După 43 de ani de la premiera din capitala Moldovei, celebra operă La bohème, de Giacomo Puccini, va fi reînsuflețită pe scena Operei ieșene într-un spectacol impresionant regizat de Niky Wolcz, profesor la Universitatea Columbia din New York. Helmut Stürmer, personalitate marcantă a scenografiei internaționale de teatru, operă și film, a venit din Germania special pentru a realiza decorurile, iar creatoarea costumelor este celebra Lia Manțoc. Premierele spectacolului vor avea loc duminică, 15 iunie 2014 și miercuri, 18 iunie 2014, în Sala Mare a Teatrului Național Iași, începând cu ora 18.30. Primul spectacol se va desfășura sub bagheta maestrului Tiberiu Soare (dirijor șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România), iar la a doua reprezentație la pupitrul dirijoral va fi maestrul Traian Ichim (Opera Brașov).  De asemenea, maestrul Vasile Moldoveanu s-a ocupat de pregătirea tehnică vocală și interpretativă a soliștilor debutanți.
Ambele reprezentații sunt considerate premiere întrucât pe scenă vor evolua distribuții diferite.

15 IUNIE 2014
Mimi – Ana Maria Donose (debut)
Rodolfo – Florin Guzgă (debut)
Marcello – Jean Kristof Bouton (debut)
Schaunard – Valentin Marele (debut)
Colline – Octavian Dumitru
Musetta – Cristina Grigoraș (debut)
Benoit, Alcindoro – Iulian Sandu
Parpignol – Andrei Apreotesei (debut)
Vameșul – Traian Hudumeac
Sergentul – Dragoș Ștefan (debut)

18 IUNIE 2014
Mimi – Diana Țugui (Opera Română Craiova)
Rodolfo – Călin Brătescu (Germania)
Marcello – Jean Kristof Bouton
Schaunard – Cristian Hodrea (Opera Națională Română Cluj-Napoca)
Colline – Daniel Mateianu
Musetta – Cristina Grigoraș
Benoit – Lucian Dolhăscu (debut)
Alcindoro – Cătălin Berea (debut)
Parpignol – Andrei Apreotesei
Vameșul – Traian Hudumeac
Sergentul – Dragoș Ștefan

Cu participarea corului de copii Juniorii Operei, dirijor Raluca Zaharia:
Bârliba Maria Teodora, Bârzu Daria Alexandra, Boampă Ioana, Bucur-Grosu Daniela, Gheorghe Ștefan, Gherasim Alexandru, Gherasim Miruna Ioana, Giordano Silvia Elena, Groza Amalia, Jouda Eed Daniel, Lascăr Ruxandra, Marcu George Emanuel, Musteață Giorgia, Nicolau-Ciobanu Andreea Teodora, Pop Karina Ioana, Saleh Samia Maria, Simionescu Diana Alecsia, Spiridon- Bârsan Elena, Stoica Marian, Teacu Mihail Sebastian

Biletele s-au pus în vanzare la Agenția Operei, telefon 0332.888.448, e-mail bilete@operaiasi.ro la prețurile de 40 lei stal, 30 lei balcon și 60 lei lojă.

De asemenea, în pauza spectacolului, dirijorul Tiberiu Soare, cu sprijinul Fundației Calea Victoriei, își va lansa volumul „Pentru ce mergem la Operă?”, o carte spectaculoasă și neconvențională, care spune povestea a treisprezece opere și balete celebre.
Volumul, publicat în condiții grafice deosebite, este însuflețit de treisprezece ilustrații originale și o copertă curajoasă, realizate de Maria Surducan.
Îl regăsim pe dirijorul Tiberiu Soare în ipostaza de narator, povestind pasionat, erudit și cu umor libretele operelor și anecdotele apărute în jurul lor. Muzica iese din sala de concert, iar lumea spectacolelor prinde viață cu fiecare pagină citită.
Fondurile obținute în urma lansării acestui volum vor fi folosite pentru a susține tinerii și copiii – fără mijloace materiale – care doresc să studieze gratuit științele umaniste și artele în cadrul cursurilor de la fundație.
Tiberiu Soare, unul dintre cei mai apreciați muzicieni români ai momentului, își desfășoară activitatea de dirijor din anul 1999, lucrează alături de orchestrele a numeroase filarmonici și teatre de operă din țară, participă la turnee în Suedia, Israel, China, Germania, Elveția ș.a și este invitat alături de prestigioase ansambluri din străinătate. Artistul s-a dedicat în special muzicii simfonice, celei de operă și de balet, dar în egală măsură s-a implicat și în evenimente inedite bazate pe inovație, cum ar fi proiectul „Mozart Rocks”, o întâlnire între clasic și contemporan.
Începând din anul 2012, Tiberiu Soare este dirijor șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România, înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât și în cadrul evenimentelor în aer liber sau a turneelor internaționale. La pupitrul Orchestrei Naționale Radio (ONR) a asigurat conducerea muzicală pentru numeroase înregistrări și concerte – multe dintre ele evenimente speciale (Concertul de Crăciun cu Angela Gheorghiu – 2013, Concertul de Ziua Regalității – 2014, Gala francofoniei – 2013 etc.).
Printre recentele sale succese internaționale se numără și concertul dirijat în mai 2013, eveniment desfășurat cu participarea Angelei Gheorghiu și a tenorului Teodor Ilincăi la Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra). De asemenea, a dirijat în toamna anului 2013 trei concerte în străinătate, alături de soprana Angela Gheorghiu: Praga (Sala Smetana), München (Filarmonica din München) și Paris (Opera Royal – Palatul Versailles). Mai multe despre dirijorul Tiberiu Soare aici.

Regizorul spectacolului, Niky Wolcz, a studiat la Universitatea de Teatru din București (IATC) și a lucrat ca actor, profesor universitar și regizor peste tot în Europa. Și-a început activitatea la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din București unde a lucrat și învățat cu Liviu Ciulei, Lucian Pintilie și David Esrig, începând în același timp cariera sa pedagogică la Institutul de Teatru „I.L.Caragiale”. Ca actor, a jucat în spectacolele de teatru „Leonce și Lena”, „Godot”, „Trei frați gemeni venețieni”, „Furtuna, „Revizorul”, dar și în filme, precum „Reconstituirea” în regia lui Lucian Pintilie, „Căldura” sau „Prea mic pentru un război atât de mare” în regia lui Radu Gabrea. Timp de 14 ani a fost profesor universitar la Secția de Teatru și Operă din cadrul „Frankfurter Musikhochschule” (Facultatea de Muzică din Frankfurt), la „Prinzregentenakademie München”, precum și la „Freie Universität” din Berlin. În anul 1996 se stabilește la New York unde predă la Columbia University. Împreună cu Andrei Șerban a montat lucrări de operă și operetă: „Cneazul Igor” (Londra), „Povestirile lui Hoffmann” și „Văduva veselă” (Viena), „Paiațe” (Geneva), „Indiile galante” și „Italianca în Alger” (Paris), „Benvenuto Cellini” și „Faust” la Metropolitan (New York). În anul 2012, împreună cu soția sa, Ulla Wolcz, a montat premiera mondială a piesei de teatru „Ținuturile joase” a autoarei Herta Müller, laureată a premiului „Nobel pentru Literatură” în anul 2009. Mai multe despre Niky Wolcz aici.

Spectacolele vor fi transmise online pe www.operaiasi.ro.