ROMEO ȘI JULIETA – Serghei Prokofiev

Drama îndrăgostiților nemuritori, Romeo și Julieta, va fi povestită de Baletul nostru prin metafore dansante în a doua reprezentație a lucrării lui Serghei Prokofiev, care va avea loc duminică18 februarie, de la ora 18:30.

Baletul își susține partitura coregrafică sub bagheta dirijorală a maestrului Daniel Jinga.

 

Spectacolul are o pauză și are o durată de două ore și 30 de minute.

Recomandăm participarea copiilor cu vârsta peste 7 ani.

Cumpără bilete online

La prețul biletelor sa va adăuga taxa de procesare comanda.

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 18 februarie 20:30.

Distributie

Julieta – Viviana Olaru

Romeo – Dumitru Buzincu

Tybalt – Elvis Gache (debut)

Mercutio – Mălin Galan

Benvolio – Ilia Pieshyn

Ducele de Verona (Paris) – Ștefan Popa

Doica – Roua Spătărescu

Rosaline – Saki Kagawa (debut)

Lorenzo – Bogdan Tuluc

Contesa Capulet (mama Julietei) – Otilia Oglinzanu

Conte Capulet – Ovidiu Ciobotariu

Lady Montague – Iuliana Cărăuță

Lord Montague – Alexandru Sebeși

Prietene – Mara Boană, Anita Caprara, Giovanna Robertucci, Ayuko Natsumi, Anna van Haaren, Eva Visconti

Descriere

Destinul tragic al îndrăgostiților veronezi trece testul timpului încă din anul 1595, când William Shakespeare aduce la lumină propria versiune a poemului narativ „Istoria tragică a lui Romeus și Julieta” (1562) semnat de poetul Arthur Brooke, poem inspirat la rândul său de povestirea italianului Matteo Bandello.

Drama îndrăgostiților nemuritori s-a bucurat de-a lungul timpului de montări și ecranizări cu un succes notoriu, iar aducerea sa pe scena lirică ieșeană este cu siguranță un exercițiu de curaj pentru orice regizor sau coregraf al zilelor noastre. Pentru a spune ceva nou, pentru transformarea cuvintelor în metafore dansante, coregrafa Cristina Todi vine cu o variantă proprie, în care tema iubirii atinge dimensiunea sacrului și pendulează cu grație între Eros și Thanatos. Felul în care Romeo şi Julieta se privesc pentru prima oară, electrizanta întâlnire a mâinilor şi sărutul care transfigurează pun în mişcare o suită de strategii spirituale care mizează pe declanșarea celor mai profunde emoții sufletești.

Scenografia noii producții este semnată de Nic Ularu.

În baletul Romeo și Julieta spectatorul, indiferent de status social sau de identitate, redescoperă noi sensuri și valențe ale unei iubiri transcedentale. Personajele verosimile, cu acte și gesturi credibile, sunt în slujba celebrării iubirii romantice, pentru că, oricâte s-ar povesti despre iubire, mai rămân încă multe de spus, fiind un subiect fundamental și inepuizabil al prezentului, trecutului și viitorului.

https://www.operaiasi.ro/romeo-si-julieta-de-serghei-prokofiev/