Cu părere de rău, dorim să vă anunțăm că spectacolul Opera în recital din data de 19 mai 2017, ora 18:30, susținut în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” a fost anulat, din cauza unei suprapuneri cu un alt eveniment programat de Biblioteca Centrală Universitară, în aceeași zi, între orele 17.30-20.00. Conducerea Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” își cere scuze pentru situația neplăcută creată și ne asigură că astfel de erori nu vor mai exista pe viitor.

Spectatorii care și-au achiziționat biletele de la Agenția de bilete a O.N.R.I. sunt rugați să se prezinte pentru restituirea banilor la Agenție, iar cei care și-au achiziționat biletele online, vor fi contactați telefonic de către administratorii site-ului pentru a li se restitui contravaloarea biletelor.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm Sâmbătă, 20 mai 2017 la GALĂ EXTRAORDINARĂ DE OPERĂ ȘI BALET, începând cu orele 19:30, care va avea loc pe esplanada din fața Palatului Culturii, eveniment în cadrul Festivalului Internațional al Educației 2017.

Interpretează: Soliștii, Baletul, Corul, Corul de copii ,,JUNIORII OPEREI” și Orchestra Operei Naționale Române Iași.