Dragii noștri,
Sperăm că v-ați găsit ghetuțele pline de dulciuri și daruri alese.
Noi v-am pregătit un cadou aparte, suplimentând programul lunii decembrie cu încă o reprezentație a spectacolului Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski.
Baletul Operei ieșene vă invită duminică, 11 decembrie, de la ora 11:00, în casa domnului Silberhaus, unde domnește atmosfera festivă de Crăciun.
Pregătiți-vă pentru o călătorie magică alături de Clara și Prințul-Spărgător spre Tărâmul Fermecat din Împărăția Dulciurilor.
Biletele de intrare la cel mai popular balet al genialului Ceaikovski vor putea fi achiziționate începând de miercuri, 7 decembrie, ora 12:00, de pe operaiasi.ro și de la Agenția noastră, situată în foaier.
Vă așteptăm cu entuziasm!
Distributie
Clara: Saki Kagawa
Prințul spărgător: Ștefan Popa
Zâna fondantelor: Viviana Olaru
Prințul: Cristian Preda
Regele motanilor: Elvis Gache
Fritz: Ilia Piesyn
Drosselmeyer: Alexandru Sebeși
Mama: Roua Spătărescu
Tata: Ovidiu Ciobotaru
Bunicul: Bogdan Tuluc
Bunica: Roxana Tuluc
Cafeaua: Monica Ailiesei