TOSCA. 70 de ani mai târziu, povestea începe din nou.
3 noiembrie 1956 – o dată care avea să rămână pentru totdeauna în istoria culturală a Iașului. În acea seară, cortina se ridica pentru prima dată la Opera ieșeană, iar „Tosca” de Giacomo Puccini deschidea un drum pe care aveau să pășească generații de artiști și spectatori.
2 și 3 noiembrie 2026 – șapte decenii mai târziu, ne întoarcem la spectacolul începuturilor, pentru a celebra exact 70 de ani de la acel moment fondator.
Două reprezentații aniversare ale operei „Tosca”, sub conducerea muzicală a dirijorului Daniel Jinga, vor marca punctul culminant al stagiunii Opera 70.
O capodoperă despre iubire, pasiune, sacrificiu și destin, care revine pe scena noastră purtând o semnificație cu totul aparte: aceea de a uni, prin muzică, prima generație de artiști ai Operei ieșene cu cei care îi duc astăzi povestea mai departe.
Opera 70 a început cu voi, publicul nostru minunat. Și continuă prin voi.
Distributie
Floria Tosca – Simona Titieanu
Mario Cavaradossi – Florin Guzgă
Scarpia – Jean-Kristof Bouton
Sacristanul – Cezar Octavian Ionescu
Angelotti – Teodor Busnea
Spoletta – Ovidiu Manolache
Sciarrone – Marius-Mădălin Munteanu
Temnicerul – Victor Zaharia
Roberti – Petru Pavel
Păstori – în curs de stabilire
