„Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai”, spunea Henry Ward Beecher. Ei nu au nevoie de foarte multe lucruri pentru a fi fericiţi. Acceptă ca monedă de schimb şi un zâmbet ori o îmbrăţişare caldă. Nu au nevoie de tablete scumpe, de haine de firmă ori de jucării extravagante cu care unii părinţi încearcă să-şi plătească lipsa de atenţie. Ei reuşesc să aibă mereu numai prieteni şi să comunice în orice limbă din lume. Cei mici nu se supără niciodată sau dacă li se întâmplă acest lucru, reuşesc, ca prin farmec, să-şi transforme tristeţea în bucurie şi să ierte nu fiindcă li s-a promis un anumit lucru, ci pentru că aşa vor ei, aşa se simt bine.
Starea generală a copiilor este de fericire, iar cei care arată şi simt contrariul au copiat modelul de la cei din jur sau li s-a călcat prea mult pe suflet, iar vinovaţi sunt oamenii care ar trebui să aibă grija lor. Nu este nevoie de violenţă fizică sau de veşnicele reproşuri, de cuvinte otrăvite pentru ca sufletul lui Prâslea să se sfărâme, este suficient să fim indiferenţi la ce semnale ne transmite.
Copiii simt emoţiile oamenilor mari şi încearcă mereu să le facă pe plac, crezând că aşa vor fi iubiţi, apreciaţi, stimaţi. Ei nu ştiu că, în timp, pierd din ceea ce se numeşte stimă de sine, un ingredient important al dezvoltării, inclusiv pentru adulţi. Mulţi părinţi, ei înşişi copii abuzaţi emoţional, sunt prea ocupaţi ca să-şi dea seama că este nevoie să se întoarcă în şcoală, într-una în care să înveţe cum poţi să fii fericit. Așa poate nu ar mai fi nici războaie, nici conflicte, nici spaimă. Copiii le-ar putea fi profesori, dacă oamenii mari ar accepta că au nevoie să înveţe să se bucure din nou așa cum ne dorim pentru micuții din Ucraina, grav afectați de războiul început în urmă cu mai bine de trei luni.
Micuții au rămas fără școli, fără case, unii fără familii. Poartă cu ei durerea unui război nedrept și suferințe pe care le vor duce cu ei întreaga viață. Pentru ei, artiștii Operei au pregătit un spectacol oferit drept dar în ziua de 1 Iunie. Intitulat „Voci pentru Pace”, spectacolul a luat naștere din dorința unor instituții educaționale și culturale ieșene de prestigiu de a oferi o șansă la educație sufletelor nevinovate aflate în zona de conflict. „Vocea ocupă un loc primordial pe scena operei – expresie desăvârșită a sincretismului în artă – în timp ce pe scena vieții reale, ca instrument de propagare a mesajului pacifist, vocea devine o adevărată ambasadoare a binelui. Opera Națională Română din Iași s-a alăturat acestui proiect ce conjugă energiile creatoare ale mai multor instituții din Iași cu scopul de a fi empatici cu cei care au nevoie de ajutor, dezvăluind astfel o dimensiune caritabilă a artei, sprijinind activ societatea vremurilor noastre”, a spus tenorul Andrei Fermeșanu, managerul interinar al ONRI.
Pe scenă au urcat artiștii Corului Operei Naționale Române (dirijor Manuel Giugula), Corul de Copii al Municipiului Iași (dirijor Raluca Zaharia) și Orchestra de Tineret a Iașului (dirijor Virgil Popa), alături de soliștii Beatrice Florea (soprană), Denisa Bârzu (soprană), Cristina Grigoraș (soprană), Andrei Fermesanu (tenor), Jorge Puerta (tenor), Florin Guzgă (tenor), Ovidiu Manolache (tenor), Dmytro Melnyk ( bariton), Radu Cotoman (vioară) și Cezar Ichim (actor). Spectacolul a fost completat cu momente sublime de dans oferite de balerinii Diana Gîrlea și Bogdan Aprofirei (coregrafie Cristina Todi) și Maya Chelban și Loredana Iarmoliuc (coregrafie Cornelia Luchian). Muzica a reverberat în sufletul tuturor celor care au fost alături de copii, iar ecourile serii au fost ample. A fost o seară specială într-un loc magic, o adevărată declarație de iubire pentru susținerea școlilor și a educației copiilor din Ucraina! Bunică, mamă și nepoată, toate trei din Vilnița, exact zona unde se va reconstrui o școală din fondurile adunate, au avut invitație specială la acest concert caritabil. „Concertul a fost pentru mulți dintre noi o seară spectaculoasă conturată de emoții, sentimente și trăiri puternice. Toate momentele artistice ale serii ne-au transformat în personaje ale unui basm, unde speranța pentru un viitor mai bun, evoluția și schimbarea sunt posibile, în special pentru copiii ucraineni”, a spus Amalia Georgescu, moderatorul serii și președintele OFA-UGIR Iași, unul dintre inițiatorii evenimentului.
Concertul a fost posibil datorită implicării și susținerii acordate de Opera Națională Română Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Ateneului Național din Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași.
Ce dar poate fi mai frumos și mai complet pentru un mentor decât recunoașterea publică a meritelor și careierei sale? Și în ce loc aniversarea ar putea fi mai frumoasă decât pe scena căreia i-a slujit cu noblețe și dăruire infinită?
Pe o astfel de scenă a urcat din nou soprana Adriana Severin, o voce de aur a liricii românești și un cadru didactic de excepție, care și-a folosit harul în a modela vocile multor artiști, nume sonore ale operei la nivel mondial. Omagiată la scenă deschisă la împlinirea vârstei de 82 de ani, îndrăgitei artiste lirice i-au fost alături spectatori, prieteni, foști studenți, astăzi voci apreciate. Împreună am pornit într-o călătorie plină de amintri frumoase, care au creionat o carieră de vis. „Eu cred că am fost o norocoasă, pentru că muzica m-a ales pe mine și nu invers. Inițial, eu am dorit să urmez Politehnica din București. Am dat examen, am intrat, însă nu am putut absolvi. Tatăl meu a fost prizonier în Rusia, fapt care nu era convenabil regimului, așa că a trebuit să părăsesc, fără voia mea, institutul academic”, ne-a spus doamna Adriana Severin, răsfoind un album cu amintiri. Destinul i-a fost alături și a ajutat-o să urmeze cursurile Conservatorului. În anul 1971 a participat la Concursul Internațional de Canto „Maria Canals”, din Spania, unde a obținut Diploma de Onoare a Juriului, iar trei ani mai târziu a devenit prim-solistă a Operei Române din Iași. „Am susținut un concurs cu rolul Elisabetha din Don Carlos, de G. Verdi. Am rămas pe acest post și am interpretat numai roluri principale în peste 1.000 de spectacole până în anul 1994. Mi s-au încredințat toate spectacolele de premieră și cele cu invitați din țară și din străinătate”, a rememorat conf. univ. dr. Adriana Severin momentele unei cariere la care ar visa orice muzician. Publicul a aplaudat-o în rolurile principale din „Nunta lui Figaro” (Contesa Almaviva), „Carmen” (Michaela), „Faust” (Margareta), „Cavalleria rusticana (Santuzza), „Boema” (Mimi), „Madama Butterfly” (Cio-Cio-San), „Aida” (Aida), „Don Carlos” (Elisabeta), „Trubadurul” (Leonora), „Bal Mascat” (Amelia), „Ernani” (Donna Elvira), „Nabucco” (Abigaille, un rol foarte ofertant , dar și dificil deopotrivă), „Stejarul din Borzești” (Domnița Maria), „Alexandru Lăpușneanu” (Domnița Ruxandra), „Traian și Dochia” (Dochia), „Silvia” (Silvia), „Voievodul țiganilor” (Saffi), dar și în lucrări vocal-simfonice – „Simfonia a IX-a” de Beethoven, „Stabat Mater” de Dvorak, „Requiem” de Verdi, „Soarele libertății” de Gh. Dumitrescu, „Lumina” (cantată) de Sabin Păutza și în recitaluri de lieduri. La fel de importantă a fost și cariera didactică, de-a lungul căreia a pregătit artiști de renume: „Începea un nou drum alături de tinerii pe care i-am susținut mereu. Primele mele studente au fost Elena Moșuc și Cristina Simionescu, artiste de renume acum. Mi-a plăcut să lucrez cu studenții și i-am ajutat atât în sala de studiu, cât și la concursuri. Îi simțeam, vedeam în ei dorința de a sluji arta”.
Și a avut dreptate, tinerii de atunci dovedindu-și talentul prin cariere impresionante, așa cum este cea a îndrăgitei soprane Elena Moșuc, un nume internațional al liricii.
„Când am pășit pe acest drum al studiului vocal serios, am știut că tot ceea ce voi interpreta pe scenă trebuie să aibă o bună și solidă pregătire tehnică. De aceea, ținând cont că nimeni nu deține adevărul absolut, am decis să învăț cât se poate și să fur din tainele meseriei de la cei care au ceva de spus pe sfânta scândură a teatrului. Am început studiul vocii la Scoală Populară de Arte din Iași, la vârsta de 16 ani. Am avut norocul să o am că primă profesoară pe minunata Mioara Cortez, care mă fascina prin timbrul vocal special, culoarea unică și un volum impresionant. Când o ascultam la radio, plângeam spunându-i bunicii mele: Bunico, vreau și eu să cânt ca doamna Mioara. Eram atât de dornică să fac progrese încât nu țineam cont de cât timp investesc, cât mai mult posibil”, am aflat de la soprana Elena Moșuc.
A studiat doar un an cu doamna Mioara Cortez, apoi, după ce domnia sa a plecat către scenele teatrelor și filarmonicilor naționale și internaționale, a continuat cu mezzosoprana Silvia Tomovici, de la care a învățat multe detalii în privința tehnicii vocale, interpretării și repertoriului, având și recitaluri organizate de Școala Populară de Arte. „Cam pe la vârstă de 21 de ani m-am hotărât să studiez particular, continuând orele de canto cu soliști de la operă precum renumitul bas George Popa și fantastica soprană Gina Tripa Tăbăcaru, pe care am avut ocazia să o admir în câteva din ultimele sale spectacole („Lucia di Lammermoor”, „Liliacul” și „Traviata”). Am fost impresionată de prestația acestor mari soliști ieșeni care au avut ocazia să cânte și să primească aplauze în occident. Indicații am primit și de la Arta Florescu, pe care am vizitat-o de două ori și care m-a apreciat de la început, dorind chiar să mă trimiță la un concurs Puccini. Am fost binecuvântată să văd multe spectacole pe scena Operei din Iași cu mulți soliști valoroși, atât români, cât și internaționali, însă mereu am fost fascinată de cei ai casei . Foarte multe în privința interpretării și mișcării scenice (atât cât puteam înțelege atunci) am învățat de la sopranele de bază ale Operei ieșene, Mioara Cortez, pe care am admirat-o în spectacole precum Boema, Norma, Trubadurul, dar și marea soprana Adriana Severin, care avea un repertoriu foarte mare. Neștiind pe atunci că îmi va fi profesoară la Conservatorul din Iași, am fost fermecată de doamna Adriana Severin, de vocea frumoasă, de modul în care își conducea vocea pe parcursul operei, felul în care își pregătea frazele, știind foarte bine să își dozeze respirația. M-a fascinat prin felul în care prin ființa sa mignonă știa să devină imensă pe scenă prin atitudine, punând în umbră pe oricine din apropierea sa”, a continuat soprana Elena Moșuc o parte din călătoria domniei sale alături de distinsa doamnă Adriana Severin.
Aceste amintiri au determinat-o ca, în anul 1990, când a intrat la Conservatorul ieșean, să dorească să își înceapă studiile la clasa domniei sale, decizie foarte inspirată în acel moment. „Eu debutasem deja, în februarie 1990, ca solista în rolul Reginei Nopții din opera Flautul fermecat de Mozart, făcusem un recital impresionant pentru mine, la acea vreme, pe scena Filarmoncii din Iași, ținând cont că încă nu aveam experiența necesară, dar fiind foarte bine pregătită vocal după 10 ani de studiu, însă am considerat că abia acum începe adevăratul parcurs profesional. Și trebuia să înceapă cu cea mai competentă profesoară din Conservator pentru mine, iar această persoană a fost doamna Adriana Severin!”, a zâmbit Elena Moșuc.
Încă de la începuturi, colaborarea mea cu dumneaei în calitate de profesor a fost minunată: „Am discutat mult despre tehnica vocală, aveam și eu anumite încăpățânări, dar tot ce mi-a spus în singurul an în care am studiat cu dumneaei îmi ajută și astăzi. Este foarte binevenit și necesar ca un tânăr student cântăreț să studieze cu cineva care are experiență scenică, este capabil să te învețe ce și cum să faci în diverse situații care se ivesc pe parcursul unui spectacol”.
În 1991, Elena Moșuc a trebuit să renunț la cursurile de zi ale Conservatorului ieșean pentru că începuse contractul la Opera din Zürich, operă în care „am avut binecuvântarea (nu zic noroc ) de a fi alături de cei mai mari soliști ai lumii, cei mai mari dirijori, regizori, pianiști excepționali”. „Am fost binecuvântată de Dumnezeu să cresc într-o atmosferă de cea mai mare calitate profesională, Opera din Zürich fiind adevăratul meu Conservator. Am continuat la Conservatorul ieșean, fiind, pe atunci, singura studentă care primise permisiunea de a studia la fără frecvență“. Veneam în fiecare semestru pentru examene, iar în 1997 am terminat cu lauri Conservatorul, în care am fost foarte susținută de doamna profesor Adriana Severin. Nu doresc să intru în amănunte, dar mi s-au pus multe piedici peste care am trecut doar cu doamna Adriana Severin și pentru acest lucru îi mulțumesc. Ca mentor, a fost excepțională din toate punctele de vedere. Nu numai exemplul scenic a fost extraordinar, ci și sfaturile pe care mereu mi le-a dat. Toate colegele mele – Cristina Simionescu Fântână, Lăcrămioara-Hrubaru Roată etc – au fost mereu entuziasmate de doamna Adriana Severin. Și-a tratat mereu studentele ca pe niște prietene sau ca pe niște fiice, oferindu-le sfaturi, cu vocea sa caldă și convingătoare, în orice domeniu”. Pe un ecran al amintirilor domniei sale au revenit sugestii chiar și în cabina de machiaj sau cele regizorale mereu utile la începuturi. „A fost și este un model de profesionalitate, perseverență, studiu neîncetat, dorință permanentă de perfecționare și, mai ales, de dăruire totală pe scenă. S-a dăruit total ca și pedagog, având rezultate și multe satisfacții prin studentele ei care au devenit soliste importante în lumea muzicii. Fiind așa departe, în Elveția, am fost nevoită să îmi caut alți maeștri de canto precum soprana Mildela D’Amico din Milano (cu care am contact și astăzi ) și, din când în când, tenorul Ion Buzea din Zürich, controlul fiind imperativ necesar în meseria noastră, dar contactul cu doamna Adriana Severin a rămas neîntrerupt. Aproape de fiecare dată când revin la Iași ne vedem și de foarte multe ori discutăm la telefon. Este persoana care oricând este disponibilă pentru sfaturi și ajutor în orice. Eu o iubesc, o respect și îi mulțumesc pentru toate sfaturile primite. O felicit pentru întreaga sa cariera impresionantă și importantă atât pentru Iași, cât și pentru toată România. O felicit și pentru toată activitatea didactică plină de satisfacții! Îi doresc viață lungă și să împărtășească pe mai departe din experiența sa tuturor celor deschiși și dornici să învețe lucruri adevărat valabile!”, a fost urarea sopranei Elena Moșuc pentru mentorul său din Iași.
La Gala aniversară, soprana Adriana Severin a urcat din nou pe scenă. A primit în dar o serie de arii și duete celebre susținut de soliștii și orchestra Operei, conduși de la pupitrul dirijoral de maestrul Bogdan Chiroșcă. În aplauzele unui public care își respectă artiștii, au cântat Cristina Grigoraș, Ana Maria Donose, Cristina Simionescu Fântână, Angelica Solomon, Oana Andreea Severin, Marta Burduloi, Alexandru Radu Petrescu, Valentin Marele, Ovidiu Manolache. Darul a fost completat de volumul „Călăuza harului – Adriana Severin”, semnat de Mihaela Gârlea și Oana Andreea Severin, cadre didactice la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, dedicat celebrei soprane de al cărei nume se leagă școala lirică ieșeană.
Reverențe tuturor pentru harul și darul împărtășit!
Așa cum v-am anunțat și în conferința de presă, programul de spectacole din luna iunie a fost definitivat.
V-am pregătit pentru luna următoare un repertoriu bogat și divers, care să acopere toate preferințele muzicale.
Biletele pentru spectacolele lunii iunie pot fi achiziționate începând de mâine, 19 mai 2022, ora 10:00, de pe operaiasi.ro și de la Agenția de bilete, situată în foaier.
Opera Națională Română din Iași se alătură Campaniei „Voci pentru Pace”, sprijinită de Ministerul Culturii și Ministerul Educației, care susține accesul la educație pentru copii ucraineni refugiați în Romania și reconstrucția unei școli din Ucraina.
Vă invităm miercuri, 1 iunie, începând cu ora 18:30, la un concert caritabil susținut de artiștii Operei ieșene, Orchestra de Tineret a Iașului, Corul de Copii al Municipiului Iași, stundeți ai UNAGE și elevi ai CNAOB.
Toate încasările din biletele vândute vor fi direcționate către Uniunea Ucrainienilor din România.
Visez să mă împrietenesc cu vocea mea,să-mi depășesc fricile și să aduc dragoste în tot, iubirea fiind centrul de gravitație al esenței mele”
* dialog cu mezzosoprana Lilia Istratii, de la Teatrul Național deOperă și Balet „Maria Bieșu” Chișinău
„Lilia Istratii este omul mic într-o lume foarte mare. Totul și nimic.Cel mai mare vis?Le aveam până nu demult,scene și teatre renumite. Acum visez să mă împrietenesc cu vocea mea,să-mi depășesc fricile și să aduc dragoste în tot, iubirea fiind centrul de gravitație a esenței mele”, spune îndrăgita mezzosopranei Lilia Istratii, de la Teatrul Național de
Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, pe care am aplaudat-o recent în rolul Maddalenei, din spectacolul „Rigoletto”, de G. Verdi, în care a evoluat alături de tenorul de talie internațională Ștefan Pop, sosit special din Italia, și baritonul Lucian Petrean, de la Opera Națională București.
–Pentru prima oară la Iași Cum a început colaborarea cu Opera din Capitala Moldovei?
– Colaborarea cu Opera Națională Română din Iași a început cu dreptul! De la prima repetiție am știut că va fi bine căci am simțit cum m-a primit teatrul.
– Cum a fost lucrul cu echipa de la Iasi?
– Cu echipa de la Iași am avut o conexiune directă și am colaborat foarte bine, dintr-o răsuflare. Cu o parte din artiști mă cunoșteam, dar totul a fost sublim!
– Ce însemănate a avut pentru dvs rolul Maddalenei? Cum ați creat acest personaj? Ce v-a atras la el?
– Maddalena este o bijuterie în tot repertoriul meu de până acum. Nu pot spune că m-a atras ceva inițial la ea, eu regăsindu-mă în alte personaje, de o factură psihologică mai complexă. Mi-am creat o sarcină în raport cu Maddalena – am vrut să evidențiez și partea luminoasă a ei, fiind capabilă sa iubească, chiar dacă fapta-i macabră nu se iartă.
– Cum ați ales muzica? Ce bucurii v-a adus?
– Nu voi fi originală în răspuns și voi spune că încă din copilărie am avut înclinații muzicale și nu doar. Din cele povestite de familia mea, eram vedeta fiecărei sărbători – cântamd la vioară (improvizată dintr-un umeraș, la microfon (adică un pieptene) și la pian (adică pervazul la fereastră). În adolescență eram pasionată de rock și din acest motiv am ales să studiez chitara la Școala de Muzică. Îmi doream mult să fac și canto și aici îmi amintesc de un moment foarte amuzant. Ori de câte ori fredonam câte o piesă ajungeam doar la registrul mediu și nu înțelegeam de ce nu pot mai sus, ca alte interprete. Așa am înțeles că nu sunt bună de cântat cu un diapazon limitat. Cine știa pe atunci că sunt doar o mică mezzo-soprană în devenire?
– Și cum a continua povestea?
– Mai târziu am decis că trebuie să fac studii muzicale, să văd ce-mi spun mentorii. Vroiam să cânt estradă, dar la admitere mi-au zis să fac Canto Academic. Puțini au depus la admitere opțiunea de Estradă și s-au gândit că nu avea rost să mai deschidă o clasă. Astfel, mi-au propus să mă transfer la Estradă peste un an. Eu, neavând nimic în comun cu Opera, mi-am pus mâinile în cap, dar înțelegeam că nu am de ales. Am ajuns în clasa Galinei Galat și nici nu bănuiam că peste câteva luni voi fi vedeta clasei. Am avut doi mentori foarte importanți – doamna Galina Galat și maestrul Mihai Muntean, doi piloni de bază la începutul acestei călătorii în lumea muzicii. Doamna Galat mi-a sădit pofta și dragostea față de Operă, iar maestrul Muntean mi-a oferit toate secretele și instrumentele acestei „bucătării”.
– Semifinalistă la Operalia (un concurs foarte important în lumea artiștilor lirici, coordonat de Placido Domingo – n.r.), un alt moment important din cariera dvs. Cum a fost întâlnirea cu marele tenor?
– Operalia! Viața mea se împarte până și după acest moment în care mi-am cunoscut îngerii și demonii. Nu voi uita niciodată întâlnirea cu Placido Domingo. Eram cazați în același hotel, aflat în centrul Moscovei, dar acest detaliu l-am aflat ceva mai târziu. Eu ieșeam din lift, iar maestrul aștepta să intre cu bodyguard-ul. Când l-am văzut am amuțit, fiind absolut surprinsă de întâlnire. El, răbdător și calm, aștepta o reacție din partea mea. M-am adunat, l-am salutat și mi-am manifestat toată recunoștința pentru talentul său. El m-am întrebat de unde vin, iar când i-am spus că sunt din Republica Moldova a tresărit și a spus: „Voi ne-ați lovit?”. Se referea la cum au dat lovitura moldovenii de la Sheriff Tiraspol și au obținut victoria fabuloasă cu Real Madrid. Ne-am aprins în dialog și glumeam pe acest subiect, eu întrebând dacă nu va influența asta cumva prestația mea din prima etapă. Placido Domingo este un titan care-ți oferă senzația că sunteți la fel și călcați pe același pământ.
– Care este compozitorul preferat? Dar rolul cel mai drag?
– Chiar dacă sunt îndrăgostită de toți compozitorii câte puțin, o dragoste aparte o port pentru Georgy Sviridov. Rolul cel mai drag îmi este Amneris (din opera „Aida”), iar din toate, Scarpia („Tosca”). Dacă aș putea alege, aș cânta Scarpia cu o octavă mai sus.
– Ce simțiți când sunteți pe scenă?
– Pe scenă simt responsabilitate și un control colosal. Nu știu, probabil savoarea concomitentă cu efortul depus, e urmatoarea etapă.
– Cine este Lilia Istratii ? Care este cel mai mare vis al ei?
– Și eu vreau s-o cunosc, sunt în proces și sper să nu-mi ia toată viața pentru asta. Un lucru este cert – Lilia Istratii este omul mic într-o lume foarte mare. Totul și nimic. Cel mai mare vis? Le aveam până nu demult, scene și teatre renumite. Acum visez să mă împrietenesc cu vocea mea, să-mi depășesc fricile și să aduc dragoste în tot, iubirea fiind centrul de gravitație a esenței mele.
După minivacanța de Paște, v-am pregătit două evenimente speciale dedicate Baletului Operei ieșene, care aniversează 65 de ani de existență.
Vineri, 29 aprilie, de Ziua Mondială a Dansului, va avea loc spectacolul de balet Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski.
Sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 11:00, vă invităm în Sala Mare la Ballet Open Day, eveniment în premieră pentru instituția noastră, unde veți putea participa gratuit la studiile și repetițiile balerinilor.
„Sunt îndrăgostit de fiecare rol pe care îl abordez”
* dialog cu baritonul Alexandru Constantin, de la Opera Națională Română din Iași
„Cu fiecare reluare a spectacolului mă simt provocat să descopăr noi fațete ale personajelor. E o continuă căutare de a da sens fiecărui cuvânt, fiecărui sunet! E o muncă de creație! Îmi place să joc oriunde merg, alături de artiști care dau totul pe scenă, care oferă cu generozitate publicului ceea ce au în suflet și în voce”, spune baritonul Alexandru Constantin, de la Opera Națională Română din Iași, pe care publicul l-a aplaudat din nou în spectacolul „Paiațe”, de Ruggero Leoncavallo. Am stat de vorbă cu talentatul bariton despre muzică, artă, maeștri și lied, un gen care aduce tuturor bucuria de a trăi.
– Nici bine nu s-au stins aplauzele din Recitalul susținut alături de artiștii care au participat la masterclassul susținut de reputata soprană Elena Moșuc că sunteți din nou pe scenă. De această dată, în „Paiațe”, de Ruggero Leoncavallo. Ce v-a atras la rolul lui Silvio?
– Sunt extrem de fericit ca în decursul acestor zile să fac parte din grupul Masterclass-ului de perfecționare vocală susținut de mare noastră Soprană Elena Moșuc. Masterclass-ul s-a încheiat cu o Gală minunată unde am avut bucuria și onoarea să cânt duett-ul din ,,Lucia di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti, alături de Maestra noastră, Doamna Elena Moșuc! Au fost clipe de mare bucurie și emoție! De rolul Silvio mă leagă multe amintiri, încă din perioada studiilor de masterat ale Academiei Naționale de Muzică din București. Pentru prima dată l-am interpretat pe scena Concursului Internațional de Canto ,,Hariclea Darclee” de la Brăila, unde am avut ocazia să studiez în detaliu personajul Silvio sub îndrumarea marii noastre Soprane Mariana Nicolesco! Debutul meu pe Scena Operei Naționale din București în rolul Silvio din ,,I Pagliacci”, de Ruggero Leoncavallo, s-a produs în anul 2019, într-o producție superbă a cărei regie a fost semnată de regretatul Ion Caramitru, de la care am învățat extrem de multe lucruri și pe care îl port în amintire și în suflet cu mare drag.
– Un jurist și un teolog care si-a dedicat cariera muzicii, absolvent a patru facultăți. Cum a câștigat muzica în fața celorlalte cariere? Care a fost atuul suprem?
– Vă mărturisesc faptul că am fost fascinat de toate aceste domenii. Mi-ar fi plăcut să fiu un preot bun la început și am luat hotărârea să încep studiile teologice dintr-o convingere proprie. Mă atrăgea ideea de a-i vedea pe oameni apropiați, într-o unitate și o sinceritate puternică. M-a atras în special ideea de a le transmite oamenilor că niciodată nu sunt singuri și chiar și atunci când cred că nu mai există nicio speranță, totuși mai există una! Apoi a urmat Facultatea de Drept și Studii Administrative, în paralel cu Facultatea de Teologie Pastorală, și, în final, m-am oprit la Muzică pentru că asta am simțit că pot face cu totală dăruire! Desigur, celelalte m-au ajutat să înțeleg viața din mai multe perspective.
– Care a fost momentul în care ați știut că scena va fi locul unde veti petrece mare parte din viață? Ce resort a fost declanșat și de către cine?
– Primul meu contact cu muzica de operă a fost încă din anul întâi de facultate, când am început să studiez canto cu Maestrul Corneliu Fănățeanu, un pedagog excepțional, un Suflet minunat și un Om în care am putut avea încredere deplină! A fost ca un părinte pentru mine și va rămâne mereu în amintirea mea momentul întâlnirii noastre. Îi sunt recunoscător căci mi-a aprins flacăra pentru muzică și dragostea pentru scenă.
– Care a fost prima scenă pe care ați cântat, în ce spectacol și cu ce rol? Cum a început colaborarea cu Opera din Iași?
– Am debutat pe scena Operei Naționale din București, în spectacolul „Elixirul Dragostei”, de Gaetano Donizetti, în rolul Sergentului Belcore. De altfel, cânt acest rol de fiecare dată cu bucurie și nostalgie.
Colaborarea cu Opera Națională din Iași a început tot în „Elixirul Dragostei”, la invitația doamnei Beatrice Rancea, manager la acea vreme, și care m-a auzit pe scena Operei din București. Am onorat invitația, apoi au urmat spectacole pe care le-am jucat cu mare plăcere aici, pe scena ieșeană, alături de artiști valoroși!
– Care au fost rolurile care vi s-au lipit de inimă? În ce teatre v-a plăcut cel mai mult și alături de care artiști?
– Sunt îndrăgostit de fiecare rol pe care îl abordez. Cu fiecare reluare a spectacolului mă simt provocat să descopăr noi fațete ale personajelor. E o continuă căutare de a da sens fiecărui cuvânt, fiecărui sunet! E o muncă de creație! Îmi place să joc oriunde merg, alături de artiști care dau totul pe scenă, care oferă cu generozitate publicului ceea ce au în suflet și în voce. Nu-mi plac oamenii care fentează meseria. Până acum am avut șansa să lucrez cu oameni care chiar iubesc ceea ce fac și oferă totul pentru frumusețea muzicii și bucuria oamenilor.
– Ce roluri aveți în pregătire și cum le-ați ales? Ce roluri v-au pus în dificultate și de ce?
– Acum studiez „Nunta lui Figaro”, de W.A. Mozart și „Les Pecheurs de perles” de Georges Bizet , mă mențin în formă cu Germont din „La Traviata”, de Giuseppe Verdi. Am început să studiez un rol pe care îl voi debuta putin mai târziu, Baronul Scarpia din opera „Tosca” de Giacomo Puccini. Îmi place să studiez roluri de maturitate încă de pe acum, ceea ce cred că nu e un lucru greșit, dimpotrivă! Nu există roluri care să mă fi pus în dificultate pentru că atunci când aleg să abordez un rol mă sfătuiesc cu cântăreții buni care au mers pe acea cărare înaintea mea. Nu plec la drum fără cineva care să mă îndrume!
– Care sunt artiștii pe care îi apreciati cel mai mult și ce ați preluat de la fiecare?
– Cel mai mult apreciez artiștii care respectă această meserie, care tratează cu dragoste și seriozitate fiecare aparitie pe scenă! Deși nu mai este printre noi, îi mulțumesc maestrului Corneliu Fănățeanu pentru toată dragostea și omenia domniei sale. Mulțumesc deasemenea tuturor profesorilor mei care au avut încredere în mine. Mulțumesc din suflet Maestrului Marius Vlad Budoiu, alături de care am fost pe scenă ale cărui sfaturi tehnice din punct de vedere al cântului au fost decisive în drumul meu artistic, Maestrului Dirijor David Crescenzi, alături de care am debutat în roluri importante, Maestrului Pianist Alexandru Petrovici alături de care mi-am pregătit majoritatea rolurilor de operă, dirijorilor, pianiștilor excepționali ai Operei Naționale din București și din Iași, tuturor regizorilor și nu în ultimul rând minunatei doamne, Soprana Elena Moșuc, alături de care am lucrat ultimul Masterclass de la Opera Națională din Iași și ale cărei sfaturi îmi sunt deja de mare folos. Sunt mulți artiști minunați cărora le port un profund respect și cărora le mulțumesc!
– Interpret de lied, un cânt de mare finețe. Ce v-a atras la acest gen?
– M-am îndrăgostit de acest gen atunci când am auzit-o cântând pe profesoara mea de la clasa de lied, doamna Bianca Luigia Manoleanu. Eu am perceput lied-ul ca pe o școală esențială de cânt pentru un artist care vrea să fie bine pregătit. Sunt onorat că am câștigat Premiul I la Concursul Internațional de Lied ,,Hariclea Darclee” ediția de la București, oferit de Maestra noastră, Soprana Mariana Nicolesco. Astfel, lied-ul a ocupat mereu un loc special în inima mea. Recomand tuturor să asculte acest gen ca metodă terapeutică, de liniștire și pace sufletească.
– Dacă ar fi să compuneți o astfel de piesă, cum s-ar intitula și cui i-ați dedica-o?
– Sunt fascinat de cântecul păsărilor precum odinioară compozitorul francez Olivier Messiaen! Mă opresc pe stradă și le ascult fascinat „orchestra”! Sunt drăgălașe și cântă frumusețea naturii! Avem multe de învățat din veselia păsărilor! Muzica lor îmi aduce bucurie și cred că este profund vindecătoare. Dacă ar fi să scriu un lied, probabil ar cânta frumusețea naturii și minunile pe care Dumnezeu ni le descoperă în fiecare zi. Aș denumi acest lied „Bucuria de a trăi!”.
„Divinitatea alege pentru noi un drum, iar noi avem obligația să îl urmăm. Destinul meu este Arta”
* dialog cu baritonul George Proca, de la Opera Națională Română din Timișoara
Născut într-o familie de intelectuali, la Piatra Neamţ, baritonul George Proca, de la Opera Națională din Timișoara, și-a dovedit încă de la o vârstă fragedă talentul muzical. A aprofundat studiul de belcanto la Universitățile de Muzică din Bucureşti și Iaşi, a participat la masterclass-uri atât în ţară cât şi în străinatate, iniţiate de mari maeştrii în arta cântului precum Viorica Cortez, Giuseppe Pastorello, Leontina Văduva, Corneliu Fănăţeanu, Marina Krilovici, Corneliu Murgu. Este laureatul multor concursuri de interpretare muzicală. La Iași, publicul l-a aplaudat în spectacolul „Paiațe”.
– Din nou la Iași, de această dată în „Paiațe”, unde ați interpretat rolul comediantului Tonio. Ce v-a atras la el?
– Este vorba de complexitatea și factura rolului, fiind prezente categoriile artistice frumos-urât, lumină-întuneric, cât și antagonismul personajelor, în sensul că este alcătuit din persoana Tonio și rolul pe care acesta îl joacă.
– „Paiațe” oferă publicului o frântură din viață artiștilor care, dincolo de scenă, se confruntă cu dureri și bucurii. Care au fost cele mai mari bucurii pe care vi le-a adus cântul?
– Bucuria de a transmite emoții care ajung la inima spectatorilor, transformându-i în cei mai fideli suporteri ai Artelor Cântului.
– Au fost și momente de tristețe sau dezamăgire? Care să fi fost cauzele?
– Bineînțeles că există și momente de cădere, însă ca artiști este în puterea noastră de a ne ridica și de a mege mai departe, nefiind, de altfel, puși la adăpost de provocările vieții. Sunt situații firești, dar zi de zi încercăm să fim cea mai bună variantă a noastră.
– Dacă tot am aruncat o privire către trecut, vă întreb cum ați ales muzica? Unde ați debutat?
– Părinții și familia mi-au îndrumat pașii spre studiul pianului la vârsta de 5 ani, este deci o înclinație genetică de pe urma căreia a venit această alegere. Rolul de debut a fost în ,,Don Giovanni’’, pe scena Operei Române din Iași, în anul 2011. De altfel, am început colaborarea cu ONRI încă de când eram student, ca mai apoi să devin solist.
– Care au fost rolurile care vi s-au lipit de inimă? În ce teatre v-a plăcut cel mai mult să cântați și alături de care artiști?
– Au lăsat o impresie puternică asupra mea rolurile din operele „Aida”, „Trubadurul” și „Toreador”. A fost o onoare pentru mine să pot fi prezent și să pot participa alături artiști talentați în diverse teatre, m-am simțit foarte bine peste tot. Colegii cu care am cântat au fost superbi.
– Ce roluri aveți în pregătire și cum le-ați ales? Ce roluri v-au pus în dificultate și de ce?
– Va urma debutul în Scarpia și am în lucru rolul Iago. Fiecare rol are unicitatea lui și gradul de dificultate , cheia stă în capacitatea mea că artist să mă transpun în personaj și să redau jocul artistic cu veridicitate.
– Care sunt artiștii pe care îi apreciați cel mai mult și ce ați preluat de la fiecare?
– Există o pleiadă de artiști care m-au influențat, începând cu Nicolae Herlea și terminând cu Corneliu Murgu. Nu ne-ar ajunge rândurile să-i amintesc pe toți titanii, dar încă două nume cu rezonanță se remarcă în mintea mea: Bastianinni și Hvorostovski. Am acordat o atenție deosebită celor două elemente esențiale în arta cântului: prezența scenică și tehnica vocală
– Dacă ar fi să faceți o reverență largă mentorilor dvs, cui ați aduce mulțumiri și pentru ce?
– Sunt recunoscător doamnei profesoare Ada Chicu, care m-a descoperit, doamnei profesoare de canto Elena Botez, domnului profesor Corneliu Solovăstru și, nu în ultimul rând, domnului Corneliu Murgu care a crezut cel mai mult în mine. Au fost oameni care mi-au influentat destinul artistic și au au pus o cărămidă la omul și artistul de astăzi.
– Sunteți un artist apreciat. Ce înseamnă succesul pentru dvs?
– Pentru mine, succesul înseamnă dragostea și aprecierea publicului, cu nădejdea de a nu fi uitat peste timp.
– Dacă n-ar fi fost muzica, ce ar fi fost în locul ei?
– Cred că suntem meniți fiecare să îndeplinim un Destin. Divinitatea alege pentru noi un drum, iar noi avem obligația să îl urmăm. Pentru mine cu siguranță este Arta, generic vorbind. Deci probabil că dacă nu ar fi fost Opera m-aș fi îndreptat tot spre un domeniu din categoria Artelor.
– Ce face baritonul George Proca atunci când nu cântă?
– Când nu interpretez un rol pe scenă, îmi place foarte mult să gătesc, să grădinăresc și să călătoresc. Mă bucură orice îmi îmbogățește sufletul și mintea.
Cu bucurie vă anunțăm că spectacolele lunii mai au fost deja stabilite.
Programul lunii viitoare este intens și acoperă toate preferințele muzicale.
Luna mai debutează cu un spectacol pentru copii, celebrul musical Sunetul Muzicii de Richard Rodgers. Programul artistic al lunii următoare continuă cu opera Don Giovanni de W. A. Mozart, care se va juca pe 4 mai.
Pe 14 și 15 mai, iubitorii baletului sunt invitați la două reprezentații ale spectacolului Don Quijote de Ludwig Minkus.
Tot în luna mai v-am pregătit o premieră mult așteptată, Les pêcheurs de perles de Georges Bizet, care va fi pusă în scenă pe 21 și 22 mai.
Programul lunii viitoare se încheie cu o Gală aniversară dedicată sopranei Adriana Severin.
Biletele pentru evenimentele din luna următoare se pot achiziționa începând de mâine, 19 aprilie 2022, de la ora 10:00, de pe operaiasi.ro și de la Agenția de bilete situată în foaier.
* dialog cu balerina Georgiana Dimitrescu, protagonista spectacolului „Giselle”, balerină la Opera Națională Iași
Seara trecută, ieșenii au fost invitați la un nou spectacol de balet – „Giselle”, de Adolphe Adam. Reprezentația, de o rară frumusețe și sensibilitate, adusă în luminile rampei de Ziua Mondială a Artei, a fost oferită de către artiștii Georgiana Dimitrescu (Giselle, debut), Ștefan Popa (Albert), Mariya Lozanova-Buzincu (Myrtha), Elvis Gache (Hans), Viviana Olaru și Dumitru Buzincu (Pas de deux peasant), Roua Spătărescu (Mona/Bertha) și Vittoria Siluzzio (Zulma). Am stat de vorbă cu Georgiana Dimitrescu despre dans și despre artă, dar și despre temeri și finalurile fericite.
– Debut în „Giselle”, un spectacol de mare sensibilitate și de mare clasă. Ce v-a atras la acest rol?
– Este cel mai important rol de până acum pentru mine. Este o provocare din toate punctele de vedere. Povestea acestui spectacol este una emoționantă, despre iubirea care ne animă, dar ne și sfâșie sufletele.
– Care au fost momentele cele mai provocatoare din repetiții?
– Repetițiile nu sunt mereu la fel. Uneori, forma fizică nu este cea mai bună, alteori poate psihicul sau partea emoțională. Provocări sunt multe pentru un dansator, mereu ne dorim să fim mai buni decât în ziua precedentă din orice punct de vedere. De la un simplu pas sau gest până la o săritură sau turație. Greutățile întâmpinate pe drumul de până la apariția în fața publicului sunt amintirile cu care rămânem după fiecare spectacol.
– Cum dați viață unui rol prin dans? Ce trebuie să facă o balerină ca să transmită dragostea, bucuria, tristețea?
– Un rol prinde viață atunci când crezi în ceea ce faci, când știi ce vrei să transmiți. Fiecare balerină își poate adapta personajul și îi poate da o nuanță personală, însă asta stă la baza unei povesti și a unui personaj clar. – Grație, talent, muncă… Vă rog să completați dvs lista ingredientelor pentru o carieră de succes.
– Nu cred că există o rețetă universală, pe care trebuie să o respectăm, însă cu siguranță o carieră de succes are la bază muncă și dorință. În rest, celelalte ingrediente sunt specifice fiecărui dansator, le simte și le adaugă. – Care sunt balerinii sau balerinele pe care îi apreciați cel mai mult?
– Eu sunt de părere că avem de învățat de la fiecare persoană. Sunt multe balerine pe care le urmăresc și de la care mă inspir. În acest mod caut să îmi găsesc și eu propria identitate în ceea ce fac. Arta nu este ceva ce putem copia.
– Care este spectacolul la care visați de când ați îmbrăcat primul tutu? În cel rol și pe ce scenă?
– Nu am avut niciodată un vis legat de un rol anume. Mereu am crezut că trebuie să încerc cât mai mult, apoi să aleg ce mi se potrivește și ce mă reprezintă. Mi-aș dori să pot dansa pe cât mai multe scene. În ultimii doi ani, lipsa artei, în contextul pandemiei, a creat o dorință mai mare de a dansa oriunde, doar să putem face ceea ce iubim.
– Cum arată un spectacol perfect?
– Pentru mine nu există nici spectacolul perfect și nici perfecțiunea. Consider că fiecare persoană este diferită și poate fi avantajată sau dezavantajată de ceea ce face. Contează enorm să tindem spre a fi mai buni decât în clipa anterioară și mereu să progresăm. Cred că perfecțiunea poate fi creată și din mici greșeli sau lipsuri. Asta aduc în artă naturalul, umanul și firescul, care îi apropie pe artiști de oameni.
– Am vorbit de ceea ce vă bucură, dansul, arta în general. Ce ați putea spune despre temeri?
– Cred că toți oamenii avem frici și e ceva normal. Uneori cred că frica e punctul care ne poate motiva spre a depăși un anumit moment în care ne aflăm și să evoluăm. Dacă ar fi să numesc o frică mai mare, atunci este cea care privește sănătatea. Îmi este frică de o accidentare care mi-ar putea opri cariera sau de o problemă de sănătate care m-ar împiedica să mai pot urca pe scenă. Sper să nu apară astfel de situații așa că până mă voi opri voi dansa mereu cu bucuria și plăcerea ca fiind ultima dată.
– Cum arată un final pentru dvs?
– Finalul…. Pentru mine, mereu finalul a fost momentul în care brusc am realizat că totul se termină. Vin aplauzele, privesc publicul și îmi dau seama că pentru acel moment am muncit. Privesc colegii și îmi dau seama că împreună am reușit, că unul fără altul nu am ajunge în final, că suntem cu toții o familie la bine și la rău. La final, cred că ard cu o încărcătură emoțională imensă. Este momentul în care plec deja spre casă, zâmbesc și mă gândesc la un nou început.
Spectacolul de balet „Giselle” a avut premiera în vara anului 1841, la Teatrul Academiei Regale de Muzică din Paris. Sursele de inspirație pentru libretul alcătuit de dramaturgul francez Jules-Henri Vernoy de Saint-Georges și de scriitorul Théophile Gautier au fost reprezentate de volumul de versuri „Orientales”, al lui Victor Hugo.
Prima Giselle a fost Carlotta Grisi și primul Albrecht a fost Lucien Petipa, fratele lui Marius Petipa. „Giselle” este una dintre cele mai mari capodopere ale baletului clasic și una dintre puținele din perioada romantică timpurie care a rămas în repertoriu până în prezent.
