Primele două spectacole din ianuarie 2020

Stimați spectatori,

Primele două spectacole ale Operei Naționale Române Iași din anul 2020 vor fi dedicate unor evenimente speciale.
Pe 14 ianuarie, de ziua Ecaterinei Teodoroiu, se va juca opera dedicată eroinei din Primul Război Mondial, care a fost asemuită de Generalul Berthelot cu Ioana d’Arc. Spectacolul „Ecaterina Teodoroiu”, de Emil Lerescu, care a avut premiera în 2018, anul Centenarului Marii Uniri, se va juca în Sala Mare, de la ora 18:30.
Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, vă propunem un recital special de operă, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”. Concertul extraordinar va începe la ora 18:30.
Biletele de intrare la cele două evenimente speciale vor fi puse în vânzare începând de marți, 24 decembrie 2019, ora 14:00, pe site-ul www.operaiasi.ro, și de luni, 6 ianuarie, ora 12.00 la Agenția de bilete, situată în foaierul Operei.

Vă așteptăm cu drag!