Opera Națională Română Iași marchează anul omagial al Sfinților Brâncoveni prin continuarea proiectelor desfășurate în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Duminică, 8 iunie 2014, începând cu ora 9.30, la Catedrala Mitropolitană Iași, corul Operei ieșene va avea cea de-a V-a reprezentație de factură religioasă prin răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhierească.
În cadrul manifestărilor dedicate anului comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, corul Operei Naționale Române Iași va da răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhiererească din Duminica Pogorârii Sfântului Duh. Slujba va fi cu atât mai inedită întrucât va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, la aniversarea a șase ani de la înscăunarea sa ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscop al Iașilor, precizează Manuel Giugula, dirijor cor ONRI.

Pentru Mitropolia Moldovei și Bucovinei este o dublă sărbătoare. „Având în vedere că acum șase ani Înaltpreasfințitul părinte Teofan a fost întronizat aici în mod oficial ca păstor al turmei lui Hristos din această parte a Moldovei e clar un moment de bucurie și de bilanț și este frumos că anul acesta 8 iunie coincide cu Ziua Rusaliilor, care este ziua de naștere a Bisericii și atunci într-un fel a fost o dublă sărbătoare. E pentru a doua oară când slujesc în formula aceasta și eu o văd ca pe un semn că laicii, că oamenii de cultură, cei care sunt din domenii ale vieții artistice, se regăsesc în Biserică și se regăsesc ca și fii ai acestei Biserici păstorite de Mitropolitul Teofan. Există o legătură foarte strânsă între oamenii de cultură, mai ales în zona aceasta a muzicii și Biserică și cu siguranță vor mai fi astfel de evenimente”, a declarat preotul Constantin Sturzu, reprezentant al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor.

Slujba va fi transmisa pe radio Trinitas si www.doxologia.ro.
Intrarea este liberă.