Author Archives: Cojocariu Iuliana

Interviu cu basul Lucian Dolhăscu

„Muzica m-a dezvoltat ca om. Sunt mai bogat prin experiențele și sentimentele înălțătoare pe care le-am trăit în toate producțiile muzicale”

* dialog cu basul Lucian Dolhăscu, invitat special în spectacolul de operă „Indiile Galante”

Operă a compozitorului francez Jean-Philippe Rameau, după un libret de Louis Fuzelier, „Indiile Galante” reunesc un spectacol grandios, care începe cu o uvertură și continuă cu patru acte. În fiecare act, acțiunea se petrece în alt loc de pe pământ (exotic din punctul de vedere al secolului al XVII-lea din Franța) și constă, în esență, dintr-o poveste de dragoste cu final fericit. Cele patru acte, „Le Turc généreux” („Turcul generos”), „Les Incas du Pérou” („Incașii din Peru”), „Les Fleurs” („Florile” din Persia) și „Les Sauvages” („Sălbaticii”, indienii din America de Nord), cuprind numeroase balete și culminează cu un rondo celebru – „Calumet de la paix“ („Pipa păcii”).

Spectacolul a avut premiera la Paris, în 1735. În România a fost montat pentru prima oară la Iași, în urmă cu zece ani, în regia lui Andrei Şerban, care l-a mai pus în scenă în 2003, la Opera Garnier din Paris. Partitura barocă are un grad mare de dificultate, motiv pentru care este întâlnită în puține teatre lirice. Publicul din Iași va avea bucuria de a revedea acest spectacol marți, 14 iunie, de la orele 18:30. Alături de soliști, balerini, Corul și Orchestra Operei Naționale Române Iași, pe scenă vor urca și trei invitați speciali – sopranele Mădălina Barbu și Rodica Vica și basul Lucian Dolhăscu. Am stat de vorbă cu Lucian Dolhăscu despre rolul căruia îi va da viață din nou, dar și despre provocările meseriei sale.

– Veți cânta din nou în „Indiile Galante”, un spectacol bine primit de public. A câta reprezentație este cu dvs. în rolul lui Bellone?

– Sunt onorat să revin pe scena Operei Naționale Române Iași. Mulțumesc conducerii pentru invitație și încrederea cu care am fost primit de fiecare dată. În anul 2012, Opera Națională Română Iași a organizat un casting pentru distribuția spectacolul „Indiile Galante” de Jean Philippe Rameau, unde am fost selectat să fac rolul Bellone. De-a lungul anilor, am făcut acest rol de 15 ori și de fiecare dată a reprezentat o mare provocare.

– E un rol de travesti. Ce i-ați dat dumneavoastră personajului?

– A fost o mare provocare pentru mine să fac acest rol ce implică o transformare totală. Pe toată durata desfășurării artistice a personajului te concentrezi asupra partiturii, jocului de scenă şi abilității vocale. Punctele de sprijin care au definit personajul au fost costumația, machiajul și coafura. Momentul lui Bellone stârnește zâmbete în rândul spectatorilor. Atenție, responsabilitate, asumare, implicare și mult studiu ofer fiecărui personaj pe care îl interpretez.

– Am vorbit de personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol?

– Trebuie să studiezi zilnic, să îți depășești limitele și să ieși din zona de confort (Bellone reprezintă o provocare) încât vocea să fie mereu antrenată. Tot timpul trebuie să știi să ții ritmul, să fii capabil să reacţionezi în orice situaţie și să poți să exprimi, în esenţă, orice emoţie. Sunt de părere că după ce solistul învață partitura și respectă cu exactitate mișcarea scenică și coregrafia poate să apeleze la imaginația sa, la  cultura şi experienţa proprie, astfel încât să fie capabil să creeze cât mai autentic rolul său, dându-i viaţă şi, în felul acesta, devenind credibil pentru publicul spectator.

– Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales Opera? Ce v-a atras la muzică? Ce v-a oferit? Ce i-ați dăruit?

– Talentul mi-a fost descoperit în clasele primare de către profesoara de muzică, tot ea fiind persoana care m-a îndrumat către Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Acolo am studiat un instrument, însă adevărata vocație în muzică urma să o descopăr câțiva ani mai târziu: vocea! Muzica m-a dezvoltat ca om. Sunt mai bogat prin experiențele și sentimentele înălțătoare pe care le-am trăit în toate producțiile muzicale. Am avut șansa să fiu îndrumat de nume celebre cum ar fi Viorica Cortez și Vasile Moldoveanu, iar în prezent studiez canto clasic la clasa doamnei profesoare Doina Dimitriu, în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Din anul 2015 sunt membru în Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași. Pentru mine, muzica este omniprezentă, iar îndeletnicirile pot fi diverse atâta timp cât rămân în sfera pasiunii mele. Pentru un solist, Opera reprezintă tabloul perfect în care își poate pune în evidență toate calitățile pe care le are precum voce, mișcare scenică și actorie.

– Care a fost primul rol din cariera dvs?

– Debutul meu în cariera solistică a fost în anul 2011, la Opera Națională Română din Iași. Personajul interpretat a fost Dr. Bartolo din opera „Nunta lui Figaro”, de W. A. Mozart.

– Ce vă definește ca artist? Care sunt valorile dvs?

– Talentul, perseverența, determinarea, atenția la detalii și perfecționism sunt valori care mă definesc. Când pui suflet în ceea ce faci nu are cum să nu iasă ceva minunat. Mă consider un om norocos pentru că am ajuns să fac ceea ce îmi place şi să mă dedic întru totul acestui lucru.

– La ce rol visați? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol?

– Cred că orice solist își dorește să interpreteze un personaj complex din toate punctele de vedere. În cazul meu pot spune că îmi doresc să ajung cât mai repede la performanța de a da viață personajului Filip al II-lea, din opera „Don Carlo” de Giuseppe Verdi.

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu soprana Mădălina Barbu

„Momentele pline de grație divină sunt atunci când mă aflu pe scenă!”

* dialog cu soprana Mădălina Barbu, invitată special în spectacolul „Indiile Galante”, de Jean Philippe Rameau

Unul dintre cele mai de succes spectacole din repertoriul Operei Naționale Române din Iași, „Indiile Galante”, de  Jean Philippe Rameau, în regia lui Andrei Șerban, revine pe scena teatrului liric. Marți, 14 iunie, cu începere de la ora 18:30, publicul va avea posibilitatea să vadă, pentru prima dată în această stagiune, creația compozitorului francez, care a avut premiera la Opera Iași în urmă cu zece ani. Spectacolul a mai fost montat de Andrei Șerban și la Opera Garnier din Paris, în 2003.
Alături de soliști ai teatrului liric ieșean, Corul, Baletul și Orchestra Operei Naționale Române Iași, spectatorii vor putea urmări și câțiva invitați – soprana Mădălina Barbu, basul Lucian Dolhăscu și soprana Rodica Vica. Am stat de vorbă cu soprana Mădălina Barbu despre muzică și despre bucuriile pe care această artă le aduce.

– În scurt timp, publicul ieșean vă va urmări în rolul L-amour, din opera „Indiile Galante”, de J. P. Rameau. Ce v-a atras la acest rol? Când și unde ați debutat cu el?

– Am avut ocazia să interpretez pentru prima dată rolul L-amour aici, la Iași, în anul 2018. A fost o plăcere să descopăr muzica lui Jean Philippe Rameau în acest colectiv și în regia lui Andrei Șerban. Revin cu plăcere de fiecare dată să interpretez acest rol, este foarte ofertant atât muzical, dar și din punct de vedere regizoral. Apreciez foarte mult și artiștii ieșeni pentru profesionalismul, prietenia și calitățile lor vocale.

– V-ați ales o misiune foarte frumoasă, de a aduce bucurie prin glasul dvs. De cât timp cântați? Ce v-a atras la muzică?

– Eu am început să cânt prin casă de la vârsta de 3 ani, ascultam foarte mult Andrea Bocelli. Apoi, la grădiniță am cântat în serbările care erau organizate și doamna co-repetitoare le-a spus părinților mei că am ureche muzicală și că ar fi bine să urmez un liceu de muzică. Am continuat cu pian în principal, timp de opt ani, apoi, în clasa a IX-a am urmat cursul de canto clasic, după care a venit,  bineînțeles, Universitatea Națională de Muzică din București.

 – Care a fost prima întâlnire cu Opera? Care a fost momentul în care ați simțit că muzica va fi calea dvs de destin?

– Prima dată am fost la Opera de ziua mea, împlineam 9 ani, și am fost fermecată de această lume, de costume, de muzică, de voci. Atunci am simțit că aș putea să fac această meserie pentru tot restul vieții mele.

– Pe scenă, publicul vede artistul, de la care așteaptă emoție și un rol perfect. De pe scenă ce se vede în sală? Ce așteaptă artistul?

– Răsplata cea mai mare pentru un artist sunt aplauzele și zâmbetele publicului. Fără ele noi nu existăm.

– Vocea este un instrument sensibil. Cum aveți grijă de el? L-ați trădat vreodată? V-a trădat?

– Nu fac nimic special, totul decurge normal. Nu pot să zic că ne-am trădat vreodată.

– Aveți o carieră frumoasă, sunteți un artist apreciat. Care au fost momentele care v-au jalonat parcursul? Mentori, momente dificile, momente pline de grație divină…

– Mă consider extrem de norocoasă, am avut parte de profesori și mentori foarte buni, începând din liceu cu doamna Mariana Chihaia, la facultate și master cu doamna Eleonora Enachescu, iar mai târziu cu doamna Nelly Miricioiu. De asemenea, le-am urmărit pe Natalie Dessay, Sumi Jo și Diana Damrau, fiecare dintre ele având o voce unică și o tehnică aparte. Cel mai dificil moment a fost în timpul pandemiei, când nu am putut să fiu pe scenă și să fac ceea ce iubesc cel mai mult. Ei bine, de aici se înțelege faptul că momentele pline de grație divină sunt atunci când mă aflu pe scenă!

– Fiecare artist are întâlnirile sale de destin. Ale dvs care au fost și cu cine?

– Aștept să mi se întâmple acea întâlnire de destin, încă nu am avut ocazia.

– Pe ce scene ați mai cântat și unde v-a plăcut cel mai mult? Unde visați să cântați?

– Am avut ocazia să cânt la Opera din Brașov, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, Filarmonica din Cluj-Napoca, Filarmonica din Sibiu, Filarmonica „George Enescu” din București, Sala Radio, Teatrul Național București, Opera Națională București. Am avut un turneu cu nouă spectacole în Marea Britanie, cu opera „Lakme”. Nu pot spune că am o scenă preferată, toate sunt frumoase în felul lor și este o plăcere să mă aflu acolo de fiecare dată. Visul meu este să fiu cât mai profesionistă ca să pot cânta pe scenele de peste hotare.

– Ați fost și cadru didactic. Ce v-a atras la catedră?

– Am fost, pentru o perioadă scurtă de timp, și cadru didactic, o meserie frumoasă și solicitantă. Mi-am dorit foarte mult să le prezint elevilor lumea încântătoare a muzicii clasice, să descopere pentru ei o viitoare evadare din lumea cotidiană.

– Dacă muzică nu ar fi, ce ar fi? Ce ar face soprana Mădălina Barbu fără muzică?

– Îmi este greu să îmi imaginez viață fără muzică, indiferent de genul muzical abordat. Și totuși, dacă nu aș fi avut o carieră în muzică, aș fi fost medic veterinar. Iubesc animalele, este o altă latură a mea și aș fi fost fericită să le pot ajuta.

A consemnat Maura ANGHEL

Interviu cu tenorul Bogdan Mihai

„Legătură dintre artist și public este sacră!”

* interviu cu tenorul Bogdan Mihai, invitat special în spectacolul „Don Pasquale” al Operei Naționale Române Iași

A cântat la Stuttgart Staatsoper, la Dresden Semperoper, Deutsche Oper Berlin, Teatro Verdi Trieste, Opera din Montreal și Suntory Hall din Tokyo, la Opera din Zurich, la Theatre de Chatelet și Theatre des Champs Elysees din Paris, la Grand Teatre del Liceu din Barcelona, Opera de Oviedo în Asturias și la Filarmonica din Berlin ori Grand Theatre de Geneva, la Suntory Hall din Tokyo. A fost primul artist român care a cântat la Opera din Dubai, la inaugurarea instituției, a făcut o premieră și la Teatrul Bolșoi. O carieră impresionantă pentru un tenor tânăr, construită nu într-un foarte lung timp. Aceasta este cartea de vizită a tenorului Bogdan Mihai, alături de care am făcut un scurt parcurs al carierei sale.

– Care este secretul acestei reușite?

– Foarte multă muncă, răbdare, dorință de autodepășire, pasiune și încrederea în maeștrii și impresarii mei, cei cărora le datorez reușitele. Nimic nu mi-a venit din cer în afara harismei (darul suprem al lui Dumnezeu). Pentru fiecare succes, pentru fiecare debut, pentru fiecare rol sau teatru de operă important în care am avut onoarea să cânt am muncit enorm! Este un studiu ce continuă și astăzi și care se va termina numai în ziua în care voi decide să părăsesc scena, iar asta cu siguranță nu se vă întâmpla prea curând! Un secret al succesului în profesia noastră, în arta noastră, îl reprezintă cei 7 ani de acasă! Bunul simț față de muzică, față de scenă, de colegi, de maeștri, față de public. Nimeni nu s-a născut învățat și, indiferent cât de mult succes poate să aibă un artist și indiferent cât de apreciat este de public și de industrie, dacă este arogant, înfumurat și îi tratează cu nasul pe sus pe oamenii cu care interacționează, în fața mea este egal cu zero! Marele bariton Nicolae Herlea, o legendă a scenei lirice românești și internaționale, îmi spunea: „Bogdan, indiferent cât de sus vei urca pe scara succesului, nu uita de unde ai plecat!”. Iată un sfat de viață pe care îl respect cu sfințenie! Niciodată nu am uitat drumul anevoios al urcușului meu, al muncii mele și întotdeauna am respectat pe toată lumea de la mic la mare!

-Aria finală a Contelui Almaviva în „Il Barbiere di Siviglia” de Rossini – Cessa di piu resistere este o adevărată dantelărie. Care este secretul interpretării?

– Va rămâne pentru totdeauna aria maestrei mele din Italia, legendara soprană Mirella Freni, cea care m-a format ca „tenore di grazia” și care a făcut posibilă schimbarea tehnică de la vocalitatea de bariton liric la cea de tenor. Am studiat această arie cu maestra mea timp de 6 luni. Fiecare virgulă din partitură, fiecare respirație, accent, coloratură, totul în cel mai mic detaliu. Mă veți întrebă de ce șase luni? Răspunsul este simplu: o arie de o asemenea anvergură, dificilă din punct de vedere tehnic, lungă ca durată și mai ales că vine la sfârșitul operei, atunci când deja ești sătul de cântat cele două acte, o face extrem de dificilă și aproape inabordabilă. Acesta este și motivul pentru care în decursul istoriei, foarte multe teatre de operă au ales să taie această arie de final! Eu am avut onoarea și bucuria să o cânt pentru prima dată în România la Opera Națională din București în anul 2007, atunci când am debutat. Pentru acest lucru trebuie să îi mulțumesc marii noastre soprane Mariana Nicolesco, cea care a procurat materialul de orchestră pentru operă și care mi-a dăruit din secretele domniei sale în arta belcanto-ului. Așa am reușit să fac o premieră absolută în România, incluzând această arie finala în spectacol. Premiera pe care aveam să o repet în 2018 pe scena marelui teatru Bolshoi de la Moscova, fiind primul interpret din istoria acestui prestigios teatru care a cântat vreodată acolo această arie.

– Care a fost momentul în care v-ați simțit un artist complet, pe ce scenă l-ați trăit, în ce rol?

– Este foarte greu de ales pentru că fiecare rol, fiecare teatru și fiecare succes au avut parfumul lor. Dacă este să aleg un moment, cu siguranță mă întorc în timp, în anul 2011, când debutam rolul Almaviva în „Il Barbiere di Siviglia” de Rossini, la Grand Theatre du Chatelet de la Paris. Nu voi uita niciodată studiul cu maestrul Jean Christophe Spinosi și genialul regizor spaniol Emilio Sagi (un geniu absolut al unora dintre cele mai frumoase montări de operă). În fiecare seară, la fiecare final de spectacol, o sală arhiplina și entuziastă ne ovaționa atât de mult încât eram obligați să bissăm finalul operei. Aplauze în ritm de flamenco, ovații, o stare de nedescris! Directorul teatrului de la vremea respectivă, Jean Luc Choplin, spunea că de la spectacolele cu „Don Carlo” de Verdi, ce îi aveau în rolurile titulare pe Karita Mattila, Roberto Alagna și Thomas Hampson, nu a mai existat un asemenea succes. Materialele video aflate în mediul online dovedesc spusele mele.

– Derulând puțin filmul carierei dvs, care au fost momentele-cheie care v-au marcat viitorul?

– Dumnezeu a adus în viață mea oameni minunați, de la care am învățat enorm. Voi începe cu maeștrii mei cu care am studiat intens: Cristina Măgureanu (prima mea profesoară de canto), baritonul Nicolae Constantinescu (maestrul meu în perioada studiilor în Conservatorul din București), soprana Mariana Nicolesco (maestra cu care mi-am făcut studiul de master în belcanto la Brașov) și soprana Mirella Freni (maestra cu care mi-am făcut studiile în Italia și de la care am obținut Bursa „NICOLAI GHIAUROV”, devenind ceea ce sunt astăzi). Pe parcursul formarii mele că artist, am avut imensa bucurie să fiu sfătuit și ajutat de personalități marcante ale liricii: Nelly Miricioiu, Sylvia Gestzy, Rolando Panerai, Virginia Zeani, Eugenia Moldoveanu, Silvia Voinea, Claudia Hanghiuc, Denyce Graves, Ileana Cotrubaș, Nello Santi, Cecilia Bartoli, Angela Gheorghiu și mulți alții! Momentele cheie despre care vorbim sunt de fapt momentele binecuvântate în care am avut șansa să învăț de la domniile lor! Fiecare a apărut în viața mea atunci când aveam cea mai mare nevoie și le mulțumesc din suflet!

– Care a fost primul dvs rol interpretat? Cu ce ați debutat?

– Contele Almaviva în „Il Barbiere di Siviglia” de Rossini, la Opera Națională din București. Este rolul pe care l-am cântat cel mai mult în viață mea în toată lumea, de peste 270 de ori.

– Ați cântat alături de artișți celebri, ați fost apreciat de nume sonore ale muzicii. Ce ați preluat de la acești titani? Ce apreciați la fiecare dintre ei?

– Modestia, generozitatea și bucuria de a face muzică împreună! Am învățat că fiecare producție de operă este o muncă de echipă și totul se transformă într-o mică familie muzicală unde respectul, admirația și profesionalismul sunt pietre de temelie. Am și acum două rânduri scrise pe un disc de vinyl al marelui Ruggero Raimondi, cu care am cântat de atâtea ori „Don Pasquale” de Donizetti sau „Mose în Egitto” de Rossini și care, în semn de prețuire pentru mine, spunea așa: „Bogdan, resta come sei e avrai un futuro fantastico! Ti abbraccio – Ruggero” – „Bogdan, ramai așa cum ești și vei avea un viitor fantastic! Te îmbrățișez – Ruggero”.

– Ați spus că v-ați compus întotdeauna variațiunile, temele muzicale de bravură, potrivit abilităților dvs. vocale. Care sunt aceste variațiuni, care sunt cele mai apreciate?

– Așa este! O lecție importantă în belcanto este aceea că artistul a avut și are posibilitatea să își compună variațiunile, respectând obligatoriu stilul, pentru a pune în evidență calitățile sale vocale. Este o amprentă personala a artistului, este o menire a noastră și asta face diferența dintre cântăreți și artiști.

– Ce înseamnă și ce presupune să fii un artist de succes și iubit de public?

– Să fii sincer cu tine și cu arta ta! O spun mereu: pe scena suntem goi în fata publicului. Acolo se vede cu adevărat din ce suntem făcuți! Datoria fiecărui artist este aceea de a transmite emoție, emoție pură și adevărată pe care publicul să o preia și să îi răsplătească pe fiecare în parte după merit. Legătură dintre artist și public este sacră! Dacă ne respectăm și ne iubim publicul, îi oferim fără limite tot ce avem noi mai bun!

-Ați cunoscut succesul, ați strălucit pe scenă. V-ați temut vreodată de insucces? V-au copleșit emoțiile? Ați avut momente de blocaj?

– Am avut și am emoții, Slavă Cerului că sunt mereu constructive! Întotdeauna, când pe scenă m-am aflat într-un moment-cheie sau am simțit că nu este o seară fericită, mi-am spus rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul și neputinciosul”. Nu vă puteți imagina cât este de puternică această rugăciune și cât de mult m-a ajutat și mă ajută în viață! Îl am pe Dumnezeu în sufletul meu și știu că totul are o rezolvare, nu îmi este frică, am învățat să nu mă mai tem de nimeni și de nimic. Încerc și învăț să iert cât pot de mult și să fie în jurul meu o stare de bine generală.

– Pe 8 iunie veți cânta în spectacolul „Don Pasquale”, al Operei Naționale Române Iași. Cum a început colaborarea?

– A fost dorința directorului Operei din Iași, tenorul Andrei Fermeșanu, căruia țin să îi mulțumesc din suflet pentru această invitație extraordinară. Este prima dată când vin să cânt la Iași și abia aștept să bucur, alături de colegii mei de scenă, sufletele celor ce vor veni să ne vadă în „Don Pasquale”, de Donizetti.

– Ce vise are tenorul Bogdan Mihai? Care este rolul la care visați și pe ce scenă ați dori să-l interpretați?

– Ca toate să vină în viața mea atunci când Dumnezeu hotăraște! Singurul lucru pe care îl doresc vieții mele este acela că familia mea și oamenii pe care îl iubesc și pe care îi prețuiesc enorm să fie sănătoși! În rest, nu îi cer lui Dumnezeu nimic întrucât mi-a dat enorm. Să se facă voia Lui și vom vedea ce surprize ne oferă viitorul!

A consemnat Maura ANGHEL

Omagiu lui Verdi

Omagiu lui Verdi

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” a răsunat de aplauzele publicului prezent la Recitalul Verdi, oferit de către soliștii Operei Naționale Române Iași.  Pe scenă au urcat Diana Bucur, Manuela Barna-Ipate, Diana Bîlcu, Laura Scripcaru, Elena Roșca, Maria Miron Sîrbu, Angelica Solomon, Adrian Ionescu, Ovidiu Manolache și Dmytro Melnik. Acompaniați la pian de către maestrul corepetitor Adina Alupei, ei au interpretat arii și duete din cele mai cunoscute opere ale compozitorului italian. De fapt, mulți dintre ei au debutat cu rolul din creațiile lui Giuseppe Verdi, roluri pe care le-au pus în scenă magistral. „Îmi amintesc cu bucurie și de primul meu rol pe scena Operei din Iași. A fost Ramfis din Aida, de Giuseppe Verdi, în 2013, pe vremea când eram încă la Masterat la Cluj-Napoca. Venisem ca invitat în acest minunat spectacol, unde a fost și debutul meu de rol sub bagheta Maestrului Horvath Jozseph, căruia îi mulțumesc din suflet pentru susținere și recomandare. Mi-aduc aminte că imediat după acest debut, am primit un contract de colaborare pe trei ani la Opera din Freiburg”, a zâmbit basul Andrei Yvan.

Sala s-a umplut nu doar de muzică, ci și de o energie benefică, adusă de publicul dornic de spectacole de calitate. La recital au sosit iubitori ai muzicii, care au dorit să-și facă un dar, să trăiască o poveste frumoasă, să inspire parfumul unor epoci uitate. „Cel mai important moment al carierei a fost debutul în primul rol principal  – Violetta Valery, din opera Traviata, un rol ce mi-a lansat mari provocări. Este rolul meu preferat, care m-a ajutat să devin solistă. Traviata este una dintre cele mai cântate opere din lume, m-a responsabilizat foarte mult încă de la început și mi-a dat ocazia să ofer publicului trăirile cele mai intense ale muzicii lui Giuseppe Verdi. Muzica verdiană necesită dramatism, pasiune, rafinament, sensibilitate, o voce versatilă cu un ambitus destul de larg”, a adăugat și soprana Manuela Barna-Ipate.

Basul Teodor Busnea a început colaborarea cu Opera din Iași în urma unei audiții în cor pentru spectacolul „Aida”. „După această audiție, următorii șapte ani i-am petrecut în cadrul corului, timp în care am avut și roluri solistice. Rolul în care am debutat și care mi-a deschis oportunitățile a fost Sparafucile, din opera Rigoletto, pe care l-am interpretat de cele mai multe ori, în diferite regii și distribuții”, a punctat artistul. Deci, tot Verdi! Pentru soprana Diana Bucur, „Violetta Valery din Traviata a fost, timp de mulți ani, cel mai important rol de artistic liric. Ai multe de arătat, multe de pus din tine. Aşa este mereu când trăieşti din plin viaţa personajului căruia i-ai dat viaţă. Rolul implică o trecere prin toate registrele vocale, emoționale și actoricești. Este unul dintre cele mai cântate titluri de operă din lume, statistic vorbind, ceea ce îi aduce o încărcătură deosebită, o aură aparte la nivelul conștiinței publicului”. Public care a răsplătit măiestria artiștilor cu aplauze, zâmbete și promisiunea că va reveni în sălile de spectacol.

Giuseppe Verdi a fost unul dintre cei mai mari compozitori de operă din lume. Potrivit unor statistici, „Traviata”, „Aida” și „Rigoletto” sunt în mod constant printre operele verdiene cel mai des interpretate, având câteva sute de reprezentații anuale în toată lumea.

Maura ANGHEL

Interviu cu mezzosoprana Lilia Istratii

Visez să mă împrietenesc cu vocea mea, să-mi depășesc fricile și să aduc dragoste în tot, iubirea fiind centrul de gravitație al esenței mele”

* dialog cu mezzosoprana Lilia Istratii, de la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” Chișinău

„Lilia Istratii este omul mic într-o lume foarte mare. Totul și nimic. Cel mai mare vis? Le aveam până nu demult, scene și teatre renumite. Acum visez să mă împrietenesc cu vocea mea, să-mi depășesc fricile și să aduc dragoste în tot, iubirea fiind centrul de gravitație a esenței mele”, spune îndrăgita mezzosopranei Lilia Istratii, de la Teatrul Național de

Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, pe care am aplaudat-o recent în rolul Maddalenei, din spectacolul „Rigoletto”, de G. Verdi, în care a evoluat alături de tenorul de talie internațională Ștefan Pop, sosit special din Italia, și baritonul Lucian Petrean, de la Opera Națională București.

–Pentru prima oară la Iași Cum a început colaborarea cu Opera din Capitala Moldovei?

– Colaborarea cu Opera Națională Română din Iași a început cu dreptul! De la prima repetiție am știut că va fi bine căci am simțit cum m-a primit teatrul.

– Cum a fost lucrul cu echipa de la Iasi?

– Cu  echipa de la Iași am avut o conexiune directă și am colaborat foarte bine, dintr-o răsuflare. Cu o parte din artiști mă cunoșteam, dar totul a fost sublim!

– Ce însemănate a avut pentru dvs rolul Maddalenei? Cum ați creat acest personaj? Ce v-a atras la el?

–  Maddalena este o bijuterie în tot repertoriul meu de până acum. Nu pot spune că m-a atras ceva inițial la ea, eu regăsindu-mă în alte personaje, de o factură psihologică mai complexă. Mi-am creat o sarcină în raport cu Maddalena – am vrut să evidențiez și partea luminoasă a ei, fiind capabilă sa iubească, chiar dacă fapta-i macabră nu se iartă.

– Cum ați ales muzica? Ce bucurii v-a adus?

– Nu voi fi originală în răspuns și voi spune că încă din copilărie am avut înclinații muzicale și nu doar. Din cele povestite de familia mea, eram vedeta fiecărei sărbători – cântamd la vioară (improvizată dintr-un umeraș, la microfon (adică un pieptene) și la pian (adică pervazul la fereastră). În adolescență eram pasionată de rock și din acest motiv am ales să studiez chitara la Școala de Muzică. Îmi doream mult să fac și canto și aici îmi amintesc de un moment foarte amuzant. Ori de câte ori fredonam câte o piesă ajungeam doar la registrul mediu și nu înțelegeam de ce nu pot mai sus, ca alte interprete. Așa am înțeles că nu sunt bună de cântat cu un diapazon limitat. Cine știa pe atunci că sunt doar o mică mezzo-soprană în devenire?

– Și cum a continua povestea?

– Mai târziu am decis că trebuie să fac studii muzicale, să văd ce-mi spun mentorii. Vroiam să cânt estradă, dar la admitere mi-au zis să fac Canto Academic. Puțini au depus la admitere opțiunea de Estradă și s-au gândit că nu avea rost să mai deschidă o clasă. Astfel, mi-au propus să mă transfer la Estradă peste un an. Eu, neavând nimic în comun cu Opera, mi-am pus mâinile în cap, dar înțelegeam că nu am de ales. Am ajuns în clasa Galinei Galat și nici nu bănuiam că peste câteva luni voi fi vedeta clasei. Am avut doi mentori foarte importanți – doamna Galina Galat și maestrul Mihai Muntean, doi piloni de bază la începutul acestei călătorii în lumea muzicii. Doamna Galat mi-a sădit pofta și dragostea față de Operă, iar maestrul Muntean mi-a oferit toate secretele și instrumentele acestei „bucătării”.

– Semifinalistă la Operalia (un concurs foarte important în lumea artiștilor lirici, coordonat de Placido Domingo – n.r.), un alt moment important din cariera dvs. Cum a fost întâlnirea cu marele tenor?

– Operalia! Viața mea se împarte până și după acest moment în care mi-am cunoscut îngerii și demonii. Nu voi uita niciodată întâlnirea cu Placido Domingo. Eram cazați în același hotel, aflat în centrul Moscovei, dar acest detaliu l-am aflat ceva mai târziu. Eu ieșeam din lift, iar maestrul aștepta să intre cu bodyguard-ul. Când l-am văzut am amuțit, fiind absolut surprinsă de întâlnire. El, răbdător și calm, aștepta o reacție din partea mea. M-am adunat, l-am salutat și mi-am manifestat toată recunoștința pentru talentul său. El m-am întrebat de unde vin, iar când i-am spus că sunt din Republica Moldova a tresărit și a spus: „Voi ne-ați lovit?”. Se referea la cum au dat lovitura moldovenii de la Sheriff Tiraspol și au obținut victoria fabuloasă cu Real Madrid. Ne-am aprins în dialog și glumeam pe acest subiect, eu întrebând dacă nu va influența asta cumva prestația mea din prima etapă. Placido Domingo este un titan care-ți oferă senzația că sunteți la fel și călcați pe același pământ.

– Care este compozitorul preferat? Dar rolul cel mai drag?

– Chiar dacă sunt îndrăgostită de toți compozitorii câte puțin, o dragoste aparte o port pentru Georgy Sviridov. Rolul cel mai drag îmi este Amneris (din opera „Aida”), iar din toate, Scarpia („Tosca”). Dacă aș putea alege, aș cânta Scarpia cu o octavă mai sus.

– Ce simțiți când sunteți pe scenă?

– Pe scenă simt responsabilitate și un control colosal. Nu știu, probabil savoarea concomitentă cu efortul depus, e urmatoarea etapă.

– Cine este Lilia Istratii ? Care este cel mai mare vis al ei?

– Și eu vreau s-o cunosc, sunt în proces și sper să nu-mi ia toată viața pentru asta. Un lucru este cert – Lilia Istratii este omul mic într-o lume foarte mare. Totul și nimic. Cel mai mare vis? Le aveam până nu demult, scene și teatre renumite. Acum visez să mă împrietenesc cu vocea mea, să-mi depășesc fricile și să aduc dragoste în tot, iubirea fiind centrul de gravitație a esenței mele.

A consemnat Maura ANGHEL