional, trebuie să răspundă provocărilor noutății fără a-și altera profilul „aristocratic”, se îndreaptă paideutic spre noi categorii de public spre a le aduce la înălțimea scenei, respectă individualitățile și sensibilitățile respingând orgoliile care macină, îndeobște, lumea noastră culturală, își fixează obiective de anvergură în sensul unor bucurii viitoare ale efortului comun. Ca Operă Deschisă, Opera Națională Română din Iași nu se poate bloca provincial (fapt înțeles de generațiile a căror memorie istorică am căutat, în acest an, să o recuperăm în mod onest), ci are datoria de a se deschide lumii. Pentru că lumea pe care o creează prin fiecare spectacol este parte integrantă a întregii lumi.

Acest album, elaborat spre a marca aniversarea de 65 de ani într-un timp foarte scurt și cu un efort imens (mulțumesc, Andrei Fermeșanu, mulțumesc, Aliona Paciurca, mulțumesc, Cătălin Sava, mulțumesc, Ligia Fărcășel, mulțumesc, Cristina Todi, mulțumesc, Ozolin Dușa!), oferă imagini ale Lumii Vieții de la Opera ieșeană. Împreună cu Galeria Oamenii Operei, pe care am constituit-o și inaugurat-o, de asemenea, în acest mandat, ar putea re-prezenta substratul profund al construcției instituționale a unei Opere Deschise, așa cum ONRI merită și poate să fie.

Prof. univ. dr. Florin-Daniel ȘANDRU

Cortina cu răvașe – un reportaj despre dorințele artiștilor

În sala cu balcoane aurite, luminile se sting pe rând, iar cortina coboară ușor, închizând scena care încă mai vibrează în urma ultimului spectacol din acest an. Ca o regină absolută, Liniștea își scutură faldurile rochiei, care se aștern în întreaga sală, apoi zâmbește ușor aplauzelor rămase încă în fața scenei. Pe cortină apar, rând pe rând, luminițe viu colorate, în care sclipesc răvașele prinse de artiștii ce au închis încă o partitură a unui an, cu gândul la cel viitor.

Spectacole, armonie, public cald, sănătate, familia alături și prieteni sunt câteva dintre dorințele trecute pe răvașele trimise de artiști cu gândul și prinse pe cortina scenei căreia i-au jurat credință. „Vreau să trec cu bine peste toate încercările vieții și să fiu sănătoasă, și eu, și cei dragi. Atât. Nimic altceva”, a fost mesajul îndrăgitei soprane Cellia Costea, căreia destinul i-a făcut un dar neprețuit în acest an – a cântat, pentru prima oară, pe scena Operei Naționale Române Iași, al cărei co-fondator a fost, în urmă cu 65 de ani, și bunicul ei, fagotistul Gheorghe Costea. „Armonie și sănătate”, a fost mesajul sopranei Mihaela Grăjdeanu, prim-solistă a scenei lirice ieșene. „Îmi doresc în primul rând să fiu sănătoasă, să am părinții sănătoși și aproape de mine pentru că familia este foarte importantă, să am puterea de a merge mai departe cu noi roluri în anul care vine, să am multe colaborări nu doar în țară, ci și peste hotare. Sunt bucuroasă că am semnat contracte în Monte Carlo și în Dubai pentru câteva spectacole frumoase, la început de an. Am puține dorințe, dar toate țin de sufletul meu. Să fiu sănătoasă și să fiu bine cu mine, să am prietenii alături și familia. Le doresc tuturor un An Nou plin de bucurii, fericire, împliniri, zâmbete și proiecte frumoase”, a sclipit, de pe cortină, răvașul prins cu gândul de către soprana Ana-Maria Donose.

Înainte de a lansa dorințele pentru anul viitor, basul Andrei Yvan a aruncat o privire peste umăr la ceea ce a fost în 2021 și ne-a invitat să fim „noi cu noi, sinceri, în oglinda sufletului nostru”, să analizăm ce am făcut bine sau mai puțin bine, cât din lista obiectivelor am reușit să realizăm, cât de buni sau mai puțin buni am fost cu noi și cu toți cei din jurul nostru, și bineînțeles, să ne gândim la ce am putea schimba întru a fi bine. „Noi, oamenii, nu ne naștem foarte buni și talentați, noi devenim astfel prin valorizarea darurilor noastre cu multă pasiune, credință, muncă, perseverență, bună organizare.  Sincer, eu cred că doar așa, de la un an la altul, putem deveni versiunea noastră cea mai bună și asta vă doresc din suflet tuturor!!! Domnilor manageri, tuturor colegilor mei de la toate compartimentele Operei Naționale Române din Iași și, nu în ultimul rând, îndrăgitului nostru public cu oameni minunați și nelipsiți de la spectacolele noastre, le doresc multă sănătate, împliniri sufletești, realizarea tuturor dorințelor cu Voia și cu ajutorul Bunului Dumnezeu. Vă invit să privim cu mult optimism spre noul an! Noi, prin puterea gândului nostru, putem crea un 2022 mai bun”, a fost convins basul pe care publicul l-a aplaudat de multe ori în „Nunta lui Figaro”.

„Ne dorim să bucurăm mereu publicul”

Cortina cu răvașe este ca un album cu amintiri adunate în toți cei 65 de ani ai Operei ieșene, un ecran pe care, dacă închizi ochii, poți revedea oricând spectacolele din sala cu balcoane aurite, în care aplauzelor vor răsuna din nou, la început de an. „Îmi doresc realizări mărețe, vreau să avem mai mulți balerini, să avem posibilități financiare pentru premiere, să bucurăm mereu publicul. De fapt, acesta este visul oricărui artist – să fie alături de sufletul publicului. În rest, liniște și inspirație ca să putem crea spectacole pline de magie”, a fost dorința Cristinei Todi, coordonatorul Corpului de Balet. „Pentrul anul care vine, atât eu, cât și soțul meu, ne dorim să avem cât mai multe spectacole și o sală plină cu public, cu toate scaunele ocupate”, și-a scris pe răvaș prim-balerina Monica Ailiesei, la fel ca și Maria Lozanova Buzincu, care are își dorește „cât mai multe spectacole, premiere și debuturi! Săli pline cu spectatori! Multe clipe frumoase cu familia, bucurii și fericire!”. „Sănătate familiei, pentru că ea îmi dă puterea să lupt pentru visurile mele! Îmi doresc să fiu plină de efervescență, ca să pot aduce în fața minunatului public debuturile mele! Armonie și iubire în juru-mi!”, a fost mesajul sopranei Angelica Mecu Solomon. „Îmi doresc să evoluez cât mai mult ca să mă pot redescoperi cu fiecare rol nou învățat și, nu în ultimul rând, aș vrea să trecem toți cu bine peste aceste vremuri grele și incerte”, a scris soprana Manuela Barna-Ipate pe lista viselor de împlinit. „Cât mai multe roluri, provocări noi, pace, o atmosferă frumoasă de lucru alături de colegi. Sănătate și armonie în familie. Dacă este armonie în jur și în interior, totul va fi perfect”, a completat soprana Diana Bucur o imaginară operă dedicată anului ce va să vină. „Primul gând mă poartă la dorința ca toți cei pe care îi cunosc să fie sănătoși și înconjurați de iubire. Seninătatea și credința în bine și frumos să ne pătrundă cu totul! Doresc inspirație, dăruire cu zâmbet pe chip și entuziasm în tot ce înseamnă manifestare artisticăâa. Și…. dacă e să îmi doresc ceva mai mult la mine…, ar fi o forță interioară care să-mi conducă gândurile și simtirea spre ceva mai multă încredere”, s-a auzit, ca într-un basm plin de magie, vocea sopranei Cristina Grigoraș, imprimată pe un răvaș imaginar prins de cortina Operei, ca o arie dedicată unui 2022 pe care cu toții ni-l dorim mai bun. Și plin de bucurii!

În sala cu balcoane aurii, în care poți auzi spectacolul liniștii așternute la final de an, luminile se vor aprinde nu peste mult timp. Cortina se va ridica ușor, trimițând Universului răvașele care au sclipit în noaptea Anului Nou, și va deschide scena pentru noi spectacole dedicate unui public dornic de frumos și de armonie.

La mulți ani tuturor!

Cu recunoștință și infinită admirație,

Maura ANGHEL

Scrisoare către Moș Crăciun – un interviu cu Ana Maria Regatun

„Dacă aș putea îndeplini dorința unui copil, mi-aș dori ca el să fie bucuros tot timpul”

Un concurs inedit organizat pentru copii de către Opera Națională Română din Iași a dovedit, încă o dată, cât de mulți năzdrăvani talentați avem în jur. Micuții au fost invitați să trimită scrisori lui Moș Crăciun, iar cea mai frumoasă a fost premiată. Din cutia poștală amenajată în fața instituției de spectacole a ieșit câștigătoare scrisoarea micuței Ana-Maria Regatun, elevă în clasa a II-a la Școala „B. P. Hasdeu”. Copila veselă și cu codițe cochete a impresionat juriul, care a răsplătit-o cu multe dulciuri. „În fiecare an îi scriem lui Moș Crăciun. A devenit deja o tradiție în familia noastră. Ana este membră a Corului de copii, coordonat de doamna Raluca Zaharia. Într-o zi, când am venit la repetițiile pentru spectacolul de Crăciun, am văzut cutia poștală și ne-am gândit să-i lăsăm scrisoarea Moșului, în speranța că va ajunge în timp util”, a spus Andreea Regatun, mama copilei, apoi gândurile i s-au dus la timpurile copilăriei ei, la darurile primite sub bradul plin de globuri. „Cel mai frumos cadou… Am o amintire vie a unui dar primit la serbarea de Crăciun din clasa întâi, când în cutia mare, împachetată cu hârtie albă, se afla un set de bucătărie cu ceșcuțe și farfurioare în miniatură și alte accesorii. Îmi amintesc că mă jucam cu sora mea ore întregi, imaginându-ne că avem propriul restaurant, în care serveam ceai și cafea oaspeților. Eram tare fericite!”, am aflat de la Andreea Regatun.

Strada Fulgului, nr 10, Orașul Zăpezilor, Tara Ghețarilor

Privind la bucuria copilei care a câștigat concursul de scrisori poți înțelege cu ușurință că atunci când va ajunge la vârsta maturității va fi un om cu sufletul plin de dragoste și dornic să ofere sprijin celor din jur. Ana-Maria are dorințe nu doar pentru ea, ci pentru toți cei de vârsta ei: „Dacă aș putea îndeplini dorința unui copil, mi-aș dori ca el să fie bucuros tot timpul și să aibă o copilărie fericită!”.

Micuța este convinsă că Moș Crăciun a fost impresionat de dorința de a-i aduce un dar motănelului ei, pe nume Star, dar și de versurile scrise la final din cartea „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”: „Orice inimă se știe, Vine dintr-o galaxie, Cu ferestrele deschise, Spre iubire și spre vise”. „Este cartea mea favorită, pe care o recitesc mereu cu drag”, am aflat de la Ana-Maria, adăugând că Moș Crăciun a fost uimit să vadă că îi cunoaște adresa: Strada Fulgului, nr 10, Orașul Zăpezilor, Tara Ghețarilor. „A fost bucuros să afle ca nu l-am uitat nici anul acesta”, a zâmbit Ana-Maria, apoi ne-a spus amuzată că Moșul a fost impresionat să vadă că anul acesta a scris literele de mână mult mai bine decât anul trecut. Și cum orice an se încheie cu o urare, Ana-Maria Regatun și mama ei au transmis un gând Operei Iași pentru 2022: „Fie ca noul an să aducă pe scena Operei Naționale Române din Iași spectacole care să încânte publicul! Vă dorim împlinirea tuturor năzuințelor și bucurie!”.

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu soprana Angelica Mecu Solomon

„Divinitatea mi–a oferit cel mai frumos dar, acela de a mângâia sufletele oamenilor prin armonicele vocii mele”

* interviu cu soprana Angelica Mecu Solomon, de la Opera Națională Română Iași

Cântă de când era copil, a visat la scenă și este convinsă că fără muzică nu și-ar putea împlini destinul și hrăni sufletul. Soprana Angelica Mecu Solomon, de la Opera Națională Română Iași, are așteptări mari de la ea și iubește enorm opera, așa după cum ne-a spus la o întâlnire în fața unui ceai cu miros de scorțișoară.

– Cum a intrat muzica în viața dvs? Ce v-a atras la portativ?

– Întâlnirea mea cu muzica s-a produs încă din vremea copilăriei! În școala generală fiind, eram rugată de fiecare dată să cânt la serbările finalului de an, ceva solo bineînțeles. Apropierea mea de canto clasic s-a petrecut în anii liceului. Eram elevă la Liceul Pedagogic „D.P. Perpessicius” din Brăila când profesoara mea de muzică, Maricica Lupu, a considerat că ar fi bine să-mi îndrept pașii către canto clasic, această ramură divină de care m-am îndrăgostit iremediabil! Fără să știu că într-o zi voi ajunge să cânt pe o scenă de operă, mă visam încă de micuță în rochii cu crinolină și corsete fin brodate! Pentru mine era de neatins acest vis, dar a fost posibil, cu perseverență în studiu și dorința arzătoare de a fi acolo sus, pe cel mai înalt piedestal, pe scenă adică, atunci când am terminat Conservatorul, în 2007. Am avut două profesoare minunate, cărora nu cred că le voi putea mulțumi vreodată pentru tot ceea ce m-au învățat: am studiat la clasa Cristinei Simionescu Fântână și masterul l-am terminat la clasa doamnei Adriana Severin. Mă înclin în fața dumnealor!

–  De cât timp colaborați cu Opera din Iași? Cum a început această frumoasă călătorie artistică?

– Colaborarea mea cu Opera Națională Română Iași a început atunci când am terminat Conservatorul, în 2007, când am fost acceptată în frumoasa familie a Corului operei! Aici pot spune că m-am format cu adevărat, am învățat ce înseamnă scena, bucuria unui spectacol și stăpânirea emoțiilor! Pentru mine, scena este ceva sacru, iar atunci când pășesc pe scândură, simt cum Divinitatea mi-a oferit cel mai frumos dar, acela de a mângâia sufletele oamenilor prin armonicele vocii mele.

– Care a fost primul rol pe care l-ați făcut? Ce ați simțit? Dar primul rol cântat pe scena Operei din Iași?

– Debutul meu ca solistă a fost direct într-un rol mare, pe scena noastră dragă. Era în anul 2010 și a fost o provocare fantastică pentru mine să fac rolul Donna Elvira, din opera „Don Giovanni”, de W.A.Mozart. Am debutat sub bagheta maestrului Adrian Morar, care a avut încredere în potențialul meu, și sub îndrumarea regizorală a doamnei Beatrice Rancea, ce m-a ajutat enorm să mă autodepășesc! Doamneee, îmi aduc aminte ce emoții am trăit atunci, am crezut că îmi va sta inima  când am auzit primele acorduri ale uverturii!

– Și iată că inima nu a stat, ci doar a bătut puțin mai tare, iar cariera dvs și-a urmat cursul. Alături de cine ați cântat?

– În periplul meu prin această lume minunată am avut bucuria să fiu alături de adevărați maeștri în arta cântului, de la care am „furat” câte o idee de tehnică și interpretare! M-am bucurat să fiu alături de Marina Krilovici (o cunoscută soprană română – n.r.) și tenorul Vasile Moldoveanu (un nume pe scena internațională, cunoscut pentru numărul mare de roluri făcute pe scena Metropolitan Opera din New York – n.r.), dar am cântat alături și de maestrul Marius Budoiu, un îndrumător liric de excepție! Eiiii…, și dacă ar fi să cânt lângă cineva care mi-ar plăcea, acela ar fi Jonas Kaufmann (un reputat tenor german – n.r.). Am voie să visez, nu-i așa?

– Desigur, în lipsa viselor și a dorințelor nu am mai vorbi despre planurile frumoase ale vieții. Care este opera dvs preferată? La ce rol visați?

– Fără nici cea mai mică ezitare, spun că opera mea preferată este „Boema” și îmi doresc nespus să pot da viața personajului Mimi! Iubesc Puccini pentru că muzica lui este un flux continuu, pentru că are un simț remarcabil pentru „le cose piccole” și pentru „Grande dolore in piccole anime”.

– Ce face Angelica Solomon atunci când nu cântă? Ce alte pasiuni aveți?

– Când Angelica nu este la operă sau pe scenă, este un om normal. Este  mămica unui năzdrăvan de 10 ani și a unui cățel la fel de cântăcios ca ea, Figaro! Când nu sunt prinsă de vâltoarea cotidiană, mă relaxez cu câte o carte bună sau un film interesant. Ador să mă plimb, să râd cu prietenii, să fiu înconjurată de natură!

– Dacă ar fi să faceți schimb cu un compozitor, ce operă ați așterne pe hârtie? Cum s-ar chema și ce rol v-ați oferi dvs?

– Interesantă întrebare! Opera ar putea să se numească Toate viețile pe care nu le-am trăit, în care personajul principal, adică Eu, să redea frământările și dorințele de a accede la împlinirea sufletului. Emil Cioran spunea că „De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”. Eu cred că acest suflet nu ar avea cum să înflorească fără dragoste, bunătate și muzică!

Pe Angelica Mecu Solomon ați putut-o admira în această seară în concertul „Cântând Crăciunul”, alături de artiști mult îndrăgiți ai Iașului.

Soliștii, corul, corul de copii și orchestra Operei ieșene au interpretat colinde românești și din repertoriul internațional, sub bagheta dirijorului Emil Octav Ambrosă.

A consemnat Maura ANGHEL