În perioada 18-22 aprilie, înaintea Sfintelor Sărbători de Paști, va avea loc, în premieră în România, turneul corului Catedralei Sfântul Isaak din Sankt-Petersburg, dirijat de Maestrul Lev Dunaev și avându-l ca solist, într-o participare extraordinară, pe basul Denis Sedov.

Turneul va cuprinde trei concerte: la Timișoara, joi, 18 aprilie 2013, la Filarmonica „Banatul”, la Iași, sâmbătă, 20 aprilie 2013, la Opera Națională Română Iași și la București, luni, 22 aprilie 2013, la Ateneul Român.
În program sunt cuprinse lucrări clasice de muzică sacră, semnate de P.I. Ceaikovski, Serghei Rahmaninov Dimitri Bortnianski, Dobri Hristov, Pavel Cesnokov, Pavel Tolsteakov și muzică tradițională rusă.

Corul Catedralei Sfântul Isaak din Sankt Petersburg și-a câștigat, sub bagheta maestrului Lev Dunaev, un renume binemeritat în ultimul deceniu, fiind invitat de onoare la toate marile evenimente culturale și religioase din Federația Rusă. La rândul său, basul Denis Sedov este o prezență constantă pe marile scene de operă ale lumii, de la Mariinski la La Scala, până la Covent Garden, The MET, Opera de Paris etc.

Evenimentul este organizat de Agenția EvArt, cu sprijinul Ambasadei Federației Ruse la București și este plasat sub Înaltul Patronaj al Mitropoliei Banatului

Sponsorul evenimentului este GRUP SERVICII PETROLIERE membra a companiei UPETROM !
Parteneri: Asociația Pro Philarmonia, Timișoara și Asociația Culturală de Prietenie între România și Rusia.

Prețul unui bilet este de 30 (balcon), 40 lei (stal), 60 (loja), iar biletele pot fi achiziționate de la Agenția Operei (0332.888.448).