Category Archives: Stiri

Omagiu sopranei Adriana Severin

Talent, profesionalism, dedicație, perseverență

Omagiu sopranei Adriana Severin

Ce dar poate fi mai frumos și mai complet pentru un mentor decât recunoașterea publică a meritelor și careierei sale? Și în ce loc aniversarea ar putea fi mai frumoasă decât pe scena căreia i-a slujit cu noblețe și dăruire infinită?

Pe o astfel de scenă a urcat din nou soprana Adriana Severin, o voce de aur a liricii românești și un cadru didactic de excepție, care și-a folosit harul în a modela vocile multor artiști, nume sonore ale operei la nivel mondial. Omagiată la scenă deschisă la împlinirea vârstei de 82 de ani, îndrăgitei artiste lirice i-au fost alături spectatori, prieteni, foști studenți, astăzi voci apreciate. Împreună am pornit într-o călătorie plină de amintri frumoase, care au creionat o carieră de vis. „Eu cred că am fost o norocoasă, pentru că muzica m-a ales pe mine și nu invers. Inițial, eu am dorit să urmez Politehnica din București. Am dat examen, am intrat, însă nu am putut absolvi. Tatăl meu a fost prizonier în Rusia, fapt care nu era convenabil regimului, așa că a trebuit să părăsesc, fără voia mea, institutul academic”, ne-a spus doamna Adriana Severin, răsfoind un album cu amintiri. Destinul i-a fost alături și a ajutat-o să urmeze cursurile Conservatorului. În anul 1971 a participat la Concursul Internațional de Canto „Maria Canals”, din Spania, unde a obținut Diploma de Onoare a Juriului, iar trei ani mai târziu a devenit prim-solistă a Operei Române din Iași. „Am susținut un concurs cu rolul Elisabetha din Don Carlos, de G. Verdi. Am rămas pe acest post și am interpretat numai roluri principale în peste 1.000 de spectacole până în anul 1994. Mi s-au încredințat toate spectacolele de premieră și cele cu invitați din țară și din străinătate”, a rememorat conf. univ. dr. Adriana Severin momentele unei cariere la care ar visa orice muzician. Publicul a aplaudat-o în rolurile principale din „Nunta lui Figaro” (Contesa Almaviva), „Carmen” (Michaela), „Faust” (Margareta), „Cavalleria rusticana (Santuzza), „Boema” (Mimi), „Madama Butterfly” (Cio-Cio-San), „Aida” (Aida), „Don Carlos” (Elisabeta), „Trubadurul” (Leonora), „Bal Mascat” (Amelia), „Ernani” (Donna Elvira), „Nabucco” (Abigaille, un rol foarte ofertant , dar și dificil deopotrivă), „Stejarul din Borzești” (Domnița Maria), „Alexandru Lăpușneanu” (Domnița Ruxandra), „Traian și Dochia” (Dochia), „Silvia” (Silvia), „Voievodul țiganilor” (Saffi), dar și în lucrări vocal-simfonice – „Simfonia a IX-a” de Beethoven, „Stabat Mater” de Dvorak, „Requiem” de Verdi, „Soarele libertății” de Gh. Dumitrescu, „Lumina” (cantată) de Sabin Păutza și în recitaluri de lieduri. La fel de importantă a fost și cariera didactică, de-a lungul căreia a pregătit artiști de renume: „Începea un nou drum alături de tinerii pe care i-am susținut mereu. Primele mele studente au fost Elena Moșuc și Cristina Simionescu, artiste de renume acum. Mi-a plăcut să lucrez cu studenții și i-am ajutat atât în sala de studiu, cât și la concursuri. Îi simțeam, vedeam în ei dorința de a sluji arta”.

Și a avut dreptate, tinerii de atunci dovedindu-și talentul prin cariere impresionante, așa cum este cea a îndrăgitei soprane Elena Moșuc, un nume internațional al liricii.

„Când am pășit pe acest drum al studiului vocal serios, am știut că tot ceea ce voi interpreta pe scenă trebuie să aibă o bună și solidă pregătire tehnică. De aceea, ținând cont că nimeni nu deține adevărul absolut, am decis să învăț cât se poate și să fur din tainele meseriei de la cei care au ceva de spus pe sfânta scândură a teatrului. Am început studiul vocii la Scoală Populară de Arte din Iași, la vârsta de 16 ani. Am avut norocul să o am că primă profesoară pe minunata Mioara Cortez, care mă fascina prin timbrul vocal special, culoarea unică și un volum impresionant. Când o ascultam la radio, plângeam spunându-i bunicii mele: Bunico, vreau și eu să cânt ca doamna Mioara. Eram atât de dornică să fac progrese  încât nu țineam cont de cât timp investesc, cât mai mult posibil”, am aflat de la soprana Elena Moșuc.

A studiat doar un an cu doamna Mioara Cortez, apoi, după ce domnia sa a plecat către scenele teatrelor și filarmonicilor naționale și internaționale, a continuat cu mezzosoprana Silvia Tomovici, de la care a învățat multe detalii în privința tehnicii vocale, interpretării și repertoriului, având și recitaluri organizate de Școala Populară de Arte. „Cam pe la vârstă de 21 de ani m-am hotărât să studiez particular, continuând orele de canto cu soliști de la operă precum renumitul bas George Popa și fantastica soprană Gina Tripa Tăbăcaru, pe care am avut ocazia să o admir în câteva din ultimele sale spectacole („Lucia di Lammermoor”, „Liliacul” și „Traviata”). Am fost impresionată de prestația acestor mari soliști ieșeni care au avut ocazia să cânte și să primească aplauze în occident. Indicații am primit și de la Arta Florescu, pe care am vizitat-o de două ori și care m-a apreciat de la început, dorind chiar să mă trimiță la un concurs Puccini. Am fost binecuvântată să văd multe spectacole pe scena Operei din Iași cu mulți soliști valoroși, atât români, cât și internaționali, însă mereu am fost fascinată de cei ai casei . Foarte multe în privința interpretării și mișcării scenice (atât cât puteam înțelege atunci) am învățat de la sopranele de bază ale Operei ieșene, Mioara Cortez, pe care am admirat-o în spectacole precum Boema, Norma, Trubadurul, dar și marea soprana Adriana Severin, care avea un repertoriu foarte mare. Neștiind pe atunci că îmi va fi profesoară la Conservatorul din Iași, am fost fermecată de doamna Adriana Severin, de vocea frumoasă, de modul în care își conducea vocea pe parcursul operei, felul în care își pregătea frazele, știind foarte bine să își dozeze respirația. M-a fascinat prin felul în care prin ființa sa mignonă știa să devină imensă pe scenă prin atitudine, punând în umbră pe oricine din apropierea sa”, a continuat soprana Elena Moșuc o parte din călătoria domniei sale alături de distinsa doamnă Adriana Severin.

Aceste amintiri au determinat-o ca, în anul 1990, când a intrat la Conservatorul ieșean, să dorească să își înceapă studiile la clasa domniei sale, decizie foarte inspirată în acel moment. „Eu debutasem deja, în februarie 1990, ca solista în rolul Reginei Nopții din opera Flautul fermecat de Mozart, făcusem un recital impresionant pentru mine, la acea vreme, pe scena Filarmoncii din Iași, ținând cont că încă nu aveam experiența necesară, dar fiind foarte bine pregătită vocal după 10 ani de studiu, însă am considerat că abia acum începe adevăratul parcurs profesional. Și trebuia să înceapă cu cea mai competentă profesoară din Conservator pentru mine, iar această persoană a fost doamna Adriana Severin!”, a zâmbit Elena Moșuc.

 Încă de la începuturi, colaborarea mea cu dumneaei în calitate de profesor a fost minunată: „Am discutat mult despre tehnica vocală, aveam și eu anumite încăpățânări, dar tot ce mi-a spus în singurul an în care am studiat cu dumneaei îmi ajută și astăzi. Este foarte binevenit și necesar ca un tânăr student cântăreț să studieze cu cineva care are experiență scenică, este capabil să te învețe ce și cum să faci în diverse situații care se ivesc pe parcursul unui spectacol”.

În 1991, Elena Moșuc a trebuit să renunț la cursurile de zi ale Conservatorului ieșean pentru că începuse contractul la Opera din Zürich, operă în care „am avut binecuvântarea (nu zic noroc ) de a fi alături de cei mai mari soliști ai lumii, cei mai mari dirijori, regizori, pianiști excepționali”. „Am fost binecuvântată de Dumnezeu să cresc într-o atmosferă de cea mai mare calitate profesională, Opera din Zürich fiind adevăratul meu Conservator. Am continuat la Conservatorul ieșean, fiind, pe atunci, singura studentă care primise permisiunea de a studia la fără frecvență“. Veneam în fiecare semestru pentru examene, iar în 1997 am terminat cu lauri Conservatorul, în care am fost foarte susținută de doamna profesor Adriana Severin. Nu doresc să intru în amănunte, dar mi s-au pus multe piedici peste care am trecut doar cu doamna Adriana Severin și pentru acest lucru îi mulțumesc. Ca mentor, a fost excepțională din toate punctele de vedere. Nu numai exemplul scenic a fost extraordinar, ci și sfaturile pe care mereu mi le-a dat. Toate colegele mele – Cristina Simionescu Fântână, Lăcrămioara-Hrubaru Roată etc – au fost mereu entuziasmate de doamna Adriana Severin. Și-a tratat mereu studentele ca pe niște prietene sau ca pe niște fiice, oferindu-le sfaturi,  cu vocea sa caldă și convingătoare, în orice domeniu”. Pe un ecran al amintirilor domniei sale au revenit sugestii chiar și în cabina de machiaj sau cele regizorale mereu utile la începuturi. „A fost și este un model de profesionalitate, perseverență, studiu neîncetat, dorință permanentă de perfecționare și, mai ales, de dăruire totală pe scenă. S-a dăruit total ca și pedagog, având rezultate și multe satisfacții prin studentele ei care au devenit soliste importante în lumea muzicii. Fiind așa departe, în Elveția, am fost nevoită să îmi caut alți maeștri de canto precum soprana Mildela D’Amico din Milano (cu care am contact și astăzi ) și, din când în când, tenorul Ion Buzea din Zürich, controlul fiind imperativ necesar în meseria noastră, dar contactul cu doamna Adriana Severin a rămas neîntrerupt. Aproape de fiecare dată când revin la Iași ne vedem și de foarte multe ori discutăm la telefon. Este persoana care oricând este disponibilă pentru sfaturi și ajutor în orice. Eu o iubesc, o respect și îi mulțumesc pentru toate sfaturile primite. O felicit pentru întreaga sa cariera impresionantă și importantă atât pentru Iași, cât și pentru toată România. O felicit și pentru toată activitatea didactică plină de satisfacții! Îi doresc viață lungă și să împărtășească pe mai departe din experiența sa tuturor celor deschiși și dornici să învețe lucruri adevărat valabile!”, a fost urarea sopranei Elena Moșuc pentru mentorul său din Iași.

La Gala aniversară, soprana Adriana Severin a urcat din nou pe scenă. A primit în dar o serie de arii și duete celebre susținut de soliștii și orchestra Operei, conduși de la pupitrul dirijoral de maestrul Bogdan Chiroșcă. În aplauzele unui public care își respectă artiștii, au cântat  Cristina Grigoraș, Ana Maria Donose, Cristina Simionescu Fântână, Angelica Solomon, Oana Andreea Severin, Marta Burduloi, Alexandru Radu Petrescu, Valentin Marele, Ovidiu Manolache. Darul a fost completat de volumul „Călăuza harului – Adriana Severin”, semnat de Mihaela Gârlea și Oana Andreea Severin, cadre didactice la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, dedicat celebrei soprane de al cărei nume se leagă școala lirică ieșeană.

Reverențe tuturor pentru harul și darul împărtășit!

Maura ANGHEL

„Dansul este mișcarea Universului și magia vieții”

„Dacă îți este scris cu majuscule pe harta vieții, DANSUL îți curge prin vene, te absoarbe, te arde și te renaște. Devine o necesitate vitală în care nu poți să-i oferi doar jumătăți de măsură. Dansul este mișcarea Universului și magia vieții. Toți ne mișcăm și suntem mișcați la rândul nostru…”, spune coregraful Cristina Todi, de la Opera Națională Română Iași, care, timp de două seri, a oferit o surpriză minunată, special pregătită pentru Luna Iubirii – „Tripticul”, o poveste în trei părți, fiecare fiind o invitație la dans. Publicul a călătorit în lumea valsului, alături de balerinii care au oferit momente sublime. „Valsul este cel mai celebru dans din toate timpurile. Un dans elegant, ce creează o senzație de plutire și ușurință. Acest spectacol a fost subsumat stilului romantic, pe care îl abordez cu mare plăcere ori de câte ori am ocazia. Șansa și propunerea de a valsa în această seară a venit din partea doamnei Cristina Todi. A fost o altă provocare, un nou debut și un nou rol pe care l-am descoperit. Am avut trăiri de basm, pe care mi le-a adus acest moment și pe care le-am transmis mai departe publicului”, a mărturisit, cu voce emoționată, Georgiana Dimitriescu, admirată, alături de Vlad Mărculescu, în „Invitație la vals”. „Opera este casa mea, arta mă apropie cu pași  mari spre sacralitate. Facem o muncă sublimă, cu multe premiere, este un vis la a cărui împlinire  aproape că nu mai speram”, a recunoscut Vlad Mărculescu, pe care publicul l-a aplaudat în momentul „Le spectre de la rose”, de Carl Maria von Weber, un balet ajuns celebru și prin pașii impecabilului Rudolf Nureyev.

O eternitate de plăcere

De la costume, la scenografie și coregrafie, toate elegant armonizate, toate au dat viață și culoare scenei, în fața căreia publicul a trăit, în câteva clipe, o eternitate de plăcere.

Reuniți într-o clipă dedicată artei, artiștii au afirmat cu mâna pe inimă că că nu există spectacol perfect și nici perfecțiune. Contează enorm să își dorească să fie mai buni și să aducă bucurie. „Cred că perfecțiunea poate fi creată și din mici greșeli sau lipsuri, care aduc naturalul, umanul și firescul în artă și îi apropie pe artiști de oameni. Toți oamenii avem frici și e ceva normal. Uneori cred că frica e punctul care ne poate motiva spre a depăși un moment dificil spre evoluție”, a recunoscut Georgiana Dimitriescu.

Dar Universul este alături de artă și este bun cu artiștii așa încât le trimite mereu îngeri păzitori care asigură finaluri fericite, pe măsura talentelor. „ Finalul… Pentru mine, mereu a fost momentul în care brusc am realizat că totul se termină. Vin aplauzele pe care le primim, vine momentul în care privesc publicul și îmi dau seama că pentru asta am muncit. Mă uit în ochii colegilor și îmi dau seama că împreună am reușit să facem un spectacol minunat. Unul fără altul nu am ajunge în final, acolo unde suntem cu toții o familie, la bine și la rău. Finalul este clipa în care ard încărcătura emoțională cea mai mare. Este momentul în care plec deja spre casă și îmi dau seamă că am terminat, zâmbesc și mă gândesc la noul început”, a mai spus Georgiana Dimitriescu

O viață trăită ca un balet

„Tripticul” a adus trăiri speciale fiecărui artist, ale căror emoții s-au completat cu cele ale publicului, într-o chimie perfectă pe care doar arta o poate oferi. „Mă simt precum Carlotta Grisi (creatoarea rolului Giselle – n.r.)”, a mărturisit balerina Maryia Lozanova-Buzincu, intens aplaudată în „Invitație la vals”, unde l-a avut ca partener pe cel cu care împarte și clipele de dragoste din viața de zi cu zi, Dumitru Buzincu. „Dacă viața noastră ar fi un balet, cred că s-ar numi Never forget și probabil ar fi pe muzică de Chopin”, spunea, nu demult, și prim-balerina Monica Ailiesei, care a dansat în „Chopiniana”, al doilea moment al serilor de balet dedicate iubirii, ultimul fiind Pas de Quatre, care sedus publicul. „Pas de Quatre este un salt important în evoluția mea ca balerină și mă bucur că am fost pe scenă. Îmi place foarte mult stilul abordat, m-am bucurat de această coregrafie rafinată și grațioasă”, am aflat și de la Maria Elisabeta Cotorobai, o tânără artistă aflată la început de drum, care trăiește fiecare spectacol „la intensitate maximă, cu un amalgam de sentimente și emoții”.

Cât despre public, aplauzele au fost imensa răsplată a talentului balerinilor cărora dansul le umple sufletul! Orele de muncă asiduă se evaporă, iar vibrația sinceră a împlinirii le dă aripi pentru un nou drum. „Câteodată mă simt ca o torță care arde, se consumă și totodată se reîncarcă tot prin ardere. Simt deseori circuitul complex al acestei rețele energetice eterogene”, a șoptit coregraful Cristina Todi, în timp ce îi îmbrățișa pe balerinii ONRI, al căror dar superb a umplut de bucurie ieșenilor iubitori de artă. Ei bine, de această dată, publicul nu a fost de acord cu Lordul Byron. „Am avut şi poate că mai am încă, mii de prieteni în viaţă, care sunt la fel ca şi partenerii de vals – greu de ţinut minte odată ce balul s-a încheiat”, spunea Byron. Și asta pentru că publicul Operei Naționale Române din Iași revine cu drag în sală după fiecare spectacol întru bucuria Spiritului. Cei ce apreciază arta păstrează în caseta cu bijuterii spirituale toate momentele dedicate cântului și dansului.  

Maura ANGHEL