DIE IUSTIGE WITWE (VĂDUVA VESELĂ) – FRANZ LEHÁR

Văduva veselă

(Die lustige Witwe)

Muzică de Franz Lehár (1870-1948)
Operetă în trei acte (1905)
Libretul de Victor Léon și Leo Stein după comedia Atașatul de ambasadă (L’Attaché d’ambassade) de Henri Meilhac

Durata: 2 ore și 30 minute, 2 pauze
Spectacol interpretat în limba română

 

SINOPSIS

 

Colonia pontevedrină din Paris sărbătorește, în saloanele ambasadei, onomastica șefului statului Pontevedro. Zetta are misiunea de a împiedica cu orice chip ca averea frumoasei Hanna Glawari să ia drumul străinătății, lucru ce s-ar putea întâmpla în cazul în care văduva s-ar căsători cu altcineva decât cu un cetățean pontevedrin.

Locotenentul Danillo Danilovici este cel ce va trebui să o cucerească pe Hanna și să o ia de nevastă. Cândva, tânărul ofițer o iubea pe Hanna; acum el refuza să se căsătorească cu aceea care, nesocotindu-i dragostea, s-a măritat cu un bătrân bogat ce a murit la câteva zile după nuntă, lăsându-i moștenire întreaga avere. Danillo, însă, o iubește pe Hanna cu aceeași intensitate.

Un concurs de împrejurări face ca Hanna, la o serată organizată în casa ei, să-și anunțe logodna cu Rosillon. Îndurerat și furios, Danillo pleacă să petreacă la clubul Maxim. După un timp, Hanna primește din nou invitați, de data aceasta recepția având loc într-un salon amenajat astfel încât pare o copie a cabaretului Maxim. Ea anunță că și-a pierdut averea, astfel că Danillo, auzind acest lucru, îi destăinuie dragostea lui. A fost doar un șiretlic al văduvei, pentru că averea va intra în posesia viitorului ei soț, a lui Danillo deci, iar ea va fi de acum încolo, nu numai veselă, ci și fericită.

 

 

Oferit de autori la început lui Heuberger, acesta l-a refuzat, declarând că din el nu va putea rezulta niciodată o operetă. Atunci, libretiștii au avut inspirata idee să-l prezinte lui Lehár, compozitor ce până atunci scrisese câteva operete fără răsunet deosebit. Lui Lehár i-a plăcut libretul, l-a acceptat, realizând primul său mare succes, prima operetă care-l anunță ca cel mai demn continuator al școlii vieneze de operetă.

Cu toate că partitura conține arii de mare inspirație, devenite șlagăre mondiale, cum ar fi: Și-atunci plec la Maxim…, Vilia…, Vino în micuțul pavilion… etc., coruri și balete extrem de valoroase, opereta nu a fost prea bine primită la premieră, unii critici acuzând chiar lipsa de noutate. Toate acestea și-au dovedit cu timpul netemeinicia, Văduva veselă, devenind una dintre cele mai prețuite lucrări ale repertoriului universal de operetă.

La numai un an de la premiera ei mondială, opereta Văduva veselă a fost reprezentată la București de către celebra Companie lirică Constantin Grigoriu, rolul locotenentului Danillo fiind susținut, cu mare talent și prestanță, de renumitul Leonard. S-a reluat mai târziu, cu același mare succes, la Teatrul Alhambra, condus de Nicolae Vlădoianu, iar în anul 1957 a fost jucată într-o nouă premieră la Teatrul de Stat de Operetă din București, cu o distribuție strălucită, avându-l în frunte pe Ion Dacian, ca interpret al lui Danillo și regizor al spectacolului. În distribuție mai pot fi remarcați: Silli Popescu, Lili Dușescu, Nicolae Șăranu, Maria Wauvrina, Nae Roman, George Groner. Opereta Văduva veselă se reprezintă și azi de majoritatea teatrelor muzicale din România, mereu cu același remarcabil succes.

 

După Ghid de operetă, Editura muzicală a Uniunii Compozitorilor – lucrare completă