Jean Kristof Bouton

Bariton

                Născut în 1986, a fost crescut la o mică fermă din Canada. La 13 ani a luat contact cu prima sa profesoară de canto – Cécile Vallée Jalbert – care l-a introdus în arta cântului.

                 În 2002, la vârsta de l6 ani, a studiat la Liceul de Muzică Vincent d’Indy din Montreal timp de 3 ani, sub îndrumarea profesorului David Doane. A participat la Masterclassuri în Franța (2005) și Republica Cehă (2005, 2006) acolo unde l-a cunoscut pe regizorul de operă Cristian Mihăilescu care i-a propus, în anul 2006, să studieze în România, la Universitatea Națională de Muzică din București. Astfel, și-a început studiile sub îndrumarea profesoarei Eleonora Enăchescu pe care le-a încheiat cu obținerea diplomei de licență în anul 2010. În vara anului 2012 a absolvit și masterul sub îndrumarea aceleiași profesoare.

                   În anul 2008 a cântat pentru o companie privată care s-a lansat oficial în anul 2009 sub numele Un Teatru ca toate celelalte, cu spectacolul coupé format din operele Telefonul a lui Gian Carlo Menotti și Ursul – William Walton (în care a interpretat rolul principal, cel al lui Grigory Stepanovich Smirnoff). De atunci, producția a avut câteva reprezentații.

                 În primăvara anului 2010 a interpretat, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, rolul lui Escamillo din Tragedia lui Carmen, compoziția lui Marius Constant inspirată din opera Carmen a lui Georges Bizet.

                În vara anului 2010 a interpretat rolul Oreste în opera Orestia II a compozitorului Aurel Stroe. În lunile septembrie și octombrie ale aceluiași an a participat la un turneu în cadrul acestui proiect în câteva orașe din România, apoi în Germania, Elveția și Franța, sub bagheta dirijorului Radu Popa.

                În timpul anilor de studenție a susținut mai multe concerte in memoriam, recitaluri sau pentru televiziune.

–        Ianuarie 2011 : finalist la Concursul AsLiCo, Como (Italia)

–        Februarie 2011 : concert Kaffe Kantate, Johann Sebastian Bach, la Ateneul Român (București), sub bagheta dirijorului Horia Andreescu

–        Martie 2011 : Premiul II la Concursul Internațional Maeștrii artei lirice – Petre Ștefănescu-Goangă; Premiul Melos

–        Iunie 2011 : concerte în Hamburg (Germania)

–        Septembrie 2011 : concerte în Germania

–        Aprilie 2012  : interpretează rolul Gianni Schicchi din opera cu același nume a lui Giacomo Puccini, în cadrul Studioul Opera (Universitatea Națională de Muzică București)

–        Mai 2012 :  debutează în  rolul Don Giovanni din opera cu același nume a lui Wolfgang Amadeus Mozart la Opera Națională București

 Repertoriu:

–        Malatesta, Don Pasquale – Gaetano Donizetti (Studio Opera UNMB)

–        Belcore, Elixirul dragostei – Gaetano Donizetti (Studio Opera UNMB)

–        Escamillo, Carmen – Georges Bizet

–        Sharpless, Madama Butterfly – Giacomo Puccini

–        Guglielmo, Cosi fan tutté – Wolfgang Amadeus Mozart

–        Gianni Schicchi, Gianni Schicchi– Giacomo Puccini (Studio Opera UNMB)

–        Smirnoff, Ursul – William Walton

–        Oreste, Orestia II – Aurel Stroe (turneu Franța, Elveția, Germania)

–        Don Giovanni, Don Giovanni – Wolfgang Amadeus Mozart

                                                                        (Opera Națională București)

–        Elias, Oratoriu – Felix Mendelssohn-Bartholdy (Ateneul Român, București)

–        Adario, Indiile galante – Jean-Philippe Rameau

–        Huascar, Indiile galante – Jean-Philippe Rameau

–        Soțul, Amelia merge la Bal – Gian Carlo Menotti (Studio Opera SEOB)