Astăzi, 11 martie 2026, la ora 10:30, în cadrul conferinței de presă organizate în foaierul Operei Naționale Române din Iași, au fost prezentate noua siglă a instituției, afișul aniversar „Opera 70” și afișul general care va succeda identitatea vizuală dedicată celebrării a șapte decenii de existență.
Managerul Andrei Fermesanu a explicat simbolurile integrate în noua emblemă a Operei ieșene, inspirate din arhitectura clădirii și din activitatea artistică prodigioasă, desfășurată de instituția lirică de-a lungul celor 70 de ani. Totodată, acesta a subliniat legătura dintre trecut și prezent în identitatea vizuală a Operei din Iași, afișul aniversar „Opera 70” fiind conceput ca o reinterpretare a unui afiș original din stagiunea 1957–1958.
În cadrul întâlnirii cu presa, regizorul Cristi Avram a prezentat conceptul premierei „Stabat Mater” de Gioachino Rossini, care va avea loc pe 9 aprilie 2026.
De asemenea, coordonatorul artistic Florin Guzgă a prezentat programul spectacolelor lunii aprilie, precum și proiectele artistice care urmează să fie realizate până la finalul acestei stagiuni.
Opera Națională Română din Iași continuă astfel să îmbine respectul pentru tradiție cu deschiderea către noi direcții artistice, pregătind publicului experiențe culturale memorabile.
Biletele pentru reprezentațiile lunii aprilie pot fi achiziționate începând de joi, 12 martie, ora 12:00, online pe operaiasi.ro și de la Agenția Operei.













