DIE FLEDERMAUS (LILIACUL) – JOHANN STRAUSS

Liliacul

(Die Fledermaus)

Muzică de Johann Strauss (1825-1899)
Operetă în trei acte (1874)
Libretul de Karl Haffner și Richard Genée, după nuvela Le Reveillon de Henri Melhac și Ludovic Halévy

Durata: 3 ore, 2 pauze
Spectacol interpretat în limba română

 

 

SINOPSIS

 

Actul I

 

Viena, 1874. În casa soților Rosalinda și Gabriel Eisenstein atmosfera este tulburată de faptul că Eisenstein trebuie să se prezinte imediat la închisoare, fiind condamnat la 8 zile arest pentru lovirea unui polițist. Prietenul său, Falke, îl sfătuiește, însă, să amâne pentru ziua următoare prezentarea la închisoare, deoarece prințul Orlovski i-a invitat pe amândoi la balul care avea loc chiar în acea seară în saloanele sale, acolo unde iarna trecută cei doi amici au fost eroii unei neuitate farse: Falke, costumat în liliac, fusese silit de Eisenstein să se întoarcă acasă, astfel travestit, în hazul trecătorilor. Acum Falke are ocazia să se răzbune și de aceea insită ca Eisenstein să participe la acest bal. Invitația este prea ispititoare pentru a putea fi refuzată și, astfel, Eisenstein se hotărăște să se ducă la balul princiar, urmând ca în zori să plece de acolo direct la închisoare. Bineînțeles că Rosalinda nu trebuie să știe nimic.

Eisenstein pleacă, lăsând-o pe Rosalinda extrem de uimită de costumația elegantă cu care soțul ei se prezintă la „închisoare”.

După plecarea soțului, Rosalinda primește pe fostul ei adorator, Alfred, care se instalează comod în casa lui Eisenstein. După puțin timp apare directorul închisorii, Frank, care vine pentru a-l duce la arest pe Eisenstein. Dar Alfred, pentru a nu o compromite pe Rosalinda se prezintă drept soțul ei, și astfel este nevoit să-l urmeze pe Frank la închisoare. Rămânând singură, Rosalinda primește de la un „anonim binevoitor” – care nu-i altul decât Falke – o scrisoare prin care e anunțată că soțul ei își „petrece arestul la… balul Orlovsky”. Intrigată de cele aflate, Rosalinda se hotărâște să se răzbune.

 

 

Actul II

 

La balul prințului Orlovsky se întâlnesc acum personajele farsei, care se ascund fiecare sub o mască și sub un alt nume pentru a nu fi recunoscuți.

Și acum Eisenstein se străduiește să cucerescă inima … propriei sale soții, iar prințul este fermecat de grațiile unei… subrete, devenită pentru o noapte artistă. Atmosfera devine din ce în ce mai însuflețită, iar farsa din ce în ce mai conturată și mai plină de haz. Va contribui la aceasta și strânsa prietenie ce se leagă între directorul închisorii, Frank – devenit ad-hoc viconte de Chagrin – și viitorul său arestat, Eisenstein. Ca un regizor iscusit, Falke îl atrage din ce în ce mai mult pe Orlovsky în mrejele acestei „surprize”, determinându-l pe vanitosul prinț, prin intermediul unui pariu, să afirme că el nu se poate înșela în aprecierea și înrecunoașterea aparențelor nobiliare. Deznodământul va avea loc a doua zi, în urma hotărârii tuturora de a-l vizita, în zori la închisoare, pe Eisenstein, care va fi obligat să suporte consecințele pariului.

 

 

Actul III

 

La închisoare, fiecare își va recăpăta adevărata lui identitate. Dându-se drept avocatul lui Alfred, Eisenstein profită de starea de ebrietate a gardianului Frosch și cere să-l vadă pe cel arestat. La apariția lui Alfred, Eisenstein devine din ce în ce mai descumpănit de misterul acestei încurcături. În prezența Rosalindei, venită să-și elibereze adoratorul, cât și sosirea Adelei împreună cu invitații prințului Orlovsky, vor lămuri până la urmă lucrurile, dând totodată la iveală și tâlcul farsei despre care Falke măsturisește că i-a fost, drept răzbunare, autor.