Comedie spumoasă, romantism, balet pentru cei mici și partituri care au traversat timpul — luna februarie aduce pe scena Operei Naționale Române din Iași o suită de spectacole menite să încânte toate gusturile.
De la verva inconfundabilă din Il barbiere di Siviglia, la farmecul irezistibil al operetei Văduva veselă, de la magia copilăriei din Zâna păpușilor, la întâlnirea specială de la Palat, și până la emoția pură din L’elisir d’amore și dramatismul baletului Romeo și Julieta, fiecare seară promite o experiență memorabilă.
Biletele se pun în vânzare mâine, 16 ianuarie, ora 12:00, pe operaiasi.ro și la Agenția Operei.
Vă așteptăm să trăiți muzica, dansul și emoția — februarie se ascultă la Operă!

