ELENA MOȘUC

Născută în România, la Iași, Elena Moșuc a studiat la Universitatea de Muzică „George Enescu” din orașul natal. A câștigat mai multe concursuri internaționale și i s-au decernat o serie de premii prestigioase în lumea muzicală: Europäische Förderpreis für Musik (noiembrie 1993); Premiul Bellini dʼOro (Catania, sfârșitul anului 1995); Premio Zenatello di Verona (2002); Premio Verdi di Modena și Premio Verdi di Verona (2004). În 2005, prin decret prezidențial, i s-a acordat titlul de Ofițer al Artelor din România. Este prima româncă și prima soprană din estul Europei căreia i s-a decernat (în 2009) Premiul Lina Pagliughi: Siola dʼoro, oferit de asociația criticilor din Italia. Elena Moșuc este doctor în muzică – titlu obținut cu distincția summa cum laude la Universitatea de Muzică din București (2009).

Foarte atașată de Opera din Zürich, unde și-a demonstrat talentul și dăruirea pentru scenă în diverse roluri, precum Regina Nopții, Konstanze, Donna Anna, Lucia, Linda di Chamounix, Gilda, Violetta ș.a., Elena Moșuc a fost invitată să cânte atât în întreaga Europă, pe cele mai faimoase scene internaționale (la Milano, Viena, Londra, Paris, Roma, München, Berlin, Hamburg, Barcelona etc.) și în festivaluri de renume (Salzburg, Verona), cât și în SUA (la New York și Dallas), în Japonia, China și Coreea.

A lucrat cu mari dirijori (Nikolaus Harnoncourt, Christoph von Dohnanyi, Fabio Luisi, Nello Santi, Lorin Maazel, Gustavo Dudamel, Daniel Harding) și cu regizori de marcă (Franco Zeffirelli, Liliana Cavani, Ruth Berghaus, Sven-Eric Bechtolf, Stefan Herheim, Martin Kusej).
Printre triumfurile recente se numără câteva debuturi considerate excepționale și care i-au îmbogățit repertoriul, precum Norma, Marguerite (Faust), Liù (Turandot), Mimi, Medora (Il Corsaro), Luisa Miller, Lucrezia Borgia, Maria Stuarda și Anna Bolena.

Elena Moșuc a realizat numeroase CD-uri și este prezentă în multe producții de operă înregistrate pe DVD.