Vă invităm astăzi, 12 iulie, la un eveniment omagial în memoria colegei noastre, mezzosoprana Maria Macsim.
De la ora 18:30, în foaierul Operei ieșene, va avea loc un recital de operă susținut de soliștii Eduard Benedic, Diana Penișoară, Diana Bîlcu, Simona Sanduleac, Magda Dornianu, Anastasia Voleanski, Cristina Simionescu-Fântână, Oana Andreea Severin, Johanna Rusu și Alexandru Radu Petrescu, care vor fi acompaniați la pian de Cezara Petrescu, Vasilica Stoiciu-Frunză și Constantina-Emilia Stoica.
În cadrul evenimentului va fi lansat volumul „Mezzosoprana Maria Macsim – Portret în sunete”, îngrijit de Elena Hereș, sora regretatei soliste, și tipărit de Editura Sedcom Libris.
Accesul la recital va fi liber, în limita locurilor disponibile.
„Forţa unui artist se măsoară cu unităţi foarte sensibile, diferite total de cele obişnuite”
* dialog cu muzicianul Vasilica Stoiciu Frunză, conferențiar universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”
Opera Națională Română Iași invită publicul la o seară specială dedicată regeratei mezzosoprane Maria Macsim, un omagiu și o largă reverență făcute unei voci de operă.
În foaierul teatrului liric va avea loc marți, 12 iulie, un recital de operă susținut de soliștii Eduard Benedic, Diana Penișoară, Diana Bîlcu, Magda Dornianu, Anastasia Voleanski, Cristina Simionescu-Fântână, Oana Andreea Severin, Johanna Rusu și Alexandru Radu Petrescu, care vor fi acompaniați la pian de Cezara Petrescu, Vasilica Stoiciu-Frunză și Constantina-Emilia Stoica. Gazda serii va fi muzicianul Vasilica Stoiciu Frunză, conferențiar universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, alături de care am rememorat câteva momente din viața îndrăgitei artiste.
– Aveţi în pregătire un moment dedicat regretatei mezzosoprane Maria MACSIM, o reverenţă făcută unui OM de certă valoare şi unei voci deosebite. Ce amintiri vă leagă de doamna Maria Macsim?
– Întâlnirile de acest tip au un conţinut emoţional cu totul neobişnuit, căci este vorba despre cineva care nu mai este, dar este. Nu mai este fizic printre noi, nu o mai întâlnim, nu ne mai privim în ochi, nu ne mai zâmbim cu bucurie, în acelaşi timp este în suflet şi minte, putem să comunicăm prin limbaj subtil. Forţa unui artist se măsoară cu unităţi foarte sensibile, diferite total de cele obişnuite. În esenţă este vorba despre cât de adâncă este urma lăsată în inimi, în conştiinţă, în memorie, cum şi cu ce a reuşit să se individualizeze.
Cunoscând-o de pe când era în primul an de studenţie, am avut ocazia să-i văd evoluţia artistică şi umană în spaţiul atât de generos al Operei ieşene, căci tinerii cei mai merituoşi şi de perspectivă au reprezentat grupul care a trăit din plin schimbul firesc de generaţii şi nu a fost uşor deloc, iniţial în cor, apoi cu roluri solistice. Aşa a început drumul minunat, dificil, cu studiu continuu, cu bucuria aplauzelor, cu întrebări, căutări, nelinişti, grija pentru glas, minte şi trup, cu dăruire totală pentru muzică, scenă şi public.
– Ce a însemnat îndrăgita mezzosoprană pentru lirica românească? Ce daruri a lăsat?
– Maria Macsim a reuşit să-şi arate personalitatea cu decenţă şi frumuseţe atât la Operă, cât şi la Conservator (Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”). Pregătirea instrumentală prealabilă (vioară-violă la Liceul de Muzică) i-a aşezat temelia de cunoaştere solidă pentru ce a urmat, drumul vocal, devenind astfel model valoros pentru studenţii săi. Parte din ei vor cânta în seara-reverenţă dedicată ei. Amprenta luminoasă pe care o lasă un profesor în conştiinţa studenţilor este cel mai valoros dar.
– Ați fost de multe ori pe aceeaşi scenă. Ce v-a impresionat la regretata artistă?
– Am lucrat, am pregătit şi am cântat împreună în câteva ocazii, situaţii în care ne-am cunoscut mai bine. Mai mult decât atât, în calitatea mea de consultant artistic la Operă, am putut să cunosc şi să observ valenţele profesionale, afective, umane ale artiştilor cu care m-am intersectat, desigur şi ale mezzo-sopranei Mariei Macsim. În acest sens, cum să nu mă impresioneze determinarea extrasă din pasiunea pentru muzică, tenacitatea şi atenţia cu care construia fiecare sunet, fiecare frază, fiecare cuvânt condus de raţiune cu multă răbdare, ca mai apoi să potenţeze totul din oceanul afectiv cu care era înzestrată?
Aşa procedează un artist care se respectă şi respectă muzica pe care o slujeşte. Şi îi place. Şi se lasă provocat iar şi iar, depăşind bariere, dificultăţi, aparente neputinţe. Marinela venea cu energie şi împrăştia optimism.
– Emoțiile și amintirile sunt candelele care ar mereu în sufletul nostru, ca un omagiu adus celor care acum ne veghează de pe scenele îngerilor. Cum era omul Maria Macsim în viaţa de zi cu zi?
– Când lucram la o temă comună simţeam că era dornică de simbioză intelectuală şi afectivă inspiratoare. Nu eram prietene de fiecare zi, cu vizite şi discuţii – şablon, pentru că păstram, de ambele părţi, o discreţie respectoasă de cea mai bună condiţie, agrementată cu comportament firesc, plin de umor, încredere şi bun gust, cu măsura omului care îşi cunoaşte valoarea, dar nu are de gând să epateze în nici un fel. Avea o decenţă care atrăgea atenţia în sensul frumos al cuvântului, se simţea cât era de emotivă şi interiorizată şi am respectat acest „lucru” până la căderea brutală a cortinei de fier.
În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul „Mezzosoprana Maria Macsim – Portret în sunete”, îngrijit de Elena Hereș, sora regretatei soliste, și tipărit de Editura Sedcom Libris. „Fiecare carte are o poveste. Despre oameni, destine, emoții, vibrații, întâmplări, coincidențe. Lucruri lumești. Simple, trecătoare, în aparență, dar care unesc oamenii de oriunde cu fire nevăzute. Nimic nu este întâmplător. Asta este sigur. Nici această carte apărută la Editura ieșeană SEDCOM LIBRIS nu este o simplăîntâmplare. Pentru că a făcut posibilă o întâlnire, în gând și amintire, cu o mare Doamnă a Operei ieșene, mezzosoprana Maria Macsim, o întâlnire cu o profesoară de elita de la Universitatea Națională de ArteGeorge Enescu din Iași, doamna conferențiar universitar dr. Vasilica Stoiciu Frunză, și o altăîntâlnire binecuvântată cu o persoană extraordinară, doamna Elena Hereș, sora eroinei acestei cărți”, a fost mesajul Alinei Hucăi, redactorul-șef al editurii SEDCOM LIBRIS.
Publicul este așteptat marți 12 iulie 2022, începând cu ora 18.30, în foaierul Operei Naționale Iași la o seară în care își va reaminti de extraordinara voce și poveste a mezzosopranei Maria Macsim, a cărei memorie va fi celebrată cu bucurie și arii celebre.
Imediat ce luminile s-au stins, sala cu scaune din catifea s-a scufundat într-o liniște în care se auzeau doar bătăile inimilor, al căror ritm era dat de emoția întâlnirii cu soprana Mioara Cortez. Revenită pe scena ale cărei amintiri au adunat și debutul domniei sale cu rolul Micaela din opera „Carmen”, de Bizet, îndrăgita artistă lirică, a cărei voce a ridicat în picioare milioane de spectatori în toată lumea, a oferit un concert extraordinar, alături de tenorul Daniel Magdal, tot ieșean de origine, directorul adjunct al Operei Naționale București. Ariile celebre interpretate de excepționala solistă, în acompaniamentul Orchestrei Operei din Iași, sub bagheta dirijorală a maestrului David Crescenzi, au impresionat publicul, care a răsplătit-o cu aplauze de necontenit. „Scena este locul unde m-am consacrat ca artist, iar muzica este viața mea”, a fost unul dintre mesajele îndrăgitei soprane Mioara Cortez către ieșenii care au ascultat-o fascinați, la fel și grupul de copii de la Centrul de Plasament Bucium, sosiți la invitația managerului interimar, Andrei Fermeșanu.
O viață dedicată muzicii
Călătoria Mioarei Cortez în lumea muzicii a început la Filarmonica Iași, cu o oprire la Conservatorul din București, pe care l-a absolvit ca șefă de promoție, cu media 10, a continuat la Opera din Iașul natal, apoi a avut ca destinații toate marile scene ale lumii. Și-a făcut cu drag misiunea, a umplut sălile cu aplauzele unui public căreia i-a oferit toată prețuirea. Și-a înmulțit talanții, și-a perfecționat tehnica învățată de la marii magiștri. În Italia studiase cu celebra soprană Roseta Noli, la Iași cu marea soprană Aneta Pavalache, la București cu marea artistă Arta Florescu, mentori cărora le aduce mereu mulțumiri. „De fiecare dată când primeam un rol îmi spuneam că nu voi reuși să-l intrepretez, însă imediat ce descifram partitura, o bucurie pentru mine, lucram la coloratură și la tot ce era nevoie pentru ca totul să fie perfect. În timp am ajuns o lirică spinto dramatică, tehnică pe care am învățat-o de la Aneta Pavalache. Am ascultat toate cântărețele vremii mele și de la fiecare m-am inspirat poate cu o respirație, poate cu o frază. Nu am imitat pe nimeni, am învățat de la fiecare tot ceea ce era important pentru vocea mea. Am lucrat cu Arta Florescu, o mare artistă și o doamnă desăvârșită, un profesor de mare clasă care m-a învățat stilurile, dicția, eleganța pe care eu o aveam, dar nu știam să o exprim. Am învățat multe de la ea, inclusiv încrederea care îmi lipsea”, a continuat artista lirică.
În seara galei de la Iași, scena s-a umplut din nou de parfumul preferat al marii artiste, Champs Elysee, care a oferit o colecție din arii celebre, spre marea încântarea publicului. „Am trăit momente de nedescris. Soprana Mioara Cortez a avut o Gală aniversară extraordinară la Opera Națională Română din Iași. Această voce de aur a încântat publicul care își exprima emoția prin strigăte interminabile de Bravooooo și chiar Sublim! Alături de dirijorul David Crescenzi și tenorul Daniel Magdal a creat, prin muzică și prin glas, într-adevăr nuanțe sublime, fraze superbe, fiecare arie sau duet trecând prin toată simțirea sa, cu o forță și un dramatism unic. Sunt fericită că am putut colabora cu această imensă interpretă în Mefistofele, făcând o creație în cele două roluri, Margareta și Elena, în Il trovatore, în Elixirul dragostei, în I quatro rusteghi, în care a ei Felice rivaliza cu creația actriței Carmen Stănescu. Draga doamnă Mioara, nu aveți idee cât de mult va prețuiesc!”, a fost mesajul doamnei Anda Tăbăcaru, regizor de operă și profesor la Universitatea Națională de Arte București.
Pe scena din Iași, soprana Mioara Cortez a oferit „o sublimă lecție de voce monumentală – stăpânită perfect, matur, în cunoaștere pentru fiecare detaliu – de stil și interpretare de mare clasă, de respect și smerenie. În această superbă situație nu e numai despre muzică. Totul este mult mai complex, așa precum este viața unui artist dăruit total menirii sale. Este un mix monumental de talent, date naturale de excepție, preocupare prioritară de o viață, inteligență sclipitoare, muncă permanentă, dăruire totală pentru operă și scena lirică, un fenomen numit Mioara CORTEZ”, a adăugat și muzicianul Vasilica Stoiciu-Frunză, conferențiar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”.
Mioara Cortez a fost și un cadru didactic de excepție, mulți artiști lirici consacrați pe scenele internaționale fiindu-i elevi sau studenți. „Toată iubirea mea pentru prima mea profesoara de canto, pe când aveam 16 ani! Plângeam când o ascultam la radio sau în concerte!”, a spus și soprana Elena Moșuc, una dintre cele mai frumoase și apreciate voci lirice din lume.
Reverențele largi ar fi mult prea puține pentru a onora cariera îndrăgitei soprane Mioara Cortez, al cărei nume a fost pe afișele tuturor marilor opere din lume. „Doar în China și în Australia nu am cântat, în rest am fost peste tot. Am fost onorată de șefi de state, aplaudată de publicul meu drag și prețuită de artiștii alături de care am fost pe scenă”, a zâmbit marea artistă, care a primit, din partea managerului interimar al ONRI, Andrei Fermeșanu, Distincția Aniversară OPERA65, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea operei mondiale și pentru merite culturale deosebite.
Pentru iubitorii de muzică și pentru artiști, cântul este darul Divinității, iar muzica e limbajul spiritului, deschide calea către secretul vieţii, așa cum a descoperit Kahlil Gibral.
Opera Națională Română Iași participă la prima ediție a Bucharest Opera Festival cu spectacolul Les indes galantes de Jean-Philippe Rameau, în regia lui Andrei Serban.
Evenimentul va avea loc vineri, 1 iulie, ora 19:00, pe scena Operei Naționale București.
Bucharest Opera Festival se va desfășura în perioada 24 iunie – 2 iulie pe scena Operei Naționale București.
Festivalul are potenţialul de a deveni un eveniment anual şi va oferi publicului bucureştean ocazia de a cunoaşte performanţele în domeniu ale tuturor instituţiilor naţionale de profil aflate în subordinea Ministerului Culturii, cărora li se alătură ca invitaţi, de această dată, Opera Română Craiova şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău.
Opera ieșeană va prezenta unul dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriu, „Indiile galante” de Jean-Philippe Rameau, în regia lui Andrei Șerban. Având premiera națională la Iași, în 2012, titlul a mai fost montat de Andrei Șerban și la Opera Garnier din Paris, în 2003.
„Suntem onorați de faptul că am fost invitați să participăm la amplul eveniment artistic-cultural Bucharest Opera Festival. Sunt extrem de încrezător că artiștii noștri vor lăsa o impresie excelentă și publicul va aprecia din plin „Indiile galante”, pe care doar teatrul liric ieșean îl are în repertoriu în România. Este un spectacol plin de culoare și frumos, care poartă amprenta inconfundabilă a maestrului Andrei Șerban”, a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu.
Până la vacanță de vară, v-am pregătit încă patru spectacole care nu trebuie ratate.
Vineri, 1 iulie, ne vedem pe scena Operei Naționale București cu spectacolul „Indiile galante” de Jean-Philippe Rameau, în cadrul Bucharest Opera Festival.
Marți, 5 iulie, sunteți invitați la o gală extraordinară dedicată sopranei Mioara Cortez. Pe lângă celebra soprană, va urca pe scenă și invitatul special, tenorul Daniel Magdal.
Sâmbătă, 16 iulie, Baletul Operei din Iași vă așteaptă la spectacolul de teatru dans „D`ale Carnavalului”, în regia și coregrafia maestrului Ioan Tugearu.
Duminică, 17 iulie, încheiem stagiunea 2021 – 2022 cu un spectacol de excepție, opera „Turandot” de Giacomo Puccini.
Biletele pentru reprezentațiile lunii iulie, care se vor desfășura în Sala Mare a ONRI, vor putea fi achizițonate începând de mâine, 23 iunie, ora 10:00, de pe operaiasi.ro și de la Agenția Operei.
„A fi artist liric nu este o meserie sau o vocație, ci este un mod de viață”
* dialog cu baritonul Bogdan Baciu, de la Deutsche Oper am Rhein Dusseldorf, invitat al ONRI în spectacolul „Un Ballo in Maschera”
– Din nou la Iași. Cum ați regăsit orașul? Dar artiștii alături de care veți lucra? – Mă întorc de fiecare data cu mare bucurie la Iași, având aici prieteni dragi. Iată că de aceasta dată, mă întorc în calitate de invitat al Operei, a doua oara, după producția de „Carmen”, din 2015, a Operei Naționale. Orașul este vibrant, verde și plin de energie, acest lucru datorându-se probabil și perioadei din an în care ne aflăm. În teatru am găsit o atmosferă foarte plăcută și relaxată, atmosfera care se regăsește în modul profesionist de lucru pentru premiera de „Un Ballo în maschera”. Pe mulți dintre colegii mei îi cunoșteam mai dinainte, cu unii dintre ei am mai cântat, iar cu alții mă aflu pentru prima oară pe scenă. Mă bucur enorm să fiu pe scena cu nume românești importante ale liricii mondiale. În același timp, sunt foarte mândru de fiecare dintre colegi, îi prețuiesc mult și apreciez enorm munca pe care a depus-o fiecare ca să ajungă la acest nivel. Cu Ștefan Pop (un nume de referință în lumea operei – n.r.) mă cunosc de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca unde am fost colegi și cu care am cântat atât concerte, cât și o producție de „L’elisir d’amore”. Ne revedem cu mare drag de fiecare dată. Cu Cellia Costea, o artistă cu care ne mândrim, mă bucur să mă aflu pentru primă oară pe aceeași scenă. O altă bucurie este că mă aflu pe același rol cu Șerban Vasile, una dintre cele mai valoroase voci de bariton pe care le-a dat România în ultimii ani.
– Spectacolul Un Ballo in maschera o nouă provocare pentru dvs. Ce v-a atras la spectacol? Dar la Verdi?
– Consider că „Un Ballo in Maschera” reprezintă o provocare pentru orice artist liric. Conceptul regizoral prezentat de către Cristi Avram este unul proaspăt și inedit. De asemenea, costumele și scenografia sunt foarte frumoase, vii și realiste. Toate aceste caracteristici sunt armonios unite și amplificate de lumini, care reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale spectacolului vizual. Giuseppe Verdi nu are nevoie de nicio prezentare… Pot spune însă că este cel mai de seama reprezentant al compozitorilor care au pus vocea pe primul loc în operele lor. Am debutat cu rolul Renato (pe care îl va interpreta și la Iași – n.r.) la Dusseldorf, în 2018, și mărturisesc că atunci am simțit că a fost cam devreme, atât din punct de vedere vocal, cât și din punct de vedere al complexității caracterului său. M-am bucurat de invitația Operei din Iași tocmai pentru că acest rol e o provocare și acum am ocazia unei noi abordări mai mature. Renato este foarte complex. Ne este prezentat ca un om integru, un familist iubitor, colaboratorul și omul de încredere al lui Gustavo. Totuși, descoperind iubirea dintre soția lui, Amelia, și Gustavo, regele său iubit, ajunge să fie orbit de gelozie, tristețe și disperare, ucigându-și stăpânul la bal.
– Aveți o carieră impresionantă. Când și cum a apărut dragostea pentru muzică? Dar pentru Operă?
– De când mă știu, am simțit o atracție pentru muzică. Inexplicabil cumva, având în vedere că nu am crescut într-o famile de muzicieni. Îmi aduc aminte că eram copil și cântam la unison atunci când ascultam o casetă sau auzeam muzică la radio. Anii au trecut și destinul mi-a purtat pașii prin sfera reală, absolvind un liceu cu profil matematica-fizică în Curticiul meu natal și apoi facultate de Inginerie în Arad. Același destin făcea să ajung să cânt într-un cor de muzică religioasă, care aborda compoziții de la Palestrina la concertele lui Musicescu și de la Messiaen până la negro spirituals. Acolo a început să încolțească dragostea pentru muzică cultă. Înțelegând că am un dat de Sus, am decis, la îndemnurile unor colegi din cor, să dau examen pentru Corul Filarmonicii de Stat din Arad. După absolvirea facultății de Inginerie, am aflat că la Cluj exista o formă de învățământ deschis și la distanță pentru cei ce vor să studieze canto clasic, așa că între 2005 și 2009, deși lucram deja ca inginer, am urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. În 2009, am început cursurile de Masterat la Cluj, la clasa profesorului și prietenului meu drag Marius Vlad Budoiu. 2009 a fost anul în care am renunțat la Inginerie și m-am dedicat întrutotul muzicii. Clasa Budoiu a însemnat pentru mine o rampă extraordinară de lansare, avându-i colegi pe Adela Zaharia, Ștefan Pop, Bogdan Tâlos, Ovidiu Purcel, toți nume consacrate ale liricii modiale. Din 2011, sunt angajat fix în ansamblul de soliști ai Deutsche Oper am Rhein Dusseldorf.
– Ați cântat pe mari scene ale lumii. Ați avut momente de ezitare, de teamă? Cum le-ați depășit?
– Am cântat pe multe scene importante ale liricii unde, alături de multe bucurii și satisfacții, au fost și clipe în care nu am fost foarte mulțumit de mine. Motivele sunt nenumărate … Într-o seară nu îți sună vocea așa cum ai vrea, în altă seară nu ai dispoziția psihică sau sufletească necesară. Altă dată poate ai corzile vocale inflamate … Am avut și spectacole pe care le-am anulat, urmând ca un coleg sau un invitat să cânte în locul meu. În orice caz, lucrăm cu emoții și stări, iar asta se oglindește în interpretarea și performanța noastră.
– Am vorbit de personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol?
– Pregătirea unui rol nu este neapărat un secret. De obicei, libretto-ul se bazează pe o scriere anterioară, în versuri sau proză, scriere adaptată de libretiști pentru cerințele compozitorului. Citesc înainte libretul, altădată poemul sau romanul pe care se bazează opera. De multe ori, mă documentez din istorie, multe dintre temele și subiectele operelor bazându-se pe întâmplări care au avut loc în realitate. Câteodată, folosesc mijloace ale audio-vizualului. Spre exemplu atunci când am studiat rolul Oneghin din opera lui P.I.Ceaikovsky, am vizionat filmul „Onegin” cu Ralph Fiennes. Suntem norocoși să avem la îndemână internetul, unde putem urmări diferite producții ale aceluiași titlu cu mari cântăreți și artiști care ne sunt exemple. Regizorul este un alt izvor de inspirație, el având de multe ori o viziune unică asupra personajelor unui titlu de operă. Cea mai importantă contribuție în realizarea fiecărui rol rămâne însă personalitatea mea, element care conferă originalitate și unicitate personajului.
– Câte roluri ați avut în carieră? Care v-a provocat cel mai mult? La ce rol visați și unde anume vă doriți să-l interpretați?
– Nu am numărat niciodată câte roluri am debutat până astăzi. Ce pot să spun este că am îndrăgit fiecare personaj întruchipat, mai cu seamă personajele pozitive. Provocările au fost de diferite facturi atât muzicale, vocale cât și de complexitate a caracterului. Probabil cel mai drag rol al meu de până acum este Marchizul Rodrigo de Poșa din opera „Don Carlo”, de G.Verdi. Nu visez neapărat la vreun rol anume, ci mai degrabă îmi doresc să cânt bine, să fiu mereu pregătit și să întruchipez noi personaje în concordanță cu dezvoltarea naturală a vocii și a experienței mele artistice. Nu îmi doresc vreo scenă anume, ci cred mai degrabă că norocul așteaptă spiritele pregătite !
– Cine este baritonul Bogdan Baciu? Ce face atunci când nu cântă? Ce alte pasiuni are?
– Consider că sunt un om cât se poate de obișnuit, având șansa să trec prin sfera realului ca mai apoi să ajung în sfera liricii, care e în deplina concordanță cu constituția mea sufletească. Am fost crescut într-o familie care m-a iubit și m-a sprijinit în dorința mea de a-mi crea un viitor în lumea muzicii. Sunt binecuvântat să o am alături pe soția mea, mezzosoprana Ramona Zaharia, cu care mă bucur de fiecare zi pe care o primim în dar. Faptul că suntem amândoi din același domeniu ne face să ne înțelegem unul pe celălalt în problemele specifice vocației noastre. Consider că a fi artist liric nu este o meserie sau o vocație, ci mai degrabă este un mod de viață.
Baritonul Bogdan Baciu a câștigat numeroase premii în competiții naționale și internaționale, inclusiv premiul III 2008 la Concursul Național de Lied din România și în 2010 premiul III la prestigiosul Concurs Internațional de Canto Hariclea Darclée. În timpul studiilor universitareși in studioul de operă, a urmat cursuri de master cu Mariana Nicolesco, Deborah Polaski, David Cyrus, Thomas Allen.
Repertoriul său include roluri precum Papageno („ Die Zauberflote”, Mozart), Don Giovanni (Mozart), Figaro (Rossini „Il Barbiere di Siviglia”), Dottore Malatesta („Don Pasquale”, Donizetti), Marcello („La Bohème”, Puccini) , Silvio (Leoncavallo, „Pagliacci”), Escamillo (Bizet, „Carmen”), Ping (Puccini, „Turandot”), Enrico (Donizetti, „Lucia di Lammermoor”), Harlequin (Strauss, „Ariadne auf Naxos” sau Heerrufer (Wagner, „Lohengrin”).
Stagiunea 2021 -2022 îl găsește cântând Escamillo (Carmen) la Teatro Massimo Palermo, Marcello (La Boheme) la Semperoper Dresden, Der Geisterbote (Die Frau ohne Schatten) la Munchener Festspiele precum și debutul său la Germont (La Traviata) din Dusseldorf.
„Ca artist, trebuie să-ți permiți să te dai la o parte și să-i faci loc lui Dumnezeu să se manifeste prin tine, prin vocea ta”
* dialog cu mezzosoprana Andrada Roșu-Vaida, de la Opera Națională Română din Cluj, invitată în spectacolul „Un Ballo in Maschera”
Pășește ușor, pe scena pregătită pentru spectacol. Sufletul îi clocotește, iar vocea îi răsună profetic. Ulrica, vrăjitoarea din „Un Ballo in Maschera”, ghicește viitorul și seamănă teamă în jur prin vocea superbă a mezzosopranei Andrada Roșu-Vaida, de la Opera Națională Română din Cluj, artista care va da viață acestui rol pe scena teatrului liric din Iași într-o producție cu o distribuție magistrală. Am stat de vorbă cu îndrăgita artistă în ajunul sărbătorii Sânzienelor, moment în care se spune că orice magie prinde viață. Așa cum prind viață toate rolurile aduse de Andrada Roșu-Vaida pe sfânta scândură a teatrului.
– Din nou la Iași, de această dată pentru premiera spectacolului „Un Ballo in Maschera”. Cum a început colaborarea?
– De când manageriatul a fost preluat de către domnul Andrei Fermeșanu (fost coordonator artistic și actual manager interimar – n.r.), sunt pentru a treia oară la Iași. Am fost anul trecut, când am cântat în opera „Bal Mascat” („Un Ballo in Maschera”, titlul original – n.r.) în concert, apoi am fost invitată la spectacolul „Aida”, de Giuseppe Verdi, unde am interpretat rolul lui Amneris, și acum pentru „Un Ballo in Maschera”. Prima oară am cântat la Iași în 2004, în „Trubadurul”, alături de colegii mei Marian Pop și Marius Budoiu, sub bagheta maestrului Corneliu Calistru (dirijor și fost director al ONRI – n.r.) și am revenit abia anul trecut.
– În 2004 erați soprană...
– Parcursul carierei mele a fost un pic mai dificil. Acum sunt clar mezzosoprană, dar nu mereu a fost așa, eu am fost o voce falcon. Am intrat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” ca și mezzosoprană, am studiat cu tatăl meu, regretatul Gheorghe Roșu (un bas reputat, maestru și fost decan al Facultății de Artă Scenică – n.r.). Nu a fost ușor pentru că am avut mereu un temperament vulcanic, foarte greu de stăpânit, dar am crescut alături de un titan. Mi-a fost cel mai bun exemplu din toate punctele de vedere.
– Cum s-a petrecut transformarea în mezzosoprană?
– La un moment dat, am întrerupt studiile Academiei din Cluj și timp de un an am studiat la Graz, în Austria. Acolo, doamna profesoară Renate Behle (soprană și mezzosoprană cu o carieră internațională consacrată – n.r.) mi-a spus că sunt soprană și așa mi-am continuat parcursul. Din această postură am absolvit Academia de Muzică din Cluj, apoi am avut onoarea să colaborez cu Opera din Brașov, la vremea respectivă fiind condusă de distinsa regizoare Carmen Dobrescu. Acolo m-am și lansat, cu rolul Musetta din opera „Boema”, de Puccini, cu care mi-am susținut examenul de licență. Au fost vremuri minunate, am mers cu ei în turnee, am cântat rolul Donna Elvira din opera „Don Giovanni”, am fost Contessa din „Nunta lui Figaro”, Electra din „Idomeneo”, toate operele fiind semnate de marele Mozart. La un moment dat, mi-am dorit să abordez roluri verdiene de soprană, dar deja mezzosoprana din mine a spus Stop. Aici nu-i de tine!. Și totuși, am cântat de două ori Leonora din „Trubadurul”, de Verdi, prima oară la Iași. Prima șansă pentru acest rol am avut-o sub bagheta maestrului Corneliu Calistru, așa cum am spus. Era în 2004 și de atunci nu am mai cântat la Iași.
– Până la revenirea de anul trecut, una foarte frumoasă. Publicul ieșean a fost norocos să vă aplaude.
– (râde). Și eu la fel, am fost o privilegiată a sorții să pot cânta alături de oameni minunați. Aici, la Iași, este un ansamblu deosebit, primitor, cald, Mă simt foarte bine.
– Ați revenit ca mezzosoprană...
– La începutul carierei am fost considerată o voce falcon, adică una care presupune un ambitus mai mare și multă lume ar putea spune că aș putea cânta și mezzo și soprană. Părerea mea este că totuși trebuie să rămâi pe un anumit registru, să nu te joci cu ele pentru că altfel poți avea dificultăți tehnice, așa cum a fost cu marea Maria Callas. Ea a abordat roluri și de mezzosoprană și de soprană, iar de aici a avut unele suișuri și coborâșuri în carieră.
– Până la urmă, ați ales calea deschisă la începutul studenției
– Invers, mezzosoprania a decis, pentru că asta era vocea mea. Tatăl meu a fost total împotriva ideii ca eu să cânt ca soprană, dar perioada în care am abordat acest registru și am făcut roluri din opera lui Mozart m-a ajutat enorm de mult pentru că viitoarea mezzosoprană nu a mai avut frica supraacutului. De obicei, mezzosopranele se tem de rolurile verdiene care implică o tehnică vocală bine stăpânită și bine pusă la punct.
– Un parcurs dificil, dar cu un final minunat. Care a fost primul rol de mezzosoprană care v-a consacrat cariera?
– Oooo, a fost unul dificil, cel mai înalt rol de mezzosoprană – Eboli din „Don Carlos”, de Giuseppe Verdi, la Opera din Cluj. Era în 2008. Au urmat Amneris din „Aida”, Azucena din „Trubadurul”, dar rolul care m-a definit și care m-a ajutat să-mi redobândesc accentele gravele de mezzosoprană a fost Ulrica din „Bal Mascat”, pe care îl voi interpreta și la Iași. Ulrica m-a adus acolo unde vocea mea se simte cel mai bine. Am cântat acest rol în foarte multe locuri – în România, în Bulgaria, în Italia, la Opera din Cairo. În Egipt am interpretat și rolul Azucena din „Trubadurul”, sub bagheta maestrului David Crescenzi, căruia îi mulțumesc din tot sufletul pentru că avut încredere în mine. M-a recomandat înfoarte multe locuri și datorită domniei sale am cântat în multe teatre.
– Ați urcat pe multe scene. Cum ați simțit publicul? V-ați temut vreodată de reacția lui?
– Poate la începutul carierei, dar acum nu pentru că am reușit să fac ceva ce tatăl meu îmi tot repeta în timpul studenției. „Cântă cu sufletul”, mă sfătuia și mult timp nu am înțeles ce voia să spună. Eu mă gândeam mereu la tehnică, la modul în care va ieși sunetul. Cu greu am înțeles ce înseamnă să cânți cu sufletul.
– Și ce înseamnă, de fapt, acest lucru?
– Să te dedici total muzicii, să permiți omului să se dea la o parte și să-i facă loc lui Dumnezeu să se manifeste prin el, prin vocea lui. Ei bine, fără tehnică nu poți ajunge la un astfel de cânt, dar când stăpânești bine vocea, atunci urci la un astfel de nivel. În acel moment te poți da la o parte și-i poți permite lui Dumnezeu să se manifeste prin tine, în toatăsplendoarea lui.
– Cu alte cuvinte, sâmbătă seară, la Iași, vă veți da deoparte și vor cânta îngerii prin vocea dvs.
– Daaaa! Sper din tot sufletul să fie așa! Publicul merită tot sublimul din muzică!
– Dacă muzică nu ar fi, ce ați pune în locul acestei arte?
– Nu m-am gândit niciodată la acest aspect, nu m-aș vedea făcând altceva. Este adevărat că am fost, timp de șase ani, profesor de canto la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, dar am renunțat. Am avut mult de cântat, am fost angajată și la Opera București timp de doi ani, apoi la Cluj. Nu mai făceam față și m-am retras din profesorat. Am acest har pedagogic, moștenit de la tatăl meu, dar nu a fost să fie.
– Au rămas muzica și rolurile din operele celebre. Ce înseamnă, pentru dvs rolul Ulrica?
– (cade ușor pe gânduri). Este o mare provocare pentru că eu, în viața de zi cu zi, sunt total opusul ei. Ulrica (vrăjitoarea din operă – n.r.) este un personaj este extrem de întunecat, de profund, de tenebros, de greoi. Am cântat în multe producții de „Bal Mascat”, dar aceasta de la Iași este fabuloasa. Mi se pare extrem de bine gestionat momentul, este extraordinar modul în care regizorul Cristi Avram a reușit să dea viață acestui personaj. Rolul este dificil pentru că Ulrica, în această producție, este oarbă. Sper să fiu destul de machiavelică în acest rol, deși eu sunt toată numai un suflet.
– Care este rolul la care visați și pe ce scenă?
– Mi-ar plăcea foarte mult să mai interpretez rolul Principesei de Bouillon din opera „Adriana Lecouvreur”, de Francesco Cilea și nu mă văd neapărat pe un anumit teatru. Oriunde mă duc cu bucurie, că este în România sau peste hotare, mă văd cu bucurie pe orice scenă.
Armonii parfumate, alături de soprana Mioara Cortez
Ce zi mai frumoasă decât Sânzienele ar fi putut fi aleasă pentru Recitalul artiștilor Operei Naționale Române Iași care, timp de o săptămână, au lucrat alături de soprana Mioara Cortez, un nume important al liricii românești recunoscut pe marile scene ale lumii? La invitația conducerii ONRI, reputata artistă a susținut cursuri de măiestrie și tehnică vocală pentru soliștii instituției.
O întâlnire cu Mioara Cortez este mereu o lecție de viață predată în cel mai frumos și blând mod posibil și de care ai nevoie pentru a afla care sunt ingredientele unei cariere de succes, indiferent de ce cale ai alege.
„Eu sunt un om obișnuit, un om de toatele zilele. Scena este altceva, este locul unde eu m-am consacrat ca artist. Pentru a ajunge în vârful muntelui ai nevoie de o încredere foarte mare în tine, de răbdare, de muncă. Este nevoie să-ți reevaluezi potențialul, să vezi unde mai ai de lucrat, la ce poate ar trebui să renunți și ce ar trebui să dobândești. Pentru mine, principalul reper a fost sora mea, mezzosoprana Viorica Cortez. M-a susținut mereu, în primul rând financiar. Mi-a spus Eu te ajut cu banii, mai departe ține doar de tine ca să-ți folosești talentul pe care ți l-a lăsat Dumnezeu, iar eu am muncit. Un alt mentor căruia îi fac o reverență largă este Aneta Pavalache. Atât de bine explica și te coordona încât respirai împreună cu ea. Eu eram ca un burete, eram avidă să învăț cât mai mult. Tehnica vocală pe care o stăpânesc și astăzi am învățat-o de la ea, marea divă a Operei din Iași, o voce extraordinară de soprană lirică, o voce mozartiană”, am aflat de la Mioara Cortez.
Bursieră la Scala din Milano
Calea către muzică a marei soprane a fost deschisă de familie, unde se cânta mereu. Cântau și părinții, dar și cele trei fiice – Viorica, marea mezzosoprană, Ștefania, o pianistă foarte talentată, și Mioara, viitoarea soprană. Drumul către cariera ei de succes a început la 15 ani, când a intrat în Corul Filarmonicii „Moldova” Iași, unde a primit sprijinul multor mentori care au ajutat-o să își clădească un viitor frumos. Primele momente ale gloriei le-a trăit în Italia, la Scala din Milano. „Am mers într-o vizită la sora mea, care era acolo. Am aflat de un concurs, m-am înscris și marea surpriză a fost că am ieșit prima. Eu, o tânără venit din Iașii Moldovei, pregătită de Aneta Pavalache, primisem o bursă la Scala din Milano, un loc sacru al muzicii! Eram copleșită de fericire”, a rememorat Mioara Cortez o parte din începuturile vieții ei de artist liric. În Italia a studiat un an și jumătate, iar pasiunea ei pentru muzică nu a putut domoli dorul și dragostea pentru familia ei, pentru soțul și copilașul rămași acasă. S-a întors și s-a înscris la Conservatorul din București. „Am lucrat cu Arta Florescu, o mare artistă și o doamnă desăvârșită, un profesor de mare clasă care m-a învățat stilurile, dicția, eleganța pe care eu o aveam, dar nu știam să o exprim. Era minionă, dar când începea să cânte devenea un titan. Am învățat multe de la ea, inclusiv încrederea care îmi lipsea. Când mă aflam în fața unui rol nou spuneam mereu că nu voi putea să-l fac, însă când începeam studiul partiturii, venea și curajul. Așa sunt eu construită, așa am fost mereu. Începuturile cu Aneta Pavalache au fost definitorii pentru mine”, a zâmbit Mioara Cortez.
De la București, unde a absolvit Conservatorul ca șefă de promoție, cu media 10, drumul spre Opera din Iași a trecut prin Botoșani, unde fusese repartizată ca profesoară de canto, la Școala Populară de Artă. Și-a făcut cu drag misiunea, inclusiv la Filarmonica din Botoșani unde a susșținut concerte de mare valoare. La un moment dat și-a ocupat locul pe scena lirică a Moldovei. La Iași, Mioara Cortez a umplut sălile cu aplauzele unui public căreia i-a oferit toată prețuirea. Ca artist, și-a înmulțit talanții, și-a perfecționat tehnica învățată de la marii magiștri. În Italia studiase cu celebra soprană Roseta Noli, iar primul rol, debutat la Scala din Milano, a fost „Desdemona” din Otello, un rol bine ales pentru temperamentul vulcanic și vocea ei deplină.Succesul nu s-a lăsat așteptat, dovadă și demersurile conducerii teatrului liric italian de a o readuce pe soprana din Iași în Italia, însă Universul avea alte planuri.
Dăruire și onoare
A știut mereu că va face muzică, nu s-a îndoit niciodată de misiunea ei: „Îmi amintesc cu mare drag și de primul rol la Opera din Iași, Micaela, din Carmen, apoi au venit foarte multe. Evident, de fiecare dată spuneam căsigur nu voi reuși, însă imediat ce descifram partitura, o bucurie pentru mine, lucram și la coloratură și la tot ce era nevoie pentru ca totul să fie perfect. Cu timpul am ajuns o lirică spinto dramatică, tehnică pe care am învățat-o de la Aneta Pavalache. De la fortissimo să ajungi la pianissimo nu este ușor. Am ascultat toate cântărețele vremii mele și de la fiecare m-am inspirat poate cu o respirație, poate cu o frază, am preluat ușurința unor fraze. Nu am imitat pe nimeni, am învățat de la fiecare tot ceea ce era important pentru vocea mea”.
Pe parcursul vieții sale a cântat peste tot în lume, a fost onorată, aplaudată inclusiv de premierul Japoniei, unde a susținut nu doar spectacole, ci și masterclassuri. „Am cântat și la Tokio, și la Hiroshima. Am mers împreună cu Anda Tăbăcaru și cu maestrul Corneliu Calistru, care a dirijat un spectacol cu Tosca incredibil, au rămas uimiți. Am mers și cu Simfonia a IX-a, și cu Requiemul de Verdi, cu spectacole grele și de înaltă clasă. În România am primit Meritul Cultural în grad de Comandor, o înaltă distincție. Am dăruit și mi s-a dăruit”, a zâmbit Mioara Cortez. A cântat peste tot în lume, mai puțin în China și în Australia. „Poate aș fi ajuns șli acolo, dar mi-am urmat familia și am plecat în Canada, o țară foarte specială. Este o altă lume, trebuie să te adaptezi cerințelor, e diferită de Europa”, a continuat soprana povestea vieții ei.
Muzică și Champs Elysees
În Canada a dus nu doar măiestria ei, ci șitradițiile românești, inclusiv bucătăria tradițională, artista fiind și un maestru al culinăriei moldovenești: „Am învățat de la mama gospodăria. Când eram tânără, începeam de la ora 6 cu treburile casnice, iar de la ora 10 mă așezam la pian și studiam. Era lege, fără disciplină nu aș fi reușit. Spre seară, lăsam totul deoparte, închideam pianul și mergeam la Operă, unde intram cu mare bucurie, urmată de unda mea de parfum, Champs Elysees, de la Guerlain. Știau toți când am ajuns după parfum”.
Ei bine, publicul ieșean se va bucura de acelașiparfum și în această seară, când soprana Mioara Cortez și actorii lirici care au participat la masterclassul domniei sale vor susține un recital, la Opera Națională Română Iași. „Bucuria mea este imensă pentru că m-am reîntâlnit cu foste studente, astăzi artiste cu cariere frumoase. Am lucrat foarte bine și vom cânta din nou împreună”, a încheiat soprana Mioara Cortez încă o pagina din frumoasa ei carieră, urmând ca peste câteva zile să deschidă un alt capitol. Și asta pentru că muzica este hrana sufletului și spiritului pentru fiecare dintre noi!
„Muzica m-a dezvoltat ca om. Sunt mai bogat prin experiențele și sentimentele înălțătoare pe care le-am trăit în toate producțiile muzicale”
* dialog cu basul Lucian Dolhăscu, invitat special în spectacolul de operă „Indiile Galante”
Operă a compozitorului francez Jean-Philippe Rameau, după un libret de Louis Fuzelier, „Indiile Galante” reunesc un spectacol grandios, care începe cu o uvertură și continuă cu patru acte. În fiecare act, acțiunea se petrece în alt loc de pe pământ (exotic din punctul de vedere al secolului al XVII-lea din Franța) și constă, în esență, dintr-o poveste de dragoste cu final fericit. Cele patru acte, „Le Turc généreux” („Turcul generos”), „Les Incas du Pérou” („Incașii din Peru”), „Les Fleurs” („Florile” din Persia) și „Les Sauvages” („Sălbaticii”, indienii din America de Nord), cuprind numeroase balete și culminează cu un rondo celebru – „Calumet de la paix“ („Pipa păcii”).
Spectacolul a avut premiera la Paris, în 1735. În România a fost montat pentru prima oară la Iași, în urmă cu zece ani, în regia lui Andrei Şerban, care l-a mai pus în scenă în 2003, la Opera Garnier din Paris. Partitura barocă are un grad mare de dificultate, motiv pentru care este întâlnită în puține teatre lirice. Publicul din Iași va avea bucuria de a revedea acest spectacol marți, 14 iunie, de la orele 18:30. Alături de soliști, balerini, Corul și Orchestra Operei Naționale Române Iași, pe scenă vor urca și trei invitați speciali – sopranele Mădălina Barbu și Rodica Vica și basul Lucian Dolhăscu. Am stat de vorbă cu Lucian Dolhăscu despre rolul căruia îi va da viață din nou, dar și despre provocările meseriei sale.
– Veți cânta din nou în „Indiile Galante”, un spectacol bine primit de public. A câta reprezentație este cu dvs. în rolul lui Bellone?
– Sunt onorat să revin pe scena Operei Naționale Române Iași. Mulțumesc conducerii pentru invitație și încrederea cu care am fost primit de fiecare dată. În anul 2012, Opera Națională Română Iași a organizat un casting pentru distribuția spectacolul „Indiile Galante” de Jean Philippe Rameau, unde am fost selectat să fac rolul Bellone. De-a lungul anilor, am făcut acest rol de 15 ori și de fiecare dată a reprezentat o mare provocare.
– E un rol de travesti. Ce i-ați dat dumneavoastră personajului?
– A fost o mare provocare pentru mine să fac acest rol ce implică o transformare totală. Pe toată durata desfășurării artistice a personajului te concentrezi asupra partiturii, jocului de scenă şi abilității vocale. Punctele de sprijin care au definit personajul au fost costumația, machiajul și coafura. Momentul lui Bellone stârnește zâmbete în rândul spectatorilor. Atenție, responsabilitate, asumare, implicare și mult studiu ofer fiecărui personaj pe care îl interpretez.
– Am vorbit de personaj și aș vrea să ne dezvăluiți un secret – cum realizați dvs fiecare rol?
– Trebuie să studiezi zilnic, să îți depășești limitele și să ieși din zona de confort (Bellone reprezintă o provocare) încât vocea să fie mereu antrenată. Tot timpul trebuie să știi să ții ritmul, să fii capabil să reacţionezi în orice situaţie și să poți să exprimi, în esenţă, orice emoţie. Sunt de părere că după ce solistul învață partitura și respectă cu exactitate mișcarea scenică și coregrafia poate să apeleze la imaginația sa, la cultura şi experienţa proprie, astfel încât să fie capabil să creeze cât mai autentic rolul său, dându-i viaţă şi, în felul acesta, devenind credibil pentru publicul spectator.
– Am început o ușoară călătorie în trecut și vreau să vă întreb cum ați ales Opera? Ce v-a atras la muzică? Ce v-a oferit? Ce i-ați dăruit?
– Talentul mi-a fost descoperit în clasele primare de către profesoara de muzică, tot ea fiind persoana care m-a îndrumat către Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Acolo am studiat un instrument, însă adevărata vocație în muzică urma să o descopăr câțiva ani mai târziu: vocea! Muzica m-a dezvoltat ca om. Sunt mai bogat prin experiențele și sentimentele înălțătoare pe care le-am trăit în toate producțiile muzicale. Am avut șansa să fiu îndrumat de nume celebre cum ar fi Viorica Cortez și Vasile Moldoveanu, iar în prezent studiez canto clasic la clasa doamnei profesoare Doina Dimitriu, în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Din anul 2015 sunt membru în Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași. Pentru mine, muzica este omniprezentă, iar îndeletnicirile pot fi diverse atâta timp cât rămân în sfera pasiunii mele. Pentru un solist, Opera reprezintă tabloul perfect în care își poate pune în evidență toate calitățile pe care le are precum voce, mișcare scenică și actorie.
– Care a fost primul rol din cariera dvs?
– Debutul meu în cariera solistică a fost în anul 2011, la Opera Națională Română din Iași. Personajul interpretat a fost Dr. Bartolo din opera „Nunta lui Figaro”, de W. A. Mozart.
– Ce vă definește ca artist? Care sunt valorile dvs?
– Talentul, perseverența, determinarea, atenția la detalii și perfecționism sunt valori care mă definesc. Când pui suflet în ceea ce faci nu are cum să nu iasă ceva minunat. Mă consider un om norocos pentru că am ajuns să fac ceea ce îmi place şi să mă dedic întru totul acestui lucru.
– La ce rol visați? Și, de fapt, ce îl determină pe un artist să viseze la un anumit rol?
– Cred că orice solist își dorește să interpreteze un personaj complex din toate punctele de vedere. În cazul meu pot spune că îmi doresc să ajung cât mai repede la performanța de a da viață personajului Filip al II-lea, din opera „Don Carlo” de Giuseppe Verdi.
„Momentele pline de grație divină sunt atunci când mă aflu pe scenă!”
* dialog cu soprana Mădălina Barbu, invitată special în spectacolul „Indiile Galante”, de Jean Philippe Rameau
Unul dintre cele mai de succes spectacole din repertoriul Operei Naționale Române din Iași, „Indiile Galante”, de Jean Philippe Rameau, în regia lui Andrei Șerban, revine pe scena teatrului liric. Marți, 14 iunie, cu începere de la ora 18:30, publicul va avea posibilitatea să vadă, pentru prima dată în această stagiune, creația compozitorului francez, care a avut premiera la Opera Iași în urmă cu zece ani. Spectacolul a mai fost montat de Andrei Șerban și la Opera Garnier din Paris, în 2003. Alături de soliști ai teatrului liric ieșean, Corul, Baletul și Orchestra Operei Naționale Române Iași, spectatorii vor putea urmări și câțiva invitați – soprana Mădălina Barbu, basul Lucian Dolhăscu și soprana Rodica Vica. Am stat de vorbă cu soprana Mădălina Barbu despre muzică și despre bucuriile pe care această artă le aduce.
– În scurt timp, publicul ieșean vă va urmări în rolul L-amour, din opera „Indiile Galante”, de J. P. Rameau. Ce v-a atras la acest rol? Când și unde ați debutat cu el?
– Am avut ocazia să interpretez pentru prima dată rolul L-amour aici, la Iași, în anul 2018. A fost o plăcere să descopăr muzica lui Jean Philippe Rameau în acest colectiv și în regia lui Andrei Șerban. Revin cu plăcere de fiecare dată să interpretez acest rol, este foarte ofertant atât muzical, dar și din punct de vedere regizoral. Apreciez foarte mult și artiștii ieșeni pentru profesionalismul, prietenia și calitățile lor vocale.
– V-ați ales o misiune foarte frumoasă, de a aduce bucurie prin glasul dvs. De cât timp cântați? Ce v-a atras la muzică?
– Eu am început să cânt prin casă de la vârsta de 3 ani, ascultam foarte mult Andrea Bocelli. Apoi, la grădiniță am cântat în serbările care erau organizate și doamna co-repetitoare le-a spus părinților mei că am ureche muzicală și că ar fi bine să urmez un liceu de muzică. Am continuat cu pian în principal, timp de opt ani, apoi, în clasa a IX-a am urmat cursul de canto clasic, după care a venit, bineînțeles, Universitatea Națională de Muzică din București.
– Care a fost prima întâlnire cu Opera? Care a fost momentul în care ați simțit că muzica va fi calea dvs de destin?
– Prima dată am fost la Opera de ziua mea, împlineam 9 ani, și am fost fermecată de această lume, de costume, de muzică, de voci. Atunci am simțit că aș putea să fac această meserie pentru tot restul vieții mele.
– Pe scenă, publicul vede artistul, de la care așteaptă emoție și un rol perfect. De pe scenă ce se vede în sală? Ce așteaptă artistul?
– Răsplata cea mai mare pentru un artist sunt aplauzele și zâmbetele publicului. Fără ele noi nu existăm.
– Vocea este un instrument sensibil. Cum aveți grijă de el? L-ați trădat vreodată? V-a trădat?
– Nu fac nimic special, totul decurge normal. Nu pot să zic că ne-am trădat vreodată.
– Aveți o carieră frumoasă, sunteți un artist apreciat. Care au fost momentele care v-au jalonat parcursul? Mentori, momente dificile, momente pline de grație divină…
– Mă consider extrem de norocoasă, am avut parte de profesori și mentori foarte buni, începând din liceu cu doamna Mariana Chihaia, la facultate și master cu doamna Eleonora Enachescu, iar mai târziu cu doamna Nelly Miricioiu. De asemenea, le-am urmărit pe Natalie Dessay, Sumi Jo și Diana Damrau, fiecare dintre ele având o voce unică și o tehnică aparte. Cel mai dificil moment a fost în timpul pandemiei, când nu am putut să fiu pe scenă și să fac ceea ce iubesc cel mai mult. Ei bine, de aici se înțelege faptul că momentele pline de grație divină sunt atunci când mă aflu pe scenă!
– Fiecare artist are întâlnirile sale de destin. Ale dvs care au fost și cu cine?
– Aștept să mi se întâmple acea întâlnire de destin, încă nu am avut ocazia.
– Pe ce scene ați mai cântat și unde v-a plăcut cel mai mult? Unde visați să cântați?
– Am avut ocazia să cânt la Opera din Brașov, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, Filarmonica din Cluj-Napoca, Filarmonica din Sibiu, Filarmonica „George Enescu” din București, Sala Radio, Teatrul Național București, Opera Națională București. Am avut un turneu cu nouă spectacole în Marea Britanie, cu opera „Lakme”. Nu pot spune că am o scenă preferată, toate sunt frumoase în felul lor și este o plăcere să mă aflu acolo de fiecare dată. Visul meu este să fiu cât mai profesionistă ca să pot cânta pe scenele de peste hotare.
– Ați fost și cadru didactic. Ce v-a atras la catedră?
– Am fost, pentru o perioadă scurtă de timp, și cadru didactic, o meserie frumoasă și solicitantă. Mi-am dorit foarte mult să le prezint elevilor lumea încântătoare a muzicii clasice, să descopere pentru ei o viitoare evadare din lumea cotidiană.
– Dacă muzică nu ar fi, ce ar fi? Ce ar face soprana Mădălina Barbu fără muzică?
– Îmi este greu să îmi imaginez viață fără muzică, indiferent de genul muzical abordat. Și totuși, dacă nu aș fi avut o carieră în muzică, aș fi fost medic veterinar. Iubesc animalele, este o altă latură a mea și aș fi fost fericită să le pot ajuta.
Opera Națională Română Iași participă la prima ediție a Bucharest Opera Festival cu spectacolul Les indes galantes de Jean-Philippe Rameau, în regia lui 
Evenimentul va avea loc vineri, 1 iulie, ora 19:00, pe scena Operei Naționale București.
Până la vacanță de vară, v-am pregătit încă patru spectacole care nu trebuie ratate. 
