Category Archives: Stiri

Recital-reverență în memoria mezzosopranei Maria Macsim

„Forţa unui artist se măsoară cu unităţi foarte sensibile, diferite total de cele obişnuite”

* dialog cu muzicianul Vasilica Stoiciu Frunză, conferențiar universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”

Opera Națională Română Iași invită publicul la o seară specială dedicată regeratei mezzosoprane Maria Macsim, un omagiu și o largă reverență făcute unei voci de operă.

În foaierul teatrului liric va avea loc marți, 12 iulie, un recital de operă susținut de soliștii Eduard Benedic, Diana Penișoară, Diana Bîlcu, Magda Dornianu, Anastasia Voleanski, Cristina Simionescu-Fântână, Oana Andreea Severin, Johanna Rusu și Alexandru Radu Petrescu, care vor fi acompaniați la pian de Cezara Petrescu, Vasilica Stoiciu-Frunză și Constantina-Emilia Stoica. Gazda serii va fi muzicianul Vasilica Stoiciu Frunză, conferențiar universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, alături de care am rememorat câteva momente din viața îndrăgitei artiste.

– Aveţi în pregătire un moment dedicat regretatei mezzosoprane Maria MACSIM, o reverenţă făcută unui OM de certă valoare şi unei voci deosebite. Ce amintiri vă leagă de doamna Maria Macsim?

– Întâlnirile de acest tip au un conţinut emoţional cu totul neobişnuit, căci este vorba despre cineva care nu mai este, dar este. Nu mai este fizic printre noi, nu o mai întâlnim, nu ne mai privim în ochi, nu ne mai zâmbim cu bucurie, în acelaşi timp este în suflet şi minte, putem să comunicăm prin limbaj subtil. Forţa unui artist se măsoară cu unităţi foarte sensibile, diferite total de cele obişnuite. În esenţă este vorba despre cât de adâncă este urma lăsată în inimi, în conştiinţă, în memorie, cum şi cu ce a reuşit să se individualizeze. 

Cunoscând-o de pe când era în primul an de studenţie, am avut ocazia să-i văd evoluţia artistică şi umană în spaţiul atât de generos al Operei ieşene, căci tinerii cei mai merituoşi şi de perspectivă au reprezentat grupul care a trăit din plin schimbul firesc de generaţii şi nu a fost uşor deloc, iniţial în cor, apoi cu roluri solistice. Aşa a început drumul minunat, dificil, cu studiu continuu, cu bucuria aplauzelor, cu întrebări, căutări, nelinişti, grija pentru glas, minte şi trup, cu dăruire totală pentru muzică, scenă şi public.

– Ce a însemnat  îndrăgita mezzosoprană pentru lirica românească? Ce daruri a lăsat?

– Maria Macsim a reuşit să-şi arate personalitatea cu decenţă şi frumuseţe atât la Operă, cât şi la Conservator (Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”). Pregătirea instrumentală prealabilă (vioară-violă la Liceul de Muzică) i-a aşezat temelia de cunoaştere solidă pentru ce a urmat, drumul vocal, devenind astfel model valoros pentru studenţii săi. Parte din ei vor cânta în seara-reverenţă dedicată ei. Amprenta luminoasă pe care o lasă un profesor în conştiinţa studenţilor este cel mai valoros dar.

– Ați fost de multe ori pe aceeaşi scenă. Ce v-a impresionat la regretata artistă?

– Am lucrat, am pregătit şi am cântat împreună în câteva ocazii, situaţii în care ne-am cunoscut mai bine. Mai mult decât atât, în calitatea mea de consultant artistic la Operă, am putut să cunosc şi să observ valenţele profesionale, afective, umane ale artiştilor cu care m-am intersectat, desigur şi ale mezzo-sopranei Mariei Macsim. În acest sens, cum să nu mă impresioneze determinarea extrasă din pasiunea pentru muzică, tenacitatea  şi atenţia cu care construia fiecare sunet, fiecare frază, fiecare cuvânt condus de raţiune cu multă răbdare, ca mai apoi să potenţeze totul din oceanul afectiv cu care era înzestrată?

Aşa procedează un artist care se respectă şi respectă muzica pe care o slujeşte. Şi îi place. Şi se lasă provocat iar şi iar, depăşind bariere, dificultăţi, aparente neputinţe. Marinela venea cu energie şi împrăştia optimism.

– Emoțiile și amintirile sunt candelele care ar mereu în sufletul nostru, ca un omagiu adus celor care acum ne veghează de pe scenele îngerilor. Cum era omul Maria Macsim în viaţa de zi cu zi?

– Când lucram la o temă comună simţeam că era dornică de simbioză intelectuală şi afectivă inspiratoare. Nu eram prietene de fiecare zi, cu vizite şi discuţii – şablon, pentru că păstram, de ambele părţi, o discreţie respectoasă de cea mai bună condiţie, agrementată cu comportament firesc, plin de umor, încredere şi bun gust, cu măsura omului care îşi cunoaşte valoarea, dar nu are de gând să epateze în nici un fel. Avea o decenţă care atrăgea atenţia în sensul frumos al cuvântului, se simţea cât era de emotivă şi interiorizată şi am respectat acest „lucru”  până la căderea brutală a cortinei de fier.

În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul „Mezzosoprana Maria Macsim – Portret în sunete”, îngrijit de Elena Hereș, sora regretatei soliste, și tipărit de Editura Sedcom Libris. „Fiecare carte are o poveste. Despre oameni, destine, emoții, vibrații, întâmplări, coincidențe. Lucruri lumești. Simple, trecătoare, în aparență, dar care unesc oamenii de oriunde cu fire nevăzute. Nimic nu este întâmplător. Asta este sigur. Nici această carte apărută la Editura ieșeană SEDCOM LIBRIS nu este o simplă întâmplare. Pentru că a făcut posibilă o întâlnire, în gând și amintire, cu o mare Doamnă a Operei ieșene, mezzosoprana Maria Macsim, o întâlnire cu o profesoară de elita de la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, doamna conferențiar universitar dr. Vasilica Stoiciu Frunză, și o altă întâlnire binecuvântată cu o persoană extraordinară, doamna Elena Hereș, sora eroinei acestei cărți”, a fost mesajul Alinei Hucăi, redactorul-șef al editurii SEDCOM LIBRIS.

Publicul este așteptat marți 12 iulie 2022, începând cu ora 18.30, în foaierul Operei Naționale Iași la o seară în care își va reaminti de extraordinara voce și poveste a mezzosopranei Maria Macsim, a cărei memorie va fi celebrată cu bucurie și arii celebre.

Maura ANGHEL

Omagiu sopranei Adriana Severin

Talent, profesionalism, dedicație, perseverență

Omagiu sopranei Adriana Severin

Ce dar poate fi mai frumos și mai complet pentru un mentor decât recunoașterea publică a meritelor și careierei sale? Și în ce loc aniversarea ar putea fi mai frumoasă decât pe scena căreia i-a slujit cu noblețe și dăruire infinită?

Pe o astfel de scenă a urcat din nou soprana Adriana Severin, o voce de aur a liricii românești și un cadru didactic de excepție, care și-a folosit harul în a modela vocile multor artiști, nume sonore ale operei la nivel mondial. Omagiată la scenă deschisă la împlinirea vârstei de 82 de ani, îndrăgitei artiste lirice i-au fost alături spectatori, prieteni, foști studenți, astăzi voci apreciate. Împreună am pornit într-o călătorie plină de amintri frumoase, care au creionat o carieră de vis. „Eu cred că am fost o norocoasă, pentru că muzica m-a ales pe mine și nu invers. Inițial, eu am dorit să urmez Politehnica din București. Am dat examen, am intrat, însă nu am putut absolvi. Tatăl meu a fost prizonier în Rusia, fapt care nu era convenabil regimului, așa că a trebuit să părăsesc, fără voia mea, institutul academic”, ne-a spus doamna Adriana Severin, răsfoind un album cu amintiri. Destinul i-a fost alături și a ajutat-o să urmeze cursurile Conservatorului. În anul 1971 a participat la Concursul Internațional de Canto „Maria Canals”, din Spania, unde a obținut Diploma de Onoare a Juriului, iar trei ani mai târziu a devenit prim-solistă a Operei Române din Iași. „Am susținut un concurs cu rolul Elisabetha din Don Carlos, de G. Verdi. Am rămas pe acest post și am interpretat numai roluri principale în peste 1.000 de spectacole până în anul 1994. Mi s-au încredințat toate spectacolele de premieră și cele cu invitați din țară și din străinătate”, a rememorat conf. univ. dr. Adriana Severin momentele unei cariere la care ar visa orice muzician. Publicul a aplaudat-o în rolurile principale din „Nunta lui Figaro” (Contesa Almaviva), „Carmen” (Michaela), „Faust” (Margareta), „Cavalleria rusticana (Santuzza), „Boema” (Mimi), „Madama Butterfly” (Cio-Cio-San), „Aida” (Aida), „Don Carlos” (Elisabeta), „Trubadurul” (Leonora), „Bal Mascat” (Amelia), „Ernani” (Donna Elvira), „Nabucco” (Abigaille, un rol foarte ofertant , dar și dificil deopotrivă), „Stejarul din Borzești” (Domnița Maria), „Alexandru Lăpușneanu” (Domnița Ruxandra), „Traian și Dochia” (Dochia), „Silvia” (Silvia), „Voievodul țiganilor” (Saffi), dar și în lucrări vocal-simfonice – „Simfonia a IX-a” de Beethoven, „Stabat Mater” de Dvorak, „Requiem” de Verdi, „Soarele libertății” de Gh. Dumitrescu, „Lumina” (cantată) de Sabin Păutza și în recitaluri de lieduri. La fel de importantă a fost și cariera didactică, de-a lungul căreia a pregătit artiști de renume: „Începea un nou drum alături de tinerii pe care i-am susținut mereu. Primele mele studente au fost Elena Moșuc și Cristina Simionescu, artiste de renume acum. Mi-a plăcut să lucrez cu studenții și i-am ajutat atât în sala de studiu, cât și la concursuri. Îi simțeam, vedeam în ei dorința de a sluji arta”.

Și a avut dreptate, tinerii de atunci dovedindu-și talentul prin cariere impresionante, așa cum este cea a îndrăgitei soprane Elena Moșuc, un nume internațional al liricii.

„Când am pășit pe acest drum al studiului vocal serios, am știut că tot ceea ce voi interpreta pe scenă trebuie să aibă o bună și solidă pregătire tehnică. De aceea, ținând cont că nimeni nu deține adevărul absolut, am decis să învăț cât se poate și să fur din tainele meseriei de la cei care au ceva de spus pe sfânta scândură a teatrului. Am început studiul vocii la Scoală Populară de Arte din Iași, la vârsta de 16 ani. Am avut norocul să o am că primă profesoară pe minunata Mioara Cortez, care mă fascina prin timbrul vocal special, culoarea unică și un volum impresionant. Când o ascultam la radio, plângeam spunându-i bunicii mele: Bunico, vreau și eu să cânt ca doamna Mioara. Eram atât de dornică să fac progrese  încât nu țineam cont de cât timp investesc, cât mai mult posibil”, am aflat de la soprana Elena Moșuc.

A studiat doar un an cu doamna Mioara Cortez, apoi, după ce domnia sa a plecat către scenele teatrelor și filarmonicilor naționale și internaționale, a continuat cu mezzosoprana Silvia Tomovici, de la care a învățat multe detalii în privința tehnicii vocale, interpretării și repertoriului, având și recitaluri organizate de Școala Populară de Arte. „Cam pe la vârstă de 21 de ani m-am hotărât să studiez particular, continuând orele de canto cu soliști de la operă precum renumitul bas George Popa și fantastica soprană Gina Tripa Tăbăcaru, pe care am avut ocazia să o admir în câteva din ultimele sale spectacole („Lucia di Lammermoor”, „Liliacul” și „Traviata”). Am fost impresionată de prestația acestor mari soliști ieșeni care au avut ocazia să cânte și să primească aplauze în occident. Indicații am primit și de la Arta Florescu, pe care am vizitat-o de două ori și care m-a apreciat de la început, dorind chiar să mă trimiță la un concurs Puccini. Am fost binecuvântată să văd multe spectacole pe scena Operei din Iași cu mulți soliști valoroși, atât români, cât și internaționali, însă mereu am fost fascinată de cei ai casei . Foarte multe în privința interpretării și mișcării scenice (atât cât puteam înțelege atunci) am învățat de la sopranele de bază ale Operei ieșene, Mioara Cortez, pe care am admirat-o în spectacole precum Boema, Norma, Trubadurul, dar și marea soprana Adriana Severin, care avea un repertoriu foarte mare. Neștiind pe atunci că îmi va fi profesoară la Conservatorul din Iași, am fost fermecată de doamna Adriana Severin, de vocea frumoasă, de modul în care își conducea vocea pe parcursul operei, felul în care își pregătea frazele, știind foarte bine să își dozeze respirația. M-a fascinat prin felul în care prin ființa sa mignonă știa să devină imensă pe scenă prin atitudine, punând în umbră pe oricine din apropierea sa”, a continuat soprana Elena Moșuc o parte din călătoria domniei sale alături de distinsa doamnă Adriana Severin.

Aceste amintiri au determinat-o ca, în anul 1990, când a intrat la Conservatorul ieșean, să dorească să își înceapă studiile la clasa domniei sale, decizie foarte inspirată în acel moment. „Eu debutasem deja, în februarie 1990, ca solista în rolul Reginei Nopții din opera Flautul fermecat de Mozart, făcusem un recital impresionant pentru mine, la acea vreme, pe scena Filarmoncii din Iași, ținând cont că încă nu aveam experiența necesară, dar fiind foarte bine pregătită vocal după 10 ani de studiu, însă am considerat că abia acum începe adevăratul parcurs profesional. Și trebuia să înceapă cu cea mai competentă profesoară din Conservator pentru mine, iar această persoană a fost doamna Adriana Severin!”, a zâmbit Elena Moșuc.

 Încă de la începuturi, colaborarea mea cu dumneaei în calitate de profesor a fost minunată: „Am discutat mult despre tehnica vocală, aveam și eu anumite încăpățânări, dar tot ce mi-a spus în singurul an în care am studiat cu dumneaei îmi ajută și astăzi. Este foarte binevenit și necesar ca un tânăr student cântăreț să studieze cu cineva care are experiență scenică, este capabil să te învețe ce și cum să faci în diverse situații care se ivesc pe parcursul unui spectacol”.

În 1991, Elena Moșuc a trebuit să renunț la cursurile de zi ale Conservatorului ieșean pentru că începuse contractul la Opera din Zürich, operă în care „am avut binecuvântarea (nu zic noroc ) de a fi alături de cei mai mari soliști ai lumii, cei mai mari dirijori, regizori, pianiști excepționali”. „Am fost binecuvântată de Dumnezeu să cresc într-o atmosferă de cea mai mare calitate profesională, Opera din Zürich fiind adevăratul meu Conservator. Am continuat la Conservatorul ieșean, fiind, pe atunci, singura studentă care primise permisiunea de a studia la fără frecvență“. Veneam în fiecare semestru pentru examene, iar în 1997 am terminat cu lauri Conservatorul, în care am fost foarte susținută de doamna profesor Adriana Severin. Nu doresc să intru în amănunte, dar mi s-au pus multe piedici peste care am trecut doar cu doamna Adriana Severin și pentru acest lucru îi mulțumesc. Ca mentor, a fost excepțională din toate punctele de vedere. Nu numai exemplul scenic a fost extraordinar, ci și sfaturile pe care mereu mi le-a dat. Toate colegele mele – Cristina Simionescu Fântână, Lăcrămioara-Hrubaru Roată etc – au fost mereu entuziasmate de doamna Adriana Severin. Și-a tratat mereu studentele ca pe niște prietene sau ca pe niște fiice, oferindu-le sfaturi,  cu vocea sa caldă și convingătoare, în orice domeniu”. Pe un ecran al amintirilor domniei sale au revenit sugestii chiar și în cabina de machiaj sau cele regizorale mereu utile la începuturi. „A fost și este un model de profesionalitate, perseverență, studiu neîncetat, dorință permanentă de perfecționare și, mai ales, de dăruire totală pe scenă. S-a dăruit total ca și pedagog, având rezultate și multe satisfacții prin studentele ei care au devenit soliste importante în lumea muzicii. Fiind așa departe, în Elveția, am fost nevoită să îmi caut alți maeștri de canto precum soprana Mildela D’Amico din Milano (cu care am contact și astăzi ) și, din când în când, tenorul Ion Buzea din Zürich, controlul fiind imperativ necesar în meseria noastră, dar contactul cu doamna Adriana Severin a rămas neîntrerupt. Aproape de fiecare dată când revin la Iași ne vedem și de foarte multe ori discutăm la telefon. Este persoana care oricând este disponibilă pentru sfaturi și ajutor în orice. Eu o iubesc, o respect și îi mulțumesc pentru toate sfaturile primite. O felicit pentru întreaga sa cariera impresionantă și importantă atât pentru Iași, cât și pentru toată România. O felicit și pentru toată activitatea didactică plină de satisfacții! Îi doresc viață lungă și să împărtășească pe mai departe din experiența sa tuturor celor deschiși și dornici să învețe lucruri adevărat valabile!”, a fost urarea sopranei Elena Moșuc pentru mentorul său din Iași.

La Gala aniversară, soprana Adriana Severin a urcat din nou pe scenă. A primit în dar o serie de arii și duete celebre susținut de soliștii și orchestra Operei, conduși de la pupitrul dirijoral de maestrul Bogdan Chiroșcă. În aplauzele unui public care își respectă artiștii, au cântat  Cristina Grigoraș, Ana Maria Donose, Cristina Simionescu Fântână, Angelica Solomon, Oana Andreea Severin, Marta Burduloi, Alexandru Radu Petrescu, Valentin Marele, Ovidiu Manolache. Darul a fost completat de volumul „Călăuza harului – Adriana Severin”, semnat de Mihaela Gârlea și Oana Andreea Severin, cadre didactice la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, dedicat celebrei soprane de al cărei nume se leagă școala lirică ieșeană.

Reverențe tuturor pentru harul și darul împărtășit!

Maura ANGHEL