Event Category: Cantata

CARMINA BURANA

Fascinanta cantată a lui Carl Orff, Carmina Burana, revine pe scena noastră miercuri, 12 martie, începând cu ora 18:30.
Ideea centrală a lucrării vocal-simfonice Carmina Burana este că deasupra tuturor oamenilor stă Destinul, întruchipat de zeiţa Fortuna. Ea dirijează parcursul existenţei, ridică şi coboară destine, de unde metafora plastică a roţii, care se învârte fără oprire.
Distribuția îi reunește pe soliștii vocali Alexandra Procopovici (soprană), Petru Pavel (tenor), Alexandru Constantin (bariton) și pe actorul Claudiu Bleonț.
Soprana Alexandra Procopovici este invitată să evolueze pentru prima data pe scena lirică ieșeană grație premiului special oferit de Opera din Iași, prin managerul Andrei Fermeșanu, la Concursul VERUM SOLITUS, ediția a II-a.
Interpretează corul, corul de copii, baletul și orchestra Operei din Iași, conduși de bagheta dirijorală a maestrului Daniel Jinga.

CARMINA BURANA

Cantata Carmina Burana intensifică paleta evenimentelor artistice din luna octombrie.

Lucrarea vocal-simfonică compusă Carl Orff poate fi urmărită marți, 22 octombrie, începând cu ora 18:30.

Interpretează soliștii, corul, corul de copii, baletul și orchestra Operei din Iași, conduși de bagheta dirijorului invitat, Daniel Jinga.

Dirijor cor: Manuel Giugula

Dirijor cor copii: Raluca Zaharia

Coordonator coregrafic: Cristina Todi

Maestru balet/dans: Dan Berihoi

 

Durată spectacol: 1h și 30 minute

Fără pauză.

Spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 7 ani.

CARMINA BURANA

Fascinanta cantată a lui Carl Orff, Carmina Burana, revine pe scenă noastră în data de 10 martie.

Interpretează soliștii invitați alături de soliștii, corul, corul de copii, baletul și orchestra Operei din Iași, conduși de bagheta dirijorului invitat, Mihnea Ignat.

 

Spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 7 ani.