„Momentele pline de grație divină sunt atunci când mă aflu pe scenă!”
* dialog cu soprana Mădălina Barbu, invitată special în spectacolul „Indiile Galante”, de Jean Philippe Rameau
Unul dintre cele mai de succes spectacole din repertoriul Operei Naționale Române din Iași, „Indiile Galante”, de Jean Philippe Rameau, în regia lui Andrei Șerban, revine pe scena teatrului liric. Marți, 14 iunie, cu începere de la ora 18:30, publicul va avea posibilitatea să vadă, pentru prima dată în această stagiune, creația compozitorului francez, care a avut premiera la Opera Iași în urmă cu zece ani. Spectacolul a mai fost montat de Andrei Șerban și la Opera Garnier din Paris, în 2003.
Alături de soliști ai teatrului liric ieșean, Corul, Baletul și Orchestra Operei Naționale Române Iași, spectatorii vor putea urmări și câțiva invitați – soprana Mădălina Barbu, basul Lucian Dolhăscu și soprana Rodica Vica. Am stat de vorbă cu soprana Mădălina Barbu despre muzică și despre bucuriile pe care această artă le aduce.
– În scurt timp, publicul ieșean vă va urmări în rolul L-amour, din opera „Indiile Galante”, de J. P. Rameau. Ce v-a atras la acest rol? Când și unde ați debutat cu el?
– Am avut ocazia să interpretez pentru prima dată rolul L-amour aici, la Iași, în anul 2018. A fost o plăcere să descopăr muzica lui Jean Philippe Rameau în acest colectiv și în regia lui Andrei Șerban. Revin cu plăcere de fiecare dată să interpretez acest rol, este foarte ofertant atât muzical, dar și din punct de vedere regizoral. Apreciez foarte mult și artiștii ieșeni pentru profesionalismul, prietenia și calitățile lor vocale.
– V-ați ales o misiune foarte frumoasă, de a aduce bucurie prin glasul dvs. De cât timp cântați? Ce v-a atras la muzică?
– Eu am început să cânt prin casă de la vârsta de 3 ani, ascultam foarte mult Andrea Bocelli. Apoi, la grădiniță am cântat în serbările care erau organizate și doamna co-repetitoare le-a spus părinților mei că am ureche muzicală și că ar fi bine să urmez un liceu de muzică. Am continuat cu pian în principal, timp de opt ani, apoi, în clasa a IX-a am urmat cursul de canto clasic, după care a venit, bineînțeles, Universitatea Națională de Muzică din București.
– Care a fost prima întâlnire cu Opera? Care a fost momentul în care ați simțit că muzica va fi calea dvs de destin?
– Prima dată am fost la Opera de ziua mea, împlineam 9 ani, și am fost fermecată de această lume, de costume, de muzică, de voci. Atunci am simțit că aș putea să fac această meserie pentru tot restul vieții mele.
– Pe scenă, publicul vede artistul, de la care așteaptă emoție și un rol perfect. De pe scenă ce se vede în sală? Ce așteaptă artistul?
– Răsplata cea mai mare pentru un artist sunt aplauzele și zâmbetele publicului. Fără ele noi nu existăm.
– Vocea este un instrument sensibil. Cum aveți grijă de el? L-ați trădat vreodată? V-a trădat?
– Nu fac nimic special, totul decurge normal. Nu pot să zic că ne-am trădat vreodată.
– Aveți o carieră frumoasă, sunteți un artist apreciat. Care au fost momentele care v-au jalonat parcursul? Mentori, momente dificile, momente pline de grație divină…
– Mă consider extrem de norocoasă, am avut parte de profesori și mentori foarte buni, începând din liceu cu doamna Mariana Chihaia, la facultate și master cu doamna Eleonora Enachescu, iar mai târziu cu doamna Nelly Miricioiu. De asemenea, le-am urmărit pe Natalie Dessay, Sumi Jo și Diana Damrau, fiecare dintre ele având o voce unică și o tehnică aparte. Cel mai dificil moment a fost în timpul pandemiei, când nu am putut să fiu pe scenă și să fac ceea ce iubesc cel mai mult. Ei bine, de aici se înțelege faptul că momentele pline de grație divină sunt atunci când mă aflu pe scenă!
– Fiecare artist are întâlnirile sale de destin. Ale dvs care au fost și cu cine?
– Aștept să mi se întâmple acea întâlnire de destin, încă nu am avut ocazia.
– Pe ce scene ați mai cântat și unde v-a plăcut cel mai mult? Unde visați să cântați?
– Am avut ocazia să cânt la Opera din Brașov, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, Filarmonica din Cluj-Napoca, Filarmonica din Sibiu, Filarmonica „George Enescu” din București, Sala Radio, Teatrul Național București, Opera Națională București. Am avut un turneu cu nouă spectacole în Marea Britanie, cu opera „Lakme”. Nu pot spune că am o scenă preferată, toate sunt frumoase în felul lor și este o plăcere să mă aflu acolo de fiecare dată. Visul meu este să fiu cât mai profesionistă ca să pot cânta pe scenele de peste hotare.
– Ați fost și cadru didactic. Ce v-a atras la catedră?
– Am fost, pentru o perioadă scurtă de timp, și cadru didactic, o meserie frumoasă și solicitantă. Mi-am dorit foarte mult să le prezint elevilor lumea încântătoare a muzicii clasice, să descopere pentru ei o viitoare evadare din lumea cotidiană.
– Dacă muzică nu ar fi, ce ar fi? Ce ar face soprana Mădălina Barbu fără muzică?
– Îmi este greu să îmi imaginez viață fără muzică, indiferent de genul muzical abordat. Și totuși, dacă nu aș fi avut o carieră în muzică, aș fi fost medic veterinar. Iubesc animalele, este o altă latură a mea și aș fi fost fericită să le pot ajuta.
A consemnat Maura ANGHEL