IMAGINE ALL THE PEOPLE

Opera Națională Română Iași vă invită la spectacolul de teatru coregrafic Imagine all the people de Gigi Caciuleanu, duminică, 11 martie, începând cu ora 18:30.

Cumpără bilete online

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 11 martie 19:00.

Distribuție

Elvis Gache, Sarasa Nagamine, Vlad Mărculescu, Georgiana Dimitrescu, Saki Kagawa, Kotomi Hoshino, Mizuka Suzuki, Dumitru Buzincu, Monica Ailiesei, Bogdan Tuluc, Maria Cotorobai, Mălin Gălan, Răzvan Vieriu, Anca Andronache, Hirohito Ikeuchi, Dănuț Melenciuc, Roxana Trandaf, Viviana Olaru, Honoka Nishimura.

Descriere

Un collage muzical sub forma unui puzzle alcătuit din frânturi de fraze muzicale provenind din orizonturi cât se poate de diferite: de la John Lennon la Frédérique Chopin, de la muzica folk rusească la cea italiană, de la un moment de musical anglo-saxon la vocea Mariei Tănase; de la Janis Joplin la Piazzola sau de la un „canto flamenco” la un vals din Valparaiso. Un patchwork de ilustraţii sonore mergând de la cântul de amor al balenelor înregistrat în străfundurile oceanului până la cel al greierilor într-o noapte de vară, de la faimosul şlagăr francez “les feuilles mortes” la tot atât de faimoasa arie a lui Figaro din opera lui Rossini, de la un fel de „drâmbă” dintr-o insulă din Pacific la un concert pentru vioară de Bach, de la o solitară ghitară bretonă la Requiemul lui Mozart…

Toate acestea organizate într-un tot unitar în jurul ideii că oriunde am trăi sau am fi fost născuţi, noi, oamenii – locuitorii planetei Pământ, suntem fiinţe pe cât de unice, pe atât de universale.

 

Deoarece montarea spectacolului nu este adresată copiilor cu vârsta sub 7 ani, accesul acestora nu este permis în sala de spectacole.