Anotimpurile | Nunta însângerată

Anotimpurile | Muzică de Antonio Vivaldi (1678-1741)
Nunta însângerată | după piesa cu același titlu a dramaturgului Federico Garcia Lorca (1898-1936)

Spectacol Coupé

Muzica: colaj din citate de Manuel de Falla, Isaac Albéniz, Joaquín Rodrigo, Pablo de Sarasate, Joaquín Turina, Loregla, Amadeu Vives, folclor spaniol

Durata: 2 ore și 30 de minute

 

Anotimpurile

Regie și coregrafie: Roxana Colceag (București)

Scenografie: Alina Dincă Pușcașu

 

Nunta însângerată

Regie și coregrafie: Ioan Tugearu (București)

Scenografie: Alina Dincă Pușcașu

 

Interpretează ansamblul de balet al Operei Naționale Române Iași

Soliști

Leonardo – Cătălin Ailiesei

Logodnicul – Dumitru Buzincu

Logodnica – Lăcrămioara Proca

Soția lui Leonardo – Monica Mihai

Mama – Beatrice Rancea

Recită actrița Pușa Darie de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

 

 

„M-au atras întotdeauna dansurile meridionale, fie ele grecești sau spaniole. Prin forța lor ritmică și încărcătura lor tensională ele corespund, probabil, temperamentului meu, genului meu de dansator dramatic. Le simt ca pe niște dansuri ale pământului. Și sunt legat poate de ele și prin părinții mei, aromâni, născuți în Munții Pindului.

De ce un balet creat de mine și nu unul scris anterior?

Prefer balete scrise de alți libretiști, pe acelea pornite dintr-o idee a mea. Prefer oricărui alt gen dansul de idee și forma de balet-teatru, prin care pot să dau viață – în stilul meu – ideilor. În funcție de ele îmi aleg subiectul și îmi caut muzica.

De ce Federico García Lorca?

Citind piesa Nunta însângerată a lui García Lorca, am fost fascinat și cutremurat în același timp de blestemul personajului Mamei împotriva a tot ce ucide, oprind cursul firesc al vieții. Aș dori ca fiecare spectator să plece de la baletul meu, nu încântat ca după un spectacol „agreabil”, ci încărcat de sentimentul izvorât din cuvintele Mamei: „Blestemate fie toate cuțilete și banditul care le-a născocit… și puștile și pistoalele și cuțitul cel mai mic… și tot ceea ce poate ciopârți trupul unui bărbat. Al unui bărbat frumos, cu floare la ureche, care se duce la vie sau la măslinii lui… și… nu se mai întoarce”.

Cuvintele de mai sus le scriam în 1983, când am montat prima oară Nunta însângerată la Opera Națională București. Ele își păstrează până în prezent sensul și rostul, chiar dacă viziunea mea coregrafică are astăzi o mult mai măreață tentă modernă.”

Regizor și Coregraf, Ioan Tugearu

„Am fost onorată de invitația doamnei manager, Beatrice Rancea, de a veni să fiu regizor și coregraf al unui spectacol din cadrul stagiunii Operei Naționale Române Iași. Întâlnirea și colaborarea cu echipa Operei ieșene a fost o experiență marcantă pentru mine, întrucât împreună cu acești oameni deosebiți, devotați muncii lor și actului artistic, am reușit să realizăm un lucru extraordinar.

Mulțumesc  pentru șansa de a veni în dulcele târg al Ieșilor, prezentând în fața publicului, dornic de frumos, un spectacol de balet, cu promisiunea de a mă întoarce în acestă cetate a sfințeniei și culturii, ori de câte ori voi avea ocazia.”

Regizor și Coregraf, Roxana Colceag

„Creația costumelor și a decorului într-un spectacol de balet, fie clasic sau modern, este o provocare pentru orice scenograf. Cele două creații scenografice m-au dus cu gândul la simbolul mitologiei extremului orient ying-yang, adevăr și minciună, sensibilitate și violență feminin și masculin, candoare și forță. Am constatat că rigoarea creației mele din această seară trebuie să redea libertatea și expresivitatea mișcării, printr-o transpunere a viziunii celor doi regizori-coregrafi, prin prisma imaginației mele. Este o dublă sărbătoare pentru mine întrucât cel de-al XX-lea spectacol ca scenograf este și debutul meu într-o creație de balet.”

Scenograf, Alina Dincă Pușcașu

 

 

 

Poetul și dramaturgul spaniol Federico García Lorca s-a născut în 1898, în satul Fuente (Fântâna) Vaqueros, din Granada.

Cultura sa îmbrățișează în egală măsură poezia populară (cântecul și dansul andaluz, muzica și poezia gitană sau maură), cât și poezia clasică și modernă spaniolă și nu mai puțin marea literatură europeană, de la Shakespeare la simboliștii francezi și la suprarealiști.

Socotit o stea de primă mărime a poeziei spaniole – „privighetoarea Spaniei” cum a mai fost supranumit – el este la fel  de cunoscut și în dramaturgie, piesele sale Yerma (1934), Mariana Pineda (1925), Nunta însângerată (1932), Casa Bernardei Alba (1936) fiind jucate pe numeroase scene din Europa și din cele două Americi.

Detalii mai rar puse în evidență, în alte împrejurări, trec pe primul loc în actualul context, când opera sa devine motiv de inspirație coregrafică. Astfel, trebuie remarcat că sensibilitatea artistică a lui Federico García Lorca era deschisă către mai multe drumuri ale artei. Visătorului și în același timp ardentului poet nu i-a fost străină nici exprimarea pe calea artelor plastice, ceea ce a dat prilejul prietenilor săi să organizeze la Barcelona, în 1927, o expoziție cu 24 de desene realizate de el. În aceeași sferă de preocupări se înscriu și decorurile concepute de poet la un spectacol pentru copii, pe care l-a organizat în 1923, la Granada, împreună cu prietenul său, compozitorul Manuel de Falla. O prietenie strânsă l-a legat pe Lorca și de pictorul Salvador Dali, căruia i-a închinat o odă. Acesta, la rându-i, i-a realizat decorurile pentru piesa Mariana Pineda, la premiera din 1927, de la Teatrul Goya din Barcelona.

Iubește muzica de timpuriu, din perioada studiilor universitare de Filosofie, Litere și Drept (făcute la Granada și Madrid), când poetul ia concomitent lecții de pian și de chitară.

Muzica și dansul, împreună cu poezia, trinitate a folclorului spaniol – căci mai toate cântecele se dansează și mai toate dansurile se cântă – au constituit un câmp al investigației sale poetice, de care nu s-a despărțit niciodată, nici în poezie, nici în teatru, iar prietenia sa cu Manuel de Falla trebuie să fi fost țesută și din firul pasiunii comune pentru tezaurul folcloric. Ca mărturie stă, între altele, concursul de cante jondo, cântece populare andaluze, primul concurs de acest fel, inițiat și organizat de compozitorul de Falla și de poetul García Lorca în 1922, la Granada.

Cântecele și dansurile andaluze constituie lumea din care se împărtășesc versurile suitei Dansul Petenerei (petenera – cântec și dans înrudit cu malaguena), după cum poeziile grupate sub titlul Stampe Flamenco aparțin, ca spirit, arzătorului univers al acestui cântec și dans renumit în Andalucia. Și aceste corespondențe sunt numeroase, legate de dansul țigan siguirya (Poemul siguiryei țigane), de cântece și dansurile soleares (Poema solea), de cântecul și dansul malaguena (Trei orașe) și de altele încă.

Un omagiu direct adus dansului de către Federico García Lorca este participarea sa la sărbătorirea din 1929 a Antoniei Merce, celebra dansatoare spaniolă „La Argentina”, căreia îi citește cu acest prilej versuri din Poema del canto jondo. Pentru ea va prelucra în 1930, câteva cântece ale căror versuri vor fi incluse postum în ciclul Cantares populares.

Același lirism, pornit din patosul popular al cântecului și dansului spaniol, caracterizează dialogurile și monologurile dramelor sale, măiestrit cizelat cu instrumentele unui rafinat poet modern. Este și cazul Nuntei însângerate, piesă a cărei temă o constituie tragedia femeii spaniole apăsată de tradiții iraționale, care cer sânge, răzbunare și moarte. Emoții aspre și puternice stăpânesc personajele, înlănțuite într-un dans al dragostei și al morții, care-i răpește Mamei, pe rând, soțul și cei doi fii. Obsedant și cutremurător începe și se sfârșește piesa cu blestemul acesteia împotriva oricărei arme, fie ea cuțit, pușcă sau pistol.

Astăzi, piesa scrisă în 1933, când lua ființă partidul de structură nazistă „Falanga Spaniolă”, ne poate apărea și ca o prefigurare a morții poetului, străpuns în 1936 de baionetele fasciste ale gărzii civile, dar și ca o pledoarie împotriva a tot ce ucide, oprind împlinirea unei vieți. Asociația intelectualilor democrați spanioli, la celebrarea a douăzeci de ani de la moartea poetului, odată cu omagiul pe care-l aducea acestuia, își exprima și nădejdea că „niciodată nu se vor mai putea repeta împotriva vieții, împotriva culturii și a spiritului atentate odioase ca acelea în care a fost jertfit poetul nostru.

O operă poetico-dramatică aflată în atât de strânsă comuniune cu dansul și cântecul nu putea să nu atragă inspirația coregrafică. Am avut prilejul să cunoaștem – dintre mult mai multele posibile – două mari creații coregrafice contemporane, impregnate de întreaga forță percutantă, proprie lui Federico García Lorca: creația coregrafului suedez Mats EkCasa Bernardei Alba (prezentată în București, în 1978, cu prilejul turneului în țara noastră a Companiei suedeze de balet Cullberg) și realizarea coregrafului spaniol Antonio GadesNunta însângerată.

O nouă înțelegere a dramei lui Federico García Lorca a încercat și un coregraf român, Ioan Tugearu, dovedind astfel perenitatea unor creații ce trăiesc prin ele însele, dar pot deveni și izvoare pentru nașterea altor opere.

Autor – Liliana Tugearu

 

Balet în două acte după piesa cu același titlu de Federico García Lorca.

Muzica – colaj muzical din: Manuel de Falla, Joaquín Rodrigo, Isaac Albéniz, Pablo de Sarasate, Joaquín Turina, Loregla, Amadeu Vives, folclor spaniol

 

Tabloul 1

 

Mama îndurerată își plânge soțul și fiul mai mare omorâți de familia lui Leonardo, cu care erau într-o veche dușmănie. Blestemul Mamei împotriva cuțitelor – armele morții – și a tuturor celor care le-au născocit.

Apare Logodnicul, fiul mai mic al Mamei, singurul rămas în viață. El aduce darul de nuntă, rochia de mireasă pentru Logodnica sa, iar treptat emoția și bucuria tânărului o îmbunează pe bătrâna care-i dăruiește verighetele. Mama și fiul se pregătesc să plece în pețit. Când fiul vrea să-și pună custura la brâu, Mama i-o smulge cu spaimă.

 

Tabloul 2

 

În casa lui Leonardo, Soția acestuia își leagănă duios copilul așteptându-și soțul. Întors acasă, Leonardo se arată rece și distant. Pentru a scăpa de insistențele soției vrea să plece din nou. Aceasta, furioasă, plină de gelozie și simțind indiferența lui Leonardo îi cere socoteală.

 

Tabloul 3

 

Leonardo pleacă. Din casa ei, vecină, apare și Logodnica. Cu câțiva ani în urmă cei doi fuseseră logodiți și cu toate că au stricat legământul, încă se mai iubesc. Ca într-un vis, dorințele gândurilor lor, se întâlnesc fără să se vadă și fără să se atingă.

 

Tabloul 4

 

Mama și Logodnicul vin în pețit, cu daruri, la casa Logodnicei. Aceasta îl iubește pe băiat, fără a putea însă să se despartă cu gândul de Leonardo. Primește cu bucurie, dar și cu o undă de tristețe darurile, dorind să scape totuși de obsesia lui Leonardo.

După plecarea Mamei și a Logodnicului, prietenele o înconjoară pe fată cu ghidușii, curioase să vadă darurile. În finalul tabloului, o fulgerătoare apariție a lui Leonardo o împietrește pe Logodnică.

 

Tabloul 5

 

Nuntașii joacă și petrec așteptând mirii. Sosesc mirii, care se prind în dans. Mireasa dansează în rând cu toți nuntașii. Ajungând în brațele lui Leonardo, pare a nu se mai putea opri din vârtej. Soția, geloasă, îi atrage atenția Logodnicului de ceea ce se întâmplă. Acesta se apropie de cei doi înfruntându-l pe Leonardo și provocându-l la luptă. Mama își vede fiul în primejdie, gata de a fi dezonorat și îi întinde cuțitul. Are loc o luptă fără cruțare terminată cu moartea celor doi rivali.

Bocetul și blestemul Mamei care și-a pierdut ultima ființă iubită.