LUCIA DI LAMERMOOR – Gaetano Donizetti

muzică Gaetano Donizetti
libretul Salvadore Cammarano
bazat pe romanul lui Walter Scott The Bride of Lammermoor

regie Andrei Șerban
dirijor Vlad Iftinca
Metropolitan Opera New York

 

 

 

 

regizor secund
Daniela Dima
decor
Octavian Neculai
costume
Lia Manțoc
lumini
Andrei Șerban
asistenți regie
Eduard Sveatchevici, Victor Zaharia
asistent decor
Vladimir Iuganu, Ana Cristian
asistent costume
Rodica Eșanu
dirijor cor
Manuel Giugula
pregătire muzicală
Simona Gâdei, Mădălina Pancu, Paula Stroe, Traian Hudumeac
sufelori
Raluca Zaharia, Emil Ambrosă
regia de culise
Victor Apostol, Alin Neștian
titrare
Alexandru Constantin

 

[tabs tab1=” Andrei Șerban Lucia: un Woyzeck feminin” tab2=” Sinopsis ” tab3=”Distribuție” tab4=”Galerie Foto„]

Lucia face parte din categoria personajelor care rămân la periferia societății, cei ce nu reușesc să se integreze. Ea simte, gândește, reacționează altfel, e considerată incomodă, căci nu se adaptează, nu se supune și în timp comportamentul ei atinge extreme. Are o sensibilitate care o face să vadă realitatea ascunsă a lucrurilor și pentru asta cei din jur o declară nebună, e evident de ce, pentru că fratelui (Enrico) cât și iubitului (Edgardo), tuturor le lipsește această percepție sensibilă de a vedea dincolo de aparențe. Aceasta este a treia versiune a operei pe care o montez: la Opera Bastille, pentru a imagina un decor care să corespundă stării sufletești a Luciei, ne-am îndepărtat de soluția unei alte Lucii făcute tot împreună la Opera din Chicago cu câțiva ani înainte, care reprezenta o Scoție legendară și primitivă (un decor hidraulic pe turnantă, cu un relief de stânci albe ce reproduceau impresionist natura însăși). Dar acel decor, vizual spectaculos, deși foarte pe placul fanilor operei, devenise cam prea spectaculos pentru mine și la Paris am decis să facem o schimbare radicală. Un decor mult mai rece, mai impersonal, care să fie în contrast cu muzica, uneori dulceag sentimentală. Acum am vrut să punem în lumină reacțiile fetei pierdute într-o lume masculină, o lume a intereselor militare și politice, ea fiind o prizonieră a unei inflexibile rigidități ca zone. E de fapt povestea unei fete manipulate și împinse la disperare de o lume militaristă și arogantă. Am plecat de la imaginea spitalului Salpetriere din Paris, combinată cu cazarma cadeților de Saumur. În secolul XIX Salpetriere era expresia unui infern feminin; femeile bolnave psihic erau expuse în fața curiozității medicilor, a jurnaliștilor, a scriitorilor….toți spectatori interesați de excentricități.Atmosfera noului decor era voit claustrofobică și opresivă. Ce reiese clar într-o astfel de ambianță e ideea principală a manipulării: manipulare din motive politice, de putere, de control.Ce poate face Lucia, de ce arme dispune ea într-o lume dominată de o dictatură masculină? Recursul la violență e felul ei de a se apăra: e forțată să ucidă, ca și contemporanul ei Woyzeck. (Să fie o coincidență că Donizzeti si Buchner au compus cele două capodopere în aceiași decadă a anilor 1830?)Rochia de mireasă e roșie de sânge. Urmează aria nebuniei, clasic considerată ca o arie a durerii.Eu, dimpotrivă, o văd ca expresie vibrantă a libertății. Lucia poate în sfârșit să se exprime liber, să vadă, să audă, să perceapă imagini dintr-o lume invizibilă, pe care ceilalați nu au cum s-o perceapă, căci nu au nici sensibiltatea, nici imaginația ei. Ea iși caută logodnicul, îl vede în ceilalți, pare confuză, dar de fapt se preface, e sigură că iși va întâlni iubitul în lumea asta sau dincolo, nu are importanță unde. Spre sfârșit, ea declară: Al giunger tuo soltanto, fia bello in cel per me (cerul va fi un paradis când te voi întâlni). Prin această afirmație Lucia transcede realitatea cotidiană. Dar cel pe care ea îl invită în paradis, nu e incă pregătit să o ajungă, are un drum mai lung. Căci, Edgardo, ca și fratele ei, e egoist, crud, razbunător, dragostea lui nu se manifestă decât după moartea Luciei. Într-o astfel de atmosferă, nici muzica nu mai e în pericol să sune dulceag. Dimpotrivă, are o intensitate dureroasă și pe alocuri ironică. Și totuși versiunea pariziană a Luciei, a fost foarte disputată, contrar celei romantice din Chicago, unde adeziunea a fost totală. Poate din toate spectacolele mele de operă, Lucia a fost cel mai controversat. Unii comentatori au comparat cu ce i s-a întâmplat lui Patrice Chereau când a montat Tetralogia lui Wagner la Bayreuth. La fel ca el, am fost huiduit energic la premieră (deși erau mulți care scandau: bravo!). Evoluția oricărei montări care rupe cu tradiția e menită să înfrunte tot felul de furtuni. Spectatorii “specialiști” de operă sunt în majoritate destul de conservatori, căci admira tradiția și acceptă doar ce e cunoscut, sau mai bine zis ce vor ei să recunoască, dar refuză de la început ce e diferit. Poți să-i surprinzi, dar surpriza trebuie să fie una relativă, le trebuie mult timp ca să se obișnuiască. Pe drept cuvânt spunea Nietzsche că “alegem din obișnuință și comoditate să ne placă doar ceva cu care suntem familiari”.Nu suntem liberi, dar suntem comozi. Dar ca la Bayreuth, la fel și la Bastille, toate reluările care au urmat, au schimbat treptat atitudinea publicului. După 20 de ani Lucia, când încă se reia, se joacă cu casa inchisă și asta demonstrează că felul în care am interpretat povestea, pe cât de șocant și radical părea la premieră, avea sens, nu era doar un fel de a epata de dragul originalității. Versiunea Luciei ieșene continuă ideea celei de la Opera Bastille din Paris, deși există diferențe clare, atât în costume (epoca s-a schimbat), cât și în decor. Și cu alți interpreți și dirijori, spectacolul devine oricum altul. Când la un dirijor totul e activ: nu doar brațele, ci și inima, capul, instinctul, când insuflă entuziasm și iubire, nu doar pentru muzică, ci pentru muzicieni și cântăreți, opera prinde viață. De exemplu, în Lucia momentul culminant din punct de vedere muzical e ansamblul din actul doi, un quartet ce se amplifică și devine sextet. Acest foarte frumos ansamblu, care urmează sosirii lui Edgardo în tabăra dușmană, e plin de mișcare și căldură, de accente neașteptate. Dacă în arii cântăreții sunt responsabilii, în ansamblu calitatea execuției depinde mult de dirijor. Dacă un dirijor e sensibil la nuanțe, atunci el profită de toate combinațiile posibile de voci. Muzica poate insă să sune plat și neinteresant când un dirijor e neatent la detalii. Când două voci cântă împreună și apoi se despart și încep să cânte note diferite, alte două voci le iau locul și unitatea se menține, iar când toate vocile se întrunesc îintr-un singur cord final, un dirijor bun ne ajută să auzim distinct fiecare voce individuală. Iar cântăreții diferă și ei de la o distribuție la alta. Dacă solistul e sensibil, ascultă celelalte voci și devine conștient de armonia ansamblului, nu doar preocupat de propria sa voce. Cu o astfel de atitudine vocile seamană cu instrumentele unei orchestre de mare clasă, când în timpul unui crescendo, putem distinge fiecare instrument inidividual.Ideea de cooperare e la fel de necesară în teatru ca și în muzică.Actorii rareori joacă unul cu altul.Pretind că sunt atenți la partener, se fac că se uită în ochii celuilalt, “se fac”, dar majoritatea joacă singuri, sunt interesați doar de propria lor persoană. E bine să ne amintim că opera și teatrul sunt creații colective, valabile atât pentru un violonist cât și pentru un cântăreț sau actor să știe că, cu cât e mai atent și respectă ce fac ceilalați, cu atât mai evident poate să se exprime pe sine. Muzica mă inspiră la soluții care în teatru ar fi greu să le accept. În teatru Hamlet moare și moartea e definitivă. Dar în operă de câte ori am de-a face cu personaje care sfârșesc în moarte, nu sunt convins că e vorba de un punct terminus. În producția cu Rigoletto, pe care am montat-o la Teatrul La Fenice din Veneția (reluată apoi la Geneva) Gilda la final, deși moartă, se ridică și iese din scenă, ca și cum în ea există posibiltatea de a păși într-o altă lume. De ce am ajuns la concluzia asta? Nu din simpla dorin’ă săpar original, ci pentru că muzica lui Verdi mă deschide spre o altă dimensiune decât cea a unei realități vizibile. Ultimele note ale orchestrei imi dau acest sentiment de pace, de transcedență, această capacitate de a ne ridica peste tristețea poveștii la un alt nivel, dimensiunea metafizică a sunetului ce depășește limitele fizice umane. La fel am decis și cu sfârșitul Luciei, unde miresele se plimbă prin scenă. Ele sunt imaginea protagonistei reflectate în cuvintele lui Edgardo, ce iși vede nunta mistică din cer, care în condițiile tragice, nu a avut loc în această viață. În universul muzicii, nici moartea nu este soluția finală. Iar pentru a descrie ultima scenă, prefer să-l citez pe Hector Berlioz: “ultima scenă în care Edgardo disperat, așteptându-l pe fratele Luciei să se răzbune lângă mormintele familiei sale, află despre nebunia și moartea Luciei. Cele două arii din care se compune scena sunt de o tristețe sfâșietoare, fără exagerare, fără emfază, melodice dar și adevărate ca sentiment, în special ultima frază cromatică, în care vocea logodnicului pe moarte se înalță cu efort cu această minunată expresie italiană: Oh bell’alma innamorata, pe care n-o putem exprima fidel în traducere, mi s-a părut întodeauna sublimă”. În concluzie, nu aș vrea să numesc premiera ieșeană o reluare a Luciei mele de la Paris, pentru că ideea centrală pe care o am despre o operă sau piesă nu este niciodată terminată, este tot timpul în dezvoltare. Un spectacol nu e gata niciodată, la fel cum viața nu e „gata” decât în moarte. Pentru mine tot procesul de creație presupune o evoluție care se termină doar în ultima zi de reprezentație. Chiar și la premieră, lucrurile nu sunt terminate. Pentru asta am venit la Iași. Și, în plus, pentru că Lucia nu este o operă romantică, sentimentală, dulceagă, ci o operă cu un subiect violent. Spectatorii, mai ales cei care au trăit sub dictatură, sub presiune politică, sub teroare, știu ce înseamnă această experiență, iar cei mai tineri care văd pentru prima oară această operă vor avea, cred, curiozitatea de a descoperi o muzică foarte frumoasă, dar care este trăită de către actori, cântăreți pe scenă atât de total, încât crează un șoc. Pentru mine șocul este elementul principal în artă. Un șoc crează o energie nouă. Și, atunci când simți această energie nouă, ieși din teatru altul decât ai intrat, căci parcă ceva nou se întamplă în tine. Pentru această stare care te transformă lucrăm, de aceea am venit la Iași. Pe o scenă care este mult mai mică decât cea de la Bastille putem avea o concentrare care permite o altă relație cu sala. Acești cântăreți tineri, care debutează în Lucia, descoperă ceva și prin ei descopăr și eu valențe pe care nu le știam înainte. Acesta este un fragment din textul unei cărți despre opera ce va apărea la editura Nemira, cu poze de Mihalea Marin, cu titlul provizoriu: “Andrei Șerban—De ce regizez operă?”

Când cortina se ridică în spectacolul nostru descoperim o sală de antrenament, unde soldații fac exerciții, pregătindu-se de luptă.Două tabere sunt în conflict.Enrico află că sora lui, Lucia, e îndragostită de Edgardo, dușmanul de moarte al familiei sale. Situația politică și economică este de mare criză, trupele au nevoie de bani și, pentru a-i obține, Enrico vede o singură soluție: căsătoria Luciei cu magnatul Arturo. Așteptând întâlnirea secretă cu Edgardo, Lucia îi povestește un vis rău-prevestitor Alisei, însoțitoarea ei, dar respinge premoniția, convinsă că dragostea va triumfa. Îndrăgostiții se logodesc într-o ceremonie improvizată, înainte ca Edgardo să plece în misiune. Fără nicio veste de la iubitul ei (scrisorile lui fiind interceptate de Normano, cel care planifică și execută mașinațiuni murdare), Lucia e convinsă că a fost părăsită. Ca o păpușă manipulată, Lucia e forțată să se supună voinței fratelui ei. Nunta are loc, dar în clipa în care Enrico îi forțează semnătura pe contractul de căsătorie, în prezența preotului Raimondo și a corului reunit în alai de sărbătoare, apare, ca din senin, Edgardo. O acuză pe Lucia de trădare, o umilește și rupe logodna, blestemând-o. Petrecerile din noaptea nunții sunt în toi, în timp ce Lucia se vede nu doar abandonată de cel pe care îl iubește, dar tratată ca un simplu obiect pentru interese egoiste, politice și militare. Pe punctul de a fi violată de mirele bancher, disperată și vulnerabilă, ea nu are alt mijloc de a se apăra decât crima. Raimondo oprește veselia nopții și anunță că Lucia și-a ucis soțul. Odată eliberată de orice presiuni, Lucia cântă una dintre cele mai sensibile și lungi arii din istoria operei, cea a “nebuniei”. În ultima scenă, Edgardo revine furios și îndurerat, căci crede în mod fals că Lucia petrece în brațele soțului noaptea nunții. Clopotul de moarte răsună.Raimondo îl anunță că Lucia e de acum în cer. Aflând adevărul Edgardo se omoară, convins că acolo o va reîntâlni.

Lucia Diana Țugui Lăcrămioara-Maria Hrubaru-Roată (debut) Enrico Adrian Mărcan (Opera Brașov) Jean Kristof Bouton (debut) Edgardo Călin Brătescu (Germania) Florin Guzgă (debut) Raimondo Octavian Dumitru Arturo Andrei Apreotesei (debut) Andrei Fermeșanu (debut) Alisa Maria Macsim Nicoară Laura Scripcaru (debut) Normanno Alexandru Savin (debut) Tiberiu Rusu (debut)

Lucia di Lammermoor

[img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_kdf55egmtjheblhnjqmknrk2wm7sbrywwnrcm6cjyg6fehhkmae9pmh3kqgbp1bna.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_gz2em83lewda55c67rsjmptqmndabacq7tsfyy4pyac4k16xga66mg6kmplbacdy4.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_frxfy9ehkn2nakdzgkhsyfzwecwmb88ezwyzwcahfg6ce9qxymgfb1q3nxtt9brdm.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_bkrxnhcxeybab6crj4n8c5kc7sfngrtdzed85pjabsgrtd4cnan7zlpy7hsxag8qc.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_ajgwk6krplhf4o1ytrxh846eozhomrse6paa3oowxm1rbdw5ztxnjfcz1fqpqgmyr.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_7rrbqeqp2zpgadpfkt91x7wrzfbnnan4n6g6dkqkmf12moea6gekmcspwkldg7txs.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_5lhswxew5nwaghgk2pebsjs72ygrogrkzwm9pjsgqcoftfcekpgdg918jxlbst9cz.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_24.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_2swfwttmc6jn9e4cehlqfhhdxg5xtrhfs7hofwpygwnyhqwqsrcs9qs1fa5rghth5.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_19.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_17.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_18.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_16.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_14.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_15.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_12.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_13.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_11.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_ly3mexfmkwzxg4tzgapcdbksdzpmozssd5s6bggrm8ekyadlrcyxxfzwlpd5dpxcs.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_nemkezakmxr6bsrglfehgf5nyoctxzbxxaswqtn6ajhw5bd9da4a8jqbmn8xxcrlw.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_nn76a3yasdez5cgmsoo276om7ds1norzn9wh7ztbcrsrow9f1mftemzecbg48syg5.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_ozo-10.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_ozo-11.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_ozo-13.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_ozo-14.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_ozo-17.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_ozo-19.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_ozo-22.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_ozo-3.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_ozo-9.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_smfsn2fadxrzpkxfdxyeq5gqezpk5f11rwasmcsp27rwczaokmbqhc8bmpeythrzz.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_ssycmhtqtc29q5r9cebdredrfqkqzpxehyr83mn6ndjnbcakrobhfcwbg5snt7drh.jpg][img src=http://www.operaiasi.ro/wp-content/flagallery/lucia-di-lammermoor/thumbs/thumbs_wdxefmaxknzwxqmbztnxqx2xagekwrczkk72xsh4bxbbbfcghew5pgs1n61xhxps8.jpg]

[/tabs]