Opera Națională Română Iași vă invită la spectacolul La Traviata, opera în patru acte de Giuseppe Verdi, duminică, 15 decembrie 2013, de la ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Național Iași. Invitați speciali sunt soprana Elena Moșuc (Violetta Valery), belcantistă renumită pe marile scene internaționale, alături de dirijorul Ivo Lipanovic de la Opera Națională Croată Zagreb.

Cinci artiști ai Operei ieșene vor debuta în acest spectacol: Florin Guzgă (Alfredo Germont), Marinela Nicola (Annina), Ciprian Marele (Giorgio Germont), Andrei Apreotesei (Gaston), Dragoș Dragomirescu (Giuseppe). Din distribuție mai fac parte și Maria Macsim Nicoară (Flora Bervoix), Iulian Ioan Sandu (Baronul Douphol), Octavian Dumitru (Marchizul d`Obigny), Victor Zaharia (Dr.Grenvil), Ionuț Todică (Comisionarul, Grădinarul).

La sfârșitul lui noiembrie 2013 a apărut Donizetti Heroines (Sony Classical), un disc al sopranei Elena Moșuc care cuprinde scenele cele mai însemnate ale eroinelor născute din imaginația lui Gaetano Donizetti, unul dintre stâlpii belcanto-ului romantic alături de Bellini și Rossini.

La Iași, pentru prima dată în România, va fi lansat CD-ul Donizetti Heroines, înregistrat la Lisinski Concert Hall, Elena Moșuc fiind acompaniată de Croatian Radio-Television Symphony Orchestra și de Croatian Radio-Television Choir, dirijați de  Ivo Lipanović.

Protagonistele din Maria Stuarda, Anna Bolena și Roberto Devereux, titluri cunoscute ca Trilogia Tudor, Lucrezia Borgia și Lucia di Lammermoor se învăluie în acest disc în vocea uneia dintre cântărețele cele mai respectate ale acestui stil. “Belcanto se potrivește foarte bine vocalității mele și cred că reginele lui Donizetti, împreună cu tragica Lucia, sunt printre personajele cele mai interesante nu doar din belcanto, ci din întreaga literatură operistică” dezvăluie soprana. Este demn de remarcat că versiunea din Scena nebuniei din Lucia di Lammermoor s-a realizat așa cum a fost inițial dorită de Donizetti, cu acompaniamentul unei armonici de sticlă în locul flautului devenit tradițional.
Pe lângă acestea, Elena Moșuc a înregistrat și întreaga scenă de introducere a unuia dintre rolurile care i-a dat cele mai multe satisfacții în orașe precum Zürich, Lyon sau Paris – Norma, de Bellini – inclus ca bonus track în această ediție.

Menționăm că, în pauza spectacolului, criticul muzical Costin Popa, alături de soprana Elena Moșuc și maestrul Ivo  Lipanović, va face o prezentare a CD-ului Donizetti Heroines, spectatorii putându-și achiziționa compact discul contra cost.

De asemenea, după spectacol, celebra soprană și maestrul dirijor vor susține o sesiune de autografe.

Așteptată îndelung de publicul care îi urmărește spectaculoasa evoluție pe marile scene lirice ale lumii, soprana Elena Moșuc ajunge la Iași, orașul natal acolo unde și-a făcut studiile muzicale, fiind absolventă a Conservatorului “George Enescu”. Chiar înainte de terminarea studiilor universitare, a avut binemeritata ocazie de a apărea pe scena Operei ieșene în roluri complexe și solicitante precum Regina Nopții, Lucia, Gilda și Violetta. În 1990 (anul în care a fost admisă la Conservator), ea a câștigat Premiul I la exigentul concurs muzical internațional ARD organizat la München, iar în anul următor a triumfat și în competiția de la Monte Carlo.

Soprana a primit, de asemenea, numeroase distincții prestigioase în lumea muzicală, amintind că în 2005, prin decret prezidențial i s-a acordat în România titlul de “Ofițer al Artelor”, înaltă recunoaștere a meritelor sale excepționale. În 2009 i s-a decernat Premiul ”Lina Pagliughi: Siola d’oro”, oferit de Asociația Criticilor din Italia, fiind prima româncă și prima soprană din estul Europei căreia I se decernează acest premiu. Tot în 2009 a obținut titlul de Doctor în muzică “summa cum laude“ la Universitatea de Muzică din București.

De la începutul carierei, Elena Moșuc este foarte atașată de Opera din Zürich, unde și-a demonstrat talentul și dăruirea pentru scenă în roluri diverse, de la Regina Nopții, Konstanze, Donna Anna, Lucia di Lammermoor, Linda di Chamounix, Gilda, Elvira, Violetta Valéry, Luisa Miller, Sophie, Zerbinetta, până la Aminta/Timidia, Musetta, Antonida, Micaëla, Olympia, Antonia, Giulietta etc.

Soprana a fost invitată să cânte pe unele dintre cele mai faimoase scene de operă europene (din, Dresda, Hamburg, Berlin, Viena, Paris, Amsterdam, Bruxelles, Londra, Roma, Venetia, Milano), dar și din Japonia și China. A fost aclamata in templul mondial al muzicii, la celebra Scala din Milano. Au avut un ecou ra­su­na­tor evolutiile sale la Opera de Stat din Viena, la Covent Garden din Londra, Deutsche Oper Berlin, Bayeri­sche Staatsoper din München sau New National Theatre din Tokyo. De asemenea, a continuat să dea concerte și să apară în spectacole de operă organizate în România.

În ultimii ani, Elena Moșuc și-a câștigat renumele de soprană de excepție, una dintre cele mai versatile și mai expresive din lume.

Întreaga biografie a Elenei Moșuc AICI.

Mai multe informații despre dirijorul Ivo Lipanović AICI.

Costumele sopranei Elena Moșuc sunt realizate de Doina Levintza.

Biletele pentru această reprezentație s-au epuizat, inclusiv cele fără loc.

Spectacolul va putea fi urmărit online pe www.operaiasi.ro.

Eveniment realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.