„Există o forță Divină care te inspiră și te ajută să dai mai departe, prin cânt, din ceea ce ai primit”
* dialog cu tenorul Florin Guzgă, coordonatorul artistic al ONRI
Opera Națională Română din Iași prezintă în această seară, începând cu orele 18:30, un nou spectacol „La Traviata”, de Giuseppe Verdi, aflată pe lista noilor producții ale instituției de cultură. Distribuțiile sunt de nivel internațional, prima seară oferind o diversitate a vocilor și personalităților care vor fi în rolurile principale: renumita soprană Rodica Vică, sosită de la Viena, și apreciații soliști Florin Guzgă și Șerban Vasile. Am stat de vorbă cu tenorul Florin Guzgă, coordonatorul artistic al ONRI despre spectacol, despre arta sa și despre muzică, despre bucuriile pe care i le-a adus de-a lungul carierei.
– Ce aduce nou acest spectacol?
– În primul rând avem niște invitați deosebiți, fiind vorba despre soprana Rodica Vică și baritonul Șerban Vasile. Rodica Vică nu este pentru prima oară la Opera din Iași, iar în această seară va debuta în rolul Violettei Valery. Cu Șerban Vasile am mai cântat în „La Traviata”, dar nu la Iași, ci la Galați, de două ori. La Iași am fost alături pe scenă în „Bal Mascat”. Ne cunoaștem demult, este un artist recunoscut pe plan internațional, a cântat inclusiv la Metropolitan Opera din New York. Am relaționat foarte bine cu ei și la repetiții, și la filmarea finală.
– Cum alegeți invitații pentru un nou spectacol? Există anumite reguli?
– În acel moment ținem cont de mai multe aspecte. Pe de o parte trebuie să existe și elementul de noutate, dar ne orientăm către artiștii pe care îi recomandă o carieră frumoasă, derulată pe scene mari, titulari de roluri. Într-o operă precum „La Traviata”, accentul cade, în primul rând, pe personajul principal, iar un artist invitat în acest rol face ca spectacolul să fie și mai interesant.
„La Traviata” este un spectacol greu din punct de vedere regizoral pentru că implică multe mișcări. Știam acest lucru încă de la început. Despre producția de la Iași se spunea că nu se poate face o salvare de spectacol. Acesta este limbajul folosit în eventualitatea în care ai rămas fără artistă în ajunul spectacolului și trebuie să apelezi la altcineva pe ultima sută de metri. Se mai întâmplă, mai sunt și situații accidentale, și eu m-am regăsit în astfel de momente de salvare. Am fost invitat și am intrat fie direct în spectacol, fie în repetiția generală. Or, în „La Traviata” nu este posibil, este nevoie ca artiștii din rolurile principale, adică soprana, baritonul și tenorul, să aibă măcar o săptămână și jumătate de repetiții pentru a-și croi regia, care conține foarte multe amănunte de mișcare scenică.
– De fapt, tocmai aceste detalii dau și nota de dificultate. Și dacă totuși se întâmplă și este nevoie de salvare?
– Atunci apelăm la cei care au mai jucat deja în producție și care pot să-și reamintească într-un timp mai scurt rolurile. Și eu am nevoie de măcar două regii ca să pot juca, plus repetiția generală.
– Vorbiți cu multă pasiune despre acest spectacol. De câte ori ați cântat în „La Traviata”?
– Până la debutul pandemiei de COVID 19 am notat cu minuțiozitate fiecare spectacol și erau 20, apoi, date fiind condițiile, am lăsat deoparte agenda. Totuși, uitându-mă în urmă, până astăzi cred că au fost 25 de spectacole cu această minunată operă în care am jucat. Recunosc că eu am o atracție deosebită pentru Giuseppe Verdi, are ceva special. Când am urcat pentru prima dată pe scenă am debutat într-una din operele sale. Am interpretat rolul Ducelui de Mantua, în „Rigoletto”, iar următorul spectacol a fost „La Traviata”, alături de doamna Elena Moșuc. A fost pentru mine o provocare care m-a zguduit profund. Aveam nevoie să fiu la un nivel înalt, alături de Elena Moșuc.
– Nu vă întreb de emoții…
– Oooo, au fost imense și de lungă durată! Am trăit o perioadă foarte intensă, din cauza spectacolelor aveam insomnii. Mă trezeam în puterea nopții, iar în minte începea să cânte muzica. Aveam uvertura în cap și începea să cânte tot spectacolul. Îmi tot spuneam „Oprește-l, oprește-l”, dar nu reușeam, muzica își urma calea. Între timp emoțiile s-au mai liniștit, dar tot mă mai trezesc cântând.
– Ce v-a atras la muzică?
– Mi-a plăcut enorm de mult muzica vocală. Eu am început să cânt în biserică, inițial am urmat o școală teologică. În Biserica Ortodoxă se cântă exclusiv vocal și sunt mulți tineri talentați care astfel își descoperă vocația și vor să facă mai mult. Acesta este și motivul pentru care în teatre sau conservatoare sunt mulți tineri care au absolvit și Teologia. Ei bine, și la mine a fost la fel. Fiind pasionat de muzica vocală, îmi doream să fac cât mai multe, să-mi înmulțesc talantul. Știam și primisem confirmări că am o voce frumoasă, ceea ce m-a determinat să îmi doresc să fac mai mult. Când am venit la Iași, la facultate, am căutat un profesor de canto, care mi-a spus că aș putea avea realizări frumoase. A urmat admiterea la Conservator, unde am fost acceptat la clasa maestrului Corneliu Solovăstru, care a avut un rol crucial în viața mea. A fost cel care, pe lângă faptul că m-a învățat enorm de multe detalii, m-a convins cumva să fac pasul către o carieră profesionistă. Când am fost admis la Conservator venisem cu gândul să fac muzică doar din pasiune. Or, domnul Corneliu Solovăstru m-a convins să fac pasul către o carieră pe scenă. Îi datorez enorm de multe din acest punct de vedere.
– A avut dreptate maestrul, iar aplauzele publicului, nu doar ale celui din Iași, v-au confirmat valoarea.
– Îmi place enorm de mult Opera din Iași. Iubesc să cânt și în alte teatre pentru că schimbi scena, atmosfera, vezi alte tehnici, te poți îmbogăți ca pregătire. Ai multe de învățat și eu am făcut acest lucru, am preluat de la fiecare artist pe care l-am întâlnit – și de la cei foarte buni, și de la cei care poate mai au de lucrat. De la public am învățat adevărata măsură a valorii, el fiind cel mai atent și exact critic. Există public mai rece sau mai cald, dar indiferent cum ar fi, în interiorul spectacolului el îți va da mereu un răspuns cu aceeași măsură cu care te oferi muzicii. Noi facem totul pentru public și nu mă refer doar la actul în sine, adică tot ceea ce oferim pe scenă. Acolo este doar momentul final, însă tot ceea ce ai făcut până în seara spectacolului, toate orele de studiu individual, de lucru în cabină cu pianistul, absolut totul este direcționat către public. Cu cât te pregătești mai bine, cu atât nivelul profesional va crește, iar spectatorii te vor răsplăti mai bine.
– Ați simțit vreodată că nu ați oferit pe cât v-ați fi dorit?
– Da, categoric! La începutul carierei știam că pot mai mult, că pot fi mult mai bun. Mereu mi-am propus să învăț, să lucrez și am căutat profesori de canto, mentori, dirijori, maeștri care să mă direcționeze corect. Este foarte important să ai de la cine afla cât mai multe din arta cântului, este o meserie care se învață de la maestru. Nu se poate teoretiza foarte mult, trebuie să fii mereu îndrumat de un maestru. Înveți prin viu grai foarte mult.
– Din câte se vede, muzica nu este doar o pasiune, o bucurie, un dar, ci și o modalitate de a deveni mai buni cu fiecare zi fie că suntem spectatori, fie artiști. Care a fost rolul la care ați tinut cel mai mult?
– O amintire foarte dragă este legată de debutul meu în rolul Ducelui de Mantua, din „Rigoletto”, dar cele mai multe satisfacții mi le-a adus Edgardo, din „Lucia di Lammermoor”. L-am cântat în multe teatre, chiar și peste hotare la Zagreb, la Toulouse. Este un rol foarte greu, între tenori se spune că dacă l-ai interpretat, poți cânta orice. Nu știu dacă este chiar așa, dar categoric este o piatră de încercare pentru toți tenorii.
– La ce rol visați?
– Mi-e greu să spun. Tot repertoriul de tenor liric, lirico-spint îmi place, dar vreau ca lucrurile să se așeze în mod natural, după voce. Nu vreau să mă grăbesc, să merg spre un repertoriu mai greu pentru că nu vreau să fac greșeli pe care să mi le reproșez. Nici nu vreau să stau pe loc, să reduc motoarele, dar nici să accelerez pentru că rezultatul ar putea fi unul deloc plăcut. În general, mă sfătuiesc cu maeștri, cu dirijori înainte a aborda un rol și țin cont de părerea lor.
– Cum definiți dvs greșeala?
– Ei bine, poți aborda un repertoriu nepotrivit pentru vocea ta sau cel puțin pentru momentul în care te afli cu pregătirea tehnică, dar și cu maturizarea vocii și atunci poate fi considerat o greșeală. Sunt multe cazuri în istoria operei în care voci extraordinare, cântăreți buni, chiar foarte cunoscuți, au regresat sau au avut probleme vocale din cauza repertoriului greșit ales.
– Am aflat cât de mult poate fi afectată vocea din cauza unei erori, dar ce anume o animă?
– O voce bună este clar influențată de o stare bună. Se cântă pe inimă bună. Mi-a plăcut mult vorbele mezzosopranei Ruxandra Donose, pe care nu am avut bucuria să o cunosc, dar am citit un interviu în care spunea așa: „Ca să cânți bine trebuie să fii bine hrănit, bine dormit și bine dispus”. Eu sunt perfect de acord cu toate cele trei condiții. Instrumentul nostru este vocea, care este legată de fizicul nostru, de psihic, de mental, de emoții. Ai nevoie de o stare foarte bună pentru a fi la înălțimea meseriei.
– V-ați temut vreodată pe scenă că rolul nu va ieși așa cum vă doriți?
– Da, la începutul carierei, când am urcat pe scenă pentru prima dată și starea asta o trăiesc mulți cântăreți. Bine, ești pregătit că altfel nu ai fi fost distribuit, dar nu știi încă toate secretele din spatele cortinei. După ce faci trecerea la nivelul profesionist încep să apară problemele. Ai de cântat mult, ai repetiții, iar tu nu ești obișnuit cu acest ritm. În acel moment, ai nevoie și mai mult de o tehnică vocală aprofundată. Este un moment în care ori urci la următorul nivel de pregătire, ori, dacă nu, lucrurile nu vor fi bune. Am simțit, cândva, că tot ceea ce știam nu era de ajuns. Am intrat pe scenă și aveam trac, nu mă puteam odihni noaptea pentru că erau detalii pe care încă nu le stăpâneam așa cum ar fi trebuit. Mă surprindeau. Este adevărat că tot timpul poți fi surprins și există acel element care ne aduce emoții – gândul că poate nu va ieși totul așa cum îți dorești, dar trebuie să ajungi la o stăpânire de sine. Altfel, o meserie care ar trebui să îți aducă o imesă bucurie și împlinire devine generatoare de teamă.
– Ați amintit de public, că este cel mai puternic critic. Cum este cel din Iași?
– (râde) Ce să zic… Eu sunt un răsfățat pentru că simt foarte multă căldură din partea spectatorilor, simt că sunt apreciat, iubit, mă simt la mine acasă.
– Care sunt scenele pe care v-a plăcut să vă aflați? Unde v-ați dori să cântați?
– La Iași, evident, dar foarte mult îmi place și la București, și la Chișinău. Publicul de peste Prut este la fel de cald ca și cel de acasă. De fiecare dată mă duc la ei cu inima deschisă. Mi-aș dori să cânt oriunde există public care iubește muzica. Este clar că orice artist își dorește să urce pe cele mai mari scene ale lumii, dar, din păcate, nu toți ajungem să avem astfel de împliniri. Important este să nu renunțăm la visul nostru și să ne pregătim tot timpul, să țintim cele mai înalte orizonturi.
– Ați simțit vreodată mâna lui Dumnezeu pe scenă?
– De fiecare dată! Am avut momente de rugăciune mai profunde în culise decât în biserică. Spre rușinea mea spun asta. Îndrumat de bunica mea, eu am fost crescut de mic în Biserică, unde eram ca acasă. Scena, cu toate provocările ei, mi-a arătat cât de multă nevoie am de ajutorul oferit de Dumnezeu.
– Mulți artiști lirici au vorbit de legătura cu Dumnezeu și de fiecare data au amintit de cântul angelic. Cum se ajunge la o astfel de performanță?
– În primul rând este nevoie de talent, apoi de muncă și de dorința de a performa. Dacă ești înzestrat cu o voce, ai un dar de la Divinitate. Tu, ca și artist, nu ai făcut nimic ca să-l ai, l-ai primit și atât. Și pentru asta nu poți fi decât recunoscător! Ca artist, ești preocupat de suflet cu mult mai mult decât o persoană care lucrează într-un alt domeniu. Inevitabil îți dai seama că există o forță Divină care te inspiră și te ajută să dai mai departe, prin cânt, din ceea ce ai primit. Așa îți împlinești menirea!
Pe Florin Guzgă îl veți putea urmări în rolul lui Alfredo Germont. Alături de îndrăgitul tenor se vor mai afla soprana Rodica Vică (Violetta Valery), Șerban Vasile (Giorgio Germont), Florentina Irina Onică (Flora Bovoix), Victor Zaharia (Baronul Douphol), Teodor Busnea (Dr. Grenvil), Brândușa Moțoc (Anina), Olivian Andrișoae (Gastone), Daniel Mateianu (Marchizul d”Obigny), Florin Roman (Giuseppe).
Interpretează soliștii invitați alături de soliștii, corul, baletul și orchestra Operei din Iași, sub bagheta dirijorală a maestrului Traian Ichim. Dirijor cor: Manuel Giugula, coordonator coregrafic: Cristina Todi.
A consemnat Maura ANGHEL